Cand timisorenii au dat piept cu glontul

Dupa masacrul din noaptea de 17 decembrie 1989, locuitorii Timisoarei n-au mai tinut cont de prezenta tancurilor si au demonstrat impotriva regimului Ceausescu. O sinteza a evenimentelor din Timisoara, intocmita de doi autori la scurt timp dupa consumarea lor, arata desfasurarea lor.

TATAL NOSTRU! Multimea a ingenuncheat pentru a se inchina pentru libertate

Astfel, "inca de dimineata, in Calea Buziasului, muncitorii se organizeaza pe intreprinderi. La 9:30 muncitorii de la Intreprinderea Optica se unesc in strada cu cei de la Elecrotimis si AEM. Sunt inlaturate ultimele lozinci ceausiste si multimea se indreapta fluturand steaguri tricolore fara stema, cu esarfe negre, spre Fabrica Banatul, adunand pe rand muncitorii de la fabrica de Atoturisme, de la cea de detergenti, Azur, Ambalajul metalic si mai apoi pe cei de la Cooperativa Progresul si de la Guban. O adevarata avalansa umana creste pe strazile orasului. Fabrica Banatul avea zi libera. De pe aceasta platforma industriala coloana a trecut pe langa Abatorul orasului, o parte din ea o ia spre centru, dar cei mai multi ajung la Spitalul de pe Bulevardul Victor Babes, scandand: «Aveti grija de copii!». Coloana se opreste si la Spitalul Ortopedic de pe Bulevardul Mihai Viteazul, unde erau internati multi raniti. Aici se canta «Desteapta-te, romane!». De acolo coloana se indreapta spre Consulatul iugoslav, cerand diplomatilor sa comunice in exteriorul tarii adevarul despre Timisoara si despre ce vor oamenii din acest oras".

LA CONSULAT. Episodul este relatat si de Lorin Fortuna: "Participantii la marsul celor din Calea Buziasului - printre care m-am numarat incepand din zona Abatorului - au hotarat sa nu se mearga direct spre centrul orasului, ci mai intai sa se faca jonctiunea cu cei din platforma Garii de Nord. In plus, s-a cerut sa se treaca si prin fata Consulatului iugoslav, pentru ca de acolo sa se vada ce se intampla in Timisoara si sa se transmita in afara tarii. Jonctiunea dintre cele doua multimi de oameni aflati in mars s-a produs, intr-un entuziasm general, in zona podului de peste Bega, de la Gara de Nord, dupa care multimea s-a indreptat catre centrul orasului". Escala pe la Consulatul iugoslav ramane o actiune inca foarte controversata, dar trebuie aratat ca era singurul oficiu diplomatic din oras, singura legatura oficiala cu exteriorul si ca dorinta de a se proteja cumva, de a contracara incercuirea militara a orasului si blocajul informational, inclusiv telefonic, era fireasca in acele circumstante. Bineinteles, nu putem accepta ca zecile de mii de manifestanti timisoreni stiau la acea data ca Mirko Atanaskovici era un spion.

"FARA VIOLENTA!" Armamentul greu scos impotriva timisorenilor n-a fost, din fericire, folosit

"ARMATA E CU NOI!" O data pusa in miscare demonstratia muncitorilor, generalul Gusa a cunoscut punctul critic al dilemei militarului asezat de destin intre ordin si constiinta: "Catre pranz am fost informat ca grupuri masive de oameni se indreapta din diferite locuri catre centru. Ca acestia poarta steaguri albe, scandau «fara violenta» si «armata e cu noi». Am ordonat sa fie lasati sa treaca. Mi s-a raportat ca nu sunt violenti, ca demonstreaza pasnic. Dupa un timp au aparut inclusiv pe strada din fata comandamentului, cu steaguri si albe si cu tricolorul. Multi s-au urcat pe TAB-uri si au defilat cu acestea. Am fost informat ca la fel s-a procedat si in piata Operei, Piata Maria, in fata Comitetului judetean. Am dat ordin ca dupa terminarea demonstratiei toate TAB-urile sa fie retrase in cazarmi, sa nu cumva sa se piarda armament sau munitie". Pentru cercetarea istoriografica este important de aflat daca TAB-urile s-au deplasat cu demonstrantii sau au fost "cucerite", cum afirma legenda revolutionara. Urcarea pe TAB-uri este usor de inteles, veridica, in situatia in care gen. Gusa nu da ordin de foc, dar deplasarea lor cu manifestanti pe ele nu se putea face decat tot la un ordin. Generalul Gusa a dat si acest ordin, ca TAB-urile sa-i transporte pe manifestanti spre centru, iar ordinul a fost dat dupa ce s-a consultat cu generalul Vasile Milea.

