Ceausescu avea acces la mari ziare occidentale

Publicam a doua parte a materialului realizat de Liviu Turcu despre marea operatiune de manipulare realizata de Securitate pentru cosmetizarea regimului Ceausescu.

Pentru facilitarea asimilarii „noului stil" apologetic deschis, sectia de propaganda si de presa a CC al PCR a trecut la pregatirea de portofolii tematice cuprinzand articole si comentarii in toate limbile de circulatie internationala potrivit directivelor politice primite. Aceste materiale au fost scrise de aceiati ziaritti ce practicau zilnic stilul apologetic pentru mass-media romaneasca. Lista acestora a inclus majoritatea covarsitoare a ziaristilor ce si-au desfasurat activitatea de dezinformare in principalele mass-media romaneasca, in functie de profilul pe care au fost specializati. Pentru materialele scrise, ei au fost remunerati, iar multi dintre acestia au fost inclusi si in alte operatiuni informativ-operative. Nesemnarea articolelor si comentariilor le-a creat acestora falsa impresie a evitarii responsabilitatii morale, unii dintre acesti autori exceland chiar in stilul apologetic sub acoperirea anonimatului.

In viteza

Inapetenta sau chiar imposibilitatea unora dintre agentii de influenta de a prelucra materialele primite cu mentinerea stilului cerut a condus in unele situatii la degradarea calitatii insasi operatiunilor de dezinformare implementate. Nu putine au fost situatiile in care, sub presiunea termenelor extrem de scurte (uneori 48 de ore), materialele scrise la Bucuresti au fost publicate simultan in tari diferite si sub semnaturi diferite, dar cu un continut si sub o forma vizibil unitara. Evident ca nici unul dintre agentii de influenta respectivi nu si-a imaginat ca serviciile de specialitate romanesti ii vor expune atat de brutal si intr-un mod atat de neprofesional. Daca aceste situatii au trecut neobservate, aceasta s-a datorat si faptului ca majoritatea lor au avut loc in tari in curs de dezvoltare. Pe de alta parte, serviciile de dezinformare romanesti au tinut permanent seama de regimul juridic specific fiecareia dintre tarile vizate si care reglementeaza relatiile mass-media autohtone cu interesele straine. Un exemplu in acest sens poate fi edificator. In majoritatea tarilor occidentale este permisa publicarea sau difuzarea unei largi game de materiale politice sau politico-economice sub titlul de paid advertisment, adica reclama. In alte tari, foarte putine, intre acestea si Elvetia, exista o conventie a editorilor ca acest gen de materiale sa nu fie publicat nici macar in aceasta forma. In SUA, sub paravanul legislatiei ce reglementeaza activitatile de lobby au fost publicate si continua practica publicarii sau difuzarii de materiale ce fac obiectul operatiunilor clasice de dezinformare din tarile comuniste, foste comuniste sau cu regimuri dictatoriale. Ancheta realizata de jurnalistul american Weston Kosova publicata in saptamanalul City Paper la Washington este din acest punct de vedere extrem de instructiva, inclusiv prin referintele la unele operatiuni de dezinformare romanesti. Astfel, in ultimii ani, serviciile romanesti au reusit publicarea in Statele Unite a unui numar, este adevarat, restrans de articole prin intermediul firmei de lobby „Van Kloberg and Associates", in ziare ca Journal of Commerce, Washington Times si alte cateva ziare regionale de o mai mica audienta in plan federal. Mult diluate propagandistic, semnatarii articolelor respective au plasat de fiecare data in forme subtile idei menite sa ridice semne de indoiala asupra obiectivitatii pozitiilor critice exprimate de criticii regimului de la Bucuresti. Evident, ca raportate la „standardele" asteptarilor lui Nicolae Ceausescu si avand termeni de comparatie mult mai spectaculari in tarile in curs de dezvoltare, aceste operatiuni au fost apreciate ca realizari minore.

