Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 1912, cînd radioul lui Tesla şi Marconi abia învăţa “să meargă”, principala sursă de informaţie a lumii civilizate era ziarul. “Cablogramele”, “marconigramele” şi “telegramele” purtau ştirile mii de kilometri.
În 1912, cînd radioul lui Tesla şi Marconi abia învăţa “să meargă”, principala sursă de informaţie a lumii civilizate era ziarul. “Cablogramele”, “marconigramele” şi “telegramele” purtau ştirile mii de kilometri.
Industria presei asigura, la începutul secolului trecut, o importantă punte transoceanică, interesul europenilor pentru America dovedindu-se aproape egal cu cel al americanilor pentru Europa. E explicabil, astfel, de ce naufragiul Titanicului a şocat ambele continente, fiind oglindit cu lux de amănunte de agenţiile de presă şi de ziarele de la Londra, Berlin şi Paris, ca şi de cele de la New York sau Los Angeles, aflate în alertă totală.
UPI. Agenţia United Press International îşi anunţă abonaţii la 16 aprilie că, în catastrofa Titanicului, a murit majoritatea bărbaţilor de pe vapor. Mare parte dintre ei – oameni cu foarte mulţi bani. La sediul Companiei White Star Line, care deţinea transatlanticul, au sosit, de îndată, rudele celor daţi dispăruţi, pentru a face presiuni asupra patronilor, în încercarea de a-i determina să continue căutările şi după ce vasul Carpathia a abandonat acţiunea, plecînd spre ţărmul american, împreună cu supravieţuitorii culeşi de la locul dezastrului. Agenţia relatează scene dramatice petrecute la oficiul White Star Line, în care milionari şi soţii de milionari îşi ofereau întreaga avere pentru salvarea unui membru din familie. Răspunsul companiei, din nefericire, era acelaşi: “Am făcut tot ce am putut. Banii nu ajută la nimic!”…
PRESA OCCIDENTALĂ. The New York Times – şi alte ziare newyorkeze, precum New York American, Herald Evening Post şi Sun –, dar şi The Washington Post, Evening Star, Boston Globe, London Times sau London Herald trasează drama Titanicului, de la coliziune pînă la cumplitul deznodămînt. “Cel mai mare vapor de linie s-a scufundat la 2:20 dimineaţa”, titrează New York Times în ediţia din 16 aprilie 1912. “Salvarea a venit prea tîrziu”, scrie ziarul, “exceptînd cîteva sute de oameni care au încăput în bărci, respectînd principiul «primii – femeile şi copiii»“. Alte titluri din ziar: “Vasul Carpathia se îndreaptă spre New York cu supravieţuitorii.” “Vaporul California caută urme la locul dezastrului”. “După Titanic, navele de linie nu vor mai pleca fără sistem de comunicaţii TFF”… Adevărate “breaking news”, ele au ţinut prima pagină timp de două săptămîni.
Ziarul german Berliner Zeitung am Mittag publică la 20 aprilie o telegramă din New York, anunţînd sosirea vaporului Eutonia, care a trecut pe lîngă locul catastrofei Titanicului. Căpitanul Eutoniei a fotografiat mai multe blocuri de gheaţă lungi de cîte 500 metri şi înalte de 100 metri. Marsthon, un amic personal al căpitanului Smith de pe Titanic, povesteşte, într-un interviu, că acesta, cu cîteva zile înainte de plecarea vaporului din Southampton, i-a spus: “Dacă s-ar întîmpla ca nava să se ciocnească în drum cu un bloc de gheaţă, apoi să ştii că nu dispun de bărci de salvare decît numai pentru jumătate din numărul pasagerilor”. Tot la 16 aprilie, The Daily Mirror anunţa scufundarea tragică a Titanicului, considerînd dezastrul de departe cel mai răsunător din istorie. Ziarul făcea şi cîteva observaţii privind instinctul de conservare în situaţii de panică: “Din cele 16 bărci de salvare încărcate cu pasageri de pe Titanic, doar una s-a întors după scufundare, ca să găsească alţi supravieţuitori”. Ziarul parizian Le Matin publică la 19 aprilie relatarea a trei pasageri francezi de pe Titanic. Ei spun că, în primul moment, nimeni nu voia să creadă în posibilitatea scufundării transatlanticului. Cu mare greutate, ofiţerii au putut convinge pasagerii să coboare în bărci. Odată ajunşi acolo, toţi se aşteptau să fie readuşi la bordul vaporului. În vremea aceasta, din ordinul căpitanului Smith – care era foarte surescitat şi nu ascundea pericolul catastrofei – orchestra cînta bucăţi vesele. “Timp de trei ore, am fost jucăria valurilor în bărcile de salvare. Descărcam întruna revolverele, ca să fim auziţi de vreun vapor din apropiere. 50 de nenorociţi căutaseră salvarea într-o luntre improvizată, dar aceasta s-a răsturnat şi toţi s-au înecat. După Hurd, redactor la Evening Post şi care se afla printre pasagerii Titanicului, numărul morţilor era de vreo 1.700, iar supravieţuirea altora s-a datorat telegrafistului de pe vasul Carpathia, care nu se dusese să se culce, ca de obicei, înregistrînd astfel întîmplător primul apel al Titanicului.
OSTRACIZAREA LUI ISMAY. Los Angeles Herald, din 30 aprilie 1912, se ocupă de Joseph Bruce Ismay, businessman britanic, manager al companiei navale White Star Line. El elaborase strategia construirii a trei mari vase de linie, Olympic, Titanic şi Britannic. J.B. Ismay s-a aflat la bordul Titanicului la ciocnire, fiind ulterior salvat pe una dintre bărci. Se spune că în momentul scufundării s-a întors cu spatele, neputînd să suporte imaginea dezastrului. Ajuns în New York, la 18 aprilie 1912, acesta a fost obligat să dea lămuriri în Senatul SUA cu privire la catastrofă. Presa l-a dispreţuit, considerîndu-l laş şi pocindu-i numele în J. “Brute” Ismay. Se spune că însuşi magnatul presei, William Randolph Hearst, l-ar fi trecut pe lista duşmanilor personali, dezlănţuind această vendetă. Deşi, ulterior, J.B. Ismay a cheltuit mulţi bani pentru a susţine marina britanică în primul război mondial, societatea londoneză l-a ostracizat, aruncîndu-l în dizgraţie pentru tot restul vieţii.
