Căpitanul Bucur, sărăcit de sistem, părăsit de Macovei

Cu 15 ani înainte ca Wikileaks să de­vină visul împlinit al lui Julian Assange şi coşmarul CIA, România era zguduită de un scandal cu tuşe asemănătoare: căpitanul SRI Constantin Bucur dezvăluia  felul în care SRI intercepta convorbirile private ale ziariştilor incomozi şi ale oamenilor de afaceri, probându-şi afir­ma­ţi­i­le cu un vraf de casete care con­ţi­neau înregistrări ale celor urmăriţi.

Din poziţia de autor al interceptărilor, Bucur a fost, în 1996, primul ofiţer care a denunţat acţiunile ilegale ale Ser­viciului. Departe de a-i aduce gloria mondială, gestul său i-a oferit, pentru scurt timp, câteva avantaje: o celebritate vremelnică, un loc pe lis­tele de deputaţi ai PRM în legisla­tura 2000-2004 şi sprijinul org­a­ni­za­ţiei APADOR-CH, inclusiv prin ajutorul juridic oferit de Monica Maco­vei.

Ponoasele au venit, însă, într-un pachet mult mai consistent. În 24 de ore de la ieşirea sa publică – ejectarea din SRI. În 1998 – o condamnare pe­na­lă pentru transmiterea de in­for­ma­ţii cu caracter secret divulgarea de informaţii obţinute prin atribuţiile de serviciu şi furtul casetelor cu înre­gis­trări din biroul SRI. După 2004- "expulzarea" de pe listele PRM. În 2010 – reducerea pensiei cu 80%.

De la un anonim, la un pariave­detă, în 24 de ore. Astăzi, căpitanul Bucur este un pensionar aproape anonim, care trăieşte cu grija în­tre­ţi­ne­rii pe care trebuie să o plătească la apartamentul modest în care l­o­cuieşte cu soţia. Singura "mobilă" pe care şi-a mai permis-o în ultimii ani a fost un filtru de apă, cu care se mândreşte în faţa celor care îi trec pra­gul casei.

Primul lucru care îţi sare în ochi atunci când intri în apartamentul din zona 13 septembrie este, însă, altul: un tricolor postat lângă o servantă pe care tronează o pagină din ziarul Ziua cu poza lui şi cu un titlu imens: "SRI recunoaşte".

Pentru Bucur a fost prima confirmare pu­blică a seismului pe care l-a declanşat în sistem. "În anii ’90 au fost 10-15 per­soane interceptate. Aveam până la urmă vreo 20 numai în camera mea. Eu eram în compartimentul care înregistra casetele. O bună parte erau ziarişti, o bună parte erau oa­meni de afaceri. Era Patriciu, cei de la ţărănişti,  erau cei de la Academia Ca­ţavencu, Simina Mezincescu de la Casa Regală. Am zis: cu tot riscul, nu particip la treaba asta." Despre cei care se aflau în spatele misiunii sale nu are nici un dubiu: "Eram sigur că era un ordin politic. Se simţea, se ve­dea. Era ordinul lui Iliescu, care era mână în mână cu Măgureanu. Pe oamenii de afaceri Măgureanu i-a şantajat şi şi-a făcut cu ei conacul de la Giurtelec. Casa e o boală la români."

Replica sistemului a fost imediată şi definitivă: "Am fost ejectat de sistem într-o singură noapte. M-au chemat la unitate în noapte, la câteva ore după ce am ieşit public. Şeful meu ştia că o să ies. Mi-a zis: lasă, domne, avem copii, facem şi noi ce ne dau să facem". Au urmat câţiva ani nebuni, în care dintr-un gradat anonim a devenit mai întâi un şomer celebru, iar apoi parlamentar – medalie la re­verul lui Corneliu Vadim Tudor, pentru ca apoi să se trezească din nou un paria – de data asta al politicii: "Am stat fără serviciu vreo trei luni. După aceea, m-a angajat Vadim la biroul senatorial, pe vreo 400 de lei pe lună. Eu la SRI aveam 1.500. Apoi m-a pus pe listele de candidaţi la Parlament, în 2000. Apăream în Ro­mâ­nia Mare, eram erou, mă pupau cu toţii. În 2004, au venit alţi patrioţi ro­mâ­ni cu bani mulţi şi i-a pus pe listă: pe William Brânză, pe Dănuţ Liga (amândoi sunt acum la PDL), iar Bucur n-a mai existat".

Dialogul surzilor cu avocatul "moştenit" de la Macovei. În paralel cu tăvălugul politic, a trebuit să se obişnuiască şi cu cel juridic. După con­damnarea din 1998 a Tribunalului Militar Teritorial, a epuizat toate căile de atac al sentinţei de doi ani de închisoare cu suspendare: mai întâi la Curtea Militară de Apel, apoi la Curtea Supremă de Justiţie.

A pierdut peste tot. Mai avea o singură şansă de a se reabilita, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, şi un partener puternic care i-a oferit ajutorul: organizaţia non-guvernamentală APADOR-CH. Întâmpinarea transmisă la CEDO în anul 2002 este semnată chiar de Monica Macovei, acum europarlamentar, şi de cole­gul său Dan Mihai.

