Canalul Dunăre – Bucureşti, tichie de mărgăritar

Guvernul Tăriceanu, cel care nu a reuşit în patru ani să construiască prea mulţi kilometri de autostradă, a avizat de curând un proiect mamut de infrastructură: o cale navigabilă menită să "lege" Bucureştiul de Dunăre, Capitala urmând să devină port. Ca şi în cazul altor proiecte anunţate (autostrăzile Piteşti-Sibiu-Arad şi Ploieşti-Focşani-Iaşi, magistrala de metrou Drumul Taberei – Universitate, linia de tren urban Gara de Nord – Otopeni), pe vorbe totul este cum nu se poate mai simplu: jumătate de miliard de euro şi lucrări care să dureze maxim trei ani şi gata canalul.

Începutul s-a făcut cu stângul: licitaţia pentru studiul de fezabilitate se face, dacă nu apare ceva neprevăzut, abia la mijlocul acestei luni. Presupunând că proiectul se va pune în practică, trebuie spus că prezintă numeroase dezavantaje.

În luna septembrie, ministrul transporturilor Ludovic Orban a prezentat ideea canalului Dunăre-Bucureşti în cadru festiv, la guvern, lui Călin Popescu Tăriceanu. În viziunea lui Orban şi a unei "armate de specialişti" prezenţi aduşi la Palatul Victoria, Bucureştiul se poate dezvolta mult mai rapid dacă va deveni port la Dunăre. Trebuie să reluăm mai vechea idee a unui canal care să lege Capitala de Olteniţa, cel mai probabil prin amenajarea complexă a cursului inferior a râului Argeş, a arătat ministrul Transporturilor. Presa a preluat cu entuziasm ideea, prezentând şi motive ce ar face investiţia extrem de utilă: 20 de milioane de tone de marfă transportate în fiecare an, irigaţii pentru partea centrală a Bărăganului, curent electric, reducerea pericolului de inundaţii pentru 30.000 de hectare de teren agricol, 11 localităţi şi peste 6.500 de gospodării. Proiectul de 73 de kilometri a fost dat din grija Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile în cea a Ministerului Transporturilor. Potrivit lui Orban, 8.000 de muncitori ar fi suficienţi pentru finalizarea canalului, jumătate faţă de anii ’80. Ministrul a anunţat triumfalist ecluze ce ar genera aproximativ 75 GWh/an, energie ce ar putea alimenta zeci de localităţi.

FOARTE MULTE PUNCTE SLABE
Guvernanţii au fost însă surzi la argumentele "contra", susţinute în şedinţa de la Palatul Victoria de fostul preşedinte Ion Iliescu. În anii ’80, din postura de director al Consiliului Naţional al Apelor, Iliescu a mai dat o dată aviz negativ proiectului, enumerând foarte multe motive. "Nu există raţiune economică pentru un asemenea canal, nu există activitate economică atât de intensă, nu există mărfuri care să fie transportate, nu există trafic", a argumentat fostul preşedinte.

PRIORITĂŢILE SUNT ALTELE
Iliescu spune că, în momentul de faţă, Bucureştiul este legat prin căi ferate şi şosele de trei porturi dunărene (Olteniţa, Giurgiu şi Călăraşi). Camioanele şi trenurile transportă în fiecare zi mărfuri înspre şi dinspre Capitală. "Deşi există o teorie conform căreia transportul pe apă este cel mai ieftin, camionul şi trenul sunt cu mult mai practice. Ambele ajung atât în port, chiar lângă vapoare, cât şi în fabrica, depozitul, magazinul sau, mă rog, locul unde este nevoie de marfă. Ambele presupun o singură încărcare şi o singură descărcare, exact la destinaţie, ceea ce economiseşte timp, forţă de muncă, bani. Vă dau un exemplu similar: canalul Bega, construit pe vremea împărătesei Maria Teresa la Timişoara, pentru fabrica de zahăr. Canalul nu a mai fost folosit pentru transport după apariţia camionului, pentru că vehiculul era mult mai practic decât navele," argumentează Iliescu.

