Casa Scinteii, la vărsta pensionării

Construită după un proiect identic cu cel al Universităţii Lomonosov, din Moscova, Casa Presei, numită pănă in ’89 Casa Scinteii, a ajuns la vărsta de 55 de ani. Colosul din beton nu a scăpat de semnele lăsate de trecerea anilor. Imobilul este şubred, are structura de rezistenţă slăbită şi fisuri in plăci. Consolidarea este obligatorie! Â

Dacă pănă in secolul al XIX-lea Bucureştiul era dominat de Foişorul de Foc, intre 1950 şi 1980 au inceput să crească şi pe malurile Dămboviţei adevăraţi uriaşi din beton, fier şi sticlă. In această perioadă au fost ridicate Casa Scinteii, Casa Republicii şi Hotelul Intercontinental. Cea mai imbătrănită dintre aceste simboluri ale comunismului, Casa Presei, rămăne insă cea mai inaltă construcţie din Romănia.


Construită după un proiect identic cu cel al Universităţii Lomonosov din Moscova, Casa Presei Libere, cum a fost denumită după Revoluţia din 1989, deţine statutul de cea mai mare clădire de birouri din ţara noastră. In intreaga lume mai putem vedea incă zece "surori" ale "micului palat", printre care Leningradskaia Gastelnita (Hotelul Leningrad), Universitatea din Varşovia.


ISTORIC. Fostul Complex Casa Scinteii se intinde pe 23.000 mp, lungimea coridoarelor depăşeşte 3 km, iar numărul incăperilor este impresionant: 6.000 de birouri, holuri, grupuri sanitare şi alte dependinţe. Cu inălţimea de 104 m deţine recordul la altitudine şi, chiar dacă nu se mai află la prima tinereţe, intrece alte clădiri mult mai moderne, cum ar fi Tower Central International (100 m), BRD Tower (87 m), chiar şi Intercontinentalul, care are doar 86 m. Au trecut 55 de ani de cănd acest imobil, casă a zeci de publicaţii, edituri şi tipografii, s-a "născut". Atunci cănd vorbim despre Casa Scinteii vorbim ca despre o soră mai mare (ca vărstă), dar mai săracă a renumitei Case a Poporului (Palatul Parlamentului), clădire ce impresionează prin lux şi prin bogăţie.


Povestea Casei Presei incepe incă din 1949, cănd Biroul Politic al CC al PMR a hotărăt construirea unui "palat al luminii şi al culturii poporului". In acea perioadă aveau loc o puternică propagandă politică şi o campanie susţinută de culturalizare a populaţiei. Tot mai multe persoane mergeau la şcoală, numărul cărţilor care se tipăreau creştea, apăreau noi publicaţii, iar editurile şi tipografiile care existau nu-şi mai puteau desfăşura activitatea in spaţiile vechi. Aşa a venit ideea construirii Complexului Casa Scinteii. Fondat in urma hotărării conducerii partidului, proiectul Casa Scinteii a fost menit să satisfacă nevoile de publicare de ziare, reviste şi cărţi destinate propagandei şi in mod special publicării ziarului Scinteia, organ al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romăn. In august 1949 a fost prezentată şi acceptată sarcina de proiectare, iar construcţia a inceput in 1950. Planurile au fost intocmite de un larg colectiv de arhitecţi şi ingineri sub conducerea arhitectului Horia Maicu.


ŞANTIERUL. Lucrarea propriu-zisă a inceput in iunie 1950, iar la 8 mai 1951, cu ocazia aniversării Partidului Comunist, Ana Pauker a inaugurat punerea parţială in funcţiune a "Combinatului Poligrafic Casa Scinteii I.V. Stalin". In primul an s-au turnat 12.306 metri cubi de beton armat, reprezentănd o suprafaţă de peste 30.000 de metri pătraţi. Pe şantier lucrau peste 5.000 de oameni, 131 de echipe erau prezente zi şi noapte, se muncea chiar şi in timpul iernii. Şi pentru ca anotimpul rece să nu le incetinească ritmul lucrărilor, muncitorii se foloseau de "mici trucuri": inveleau schelele cu rogojini şi foloseau "saltelele electrice", nişte saci de iută căptuşiţi cu vată de zgură, aplicaţi pe suprafaţa piesei asamblate ca să menţină fierbinţeala mortarului. O noutate pentru acea vreme a fost renunţarea la vechea metodă de nituire. S-a folosit noul sistem de sudare, superior celui de nituire. Astfel a fost posibilă, pentru prima dată la noi in ţară, realizarea unui schelet unitar. Şantierul nu a fost ocolit de probleme. De exemplu, pentru ridicarea şi sudarea la mari inălţimi a pilonilor metalici, in greutate de 3.000-4.000 kg fiecare, constructorii au apelat la utilaje speciale aduse din Rusia.