PIATA OPEREI. Simbolul Revolutiei de la Timisoara

OPERA SI CJP. In zona centrala a municipiului Timisoara se formeaza doua coloane: "Impodobind transportoarele blindate cu steaguri, dandu-le mancare la militari, oamenii au intrat din nou in Piata Operei, printre Muzeu si Hotelul Central. In Piata Operei, lumea a ingenuncheat pentru un moment de reculegere in memoria celor morti in zilele Revolutiei. O parte din multime a ramas pe loc, iar o alta parte s-a indreptat spre Piata Libertatii. Nimeni nu s-a impotrivit cand s-a patruns in cladirea garnizoanei, oamenii convingandu-se ca armata este alaturi de ei. Din Piata Libertatii, coloana inainteaza spre sediul judetenei de partid. Ajunsa in fata sediului, multimea a cerut stabilirea unui dialog cu autoritatile". In grupul de la Opera se contureaza ca personalitate inginerul Lorin Fortuna. El se duce in laboratorul sau de la Facultatea de Electrotehnica si confectioneaza trei pancarte pe care scrie: "Jos Ceausescu!", "Frontul Democrat Roman" si "Asta-i Timisoara. Unde este tara?". Se duce cu ele in Piata Operei si le da unor participanti sa le ridice, pentru a fi vazute. "Din pacate, oamenii erau destul de suspiciosi - avea sa relateze cu mult realism Fortuna - , fiecare considera ca avea el ceva mai important de spus sau de propus si lucrurile nu progresau. Atunci, in timp ce eram ingenuncheati spunand «Tatal nostru» pentru cei cazuti, asa cum de mai multe ori se intamplase, am avut revelatia balconului Operei si mi-am dat seama ca, pentru a capta atentia multimii (apreciez ca, in acel moment, in Piata Operei erau cam in jur de 4.000-5.000 de oameni), era necesar sa fii nu in mijlocul ei, ci undeva, deasupra, vizibil (…). Dupa terminarea rugaciunii, am spus celor din jurul meu ca trebuie sa intram in Opera si, din balcon, sa vorbim multimii pentru a o organiza. Ne-am deplasat, in grup, spre intrarea principala a Operei si a Teatrului National. Usa era inchisa si, desi am batut cu pumnii, nu a deschis nimeni. Atunci, Ioan Chis a spus ca el cunoaste pe cineva de la Opera si ca va merge la intrarea de serviciu pentru a-l cauta si a-l convinge sa ne lase sa intram. I-am spus sa nu plece singur si l-au insotit mai multi."

PRIMUL COMITET. Considerand ca a venit momentul ca teama fireasca a oamenilor sa fie depasita, Lorin Fortuna a urcat in foaierul cu iesire la balcon. Aici s-a intalnit cu grupul care reusise sa patrunda prin intrarea laterala. "Am iesit pe balcon - povesteste el mai departe - , adresandu-ma multimii adunate in piata pentru a spune ca trebuie sa ne organizam, formand un comitet de coordonare si conducere, in care scop am invitat cate 2-3 reprezentanti ai intreprinderilor ai caror salariati se aflau in piata, sa urce alaturi de noi. Invitatiei i s-a dat curs si din acesti reprezentanti s-a format primul comitet care si-a asumat conducerea revoltei timisorene. Era in jurul orei 13:00 cand comitetul respectiv a fost prezentat multimii adunate in piata." In jurul orei 15:00, din balconul Operei va vorbi Claudiu Iordache: "Ma numesc Claudiu Iordache, scriitor roman. Mi-e teama. Tuturor ne este teama. Singura solutie este sa ramanem impreuna!". In urmatoarele ore, doua preocupari principale vor domina eforturile revolutionarilor: trimiterea unor participanti in intreprinderi pentru a aduna cat mai multa lume si legatura cu Consulatul iugoslav pentru a se asigura un canal de informatii despre revolta in strainatate.

