x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Carburanti - OMV contraataca

Carburanti - OMV contraataca

de Adrian N. Ionescu    |    13 Oct 2005   •   00:00

Petrom isi pastreaza politica de preturi corelate cu piata internationala, iar reactiile romanesti "nu sunt problemele companiei, ci ale Uniunii Europene, care doreste in Romania o piata competitiva", potrivit declaratiei de ieri a presedintelui OMV si Petrom, Wolfgang Ruttenstorfer. Aluzia voalata a liderului austriac vizeaza eventualele dificultati pe care Romania le-ar putea avea in incercarea de a evita amanarea aderarii la UE.

Pana in 2010 OMV intentioneaza sa ajunga la o productie de titei si gaze de 500.000 barili/zi, din care 42% va fi partea Petrom, care va investi 1,5 miliarde euro in exploatarea rezervelor. Atata doar ca partea cea mai mare din acesti bani provine din cresterea preturilor. Profitul net al Petrom pe primul semestru a fost de 164 de milioane euro, de 5,5 ori mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut, cantitatea de produse vandute fiind cu numai 0,5% mai mare. Cresterea profitului, respectiv a resurselor de investitii s-a datorat, astfel, numai cresterii preturilor. (Adrian N. Ionescu)

×
Subiecte în articol: eveniment