Canotorii români au făcut furori la Campionatul Mondial

Cea de-a XV-a ediţie a Cam­pionatelor Mondiale de canotaj, desfăşurată la începutul lunii septembrie 1989 la Bled, în Iugoslavia, a reconfirmat valoarea incontestabilă a vâslaşilor şi ramerilor din Ro­mânia.

Cu un total de şapte medalii, dintre care trei de aur, trei de argint şi una de bronz, reprezentanţii noştri au ocupat locul al doilea în clasamentul pe naţiuni, după Re­publica Democrată Germană, reu­şind să devanseze forţe recunoscute în această disciplină, precum URSS, SUA, Marea Britanie, Australia sau Italia.

Una dintre surprizele competiţiei a fost furnizată de Elisabeta Lipă, care a câştigat de o manieră entuziasmantă proba de simplu, cucerind primul şi singurul titlu mondial din carieră. Ea a luat cursa pe cont propriu imediat după start şi a trecut linia de sosire cu un avans de aproape patru secunde faţă de a doua clasată, nemţoaica Birgit Peter.

"Această victorie a însemnat enorm de mult pentru mine, mai ales că până atunci nu mai urcasem niciodată într-o barcă de simplu. Aveam 25 de ani, eram campioană olimpică la dublu vâsle în 1984 şi visam să cuceresc o medalie de aur şi la Campionatele Mondiale. Pe Birgit Peter o mai învinsesem o dată în acel an, aşa că m-am aşteptat să câştig. A fost singura dată când am concurat la Bled. Ţin minte că am fost impresionată de baza sportivă şi de condiţiile pe care le aveau iugoslavii. În România nu cred că vom vedea niciodată aşa ceva", îşi aduce aminte Elisabeta Lipă, astăzi preşedintele Federaţiei Române de Canotaj.

Ea a mai luat startul şi în proba de dublu vâsle, alături de Veronica Cochelea, cele două reuşind să urce pe treapta a doua a podiumului de premiere. Un alt succes de prestigiu a fost obţinut în proba de 8+1, considerată regina canotajului, pe care Anişoara Dobre, Marioara Curelea, Anca Tănase, Georgeta Soare, Adriana Bazon, Viorica Neculai, Livia Leonte, Mi­haela Armăşescu şi cârmaciul Ecaterina Oancia au câştigat-o după un duel electrizant cu echipajul Germaniei Democrate. Băieţii nu au rămas nici ei mai prejos, Vasile Năstase, Dimitrie Popescu, Valentin Robu, Vasile Tomoioagă şi Marin Gheorghe impunându-se în proba de 4+1. Din cauza ariei de selecţie destul de reduse, dar şi din dorinţa de a câştiga cât mai multe medalii, canotorii noştri erau înscrişi la mai multe probe, spre deosebire de adversarii lor, care nu participau decât la una. Aşa a fost posibil ca Elisabeta Lipă, Marioara Curelea, Adriana Bazon, Mihaela Armăşescu, Livia Leonte şi Viorica Neculai să câştige la Bled câte două medalii fiecare, dintre care una de aur. Ulterior, văzând că românii au succes, acest sistem a fost aplicat şi de alte ţări.

Rezultatele remarcabile obţinute de canotori la Campionatele Mondiale din 1989 s-au datorat talentului şi efortului depus de sportivi şi mai puţin condiţiilor de pregătire pe care aceştia le aveau. Condiţii care chiar se înrăutăţiseră după ce lotul olimpic fusese obligat în 1988 să părăsească Snagovul, se pare din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Acesta obişnuia din când în când să se plimbe cu vaporul pe lac şi era de­ranjat de ambarcaţiunile canotorilor, care vâsleau de zor la antrenamente.

"Pe Ceauşescu l-am văzut de mai multe ori, chiar ne făcea semne amicale cu mâna de pe vapor. Nu ştiu dacă el sau cineva din anturajul său a dat ordin să plecăm, cert este că nu mai eram doriţi acolo, aşa că a trebuit să ne mutăm la Orşova, unde condiţiile erau mult mai proaste. Nu exista o pistă amenajată, nu erau culoare şi ne pregă­team mai mult după ureche. Stă­team 11 luni pe an în cantonament, câte patru în ca­meră şi aveam televizor pe hol. Noi, fetele, ne um­pleam timpul citind sau croşetând. A fost o perioa­dă dificilă, dar eram toţi conştienţi că sportul presupune şi sacrificii. Soţul meu era la Bucureşti şi nu ne ve­deam decât o dată la două săp­tă­mâni, când an­trenorul Victor Mo­ciani ne dădea liber câteva zile. Am făcut naveta Orşova - Bucureşti până după Re­voluţie, când lotul de canotaj s-a întors la Snagov. Mi-am asumat aceste sacrificii şi dacă ar fi să o iau de la capăt nu aş schimba nimic în viaţa mea. Pe vremea aceea, performanţa sportivă nu era răsplătită ca astăzi.

Îmi aduc aminte că pentru titlul mondial am primit cam 10.000 de lei. În schimb, pentru că eram la Dinamo, am fost înaintată la gradul de locotenent, eu fiind până atunci sergent major, iar asta a însemnat o mare satisfacţie pentru mine", re­memorează Elisabeta Lipă, cea care avea să fie desemnată ulterior cea mai mare canotoare a secolului trecut.