ASTEPTAREA. Cealalta coloana, care se asigurase in Piata Libertatii ca Armata nu se opune manifestatiei, se va deplasa spre sediul judetenei de partid: "Ajunsa in fata sediului, multimea a cerut stabilirea unui dialog cu autoritatile. Apar in balconul de la etaj cateva persoane. Lumea huiduie si cere sa nu se traga (!). Se anunta ca de marti, ora 24:00, nu s-a mai tras. Multimea cere retragerea Armatei din fata Judetenei unde erau trei siruri de militari. Cordoanele de trupe militare si interventionisti se retrag. In balcon sunt recunoscuti Radu Balan (pe atunci, prim-secretar al Comitetului Judetean al Partidului Comunist), Constantin Dascalescu (pe atunci prim-ministru al Guvernului). Acesta din urma vrea sa vorbeasca si este huiduit". Primul-secretar Balan va arata ca "pana la sosirea la Comitetul judetean de partid a lui Dascalescu si a lui Bobu (care s-a intamplat pe la ora 14:00) prin fata sediului au trecut grupuri de manifestanti care scandau lozinci anticeausiste, revendicandu-si totodata mortii si arestatii". Bobu si Dascalescu aterizasera la Timisoara in jurul orei 12:30 si fusesera adusi direct la CJP, ceea ce inseamna ca in jurul orei 13:00 erau deja acolo. Iesit in balconul CJP, primul-ministru Constantin Dascalescu nu se face auzit si lumea il huiduie. I se da un megafon de mana, dar la multimea adunata acolo - aproximativ 10.000 de oameni la acea ora - , interventia sa este la fel de ineficienta. "Ulterior se monteaza megafoane mai puternice. Urca in balcon un reprezentant al multimii barbos (Ion Marcu, n.a.), cu un poncho din panza alba pe care scria: «Jos Ceausescu», care face liniste si incearca sa-i dea cuvantul lui Dascalescu. Acest prim-ministru de opereta nu stie sa spuna altceva decat ca a venit sa «analizeze» si sa «rezolve» pe rand problemele Timisoarei si ca lumea ar trebui sa plece la locurile ei de munca. Lumea il huiduie. Se scandeaza in lozinci principalele deziderate ale multimii. Dascalescu minte, afirmand ca nu cunoaste situatia din Timisoara". De fapt, Dascalescu, incapabil de exercitarea inaltei functii in stat pe care o detinea, trage de timp in asteptarea intoarcerii lui Nicolae Ceausescu din Iran.

