Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Majoritatea sasilor din zona Sibiului au emigrat in ultimul sfert de secol. Cei ramasi duc mai departe, singuratici, amintirile unui paradis pierdut. Simpli la vorba, iertatori si neputinciosi, etnicii germani ramasi acasa traiesc la timpul trecut. Pastreaza in ei semetia unor grele incercari si senina tatea credintei ca pot trece peste orice necaz.
RADU TUTUIANU
Intr-o zi cu lumina curata, cand ograzile taceau si casele sasilor din Cisna dioara clipeau adormite, te mirai ca n-ai cui spune "Buna ziua!". Portile uriase, incuiate cu zavoare, storurile, stranse pe ferestre.
Postasul satului nemtesc
Deodata apare postasul. Un sas tanar, voinic, cu obrajii rosii trece pe ulita si trezeste tot satul. Michael Henning priveste lumea cu ochi de cenusa, miopi, si incepe a-ti povesti cum a preluat el posta in 1989. "Pe-atunci era altceva, 300 de abonati care care asteptau ziarul Neuerweick - aproape-n fiecare casa. Dupa â90 a inceput declinul, atunci am si albit. Sa vezi ca-n doi ani se schimba tot. Nici napucam sa las ziarul in cutie, ca si pleca-n Germania." Michael face haz de necaz, dar scutura ingrijorat capul cand isi aminteste de iernile din â91-â94. "Era de groaza. Pe ulite, numai eu si cainii. Cand intram in curtile oamenilor si dadeam peste urmele pasilor mei, lasate in zapada cu o saptamana in urma, inghetam. Ce rost mai era sa umplu cu ziare tot satul?" Astazi, orasul Cisnadie si satul-strada Cisnadioara reprezinta o exceptie din cauza mediei de varsta a sasilor - 33 de ani, cea mai mica din tara. "Impreuna cu familia mea am ales sa raman. Dar tot timpul, pana-n â95, stateam pe valize. Acum prietenii din Germania se bucura de noi: "Bine ca ati ramas, ca avem unde veni"."
Citește pe Antena3.ro
"Partidul ti-o dat, Partidul ti-o luat"
Hans Rechert, presedintele Asociatiei Agrare a Vecinatatilor din Apoldu de Sus, se tine bine la 78 de ani. Cu parul alb ca zapada si unghiile curate, taiate ingrijit, taranul sas nu se lasa. Printre locuitorii din Apold, averea lui Hans trece ca fiind mijlocie, desi are 10 ha de pamant - faneata, vie, teren arabil. Prinzand curaj, neamtul cu ochi albastri zice: "Inainte de razboi, Romania producea atatea cereale ca exporta in toata lumea. Dar noi azi importam.
In Germania, nazistii o pus cartela pentru alimente, la noi nu s-a intamplat asa." In 1944, rusii l-au deportat in Ucraina, la minele din Donetk, iar romanii i-au luat casa si averea. "Lagar langa lagar - asa era Rusia. Impreuna cu prizonieri unguri am sapat gropi pentru bazinele de petrol. Foamete, seceta, au murit multi acolo." In â49, rusii l-au eliberat si Hans a avut norocul ca a luat un tren cu destinatia Romania. "Colegi de-ai mei au fost urcati in trenuri spre Germania, Polonia. Rusii te aruncau in vagoane, nu conta la ei in ce tara te asteapta familia." Intors acasa, sasul a gasit un nou proprietar pe curtea lui. "Ce vezi aici e tot al meu. Mi-a dat Partidul", i-a zis "colonistul ", si familia nemteasca a primit loc in beci. Mai tarziu, comunistii i-au cerut sa intre in colectiv; doar asa si-a putut recapata casa construita de familia lui. ""Partidul ti-o dat, Partidul ti-o luat", i-am zis, si s-o dus din casa mea."
"Unsren Jesus Christus"
Apoldu de Sus (germ. Grosspold) a fost odinioara sat al sasilor si landlerilor (austrieci luterani). Dar astazi, doua treimi din populat ie e rroma. Restul de 50 de familii - romani si nemti. E duminica si incepe slujba la biserica. Clopotele cheama, orga incepe sa rasufle sunete inaltatoare. Cei 30 de batrani si duzina de tineri se ridica de pe bancile purpurii, din fata altarului. Timpul a incremenit. Si de sub coloane, in toga neagra paseste martial preotul. Predica s-a tinut in limba germana si doar cuvinte precum, "dinamische ", "funktione" sau "Martin Luther" am putut intelege. Un tanar teolog neamt, descendent al unor sasi emigrat i, a primit o distinctie in fata restransei adunari; el vrea sa vina in Apoldu si sa fie preot pentru o comunitate ce se stinge. Femeia de langa tablita cu numerele versetelor plange impresionata, iar vizavi, un sas batran, dichisit cu pardesiu si cravata de functionar, isi stapaneste cu greu tremurul din crestet. "...unsren Jesus Christus " (Al nostru Iisus Hristos), spun la final toti si ies pe rand, femeile si-apoi barbatii. In curte discuta despre candidatul la primaria comunei. "Daca romanii s-ar alia cu nemtii, atunci n-ar iesi primarul tiganilor", se-aud susotelile.