The Times, in plasa

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

Corespunzator ambitiilor sale politice, Nicolae Ceausescu a dorit ca aparatul sau de dezinformare sa creeze canale permanente de acces la cele mai prestigioase mass-media occidentale. Drept consecinta, directivele sale politice pe linia operatiunilor de dezinformare au inclus in mod automat ziare ca New-York Times, The Wall Street Journal, The Times, Le Monde, Le Figaro, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Neue Zurcher Zeitung, Corriere de la Sera, ca publicatii care trebuiau sa reflecte „performantele" sale politice fie in politica interna, fie pe plan international. Atentia acordata acestor publicatii de o larga circulatie internationala s-a fundamentat inainte de toate pe intelegerea de catre Nicolae Ceausescu a potentialului manipulativ de exceptie al acestor publicatii si ignorarea cu buna stiinta a faptului ca prestigiul acestora a fost cladit tocmai pe respingerea in politica editoriala a comertului fara scrupule cu informatii distorsionate. Perioada analizata lasa putine motive de satisfactie serviciilor de dezinformare romanesti fata de aceste prestigioase publicatii. Furia lui Nicolae Ceausescu fata de esecul penetrarii informative a acestor publicatii pana la capacitatea de manipulare potrivit intereselor sale s-a revarsat din plin asupra responsabililor operatiunilor de dezinformare. Cu toate acestea, nu toate publicatiile din categoria mentionata au fost total imune operatiunilor romanesti. Publicarea in anul 1988 in prestigiosul The Times a unei intregi pagini cu continut propagandistic s-a realizat sub pretextul aniversarii jubiliare a intregirii statului national roman la 1 Decembrie 1918. Operatiunea a fost finalizata prin intermediul unui agent de influenta occidental cu relatii in redactia ziarului mentionat. In pofida faptului ca pagina a fost considerata un paid advertisment, adica o reclama platita, impactul politic al aparitiei materialului respectiv a depasit acest statut si a creat un val de reactii negative atat in cercurile politice, cat din partea opiniei publice britanice si internationale. Actiunea a fost considerata de unii observatori ca o incercare romaneasca de a contrabalansa public criticile guvernului maghiar fata de situatia drepturilor politice, economice si culturale ale minoritatii maghiare din Romania, pe fondul polemicii traditionale dintre cele doua tari. In realitate, ceea ce aveau sa realizeze foarte curand editorii prestigiosului ziar britanic a fost faptul ca actiunea aparent publicitara a avut un substrat politic mult mai amplu.

Mai intai trebuie mentionat ca operatiunea a fost conjugata cu actiuni similare desfasurate in tari ca RFG, Italia, Austria, Belgia, Canada si altele, pentru a nu pomeni de cohorta operatiunilor desfasurate in tarile in curs de dezvoltare, folosite curent ca masa de manevra. Prin continutul sau festiv si utilizarea preponderenta a termenilor pozitivi, materialul spargea de fapt blocada politica la care regimul Ceausescu era supus de mai bine de doi ani de zile in principalele componente ale mass-media occidentale.