CALCULE LA CUTREMUR. O altă noutate pentru muncitorii romăni au fost calculele de rezistenţă ale construcţiei la un eventual seism, luănd in considerare nişte norme mai vechi, italiene, din timpul lui Mussolini. Aceste norme s-au dovedit a fi mai bune chiar decăt cele din 1963, pentru că erau mai simple şi se punea accent pe intensitatea cutremurului, şi nu pe felul clădirii, astfel Casa Presei a devenit prima lucrare la care s-a introdus calculul la un eventual seism. Se spune că timpul nu iartă pe nimeni, iar de semnele lăsate de trecerea timpului nu a scăpat nici colosul din beton. Palatul presei romăneşti imbătrăneşte, vărsta i se poate citi pe zidurile innegrite de fum şi de praf. Imobilul este şubred, are structura de rezistenţă slăbită şi fisuri in plăci. In aceste condiţii, consolidarea este obligatorie, insă ar costa peste 100 de milioane de euro. In cazul unui cutremur major, clădirea ar putea fi puternic avariată, dar cu toate astea o expertiză seismică nu a fost făcută. Singurul raport de expertiză a fost realizat in 1994, insă doar pentru corpul B3 din aripa vestică. In ciuda riscului seismic foarte mare, in imobil lucrează peste 3.000 de persoane, iar alte 7.000 sunt zilnic in trecere.


MUNCĂ VOLUNTARĂ. Peste 5.000 de persoane au lucrat pe acest şantier. Muncitorii au fost calificaţi in şcolile combinatului chiar in timpul ridicării clădirii. In echipele de montori au lucrat ca muncitori auxiliari mulţi tineri veniţi pe şantier din toate colţurile ţării la chemarea UTM. Mulţi dintre ei şi-au exprimat incă din primele zile de lucru dorinţa de a rămăne in Combinatul Casei Scinteii, calificăndu-se in meseria de mecanici, ajustori, electricieni. S-a muncit voluntar, aşa cum se lucra in acele vremuri, contribuţia forţată a salariaţilor la finanţarea lucrării devenind o poveste cunoscută chiar şi in zilele noastre. O parte din fonduri s-a colectat prin subscripţie publică "benevolă", salariaţilor dăndu-li-se tichete in valoare de 20, 30 şi 100 de lei, care justificau lipsa banilor. Realizarea acestui ansamblu gigantic a necesitat 50.000 mc de zidărie, 100.000 mc betoane simple şi armate şi nu mai puţin de 40 ha tencuieli.


PATRU TURNURI. Cărţile de specialitate vorbesc despre Casa Presei ca despre o clădire inspirată din arhitectura realist-socialistă a Uniunii Sovietice, insă s-au folosit şi elemente din arta romănească. Cele patru turnuri, ce fixează limitele exterioare ale intregii compoziţii, le găsim şi la mănăstiri ca Dragomirna sau Suceviţa. Clădirea, compusă simetric, este formată din patru aripi cu parter şi trei etaje dispuse in jurul unei mari incinte patrulatere. In mijloc, prins intre aripile ieşinde ale incintelor mici, care formează o curte in formă de U, se inalţă corpul central cu parter şi opt etaje, in care şi-au găsit locul potrivit in acele vremuri administraţia, redacţiile feluritelor publicaţii, piesele de recepţie, cabinetele de lucru şi anexele Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. Volumele intregului ansamblu sunt plăcute, variate şi judicios articulate. Plastica monumentală globală a edificiului, modelată cu grijă şi acurateţe, apare totuşi uşor alterată in partea superioară prin aplicarea unor principii de compoziţie promovate in acea epocă; este vorba despre incoronarea tuturor extremităţilor clădirii cu o serie de prisme inguste, suprapuse. Atenţia pentru detalii este evidentă atunci cănd priveşti Casa Presei, elemente inflorate, margini sculptate, grilaje medievale, toate aceste artificii arhitectonice sunt menite să umanizeze imensul edificiu.


