Budesti - Comuna celor doua lumi paralele

Bogatie si saracie. Centru si margine. Comoditate si lupta. Mitul berzei calatoare este punctul comun a doua lumi, despartite de puterea banului. Asa-i Budestiul, un deal de suferinta, o vale de bucurie. Si cand trecator esti printre palatele orientale ce-ti ineaca ochii, nu-ti mai ramane decat sa dai binete amaratului care te intampina dinspre satele durerii. Si cand simplitatea taranului se pierde in crucile de la troite incarcate de omat, stii ca la Budesti exista un contrast... contrastul de ciment.

Micul orasel Comuna Budesti nu e una vestita. Nici oamenii de acolo nu sunt vedete, ci episoadele unei vieti. Situata la aproximativ sase kilometri de municipiul Ramnicu Valcea, localitatea cu opt sate adaposteste doua lumi. Diferite-n simturi, diferite-n imagine. Indicatorul ruginit uitat intr-o margine de ulita iti da impresia ca intri intr-o zona unde gasesti capite de fan, care cu boi si oameni cu sapa in spate. Te sperii sa dai peste palate portocalii inaltate in lacomie, garduri impunatoare de fier, caini fiorosi ce latra si masini luxoase. In Budesti, asta-i centrul. "Particica" de patru sate unde barosanii satui de peisajul aglomerat s-au lafait in proprietati. De atata avutie, afara nici nu mai miroase a zapada, ci a caramida proaspata, gata sa fie zidita. Dupa anul 1990, oameni cu functii si cei intorsi din strainatate s-au intrecut in a cladi vile. Micul orasel nu are insa nici apa, nici canalizare, nici gaze. Primaria nu si-a putut permite astfel de investitii, asa ca unde-i ditamai casoiul e si-o fantana. In luxul fortat te intampina un aer strain. Nimeni nu-ti vorbeste, nici nu iese la poarta sa te intrebe de sanatate. Mandria comunei e castelul "italiencei", intins obraznic de mult. Toata lumea vorbeste de el si il filmeaza pe drum, ca pe un muzeu.

SATELE "SOCIALE". Acelasi drum te conduce spre un loc unde din departare se aude susurul unei ape. In realitate e drumul pe care ajungi in Barsesti, Ruda, Piscul Pietrei si Bercioiu, satele unde averile sunt doar povesti. Oamenii de aici, multi batrani, incercati de necazuri, sunt mai calzi. Chiar daca locuiesc in casute modeste, unde becul arde cu program, ei sunt puternici. "De cand s-a desfiintat comuna Bercioiu, prin ’68, au ramas in voia sortii. Nu prea s-a mai interesat nimeni de ei. Dar eu cred asa... oamenii trebuie respectati! Si la centru si la margine", explica Gheorghe Mirea, edilul-sef din Budesti. In cele patru satucuri nu prea populate somajul e in floare, iar mosnegii traiesc din ajutoare ori pensii. De multe ori, amaratii din satele "sociale" sunt "inchiriati" cu ziua pe santierele barosanilor. Pe ulitele inguste, unde-ti rupi fundul pe zapada, te impinge in fata pofta de viata a unui bisnitar. Cu tinichelele in spate, omul da la schimb marfa pe seminte de dovleac si nuci. Asa, enervant cum pare el, nu uita sa se inchine in fata crucilor de la troita, pazite strasnic de un maidanez.

LUX STIRB. Casoaie fara canalizare, gaze si apa curenta

LEGUMELE ECOLOGICE. Localnicii din Budesti au indeletnicirea lor de-o viata: gradinaritul. Mai bine de 50% din piata de legume din Valcea este asigurata de roadele lor. Aici, taranii nu se incurca cu produsele chimice, ci folosesc ingrasamintele naturale. De aceea, spun ei, scot la tarabe legume ecologice. Punctul comun intre lumea saracilor si cea a bogatilor din comuna este un cuib de barza. Frumos cladit intr-un pom viguros, cuibul exista acolo de ani buni. "Se spune ca ne aduce noroc... barza se intoarce in fiecare an aici si face pui. Nu ne-a parasit niciodata. In satul acesta, care se numeste Barza, sunt si cei mai muncitori oameni", povesteste o localnica surprinsa de insistenta cu care ma minunam.

CRISTINA. Exemplul unui razboi continuu purtat in satele sociale il reprezinta Cristina Andronache. O tanara de 39 de ani care a uimit lumea printr-o vointa de fier, care strapunge de acolo, din dealul suferintei. Taras la propriu, Cristina te invata ca valoarea tu ti-o faci si ca in viata nu ai nici un motiv sa-ti pierzi rostul. Chiar daca sufera de un handicap sever si nu se poate ridica in picioare, tanara priveste totul de jos, dar cu credinta. Imi spune ce-i vine ei in minte, pentru ca se bucura de musafiri. Imi citeste chipul zgribulit si ma indeamna sa zambesc. Enervant de simplu, ca sa ma pierd in cuvinte. "Hai, mai..., printre suparari mai zambeste omul!", tresare ea. Imi explica cum face focul in casa, cum hraneste animalele, cum merge pe podul palmelor ca sa ajunga unde vrea. Exact ca un sarpe. Si ajunge. Cristina mai are un frate care sufera de o boala mintala. Se uita in ochii tai, dar abia vorbeste. Din cand in cand se mai cearta cu cainele din lant. Parinti nu mai au. In 1999 tatal lor a murit, iar mama li s-a stins de leucemie. Si totusi, sunt o familie model, cu multe animale in curte. De multe ori umbresc orice gand rau, prin simplul fapt ca doi tineri cu handicap copiaza un om normal.

ACELASI CUIB DE BARZA

SATUL BARZA. Un cuib isi asteapta locatarii Numar masinile care trec pe drum si am impresia ca sunt o simpla turista intr-un "oras", in care toti ma cunosc. Ma intorc din drum si ma uit in spate. Zambesc si pastrez momentul. O alta zi, o noua primavara. Acelasi anotimp, alta fericire. Si stiu ca o sa ma impiedic si de data asta pe drum cu ochii dupa acelasi cuib de barza. Dar cand am sa ajung acasa, o sa gafai, pentru ca am atatea de povestit! Din Budesti am plecat cu un biletel. Pe el scria ca, dincolo de contrastele reci de ciment, sufletul omului nu e nascut sa iubeasca numai ce-i frumos si scump...