Nicolae Ceausescu ca si principalii organizatori ai operatiunii au mizat inainte de toate pe asocierea automata in mintea cititorilor a prestigiului ziarului The Times cu continutul materialului intocmit la Bucuresti. Chiar daca unii dintre cititori vor fi observat in cele din urma ca pagina era un paid advertisment (lucru destul de dificil avandu-se in vedere modul de plasare tipografica in pagina), expertii dezinformarii au mizat corect pe faptul ca insasi decizia conducerii ziarului de a publica materialul va fi asimilata de opinia publica ca pe o acceptare pe fond a continutului acestuia. In al doilea rand, operatiunea a fost considerata un succes cel putin partial pentru faptul ca discredita indirect Ungaria, cu a carei conducere de partid Nicolae Ceausescu se afla in polemica deschisa. Aflata in plutonul fruntas al deschiderii politice pe calea reformismului in Europa de Rasarit, dictatorul roman vedea in Ungaria si orientarea noilor lideri politici un avanpost al manevrelor antiromanesti inspirate de Moscova in deplin acord cu principalele puteri occidentale. De altfel, operatiunile de dezinformare pe aceasta linie au fost mult mai numeroase si mai diversificate. Nu in ultima instanta, operatiunea The Times a avut scopul de a oferi aparatului de propaganda si dezinformare interna prilejul de a cultiva iluzia grandorii si popularitatii de care liderul roman continua sa se bucure pe plan international inclusiv in Occident. In acest context, aparatul dezinformarii a transformat aparitia unui simplu paid advertisment intr-un spectacol propagandistic de mare anvergura preluat integral de mass-media romaneasca. Ignorandu-se cu buna stiinta conditiile publicarii, opiniei publice romanesti i s-a prezentat imaginea deformata conform careia initiativa publicarii ar fi apartinut integral ziarului britanic, care implicit ar fi elaborat si materialul publicat. Coincidenta opiniilor exprimate in material cu cele diseminate zilnic de presa oficiala constituia un argument in plus in favoarea „justetei" si „unanimitatii" pe plan international a politicii duse de Nicolae Ceausescu, un motiv in plus ca societatea romaneasca sa-i acorde girul sau in continuare in pofida discrepantelor flagrante resimtite in viata de zi cu zi. Si cum lupul, vorba proverbului, isi schimba parul, dar nu si naravul, ii invit pe cititori sa-si aminteasca tam-tamul cu care guvernantii de dupa 1989 via mass-media oficioasa si-au prezentat „realizarile" facand trimitere la ample materiale sau suplimente documentare aparute in prestigioase publicatii occidentale din Franta, Marea Britanie si chiar Statele Unite.

Proptea pentru regim

In sfarsit, revenind la anii regimului N. Ceausescu, aceasta atat de aparent inofensiva operatiune de dezinformare, raportata la standardele serviciilor informative occidentale, a fost en gros utilizata de regimul de la Bucuresti pentru a „denunta" implicit caracterul tendentios al comentariilor postului de radio Europa Libera, principala sursa alternativa de informare la acea data a romanilor. Folosind un ambalaj propagandistic pe o tema extrem de sensibila romanilor, cum este problema nationala, aparatul dezinformarii a reusit prin finalizarea acestei operatiuni sa mai puna o caramida de sprijin la un edificiu politic mentinut artificial prin arta celei mai crase manipulari. Un alt exemplu ce demonstreaza „rafinamentul metodologic" al operatiunilor de dezinformare romanesti il constituie manipularea cu succes in a doua parte anului 1988 in momente politice apreciate ca fiind importante de catre Nicolae Ceausescu a doua prestigioase componente ale mass-media vest-germane: postul de televiziune ZDF si cunoscutul cotidian Die Welt. †Nicolae Ceausescu a dispus lansarea celor doua operatiuni in contextul intensificarii campaniei critice a mass-media vest-germane fata de conditiile de viata ale minoritatii germane din Romania si indeosebi fata de pericolul demolarii satelor in care locuia aceasta, ca urmare a inceperii vastului program de resistematizare teritoriala. Prezenta comunitatii germane in Romania a fost una dintre parghiile favorite ale lui Nicolae Ceausescu in diplomatia relatiilor dintre regimul de la Bucuresti si Guvernul de la Bonn. Dar nivelul relatiilor si atmosfera dintre cele doua guverne era in anul 1988 departe de inceputul spectacular al acestora in anii ’60. Relatiile bilaterale romano-vest-germane au fost intotdeauna marcate de momentul politic unic al stabilirii relatiilor diplomatice in anul 1967, cand nici o alta tara din blocul est-european nu risca o astfel de manevra politica. †Incercarile guvernului vest-german de a-l convinge pe Ceausescu sa-si modifice politica economica, ca si crearea de conditii aparte pentru protejarea economica a comunitatii germane s-a lovit de refuzul permanent al dictatorului roman. Nemultumirea cancelariei vest-germane avea sa creasca si mai mult o data cu solicitarea lui Ceausescu privind ridicarea substantiala a compensatiilor financiare platite de RFG pentru fiecare dintre etnicii germani carora li se aproba viza de emigrare din Romania si despre care cititorii Jurnalului National au putut citi in editia de marti, 6 aprilie. Pentru prima data dupa un numar de ani, mass-media vest-germana spargea tabu-ul impus de Bonn de a aborda deschis un subiect tot atat de sensibil ca si negocierea de catre Guvernul israelian a emigrarii evreilor etiopieni.

Cazul Lindlau

In acest context, Nicolae Ceausescu a preluat personal conducerea operatiunilor de dezinformare vizand dezamorsarea situatiei explosive create de mass-media vest-germana si apreciata de dictator ca fiind inspirata direct de Guvernul de la Bonn. Operatiunile au vizat deopotriva canalele politico-diplomatice, ca si cele ale mass-media. Tributar conceptiei conform careia guvernul unei tari controleaza in mod discretionar activitatea mass-media, conducatorul roman a abordat operatiunile de dezinformare a opiniei publice ca parte intrinseca a celor vizand influentarea sau, mai bine zis, determinarea unei modificari a pozitiei centrului de decizie politic vest-german.

Pentru realizarea primei operatiuni de dezinformare a fost selectionat unul dintre cei mai cunoscuti reporteri ai televiziunii vest germane, Dagobert Lindlau. Acelasi reporter pe care romanii l-au putut vedea si auzi atunci cand postul de televiziune Antena 1 a difuzat recent documentarul Susannei Brandstatter pe tema evenimentelor din decembrie 1989. Specializat in problematica est-europeana, Dagobert Lindlau constituia nu numai o autoritate jurnalistica, dar corespundea si criteriilor stabilite de serviciul roman de informatii pentru a fi parte a unui joc operativ de mare anvergura coordonat chiar de seful statului. †Cunoscut pentru pozitia sa critica fata de regimurile comuniste in general, Lindlau avea totusi o afectiune speciala pentru Romania, unde avea un numar de prieteni si chiar relatii amicale personale cu unele oficialitati. In conditiile in care timp de luni si luni de zile regimul de la Bucuresti refuzase sa acorde vize de intrare majoritatii covarsitoare a ziaristilor occidentali, incercandu-se in acest fel cel putin diminuarea, daca nu eliminarea materialelor critice despre regimul lui Nicolae Ceausescu, invitatia discreta facuta lui jurnalistului vest-german reprezenta o tentatie profesionala irezistibila. In plus, Dagobert Lindlau a facut cunoscut interlocutorilor sai, agenti ce-si desfasurau activitatea in mod acoperit in cadrul Agerpres, ca accepta deplasarea doar daca i se satisfac un numar de conditii. Libertate absoluta de deplasare in Bucuresti si zona Transilvaniei locuita de minoritatea germana, alegerea de catre ziaristul vest german a interpretului de limba romana, precum si contacte libere cu locuitorii satelor vizitate. In acest mod, Lindlau a considerat ca va putea evita situatia de a fi manipulat si incadrat informativ de securitatea romana. Implicit, el a promis ca nu va insista sau incerca sa contacteze persoane socotite indezirabile regimului politic din Romania. Spre surpriza sa, toate cererile i-au fost satisfacute, iar Lindlau si echipa sa de filmare si-au desfasurat vizita in conditii de exceptie tinand seama de practicile obisnuite de supraveghere si hartuire a ziaristilor occidentali vizitatori ai Romaniei. Obiectul reportajului sau l-a constituit clarificarea controversei intre mass-media vest-germana (si occidentala in general) si pozitia oficiala romana privind