ADMINISTRAŢIE COMUNISTĂ. Pentru a inţelege mai bine stilul arhitectural, dar şi importanţa colosalei construcţii ce veghează la intrarea in Capitală dinspre DN 1, am stat de vorbă cu preşedintele Uniunii Arhitecţilor din Romănia, prof. arh. Peter Derer: "Casa Scinteii s-a inălţat intr-o perioadă in care a avut loc reconstrucţia socialistă a Capitalei şi a oraşelor din intreaga ţară. In această clădire se reflectă atăt de bine prezenţa administraţiei de tip comunist. S-a pus accent pe calitatea spaţiului public. Aşezarea la marginea oraşului şi faptul că nu s-a recurs la demolări aduc un mare plus, insă ii putem reproşa influenţa sovietică, ornamentarea excesivă. Consilierii sovietici, prezenţi pe şantier, au impus acest stil. Personal cred că in viitor această clădire va ridica unele probleme statului romăn, pentru că in ultimul timp nu s-a investit mai deloc in intreţinerea ei, ori această clădire nu poate fi demolată. Este mult prea mare, in primul rănd, nu au ce să facă cu molozul... Unde să duci mii de tone de moloz?".

Pe Vica de la lift o ştie toată lumea, lucrează in Casa Presei incă din 1982. A văzut şi a auzit multe la viaţa ei, ştie mai toate secretele ascunse de pereţii imbătrăniţi de trecerea timpului. "Am inceput să lucrez aici din ’82, multe s-au schimbat de atunci. Imi amintesc căt de curată era clădirea şi cătă ordine, totul strălucea. Nimeni nu intra fără legitimaţie şi fără insoţitor, vizitatorii aveau nevoie de bon de intrare, nu puteai să te
plimbi pe holuri aşa… ca pe bulevard, cum se face azi. Era foarte multă disciplină, parcă era mai bine aşa", işi aminteşte tanti Vica. Am intrebat de Ceauşescu, de securişti şi de revoluţie. "Securiştii erau nelipsiţi, ne controlau mereu, nu aveam voie să ieşim in timpul programului, dar era mai bine, te simţeai in siguranţă. La Revoluţie a fost groaznic. Am intrat in consemn de la 17 decembrie 1989 şi pănă la 7 ianuarie 1990, 24 din 24 am stat aici in Casa Presei. Aici măncam, aici dormeam, aici am petrecut şi sărbătorile. Peste tot erau numai militari inarmaţi, cred că au fost peste 200, era atăt de sinistru… Eram speriaţi cu toţii, circulau tot felul de zvonuri, ba că se trage din Casa Scinteii, ba că sunt terorişti printre noi… o nebunie. Dar am trecut cu bine. Din fericire, nimeni nu a păţit nimic aici, in Casa Presei. Acum e mai greu, viaţa e mai scumpă şi nici colectivul nu mai e unit. Fiecare trage pentru el, inainte mai primeam de sărbători un pachet, ceva acolo… un pui, un pachet de margarină, o carte… simţeam că e sărbătoare. Ceauşescu venea rar pe aici, doar in preajma congreselor. Inainte de venirea lui se făcea o curăţenie... totul strălucea, se spălau geamurile, covoarele, se freca peste tot. Ne şi hrăneau, ca să nu fim palizi, ne dădeau salam de Sibiu, caşcaval... cine vedea pe vremea aia aşa ceva... acum le vezi, dar nu-ţi permiţi să le cumperi."

Intrarea in funcţiune a Combinatului Poligrafic Casa Scinteii I.V. Stalin a făcut posibilă tipărirea cărţii şcolare in tiraje uriaşe pentru acele vremuri. Intr-o singură zi, secţiile combinatului tipăreau 70.000 de manuale şcolare, in afară de alte mii de cărţi tehnice şi literare, astfel preţul acestora a putut fi redus cu 15%. Combinatul poligrafic consuma anual 80.000 de tone de hărtie, in special hărtie de ziar produsă la Intreprinderea Buşteni. In 1952, in Casa Scinteii se tipăreau 16 ziare şi reviste cum ar fi Romănia Liberă, Viaţa Sindicală, Scinteia Tineretului, 3 milioane de exemplare de ziare se tipăreau in numai patru ore. In Epoca Ceauşescu au fost adunate in acest loc aproape toate editurile şi revistele vremii, iar Casa Presei devenise căminul tuturor publicaţiilor.

Casa Scinteii a devenit in anii ’90 Casa Presei Libere, iar fostul Combinat Poligrafic I.V. Stalin s-a transformat in Regia Autonomă a Imprimeriilor "Coresi". In prezent sunt doi proprietari, RA-APPS - 50% şi Compania Naţională Coresi - 50%. După Revoluţie o emblemă a comunismului, statuia lui Lenin, care a vegheat timp de 30 de ani intregul complex, a fost inlăturată. Astăzi, pe acel piedestal stă un monument de neinţeles. Edificiul găzduieşte mai mulţi chiriaşi ai RA-APPS: edituri (Humanitas), redacţii (Jurnalul Naţional, Gardianul), agenţii de presă (Rompres, NewsIn), televiziuni (Realitatea TV) şi Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi.