Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Începem emisiunea cu o paranteză istorică: tovarăşului Nicolae Ceauşescu i-am mulţumit dintotdeauna din inimă "pentru copilăria noastră fericită". Şi pentru magazinele ei universale. Şi dumnealui, şi partidului pe care-l conducea. "Mulţumim din inimă partidului", noi, "pionierii României", care, printr-o mirabilă eroare istorică, suntem "cei mai fericiţi copii".
O ANALIZÅ MAI REŢINUTÅ ● Sau cum r,am,,ane cu proastele de "mol"
Începem emisiunea cu o paranteză istorică: tovarăşului Nicolae Ceauşescu i-am mulţumit dintotdeauna din inimă "pentru copilăria noastră fericită". Şi pentru magazinele ei universale. Şi dumnealui, şi partidului pe care-l conducea. "Mulţumim din inimă partidului", noi, "pionierii României", care, printr-o mirabilă eroare istorică, suntem "cei mai fericiţi copii".
"Flutură în vânt/ Zălog de legământ/ Întâiul meu cuvânt/ De «pionier»". "Pi-o-nier"! Sesiunile de şoping ale unui pionier adevărat erau întotdeauna circumscrise unuia dintre marile evenimente ale anului: deschiderea anului şcolar. Pionierul României avea şi el nevoie de o uniformă şcolară, de o carte, de un caiet, de un penar, de o una, de o alta şi deci.
UNITATE ÎN TOTALITATE. Pionierul României se dădea cu scara rulantă la următoarele magazine universale din Bucureşti, care sunt după cum urmează, în ordinea numerelor de pe tricou: mai întâi magazinul "Victoria", "o mie de magazine într-unul singur", magazinul "mă Bucur Obor" şi, încununarea şopingului de excelenţă, "Unirea". Mai erau magazine pe Calea Victoriei, dar pionierul României le trece sub tăcere, că nu erau mari, erau puchinoase şi nici n-aveau scări rulante cum aveau la "Victoria", la "Bucur unde mă Obor" şi la "Unirea – magazin universal". Rămâneţi cu noi, paranteza istorică mai stă puţin şi dup-aia pleacă, dar am ţinut morţiş să identificăm rapid două epoci ale şopingului de excelenţă, cu menţiunea că nu ne-ncearcă nostalgia/ când vorbim de România. De România aia. Paradoxul şopingului de excelenţă din sesiunea toamnă-iarnă: aceleaşi produse, în prea multe magazine. Nu mai bine erau mai puţine magazine? Că oricum n-aveai ce s-alegi! Partea pozitivă: datul cu scara rulantă, o bucurie, un deliciu, un vis rafinat de pionier adevărat. Am închis paranteza istorică.
PREJUDECÅŢI. Faţă de copilul zilelor trecute, nu ştim ce cuvânt a rostit prima oară copilul zilelor noastre. Probabil "mol" sau "măcdonalţ". În nici un caz "magazin universal". Cert este că, spre deosebire de pionierii ăia preistorici, a inaugurat o nouă şi interesantă eră a şopingului. O privire scurtă, aruncată aşa, la harneală, printr-un "mol" oarecare o să te facă să te simţi din nou în "Orăşelul Copiilor". "Să fim copii/ Pentru înc-o zi/ Şi-n lumea lor/ Fericiţi vom fi". În lumea copiilor de "mol". Sau în lumea "molurilor pentru copii". Dar apropo: prea multă lume simte nevoia să sancţioneze lumea acestor moluri cu tot ce e-n ea, să amendeze fenomenele care se bucură de o popularitate de ce în ce mai deplină. Au devenit clişee, sintagme pe care degetele nici nu le pot scrie pe foaia electronică. Aşa-numita "proastă de mol" sau "toţi gherţoii vin la mol" – sintagme pe care cu greu reuşim să le articulăm şi pentru care cerem scuze stimatului cititor.
Există, prin urmare, o "lume" care, sancţionând drastic tot ce înseamnă cultură de mol, se delimitează de ea ab initio. Doar că lucrurile nu se prezintă aşa. Paradoxul paradoxului este că "lumea" degrabă vărsătoare de sintagme generalizator-jignitoare nu se dă deloc în lături să vizioneze, la o adică, un film, să stea, la o adică, în mirosul de cartofi prăjiţi de la un oarecare "fast-fud", să bea, la o adică, bere din pahar de plastic, să-şi cumpere blugi sau să agaţe, la o adică, fete. Toate, sub cupola transparentă a "molului".
