Biblia: Vechiul Testament, cele dintâi Scrieri Istorice

Cel de-al doilea volum al Bibliei cu ilustraţii cuprinde Cărţile: lui Iosua, a Judecătorilor, Rut, a Regilor şi Pa­ralipomena.

Personaj biblic, Iosua este succesorul şi executorul testamentar al lui Moise. „Misiunea esenţială a lui Moise fusese aceea de a-i elibera pe fiii lui Israel din robia egipteană şi de a-i strămuta în ţara Făgăduinţei, hărăzită astfel încă din vremea lui Avraam. Dar marele profet avea să-i ducă până în pragul Canaanului, după o peregrinare de patruzeci de ani, anume rânduită din raţiuni pe­da­gogice; el va muri acolo, din porunca Domnului, apucând doar să vadă pământul dorit, fără să şi păşească pe el. Ocuparea teritoriului palesti­nian va fi făcută de către Israeliţi sub comanda lui Iosua, pe care Domnul i-l rânduieşte lui Moise la capătul călătoriei prin pustia Sinaiului: «Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Navi, om cu duh într-însul, pune-ţi mâinile peste el şi du-l în faţa lui Eleazar preotul; şi-n faţa întregii adunări îi vei da po­runci şi-n faţa lor vei da porunci asupră-i; şi dă-i ceva din măreţia ta, pentru ca-n felul acesta fiii lui Israel să asculte de el” (Nm 27, 18-20). Numele lui Iosua (transcris în greceşte Iisus) înseamnă „Dumnezeu mântuieşte; singur sau în asociere cu acela al lui Navi, el va da numele celei de a şasea cărţi din canonul Vechiului Testament”, făcea precizarea ÎPS Bartolomeu Anania înainte de cea dintâi Carte a lui Iosua.

Cartea Judecătorilor este conti­nua­rea Cărţii lui Iosua. Pedeapsa divină este instrumentată prin câteva po­poa­re sau triburi precum Me­so-po­tamienii, Moabiţii, Filistenii, Madianiţii, Amoniţii, care-i hărţuiesc şi-i asupresc pe aleşii infideli. „Ritmul acesta: păcat-pedeapsă-căinţă-mântuire poate fi urmărit cu limpezime de-a lungul cărţii, el legându-se or­ga­nic cu cele asemănătoare de dinainte de judecători (epoca lui Moise) şi de după ei (epoca regilor şi profeţilor), – spunea ÎPS Bartolomeu – (…) Aşa se face că în marile momente de criză morală, de disperare sau de căinţă, Dumnezeu le trimite fiilor lui Israel doisprezece judecători, care însă nu au şi nu-şi exercită competenţa juridică pe care o presupune denumirea, ci pe aceea de a guverna, îndruma, încuraja sau răzbuna poporul dintr-o anumită zonă (e perioada în care Israel nu are o conducere unitară). (…) Oricare ar fi autorul sau data compunerii, Cartea Judecătorilor e un crâmpei de istorie nu numai umană, ci şi divină: lupta crâncenă în care Dumnezeu, intrat şi implicat în istorie odată cu facerea omului, S-a angajat pentru salvarea propriei Sale creaturi”.

Cartea Rut îşi are numele de la cel al eroinei principale, femeia moabiteancă. Pe Rut „pronia divină a introdus-o, legal, într-o familie de israeliţi şi, prin aceasta, în arborele genealogic al regelui David şi, în descendenţă trupească, al Mântui­torului Iisus Hristos. Cartea cuprinde istoria simplă şi emoţionantă a unei familii de iudei din Betleem care, din pricina unei secete prelungite, se  exilează în ţara Moabului. E vorba de Elimelec, soţia sa Noemina şi cei doi fii ai lor, Mahlon şi Chilion. (…)” se arată în prefaţa explicativă unde  există de asemenea o importantă precizare: „Cartea Rut e una din ca­po­­dope­­rele literaturii biblice”.

Următoarea Carte a Vechiului Testament este cea a Regilor care cuprinde istoria instituţiei monarhice în viaţa fiilor lui Israel, „începând cu prologul şi premisele ei, concentrate în persoana lui Samuel, şi terminând cu ultimul vlăstar al dinastiei da­vi­di­ce, regele Sedechia”, după cum se specifică.  Este vorba despre o pe­rioadă de 453 de ani, cuprinsă între 1040 î. H. (începutul activităţii lui Samuel) şi 587 î. H. (dărâmarea Ie­ru­sa­limului şi începutul captivităţii ba­bilonice).

Cel de-al doilea volum al Bibliei cu ilustraţii se încheie cu cartea întâi Paralipomena. De ce se numeşte astfel? Explicaţia o aflăm din scrieile lă­sa­te de ÎPS Bartolomeu Anania. „Sep­tuaginta este aceea care a pre­zentat-o în două cărţi, sub numele de „Paralipomena”, de la grecescul paraleípo = „a omite”, „a lăsa deopar­te”, ceea ce, în referire directă la Căr­ţile Regilor, ar însemna: „ceea ce a fost omis”, „ceea ce nu s-a spus”, cu subînţelesul că ea ar fi o completare a celor patru principale scrieri is­to­ri­ce. Titlul însă nu acoperă decât în mi­că măsură conţinutul, acesta cu­prin­zând mult mai multe şi mai im­portante omisiuni decât adaosuri, po­trivit unui plan pe care autorul l-a cer­cetat cu foarte mare atenţie, în funcţie de scopul pe care-l urmărea. Cât priveşte data scrierii, aceasta poate fi aşezată între 538 î.H., anul edictului lui Cirus, şi 330, domnia lui Alexandru cel Mare. Există însă şi suficiente motive să credem că ea a fost alcătuită în timpul lui Ezdra (şi, după unii, chiar de către acesta). Oricum, importanţa ei istorică e cu totul aparte, mai ales prin datele şi informaţiile suplimentare în raport cu cele patru Cărţi ale Regilor”.

Aşadar, nu uitaţi, luni, 2 mai, Jurnalul Naţional vă aduce cel de-al doilea volum al Bibliei cu Ilustraţii, un ultim proiect de anvergură pentru care şi-a dat acordul la sfârşitul anului trecut Mitropolitul Bartolomeu Anania. De multă vreme, înaltul ie­rarh îşi dorea să vadă textul Sfintei Scripturi, diortosit de sfinţia sa, în casele cât mai multor familii din România, Basarabia sau diaspora, ortodocşi sau nu, obişnuiţi sau nu cu lectura şi interpretarea Bibliei. Dorea o ediţie accesibilă ca preţ, în tiraj mare, în mai multe volume, însoţite de ilustraţii.

Retras la Mănăstirea Văratec în 1982, părintele Anania se dedica scri­su­lui. După 10 ani de muncă, re­dac­tea­ză şi adnotează Sfânta Scriptură, în­dreptată şi îmbunătăţită după Septuaginta, versiunea oficială a Sfintei Scripturi în Biserica Ortodoxă, rea­li­zată de 70 de dascăli din vechime.  Bi­blia, diortosită de ÎPS Bartolomeu, o­feră „o haină de cuvinte pe măsura sta­diului de acum al limbii române. Re­zultatul este o adevărată lecţie de stil şi precizie, de bogăţie de nuanţe şi de expresii arhaice”, după cum ara­tă coordonatorii ediţiei, preotul Bogdan Ivanov şi profesorul Radu Preda.

Structurată în opt volume, uşor de folosit, Biblia cuprinde şi 400 de ilus­traţii, 50 de hărţi ale locurilor sfin­te, imagini cu mănăstiri din România. Aşadar, volumul al doilea, luni, 2 mai.