aplicarea programului de resistematizare rurala cu deosebire prin demolarea satelor locuite de minoritatea germana. De remarcat ca intreaga operatiune de dezinformare a avut drept principal punct de sprijin alegerea unei asemenea subiect. Speculand inexactitatea informatiilor vehiculate cu o usurinta condamnabila de presa vest-germana, dar si rod al interzicerii accesului ziaristilor occidentali in zonele amintite, aparatul de dezinformare s-a bazat inainte de toate in jocul sau operativ pe integritatea profesionala a lui Dagobert Lindlau. Rezultatul obtinut a fost de-a dreptul spectaculos pentru Nicolae Ceausescu. Din reportajul filmat si interviurile luate de echipa vest-germana a rezultat clar ca nici unul din satele locuite de minoritatea germana nu fusese demolat si nici nu existau argumente serioase care sa confirme acest lucru intr-un viitor apropiat. Mai mult, intreband pe parcursul reportajului mai multi locuitori ai satelor vizitate, ingrijorati de perspectiva stramutarii fortate, de unde au informatiile, raspunsul a venit ca o bomba: de la postul de radio Europa Libera. Din punct de vedere jurnalistic, Dagobert Lindlau a considerat ca are sansa unica de a destrama personal o opinie publicata si comentata pe larg de intreaga mass-media vest-germana, sub nume dintre cele mai prestigioase. O ocazie exceptionala pentru Lindlau de a-si spori prestigiul si popularitatea ca „aparator al adevarului, dincolo de jocurile politice de culise". Si ziaristul vest-german nu a ratat aceasta sansa. Opinia publica vest-germana a fost in mod vadit socata de revelatiile lui in contradictie cu reportajele anterioare, multe realizate in mod clandestin sau pe baza afirmatiilor unora dintre opozantii regimului politic de la Bucuresti. Savurandu-si succesul profesional de a se afla in plina controversa publica a mass-media vest-germane, Dagobert Lindlau a publicat de asemenea un amplu articol in Suddeutsche Zeitung. In acesta, el a parat acuzatiile colegilor sai germani de a fi ignorat fie macar si aplicarea de catre regim a devastatorului plan de resistematizare atat in Bucuresti, cat si in alte zone adiacente capitalei Romaniei. Justificarea sa a fost ca astfel de masuri sunt „inerente" oricarei tari in curs de modernizare. Adica exact pozitia dorita de Bucuresti. Mai mult, a afirmat Dagobert Lindlau in articolul sau, planul de resistematizare nu ar trebui sa ingrijoreze pe nimeni in Occident, intrucat este... irealizabil practic in modul cum a fost conceput de Nicolae Ceausescu. Organizarea unei mese rotunde la München sub egida ZDF a diminuat prea putin din efectul operatiunii de dezinformare romanesti, cu atat mai mult cu cat Lindlau a continuat sa-si sustina punctul de vedere prin generalizarea incorecta a unui adevar local la o situatie politica generala. Operatiunea a fost considerata de Nicolae Ceausescu un succes de proportii, in conditiile in care izolarea si criticile adresate regimului sau politic atinsesera anterior reportajului lui Dagobert Lindlau cote dintre cele mai ingrijoratoare.