Al doilea motiv: Dunărea este în prezent foarte puţin folosită în sectorul românesc, iar activităţile din porturi sunt foarte puţine. Nici turismul nu stă prea grozav. Puţinele nave de croazieră cu turişti din Vestul Europei nu au unde şi nici de ce să oprească pe malul românesc. "Ce le poţi arată turiştilor în oraşele româneşti de la Dunăre? Nu există hoteluri, nu există restaurante, nu există mai nimic. Nici autorităţile şi nici investitorii nu au construit prea multe în zona Dunării. Nici la Călăraşi, nici la Giugiu, pe nicăieri. Investiţiile în infrastructură turistică ar fi fost de mare folos Bucureştiului. Gândiţi-vă că în momentul de faţă, la sfârşit de săptămână, toată lumea pleacă spre munte, pentru că acolo există hoteluri, există distracţii. Cum ar fi fost dacă exista aşa ceva şi la Dunăre? Foarte mulţi oameni ar fi preferat să meargă în timpul liber acolo, pentru tot felul de activităţi. Traficul ar fi fost mai bun, aglomeraţia ar fi fost mult mai mică", explică fostul preşedinte. Cum aceste lucruri nu s-au realizat şi nici nu există prea multe proiecte în acest sens, e greu de crezut că turismul va înflori o dată cu investiţia la canalul Dunăre-Bucureşti.

Al treilea contraargument al lui Iliescu: râul Argeş, un curs de apă extrem de capricios şi imprevizibil. Argeşul are debitul inegal. Înregistrările au arătat un debit minimum de 10 metri cubi pe secundă, dar şi unul maximum de 1.000 de metri cubi pe secundă. În perioada interbelică, o viitură venită pe Argeş a inundat oraşul Olteniţa. Râul este şi un mare cărăuş. Aluviunile sale (circa 4 milioane de tone anual) ar colmata foarte rapid toate celelalte amenajări hidrotehnice care s-ar realiza pe cursul apei. Asta ar face ca anual să cheltuiască nejustificat de mulţi bani pentru decolmatarea acestora. Apele Argeşului inferior sunt infectate din cauza faptului că Bucureştiul nu are staţie de epurare a apelor uzate. "Închipuiţi-vă în ce condiţii se va lucra, condiţii foarte grele, de infecţie. Mirosul insuportabil şi calitatea precară a apelor se face simţită şi în zona oraşului Călăraşi. Bucureştiul este un mare consumator de apă, cea mai mare parte provenind din Argeş. Sigur, acum s-a mai redus cosumul din cauza închiderii unor fabrici, dar volumul de apă este imens şi toată ajunge, nefiltrată, necurăţată, netratată, înapoi în Argeş. Lucrarea la acest canal nu trebuie începută, nici măcar gândită, până când Bucureştiul nu va avea o staţie de epurare," este de părere Ion Iliescu. În aceste condiţii, pentru multă vreme, canalul Dunăre-Bucureşti va rămâne o tichie de mărgăritar pe capul chel al României.

PRIMA IDEE, ÎN SECOLUL XIX
Ideea Canalului Dunăre-Bucureşti a apărut prima dată la jumătatea secolul al XIX-lea. Încă din 1864, un trimis al lui Alexandru Ioan Cuza la Paris transmitea la Bucureşti că un grup de capitalişti francezi propunea canalizarea Dâmboviţei "de la Bucureşti şi chiar mai sus spre Olteniţa", precum şi "înfiinţarea unei campanii de navigaţie". Un proiect a apărut în 1880 când inginerul Nicolae Cucu a realizat o schiţă-proiect pentru o cale navigabilă Bucureşti-Olteniţa. În 1929, Parlamentul a adoptat legea privind construirea unui canal care să transforme Capitala în port la Dunăre. Potrivit acestui proiect, Bucureştiul trebuia să aibă în maximum cinci ani două porturi, situate în estul şi sudul oraşului, respectiv în localităţile Glina şi 1 Decembrie. Recesiunea economică din anii ’30 face însă uitat proiectul. Inginerul Dorin Pavel a realizat, înainte de Al Doilea Război Mondial, proiectul unui canal Bucureşti-Olteniţa, care consta din portul aval de abator şi un canal săpat paralel cu Dâmboviţa până la Budeşti. De acolo canalul urma să fie tăiat prin câmpie spre portul Olteniţa. În total în proiect erau şase ecluze de câte 6,5 m înălţime pentru vasele de 1.000-2.000 tone. Proiectul prezentat regelui Carol al II-lea a fost apreciat ca bun, dar s-a amânat pentru ca fondurile să servească rectificării Căii Victoriei şi construcţiei Palatului Regal (actualul Muzeu Naţional de Artă). A urmat războiul şi proiectul nu s-a mai executat.

