x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vii târziu la aeroport? Nu mai prinzi loc în avion

Vii târziu la aeroport? Nu mai prinzi loc în avion

de Diana Scarlat    |    12 Ian 2023   •   06:40
Vii târziu la aeroport? Nu mai prinzi loc în avion

Cine are ghinionul să ajungă ultimul la „check-in” pe aeroport se poate trezi că nu mai are loc în avion. „Overbooking-ul” companiilor aeriene este o practică mai veche, întâlnită și la hotelieri, iar explicațiile celor care vând mai multe bilete decât locurile din aeronave sunt halucinante: se bazează pe statistici din care reiese că e posibil să nu ajungă toți pasagerii la aeroport.

Acest lucru se întâmplă la aproape toate companiile, din toate țările. În România, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului poate da amenzi, dar nu garantează că practica poate fi eliminată.

Practica „overbooking” la companiile aeriene nu ține cont de nimic în privința protecției consumatorului, ci doar de interpretarea statisticilor, cu scopul de a se câștiga mai mulți bani în companie. Nici măcar cumpărarea biletelor de avion prin intermediul agențiilor de turism, care oferă garanții, nu ne ajută. „Primul venit, primul servit” este metoda prin care nici măcar nu sunt dați jos din avion cei care au cumpărat ultimele bilete, ci pasagerii care au ajuns ultimii la check-in. Degeaba cumpărăm bilete cu cel puțin o lună înainte de data la care e programat zborul, dacă întârziem pe aeroport. Această problemă nu le produce pagube doar pasagerilor, care uneori sunt programați la alt zbor după o săptămână, ci creează haos în aeroporturi, unde oamenii se-nghesuie pentru a fi siguri că nu pierd avionul.

Prin aceste practici, companiile aeriene riscă inclusiv scandaluri care le afectează imaginea, încercând să facă bani în plus. Chiar dacă știu că numărul biletelor vândute îl depășește pe cel al locurilor din aeronavă, speră că la fiecare zbor vor fi cel puțin doi pasageri care, din diverse motive, nu vor ajunge la avion. Reprezentanții companiilor au dat această explicație de fiecare dată când pasagerii au fost dați jos din aeronave. 

 

De la cine se așteaptă renunțarea

 

Tot din punct de vedere statistic, reprezentanții companiilor aeriene știu că se pot baza pe mușamalizarea scandalurilor, pentru că de cele mai multe ori această practică trece neobservată, dacă se confirmă statistica și s-a intuit bine procentul de „no show”. Astfel, în prezent, aproape toate companiile din lume fac „overbooking”, mai ales pentru rutele cele mai frecventate. Nu doar în România, ci în toate țările. 

„În acest sector economic se vorbește despre aproximativ 5% dintre pasageri care nu se vor prezenta la zbor, chiar dacă au cumpărat biletele de avion și uneori au făcut check-in. Tot statistic s-a constatat că procentul variază în funcție de mai mulți factori, iar cele mai multe renunțări la zboruri se înregistrează la cursele business, fiind mai puține la low-cost”, explică un specialist din domeniu. 

Pe baza acestor statistici, mai ales companiile aeriene mari își fac astfel de calcule pentru „overbooking” și în funcție de rută, de perioada cu care pasagerii și-au rezervat înainte biletele de avion și de prețul plătit, pentru a estima câte bilete de avion pun în vânzare peste numărul de locuri din avion. De obicei nu ajung la avion fie cei care nu cheltuiesc propriii bani pe bilete, la zborurile business, sau cei care au plătit bilete foarte ieftine, la cursele low-cost.

 

Statistica și ecuațiile matematice

 

Pasagerii devin doar cifre estimative pentru companiile care le-au vândut bilete de avion. În ultimii ani s-a constatat că statistica e constantă pe rutele cele mai frecventate, precum Londra-New York, unde e și cel mai mare procent al pasagerilor care nu ajung la avion. De exemplu, pentru zborurile Concorde spre New York erau de obicei disponibile 100 de locuri, dar British Airways sau Air France vindeau pentru aceste avioane chiar și cu până la 30% mai multe bilete decât permitea capacitatea avionului, după ce au constatat că foarte mulți pasageri călătoreau în interes de serviciu, având bilete de avion cu date flexibile și mulți renunțau cu lejeritate la zboruri. 

„Pentru a se apăra de critici și de amenzi, companiile low-cost argumentează această practică prin nevoia de a vinde mai multe bilete, pentru a reduce prețurile, astfel încât să beneficieze mai mulți pasageri. De asemenea, companiile aeriene spun că prin calcularea corectă a numărului de persoane care nu se vor prezenta la zbor și ale căror locuri vor fi vândute de două ori, mai mulți călători pot avea acces la acel zbor”, mai spune specialistul. 

Scandaluri apar atunci când toți pasagerii ajung la avion și unii sunt dați jos, pe criterii aleatorii. De obicei se întâmplă asta în zile de sărbătoare, pe rutele cele mai populare, sau atunci când sunt prea puține zboruri pe o anumită rută și cresc prețurile. Cei care vor să verifice înainte de data zborului ce șanse ar avea să piardă locul cumpărat, din cauză de „overbooking”, pot urmări creșterile de prețuri pentru biletele pe respectiva cursă aeriană. „Dacă mai sunt puține zile până la zbor și prețul biletelor de avion crește, e primul semn care ne arată că pe acea rută poate să existe o suprarezervare a capacității avionului. Aceste bilete vândute la suprarezervare de obicei sunt și cele mai scumpe. Companiile ajung subiect de scandal doar dacă nu au angajați pricepuți la aceste calcule care țin de interpretarea statisticilor, dar unele companii nici nu se mai străduiesc să salveze aparențele”, mai explică analistul.

În ultimul timp, companiile aeriene din mai multe țări au ajuns chiar la performanța de a da vina pe pasagerii care nu renunță la zboruri pentru protecția mediului, dar după ce plătesc biletele de avion.

×
Subiecte în articol: avion pasager