URÅCIOSUL. Din ciclul "rău e la mol dar mai rău fără mol", astăzi vă prezentăm un personaj pe care ne face plăcere să-l denumim "Urâciosul de mol". Nu-i place la mol de nici o culoare, nici să n-audă de mol, "molul e o mizerie", "un focar de curve", "numai proştii vin la mol", dar e în stare, la o adică, să stea aici o zi întreagă. Mai un tricou de firmă, mai un blug de firmă, mai un capuccino la o cafenea de fiţe, stă frumos, n-are nici o treabă, dar nu-i place şi oricum face asta foarte rar. Toată lumea e proastă, numai el e deştept. Uite, îl vezi pe arabul ăla cu alea două după el? Să nu-i spui tu lui că puncte-puncte, că nu te crede. Ştie el prea bine, a văzut destule la viaţa lui. Şi oricum, el se pricepe la radiografii – într-o clipită-ţi spune cine eşti. Adevărul e că "Urâciosul" nostru nu se poate nicicum revendica dintre "cei cu bani". Că el completează cu brio acest puzzle de personagii vizitatoare, care flirtează onest în schimbul unei rochii de firmă. Să fim serioşi! Cei "cu bani" nu vin să plimbe căruciorul la mol, ci preferă varianta mai ofertantă (şi mai discretă!) a unei sesiuni de şoping prin marile capitale ale modei din lume. Rămâne, aşadar, că "spartul în figuri" prin moluri aparţine de fapt urbanităţii mediocre, cu toată moralitatea ei, îndoielnică sau nu, pe care şi-o asumă sau nu.
Copiii de bani gata nu sunt chiar de bani gata. Au şi ei nişte părinţi care au nişte joburi, atâta tot. Sau chiar afaceri de mică anvergură. Şi nu orice fată care calcă-n mol e pusă pe agăţat. Şi nu orice francez care bea o cafea e cu ochii după studentele care vor să profite de perioada reducerilor. "Urâciosul de mol" nu înţelege că, fără să vrea, e tributar acestei ere consumiste şi cronofage şi căreia, după o analiză rece, poate să i se sustragă benevol. Nimeni nu-l ţine cu forţa şi nimeni nu-l obligă să vină să-şi mănânce zilele aici. Doar că ceva mai multă toleranţă faţă de semenii lui ar putea să aibă. Şi să termine cu generalizările. Şi cu prejudecata potrivit căreia toată lumea e proastă, numai el singur, cocoţat pe icebergul lui de înţelept, e deştept şi pe toate le ştie. Mai ales că dacă toţi proştii s-ar îngrămădi în mol, asta ar deveni cum că în afara lor ar rămâne numai deştepţii. Ceea ce ne scuzaţi...
"Astă-seară stăm acasă." Adică mergem în "mol"
Ne şi imaginăm un afacerist de anvergură din România că-şi face o listă de cumpărături din mol: "Hai, nevastă, că mergem în mol. De ce ai nevoie? Mai ai stilourile alea Mont Blanc sau le-ai pierdut pe toate? Să-ţi mai iau un «Cartier»? Bine... notăm aici... un «Cartier» pentru nevastă-mea... aşa, mai departe, genţi mai ai? Mai vrei un Vuitton, ceva? O rochie Gucci? Nu ştiu dacă găsim aici Gucci, dar căutăm. Ceva, un stilist român, n-ai vrea? Nu? Nu-ţi plac stiliştii români? Da’ ce-au, dragă, stiliştii români? Ah, nu, era doar o întrebare retorică... aşa... bun, ce să mai luăm, ceasuri, ceasuri mai avem? Un Calvin Klein pentru mine... ce spui? Vrei alţi ochelari? Nişte Armani te aranjează? Bun. Să notăm aici... «o-che-lari Ar-ma-ni»." Pe urmă afaceristul român de anvergură se urcă în limuzina lui, pe care o conduce şoferul, şi parchează într-unul dintre molurile acestei frumoase ţări, unde-şi petrece o jumătate de zi cu coşul de cumpărături în braţe.
Citiţi şi:
- Fotografii realizate în Bucureşti Mall şi Plaza România şi puse la dispoziţie prin amabilitatea Anchor Group