MARE CTITORIE A ANILOR ’80
Ideea a fost repusă în discuţie în anii ’80. Nicolae Ceauşescu a comandat un proiect Ministerului Transporturilor, iar acesta l-a întocmit. În 1984, la o şedinţă a Comitetului Politic Executiv, au fost chemaţi reprezentanţii Ministerului Transporturilor, dar şi experţii de la Ape. Subiectul a fost prezentat de cei de la Transporturi ca o cucerire a tehnicii şi o necesitate pentru Bucureşti. La mai bine de 20 de ani distanţă, puţinii supravieţuitori ai suitei lui Ceauşescu lansează ipoteza conform căreia dictatorul era preocupat că se finalizau lucrările la canalul Dunăre-Marea Neagră. Ce urma să se întâmple cu utilajele, inginerii, muncitorii care lucraseră calea navigabilă din inimă Dobrogei? Toate acestea putea fi folosite la un nou canal, între Dunăre şi Bucureşti. Ministerul Transporturilor a venit cu ideea amenajării cursului Argeşului inferior şi transformării lui în canal navigabil. Singurii care s-au opus au fost cei de la Consiliul Naţional al Apelor. Argumentele? Aceleaşi ca şi astăzi. Lipsa oricărui fundament economic. După prezentarea părerilor "contra", şedinţa a fost suspendată. Lucrările au început în 1986, fiind oprite după decembrie 1989. După Revoluţie s-a furat aproape totul pe fostul şantier, funcţional mai fiind astăzi doar barajul de la Mihăileşti, în vestul Bucureştiului.

Zero lei pentru canalul lui Orban

Bugetul de stat pe anul viitor nu prevede nici un ban pentru proiectul Canalului Dunăre – Bucureşti. Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, anunţa în primăvară că finalizarea lucrărilor la Canal ar costa cam 450 de milioane de euro, iar PNL şi-a trecut proiectul în programul de guvernare pentru perioada 2009-2012.

E adevărat, la capitolul "Proiecte în pregătire, fără finanţare". Dacă în urmă cu câteva luni Ludovic Orban anunţa trei variante de finanţare pentru finalizarea proiectului ceauşist, adică bani de la bugetul de stat, bani de la Uniunea Europeană sau concesionare către firme private, acum ministrul spune că s-a oprit la ultima variantă.

"Am discutat cu firme germane, olandeze şi franceze care s-au arătat interesate de proiect", a declarat Orban. Concesiunea ar trebui să se facă pentru 30-35 de ani, firma concesionară urmând să execute lucrarea, să administreze canalul şi să încaseze pe această perioadă toate veniturile, adică taxele portuare şi pe cele de tranzitare, şi să-i revină un procent din energia electrică pe care ar furniza-o hidrocentrala în patru trepte care ar urma să fie cons­truită pe canal.

LUCRĂRILE VOR ÎNCEPE ANUL VIITOR
Orban susţine că lucrările de finalizare a canalului ar putea să înceapă în a doua jumătate a anului viitor, dar în momentul ăsta nu este realizat nici studiul de fe­za­bilitate. Până la 15 noiembrie, ministerul va lansa licitaţia pentru el, spune Orban, justificând şi lipsa prevederilor din bugetul de stat. "Am nevoie de studiul de fezabilitate ca să aloc bani pentru un proiect", explică ministrul. Ludovic Or­ban crede că investiţia este justificată pentru că traficul pe Dunăre creşte, po­trivit tuturor estimărilor, iar Canalul va lega Capitala României de Coridorul paneuropean 7.