NEGOCIERILE. Dupa ora 14:00, in cladirea Operei s-a constituit Frontul Democrat Roman, si Biroul sau permanent, avandu-l ca presedinte pe Lorin Fortuna si membri ai conducerii desemnati pe Claudiu Iordache - vicepresedinte, pe Ioan Chis, Mihaela Munteanu si Maria Traistaru, inca eleva. In jurul orei 18:00, in fata Operei din Timisoara se aflau peste 40.000 de oameni. Tot atunci a fost trimisa o delegatie de trei oameni la Consulatul iugoslav. "Consulatul iugoslav a jucat un rol foarte important. In cursul serii a plecat un om la Belgrad. De acolo, in aceeasi noapte, a fost instiintat postul de radio Europa libera." Radu Balan va descrie la proces evenimentele de la Comitetul Judetean de Partid: "In jurul orei 19:00 (ora este gresita, scena s-a petrecut mult mai devreme, probabil 13:00, n.a.), impreuna cu Pacoste Cornel, am coborat in fata sediului Comitetului Judetean de Partid, unde era adunata acea multime si am stat de vorba cu oamenii care mi-au reflectat ceea ce auzisem anterior eu din birou. M-a intampinat un anume Marcu de la IMT. Oamenii au fost pasnici si nu m-au bruscat, ba, dimpotriva, am fost primit cu bunavointa. In cele din urma, 13 reprezentanti ai lor au urcat in sediu si, in prezenta mea si a celorlalti, au dialogat cu Dascalescu si cu Bobu, repetand aceleasi revendicari si cerand in plus mortii si eliberarea retinutilor". Un alt martor, Marin Dunavete, a ramas afara si a avut posibilitatea sa observe starea de spirit a manifestantilor. Marturia lui confirma starea de tensiune, frica de o represiune imediata si dura: "Apoi s-a facut o lista cu reprezentanti ai multimii care sa discute cu Dascalescu. Lista avea vreo 10 nume (sau mai multe). Unul care era pe lista s-a urcat pe treptele Prefecturii si a citit lista cu glas tare. Ne-a zis sa tinem minte numele lor si sa cerem din cand in cand sa apara la balcon ca sa nu li se intample ceva, caci isi asuma mari riscuri. Lista s-a facut in mai multe exemplare care s-au dat in multime. Discutiile dintre reprezentantii nostri si Dascalescu au durat cateva ore. Din cand in cand aparea la balcon cate unul dintre ai nostri sa ne spuna ca nu s-a rezolvat nimic. Intre timp s-a instalat si o statie de amplificare. La un moment dat am fost informati de la balcon ca cladirea e plina de militari. Dupa un timp, reprezentantii au iesit afara spunand ca Dascalescu a zis ca noi cerem ceea ce nu se poate. Cineva a venit cu propunerea sa mergem la Opera. Unul din cei de pe lista a zis sa nu plecam, fiindca aici se afla cei cu putere de decizie. Tarziu spre seara se pleca totusi, in grupuri razlete, catre Opera".

REVENDICARILE. O copie a listei a fost facuta pentru Consulatul iugoslav. Lista negociatorilor a fost pierduta timp de 5 ani, apoi regasita de timisoreanul Ioan Trapsa si pusa la dispozitia cotidianului Ziua. Este o fila de agenda-memorator ("Nu uita") pe care se pot identifica cateva nume scrise in graba, cu greseli, cu emotii, unele nume devenind foarte cunoscute intre timp: Savu Ioan, Marcu Ioan, Petre Petrisor, Curutui Ion, Hurezan Petru, Eustatiu Cornel, Pisica Marin, Oprea Sorin, Borosoiu Petre, Sasaran, Vasoi Victoria, Barna, Stiura Rodica. Tot in strada, oameni cu initiativa au incercat sa intocmeasca o lista de revendicari, o platforma pentru negocieri. Lista, scrisa pe o foaie volanta, continea 14 puncte: "0. Demisia Guvernului.

1. Cine a dat ordin sa se traga.

2. Numarul mortilor.

3. Numarul ranitilor.

4. Cati sunt arestati.

5. Unde sunt mortii, sa-i inmormantam.

6. Transmisiune in direct la radio.

7. (De emotie, cifra 7 a fost scrisa, dar nu a continut nici o revendicare, n.a.).

8. Lista Comitetului cetatenesc sa fie publicata la Radio (mai este ceva greu descifrabil care pare a fi «… si la Consulatul Yug.», dar nu putem fi siguri, n.a.).

9. (Lista sa fie publicata) si in presa.