Birtul lui Brukenthal
In satul Nocrih, pe drumul spre Fagaras, chiar in centru afli Casa memoriala a lui Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei (1777-1787); atunci artele si economia au inflorit in Ardeal. Tot ce poti vizita in aceasta cladire e Barul Luna. Proprietarul casei natale a lui Brukenthal e actualul viceprimar. Dumnealui se scuza. "Niciodata nu s-a pus problema sa se faca muzeu aici. Pe vremea comunistilor o fost Casa Tineretului, magazin alimentar, atelier radio-tv."
Tiganii din Nocrih sunt mandri la port. Cu mustati subtiri si lungi, ca de husar, palarii negre, cu boruri cat roata. In ograda saseasca, puradeii trag de-o bicicleta rupta, hambarele mari au putrezit si peretii s-au coscovit. "Pai, eu am cumparat casa de la stat. Am dat 10.000 de marci, dupa â89, si-am luat-o. O ingrijesc cum pot, ca-i hardughie mare, daâ ne descurcam. Cu romanii, cu sasii ne-am inteles intotdeauna bine." Urmasi ai slugilor care acompaniau gospoda riile nemtesti, tiganii din Nocrih au azi primarul lor, merg la birtul nobilului Brukenthal si se mai cearta pe teme religioase cu romanii. In rest, doar o sasoaica paralizata mai traieste-n sat.
"Heim und Heimat"
"Camin si patrie". Asa se traduce motto-ul caminuluispital "Dr. Carl Wolff" din Sibiu. Pentru batranii din comunitatea germana sa ajunga aici inseamna o binecuvantare. Programul de fiecare zi decurge dupa ceas: la ora 8 - pranzul, la 11 - plimbarea, la amiaza - pranzul, peste doua ore - cafeaua si prajitura, la 6 seara - cina. Ceasurile cu afisare electronica asigura o buna gestionare a timpului. "Avem multe de facut in fiecare zi. Eu cos, fac mileuri, perne. Barbatii joaca sah, rummy", spune Herta, care se afla aici de 7 ani. Ca fosta invatatoare, chipul ei mai pastreaza severitatea glaciala a unei guvernante. Alaturi, ciuguleste din prajitura cu mere doamna Theresia, fosta croitoreasa. "De fapt, eu am vrut sa fiu ingrijitoare de copii. Dar a trebuit s-o ajut pe mama." Si-aproape ca-i dau lacrimile, vorbeste incet, parca ar mangaia cuvintele. "Tare mult mi-am iubit sotul. E mort. In tinerete era un viteaz, a luptat in trupele SS, in Iugoslavia." Se aduna cate patru octogenari in fata panoului cu portrete si cu degajare se intreaba: "Dintre astia, oare care mai traim? Toti! Ah, nu, doamna a murit iarna trecuta."
Caminul primeste bani de la Biserica Evanghelica, iar pentru a intra aici trebuie sa-ti inscrii dosarul pe o lista de asteptare, si, daca chiar esti batran si neajutorat, ajungi sa ocupi unul dintre cele 106 locuri de cazare. "Salutari la Bucuresti. Mai veniti pe la noi, dar sa va duceti si la alte camine de batrani. O sa intelegeti de ce pana si nemtii din Germania ne invidiaza."
Un forum politic pentru toti germanii Romaniei
Daca in anul 1938, in Romania traiau circa 750.000 de etnici germani, la ultimul recensamant s-au inregistrat 80.000-90.000. Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, in Ardeal erau 300.000 de sasi, azi au mai ramas cam 20.000, cu preponderenta varstnici.
Forumul Democratic al Germanilor din Romania (FDGR) este o asociatie a minoritatii germane, organizata pe criterii entice. Infiintat in decembrie 1989, Forumul "depune eforturi pentru a crea premisele politicojuridice, lingvistice, culturale si economice necesare dainuirii pe mai departe a minoritatii germane." Poate fi membru al FDGR orice cetatean roman care se declara a face parte din minoritatea germana, care isi exprima apartenenta la aceasta minoritate prin cunoasterea si folosirea germanei ca limba materna. FDGR participa cu candidati proprii la alegerile parlamentare si locale. Exista organizatii ale Forumului in aproape toate localitat ile din Romania cu o populat ie semnificativa numeric. FDGR are circa 53.000 de membri. Sediul central al FDGR se afla la Sibiu (germ. Hermannstadt).
