x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cadou de la Ministerul Muncii pentru bugetari: încă trei minivacanțe, în 2023. „Ca să-și recupereze capacitatea de muncă”

Cadou de la Ministerul Muncii pentru bugetari: încă trei minivacanțe, în 2023. „Ca să-și recupereze capacitatea de muncă”

de Monica Cosac    |    01 Noi 2022   •   07:35
Cadou de la Ministerul Muncii pentru bugetari: încă trei minivacanțe, în 2023. „Ca să-și recupereze capacitatea de muncă”

Pe lângă cele 15 zile libere stabilite deja prin lege, românii care lucrează în sistemul de stat vor avea încă trei, anul viitor, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus recent în dezbatere, pe site-ul Ministerului Muncii.

Este vorba despre 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august – zile de luni sau vineri – care vor deveni, astfel, punți între weekenduri și zilele deja libere, aşa cum sunt prevăzute în Codul Muncii. Inițiatorii proiectului susțin că noile zile de repaus sunt necesare „pentru a crea personalului instituţiilor și autorităților publice timp liber pentru recuperarea capacității de muncă”.  

Zilele de 24 ianuarie, 1 iunie și 15 august 2023 sunt declarate zile libere nelucrătoare, conform prevederilor Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii. Aceeași lege prevede că, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar se pot stabili și zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere - zile care precedă şi/sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează -, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate.

Prin urmare, pentru anul calendaristic 2023, Ministerul Muncii propune introducerea a trei noi zile de repaus între cele existente deja. Se dorește, astfel, crearea unor punți între zilele deja libere și weekenduri.

Se asigură „o utilizare eficientă a timpului”

„Pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituţiilor și autorităților publice timp liber pentru recuperarea capacității de muncă, se propune ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie declarate zile libere, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii”, argumentează reprezentanții Ministerului Muncii în referatul care însoțește proiectul de HG. 

Cele trei zile pică luni sau vineri, astfel că bugetarii vor avea parte de trei minivacanțe a câte patru zile libere fiecare, în perioadele: 21 - 24 ianuarie 2023, 1 - 4 iunie 2023 și 12 - 15 august 2023.

 

23 ianuarie va fi într-o zi de luni, înainte de Ziua Unirii Principatelor Române, 2 iunie va fi vineri, a doua zi după Ziua Copilului, iar 14 august va fi tot luni, cu o zi înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

 

Vor fi recuperate până la finalul lunii respective

Noile libere vor trebui însă recuperate până la sfârșitul lunii în care sunt acordate. „Instituţiile publice și autoritățile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie 2023, 30 iunie 2023, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite”, se arată în nota de fundamentare a propunerii de act normativ.

În cazul locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, dispozițiile acestui proiect de act normativ nu se aplică.

 „De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispozițiile prezentului proiect de act normativ nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 şi nici participanţilor în aceste procese”, se mai precizează în document.

Două dintre aceste zile - 23 ianuarie și 2 iunie - vor influența și calendarul școlar, sunt în perioade în care sunt cursuri, iar liberele vor fi pentru toți angajații din sectorul bugetar, inclusiv pentru cadrele didactice și personalul din școli.

 

Zilele libere prevăzute în Codul Muncii sunt:

  • 1 şi 2 ianuarie;

  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;

  • Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paştelui);

  • prima şi a doua zi de Paşte;

  • 1 mai;

  • 1 iunie;

  • prima şi a doua zi de Rusalii;

  • Adormirea Maicii Domnului;

  • 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei;

  • 1 decembrie;

  • prima şi a doua zi de Crăciun.

×