10. Copiii de la Catedrala.

11. Doliu national.

14. Demisia… (probabil demisia lui Nicolae Ceausescu, dar nu au avut curajul sa o scrie, n.a.).

15. Televiziune, radio".

"ADUNATURA". Documentul este o ilustrare a starii autentice de spirit a revolutionarilor, demontand totodata numeroasele legende eroice despre momentul negocierilor cu liderii comunisti stransi in cladirea CJP. Conform afirmatiilor facute de revolutionari intr-un film al Televiziunii Romane (TVR 1 - Timisoara, decembrie 1989, autor Lucia Hossu Longin), la inceput, grupul a fost format din 7 persoane: Ioan Marcu, Corneliu Dumitru Pop (acesta lipseste de pe lista, dar apare un Eustatiu Cornel), Sorin Oprea, Ion Savu, Petre Petrisor si doua tinere, apoi s-a marit la 13, dupa cum am vazut. Au urcat in sediu si au inceput sa negocieze cu Balan, Bobu, Dascalescu si Toma, ministrul Tineretului. Erau prezenti si generali de la Bucuresti. Revolutionarul Ioan Savu descrie cu onestitate inceputul tratativelor: "Cei mai multi dintre noi s-au cam pierdut, s-au cam fastacit. Unii au si folosit - cu un ton moale, ca sa nu zic altfel - formula: «Sa traiti, tovarase prim-ministru!». Am crezut ca pocnesc. Debutul discutiei le-a fost si el favorabil. Cu un: «Ce vreti? Ce vreti, tovarasilor, cu adunatura asta de afara?» rastit, pe unii dintre noi Dascalescu i-a intimidat si, nici nu stiu cum, s-a ajuns la schimburi de replici ce aveau in centru probleme marunte: s-a vorbit parca si despre servicii, si despre locuinte, si despre pasapoarte... Zic parca, fiind ca n-am putut fi atent la tot ceea ce s-a discutat. Abia acolo, in fata lor, mi-am dat seama ca nu eram pregatiti sa purtam o discutie cu ei!". Grupul a trecut destul de repede peste temele sociale si peste problema demisiei lui Nicolae Ceausescu, realizand probabil incapacitatea celor prezenti de a rezolva astfel de revendicari. Apoi au atacat tema principala si cea mai actuala a revoltei - mortii si arestatii - , tema in fata careia Dascalescu a "cerut voie sa se informeze despre situatia din Timisoara". Cunoscutul om de paie al familiei Ceausescu a incercat mai intai sa fie arogant - "Nu discut. Nu am ce discuta" - , apoi a cautat sa castige timp pentru a primi indicatii de la Ceausescu. Incapabil sa dea vreun raspuns coerent, el va tergiversa si se va balbai in fata unei revendicari simple si a carei rezolvare era la indemana lui: retrocedarea mortilor si eliberarea celor retinuti. Dascalescu a cerut voie sa-i ceara voie lui Ceausescu - cam aceasta a fost ecuatia lui. Identificand precis caricatura de politician pe care o aveau in fata, Ion Savu i-a strigat: "Domnule Dascalescu, conform Constitutiei tarii, in lipsa presedintelui statului, primul-ministru are toate prerogativele puterii. Or, daca dumneavoastra nu cunoasteti situatia din tara, nu meritati sa fiti prim-ministru!". Situatia a devenit cumva stranie, autoritatile amenintand cu arestarea revolutionarilor, iar revolutionarii cu capturarea liderilor politici si militari prin navalirea multimii de afara. In aceste conditii, spre sfarsitul celor 5 ore de negocieri, Dascalescu a inceput sa-si noteze doleantele revolutionarilor pe masura ce acestia le dictau.

"STIM CA SUNT MORTI!". La un moment dat a venit de la Opera grupul condus de Lorin Fortuna, acesta avand un mandat din partea Frontului Democrat Roman si un program politic bine definit. Ioan Chis s-a adresat lui Emil Bobu, crezand ca acesta reprezinta totusi ceva. Avocatul timisorean ii va arata temeiul nemultumirii cetatenilor si ii va cere mortii. Bobu, cel care transmisese ordinul Elenei Ceausescu de sustragere a cadavrelor, va nega. "Stim ca sunt morti si stim ca i-ati dus la Bucuresti" - ii va spune Chis. "De unde stii?" - va intreba speriat Emil Bobu. De altfel, Emil Bobu isi va nota numele reprezentantilor multimii pentru a-i supune unor represalii ulterioare. Conform declaratiei col. Mircea Gogontea, comandantul batalionului de parasutisti de la Caracal, pe durata negocierilor din cladirea CJP Timis, militarii prezenti au lasat statiile deschise, astfel ca formatiunea de parasutisti a fost in permanenta conectata la ceea ce se intampla acolo si, bineinteles, a fost pregatita sa intervina. Toate informatiile erau transmise imediat la Bucuresti, mai intai Elenei Ceausescu, apoi lui Nicolae Ceausescu. In timpul primei runde de negocieri, Ion Coman va fi sunat de Nicolae Ceausescu, sosit din Iran, Coman afirmand la proces ca i-ar fi prezentat sefului statului situatia reala. Dascalescu a reusit la un moment dat si el sa ia legatura cu Ceausescu, dar ascunzandu-i adevarul, limitandu-se la problema mortilor si a celor arestati. Ceausescu a intrebat cati morti sunt, Coman spunandu-i ca sunt 58, iar generalul Nuta ca sunt 28, prima cifra fiind pentru Coman un fel de alibi - ca n-ar fi stiut de furtul cadavrelor - , care insa nu tine in fata ultimelor informatii cunoscute. "Dupa luarea aprobarilor de la Ceausescu - a explicat mai departe Radu Balan Procuraturii - s-a admis eliberarea detinutilor si a mortilor, ceea ce urma sa se faca a doua zi, ramanand ca problemele celelalte sa-si capete rezolvarea ulterior. Acest lucru i-a nemultumit, oricum nu le-a dat satisfactie. Dascalescu nu i-a raportat lui Ceausescu ca oamenii cereau abdicarea acestuia si demiterea guvernului." Dupa ora 19:00, atat Dascalescu, cat si ceilalti nomenclaturisti i-au asigurat pe manifestanti ca Nicolae Ceausescu va lua o atitudine publica printr-o aparitie la televizor, fapt ce a derutat inca o data grupul revolutionar de la CJP (...)

