CĂNTĂREŢUL DIN TRANŞEE / Năbădăiosul Zavaidoc

Ziua Femeii, în 1896 într-o familie de lăutari s-a născut la Piteşti Marin Teodorescu, cel care avea să uimească o întreagă Românie cu glasul său ieşit din comun.

A prins drag de lăutărie de mic, moştenind talentul părinţilor săi. Tănase Teodorescu, tatăl, cânta mirific la ţambal şi din strună stârnind aplauze şi admiraţia tuturor mesenilor din cârciumile în care îşi făcea programul. Bucuria naşterii lui Marinică a fost nemărginită pentru Tănase, al cărui vis a fost să rupă gura lumii cu un taraf în familie. Aşa că, de mic, Marinică era purtat iarna, sub şubă, ca să se lipească lăutăria de el. Se pare că şi mama sa, Constandina, ştia să cânte la vioară şi la ţambal.

Pe front

A rămas fără tată la vreo 14-15 ani, când s-a văzut nevoit să asigure pâinea celor două surori mai mici, împreună cu Vasile, fratele mai mare. Anii au trecut iar Marinică a fost luat în armată. Din livretul militar reiese că Marin Teodorescu avea o înălţime de 1,56 m şi 80 kg şi, ca semnalmente, o cicatrice la buză, părul negru şi ochii căprui.  Doi ani mai târziu, în 1918, acesta s-a înregimentat ca voluntar în primul război mondial pentru a-i fi aproape fratelui Vasile şi a fost înrolat la Piteşti la Regimentul 44 Infanterie. L-a avut comandant pe Traian Moşoiu, care iubea cântecele bătrâneşti. Îi plăcea să asculte muzică atunci când se aşeza la masă. Într-una din zile i-a cântat cu foc şi Marinică. Pe loc i-a intrat la suflet pentru că interpreta cu patos şi la orice oră melodii nemaiauzite. Generalul Traian Moşoiu a fost cel care i-a spus pe loc Zavaidoc nume ce provine de la  străvechiul "zavaidoacă", ce poartă semnificaţia de năbădăioasă. Adaptat, cuvântul a devenit Zavaidoc. I s-a încredinţat apoi misiunea de a domoli durerea răniţilor pe linia frontului din Moldova în echipa condusă de George Enescu, din care făceau parte taraful lui Fănică Luca, Elena Zamora şi Maria Ventura. Elena Zamora povesteşte în volumul "Am slujit cântecul" despre momentele grele ale acelor zile însângerate. "Pentru a mai ridica moralul răniţilor se făcu o echipă din artiştii adunaţi acolo, care mergeau prin spitalele Botoşaniului dând programe artistice", iar o zi pe săptămână le cântau soldaţilor din tranşee.

Taraful

După încheierea primului război mondial a luat fiinţă taraful fraţilor Zavaidoc cu Vasile la vioară, Zoia la acordeon, iar Marinică zicea din gură cu mare talent. În perioada interbelică muzica lui Zavaidoc era la mare căutare. Vocea lui puternică răsuna în saloanele pline ale restaurantelor vestite ale vremii. Era cerut în toate colţurile ţării. A avut turnee la Iaşi, la Arad, dar şi la Timişoara şi a stârnit ropote de aplauze chiar şi la Paris, în 1937, la Expoziţia Universală, când a însoţit delegaţia României.

Cântecul lui Zavaidoc

Jurnalul Naţional va dedica Ediţia de Colecţie de luni, 12 ianuarie celebrului rapsod Zavaidoc, artistul care, aşa cum spune fiica sa, "prin cântec a reprezentat sufletul poporului român". Ediţia va fi însoţită de un CD care cuprinde piese de excepţie din repertoriul interpretului: "De când ne-a aflat mulţimea", "Aseară fusei la una", "Maria neichii, Marie", "Bătrâneţe haine grele", "Cine mă vede plângând", "Am un foc la inimioară", "Dă-mi mâinile să le sărut", "Dacă ea nu mă iubeşte", "Mărie şi Mărioară", "De ziua nunţii tale-ţi scriu", "Di, di, di, murgule, di", "Din ochii care-au plâns vreodată", "Mă suii în dealul Cernii", "Ionică, Ionică", "Dragostea e ca şi-o râie", "Dacă nu şi nu", precum şi "Cântecul lui Zavaidoc".