În afară de reabi­li­tarea juridică, Bucur cere statului român şi daune de 500.000 de euro. "Monica Macovei a fost avocatul meu de la început, la CEDO. O cunoşteam, vorbisem cu ea şi cu doamna Manuela Ştefănescu de la APADOR-CH. Li s-a părut că nu e normal ce s-a întâmplat."

După as­censiunea în postul de ministru al Jus­t­iţiei, Monica Macovei nu l-a mai putut reprezenta. L-a lăsat "moş­te­nire" avocatului Dan Mihai. "Mi-a zis să iau legătura cu Dan Mihai. I-am spus: doamnă, iertaţi-mă, dar nu am încredere. Bănuiesc că este omul SRI-ului. Nu pot să dau dovada, dar bănuiesc, pentru  că am văzut cum se comportă. Am aflat de corespondenţa lui cu CEDO abia după un an. Cei de la Curtea Europeană acceptaseră cazul, trimiseseră scrisori la Guvern şi eu habar n-aveam. Mie nu-mi spunea nimeni ce se întâmplă", povesteşte Bucur.

Într-un târziu, s-a lămurit că magistraţii de la CEDO i-au acceptat, în luna noiembrie a anului trecut, cauza pentru a fi judecată. Avocat, însă, nu mai are. "Nu ştiu cine o să mă reprezinte. Dan Mihai, când m-a chemat ultima dată, acum un an, m-a pus să semnez un material prin care APADOR primeşte 17-20.000 de euro ca plată pentru avocat, şi în rest nu mi-a zis nimic. L-am întrebat: eu ce să fac, să caut un alt avocat acolo? Mi-a zis: domnu’ Bucur, faceţi cum ştiţi. Eu nu ştiu ce să vă spun." Cu Monica Macovei mai vorbeşte din când în când la telefon. Cea mai lungă discuţie au avut-o atunci când lui Bucur i-a venit ideea să facă greva foamei, cu toate că suferă de afecţiuni cardiace grave: "N-am mai scăpat de ea jumătate de oră. Mi-a zis că nu se poate, n-are rost. Vreau doar să-mi spună dacă sunt un infractor".

"Dacă m-aş duce la Camera Deputaţilor, le-aş sparge geamurile". Până la decizia finală de la Strasbourg, Constantin Bucur trebuie să facă faţă vieţii de zi cu zi din România şi situaţiei financiare care de două luni a devenit dezastruoasă. Din pensia  de 28 de milioane de lei vechi pe care o avea ca fost parlamentar   s-a trezit că a mai rămas doar cu 5 milioane. A aflat vestea chiar de pe fluturaşul adus de poştaş. "Am în­trebat la Casa de Pensii, mi-au zis că s-a decis aşa de la Camera De­pu­taţilor. Am făcut o solicitare la Came­ra Deputaţilor. S-a dus nevastă-mea. Dacă m-aş duce eu, le-aş sparge geamurile. Soţiei i-au zis că un anumit Dobre a decis aşa, a tăiat la toţi. Dar n-a tăiat la toţi la fel. Am vorbit cu Lucian Bolcaş, el tot mai ia 13-14 mi­lioane."

Are o singură explicaţie pentru pensia amputată: "Am încercat să mă opun sistemului. De 15 ani trăiesc fără bani. Nu mi-e de mine, dar când soţia mea n-are ciorapi, când se vaită de dantură... Acum o lună am avut bilet, pentru prima dată în 7 ani, la Govora, prin Casa de pensii. Patru milioane. În luna aia mi-a venit pensia de la 28 de milioane micşorată la 5 milioane şi am zis că nu mă mai duc."

Din apartamentul său în care sănătatea fragilă şi portofelul gol îl condamnă să rămână în fiecare zi, Constantin Bucur observă, în continuare mişcările din "piaţa" politică şi de informaţii. "E mai grav acum de­­cât ce se întâmpla în 1990. E mai grav ce se întâmplă cu stenogramele, mă uit şi la astea cu Vântu. Parcă era vorba să facem o lege să apară o unitate de sine stătătoare, care să facă in­ter­ceptări pentru toţi. Azi, ascultă zia­riştii tot SRI. După mine, şefii mei au fost avansaţi."

Nu este mai indulgent nici cu jurnaliştii: "Înainte de 1989, majoritatea ziariştilor erau ofiţeri acoperiţi. La ora actuală, nu sunt pentru securitatea statului ro­mâ­nesc, mulţi lucrează pentru servicii străine. Îi văd, îi simt, îi ascult, îi pri­cep. Eu sunt de meserie, am recrutat informatori, am lucrat în sistemul ăsta."

La fel cum a vrut să-şi ducă lup­ta cu instanţele româneşti până la capătul Europei, la Strasbourg, ţine nea­părat să-şi spună şi povestea până la sfârşit: "Pregătesc o nouă carte, adusă la zi. O dau la toate ambasadele străine. Nu în librării, că mă trezesc că mi-o ascund printre rafturi."