CUVANTAREA. Inainte cu cateva minute de ora 19:00, autoritatile locale si centrale, precum si revolutionarii hotarasc sa urmareasca impreuna cuvantarea lui Nicolae Ceausescu la televizor. In momentul in care televizorul a fost deschis, el era pe un canal sarbesc; al doilea canal era tot sarbesc, al treilea canal era televiziunea maghiara si abia al patrulea canal era TVR. Chiar si liderii de varf ai partidului din cladirea Consiliului Judetean de Partid urmareau in mod curent posturile straine, nu televiziunea nationala! Dupa cuvantarea lui Nicolae Ceausescu la televizor, revolutionarii din cladirea CJP Timis intra in panica. Se instaleaza frica de repersalii a celor care avusesera curajul sa ceara demisia lui Ceausescu si totodata se contureaza cladirea Operei ca ultim loc de refugiu. Miodrag Milin evoca acel moment: "La ora 19:00 a vorbit Ceausescu. N-a cedat, dimpotriva... Demnitarul de partid Pacoste a reactionat in consecinta: «Iesiti din cladire!». Fortuna a vrut sa ia microfonul. L-am impins deoparte. Sa nu vorbeasca, era foarte grav! Am zis: «Domnule Pacoste, noi plecam, dar nu renuntam la lupta!». A zambit ironic. Am coborat cu totii. M-am gandit ca locul nostru e la Opera, unde aveam spatiu sa ne aparam". In psihologia acelor oameni s-a produs un declic actional, generat de panica - fusesera filmati, inregistrati, identificati, notati de Bobu si de altii. Unii au plecat in acea noapte spre granita, cu gand sa fuga, altii s-au ascuns, dar un grup mic, cel mai disperat si aflat in situatia cea mai critica, nu a cedat si a hotarat sa mearga inainte. Ei sunt revolutionarii autentici ai Timisoarei. Baricadati in cladirea Operei, ei se vor gasi izolati si parasiti de multime in acea lunga noapte, la discretia unei forte de interventie a Armatei sau Securitatii.

Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO 2004.

COLOANELE

"Jonctiunea dintre cele doua multimi de oameni aflati in mars s-a produs, intr-un entuziasm general, in zona podului de peste Bega, de la Gara de Nord, dupa care multimea s-a indreptat catre centrul orasului" - Lorin Fortuna, revolutionar

NESTIUTORUL

"Domnule Dascalescu, conform Constitutiei tarii, in lipsa presedintelui statului, primul-ministru are toate prerogativele puterii. Daca dumneavoastra nu cunoasteti situatia din tara, nu meritati sa fiti prim-ministru!" - Ion Savu revolutionar in dialog cu prim-ministrul ceausist

NU RATATI!

In numerele viitoare puteti citi o alta analiza a lui Alex Mihai Stoenescu despre evenimentele din decembrie 1989.