Experienta emigrarii si a reintoarcerii
Marie Luise Roth-Hoppner, fiica lui Hans Otto Roth, remarcabil reprezentant politic al germanilor in perioada interbelica, s-a restabilit la Sibiu in 1991, unde a infiintat o Asociatie a germanilor reintorsi in Romania. Despre motivele emigrarii, doamna Roth-Hoppner spune ca au fost profesionale, economice si politice. "Am plecat din Romania in â69, pentru ca aici nu puteam lucra in meseria pe care mi-o dorisem atat de mult. Situatia materiala a intregii familii era nesigura. Probabilitatea ca la un nou val de arestari sa ajung din nou in puscarie era mare, numele meu fiind deja pe listele Securitatii." Cu greutate s-a integrat in societatea germana, intre oameni care "nu cunosc nimic din ce ti-e drag". Argumentul revenirii in tara natala impreuna cu sotul (hamburghez) a fost "marele dor de casa".
"Va rugam sa ne acceptati, pe noi, cei reveniti de pe alte meleaguri, drept ceea ce suntem: oameni care au recunoscut ca-n alta parte raman niste straini. Noi, toti cei care ne-am intors, credem ca aici ne asteapta multe sarcini. Nica ieri nu este o asa mare nevoie de oameni destoinici si energici ca aici. Nu este aceasta oare o sarcina pentru care merita sa traiesti aici?"
Prietenii s-au departat
Pentru Maria Sonnleitner, situatia a fost mai dificila. "Tata era prizonier. Pe mama si pe noi, fetele, ne-o alungat din casa tiganii. Aruncau hainele, cuferele in strada si mama s-o pus in lada, striga sa-i lase lucrurile in pace. O aruncat-o cu totul." Au locuit o vreme in pivnita casei lor, apoi n-au mai avut voie si au plecat la niste rude. In timp, si-au recuperat intreaga proprietate, incat astazi au iarasi curtea lor, imprejmuita cu ziduri groase ca de cetate. Atat e rau, ca sunt singuri. "Mama are 92 de ani. Iese pe bancuta la poarta, cauta sa intalneasca pe cineva cunoscut. Doar masinile trec. Ieri am intrebat-o "Cu cine-ai vorbit, mama?"" "Cu o femeie, n-o cunosc, dar mi-o zis nacazul ei." "Era o tiganca pe care o dat-o afara copiii din casa."
Restaurarea trecutului
In cei 800 de ani de prezenta in Transilvania, colonistii sasi au adus formele unei arhitecturi de provenienta occidentala, romanica, in primul rand, si gotica timpurie, mai tarziu. Astazi, orasul istoric se intinde pe o suprafata de aproximativ 100 de hectare si are circa 20.000 de locuitori. Parte dintre cele 1.200 de cladiri istorice s-au mentinut in stare buna, dar multe dintre ele sunt intr-o stare avansata de degradare. Pentru restaurarea acestora s-a initiat, in vara anului 2000, Proiectul de cooperare romano-german "Reabilitarea centrului istoric Sibiu/Hermannstadt", intre administratia publica locala si Societatea Germana pentru Colaborare Tehnica (GTZ). "Obiectivul principal al proiectului este imbunatatirea conditiilor de locuire din centrul istoric Sibiu, pastrarea caracterului viu al mostenirii culturale si transformarea acesteia intr-o resursa a dezvoltarii durabile." Mai exact, s-au elaborat solutii privind nu doar problemele arhitecturale ale orasului istoric, ci si aspectele economice, sociale si juridice. Reabilitarea centrului istoric prin revitalizarea metodelor traditionale, ca si prin promovarea turismului cultural doreste sa creeze locuitorilor noi posibilitati de venituri si noi indeletniciri.
SUMAR DOSAR
Nemtii
nostri
Fabrica
de nemti din Bucuresti
Noi,
sibienii...!
Supravietuitori
dupa exod
La
plecare, si-au luat si mortii cu ei
Ne-au
facut olteni cu forta!
Betegite
de gerul Siberiei
Sasii
recuceresc Estul
A
saptea generatie de Peteri
Ultimele
sasce din Bistrita
La
Bacau, nemtii invata germana de la romani
Printul
Charles s-a indragostit de Viscri
Neamul
svabilor din Banat sta sa piara
"Din
acest loc eu nu ma clintesc"
Bine
ca ati ramas, ca avem unde veni!