ADVERSARII SUNT DIN ALTE PARTIDE
Orban nu se plânge că ar fi avut piedici din partea premierului Tăriceanu când a propus reluarea investiţiei, ci spu­ne că adversarii au apărut din alte zone. "Cel care s-a opus a fost Ion Iliescu. Şi-a păstrat opinia pe care a avut-o acum 28 de ani, când era director la Ape şi nu a vrut să avizeze proiectul pe motiv că traficul nu justifică investiţia. Dar datele s-au schimbat radical de atunci. Bu­cu­reştiul s-a dezvoltat exploziv, iar traficul poate depăşi cu mult estimările", a spus ministrul transporturilor. (Monica Iordache Apostol)

"Nu există raţiuni de nici un fel"

La aproape 25 de ani de la refuzarea primului proiect al Canalului Dunăre-Bucureşti, Ion Iliescu se opune în continuare ideii. Preşedintele de onoare al PSD a fost invitat atât în 1984 la CC, când s-a propus începerea lucrărilor la canal, cât şi în septembrie 2008 la Palatul Victoria, când Ludovic Orban i-a prezentat lui Călin Popescu Tăriceanu ideea reluării construcţiilor.

Fostul preşedinte este de părere că şi atunci, şi acum foarte mulţi din cei prezenţi nu au înţeles prea bine situaţia. "În şedinţa din anii ’80, toţi mi-au ascultat argumentele şi nimeni nu m-a combătut. Au tăcut, pentru ca apoi să-i dea dreptate lui Ceauşescu în momentul când a decis începerea proiectului. La fel s-a întâmplat şi în urmă cu o lună şi jumătate, când, de asemenea, la întâlnirea de la Guvern, am prezentat motivele pentru care nu sunt de acord cu acest proiect. Este o pierdere totală de timp, de bani şi de energie, care nu va aduce nici un beneficiu. Dacă se doreşte dezvoltarea zonei din sudul Bucureştiului, priorităţile sunt cu totul altele. Motivele sunt foarte simple, le-am prezentat celor de la Guvern şi sunt dezamagit că nu au înţeles. Mă aşteptam ca măcar Călin Popescu Tăriceanu să înţeleagă şi să îmi dea dreptate, având în vedere profesia lui de bază.

"PRIORITĂŢILE SUNT ALTELE"
Argumentele se referă la faptul că Dunărea nu este nici pe departe un fluviu circulat, care să aibă nevoie de un asemenea proiect. În al doilea rând, Bucureştiul are deja trei porturi la Dunăre: Giurgiu, Olteniţa şi Călăraşi, de care este legat atât prin căi rutiere, cât şi prin căi ferate. Probabil că în viitor zona metropolitană a Bucureştiului va ajunge până la Dunăre, extinderea ur­mând să se facă pe modelul marilor oraşe ale Europei şi ale lumii. Transportul pe fluviu este redus în sectorul românesc, comparativ cu ce se întâmplă în Europa centrală. Chiar şi turismul este aproape inexistent. Navele cu turişti nu opresc în porturile româneşti, pentru că aceştia nu au ce vedea. Localităţile sunt sărace, iar acolo unde lucrurile nu stau rău, de exemplu, la Turnu Severin, nu au ce vedea. Din port se ajunge întâi în şantierul naval şi abia apoi în oraş. Nu în ultimul rând, nu trebuie să omitem capriciosul râu Argeş. Îmi aduc aminte de o viitură pe Argeş în anii ’80 care a smuls o dragă, utilaj imens, şi a proptit-o de mal. A făcut-o efectiv pilaf. Aceasta este forţa Argeşului, iar cei care cred că amenajând râul îl vor îmblânzi nu ştiu ce spun. Dacă acea dragă, un utilaj complex şi greu, a fost efectiv smulsă, închipuiţi-vă ce se va întâmpla la viituri cu navele de pasageri şi de marfă despre care noii proiectanţi ai canalului spun că îl vor tranzita şi cu porturile care vor fi amenajate", a spus Ion Iliescu.