Asa incat, fara a fi pe statele de plata ale Serviciului de Informatii Roman, Dagobert Lindlau a actionat ca unul dintre cei mai sirguinciosi agenti de influenta ai acestuia. Ca urmare, lui Lindlau i s-a comunicat ca datorita pozitiei sale „obiective" fata de realitatile din Romania, el poate reveni oricand in tara pentru realizarea de noi reportaje. Fie doar si aceasta atitudine neobisnuit de favorabila a unui regim dictatorial cunoscut pentru idiosincrazia sa fata de jurnalistii occidentali ar fi trebuit sa-i aminteasca lui Lindlau de dictonul antic conform caruia „ma tem de greci chiar si atunci cand fac daruri"!!! Evident ca aparatul de dezinformare intern a exploatat la maximum prin intermediul mass-media romanesti atat prezenta in tara a echipei televiziunii vest-germane, cat si celelalte evenimente declansate de difuzarea de catre ZDF a reportajului acestuia.

Folosirea ziarului Die Welt

Cel de-al doilea exemplu il constituie operatiunea de dezinformare in care a fost atras si folosit redactorul-sef al cunoscutului cotidian Die Welt. Intre tehnicile de dezinformare folosite cu precadere de Nicolae Ceausescu atunci cand mass-media sau cercurile politice internationale il criticau deschis, s-a numarat si cea a accordarii de largi interviuri unor interlocutori cu un prestigiu recunoscut. Putini politicieni si, mai ales, sefi de state au folosit aceasta ethnica atat de eficient precum seful statului roman. Avantajul lui Ceausescu a fost acela ca data fiind prezenta sa indelungata la conducerea Romaniei, el a putut exploata experienta acumulata in perioada in care circumstantele politice internationale i-au fost deosebit de favorabile. Valorificand regulile protocolului international, Ceausescu a folosit prilejul acordarii de interviuri ca pe o tribuna mondiala pentru plasarea propriilor idei sau pur si simplu ca instrument in jocurile operative la care a decis sa participe direct. In anii ’80, o data cu degradarea situatiei politice, economice si sociale in Romania, solicitarile mass-media occidentale de a-i lua interviuri lui Nicolae Ceausescu s-au rarit si, totodata, au devenit ocazii de a raspunde unor intrebari din ce in ce mai incomode. Din aceste considerente, aparatul de propaganda si-a indreptat atentia aproape exclusiv asupra mass-media tarilor in curs de dezvoltare, in care dispunea de agentii de influenta necesari si putea sa-si finalizeze operatiunile fara riscuri sau difficultati deosebite. In contextul politic international deja mentionat cu ocazia prezentarii operatiunii Dagobert Lindlau si cronologic urmand acesteia, Ceausescu a decis sa foloseasca cat mai eficient bresa creata in cadrul mass-media vest-germane. Alegerea redactorului-sef al cunoscutului cotidian Die Welt s-a facut in baza informatiilor obtinute de Serviciul de Informatii Roman privind relatiile sale personale si accesul direct la cancelarul vest-german Helmut Kohl si vicecancelarul si ministrul de Externe M. Genscher. Ping-pong-ul propunerilor si contrapropunerilor lansate pe canalele diplomatice ale relatiilor bilaterale era considerat, in acel moment, de Nicolae Ceausescu ca fiind nesatisfacator din punctul de vedere al partii romane. La Viena, locul unde se desfasurau lucrarile CSCE, presiunile asupra delegatiei romane se intensificau pentru deblocarea obiectiilor Romaniei in finalizarea documentului deja acceptat de celelalte delegatii participante. Folosindu-se canale confidentiale i s-a transmis, in acest context, redactorului-sef Manfred Schell disponibilitatea lui Nicolae Ceausescu de a acorda un interviu care sa includea elemente spectaculoase in relevarea viitoarei politici interne si externe a Romaniei. Interviul a fost perfectat intr-un timp relativ scurt, ca urmare a presiunilor partii romane, dar a impus acesteia si un compromis neobisnuit. Manfred Schell a limitat prezenta sa pe teritoriul Romaniei din cauza programului sau de lucru perfectat anterior la sub 24 de ore. In circumstante obisnuite, nimeni din anturajul lui Ceausescu nu ar fi indraznit sa-i aduca la cunostinta asa ceva. De obicei, astfel de intalniri se lasau la latitudinea personala a dictatorului, care, in stilul de lucru al Portii Otomane, facea ca aateptarea sa dureze cel putin cateva zile. In decembrie 1988, Ceausescu, incurajat de succesul operatiunii anterioare, nu dorea sa piarda o ocazie unica de a-si aplica propriile planuri politice intr-un context politic international ce-i era cat se poate de nefavorabil. Singura contraconditie - de altfel, regula de fier in protocolul romanesc - a fost ca ziarul sa publice integral interviul, iar daca se considera necesar de catre conducerea ziarului, sa faca unele comentarii pe marginea acestuia, comentarii ce urmau sa fie facute separat si intr-un numar ulterior al ziarului.

Luat la data de 20 decembrie 1988, amplul interviu a fost publicat integral la data de 30.12.1988. Evenimentul i-a oferit lui Nicolae Ceausescu cea mai importanta ocazie din ultimii cinci ani ai regimului sau, de a-si promova fara restricttii ideile prin accesul direct la mass-media occidentala. Comentand desfasurarea cursului politic din URSS si, mai ales, din celelalte tari ale blocului est-european, Ceausescu si-a atins deopotriva mai multe obiective: exprimarea unei pozitii singulare, elaborata in mod diversionist, urmarind scoaterea sa din izolare si relansarea pe scena politica internationala; folosirea acestei ocazii pentru incurajarea lui Honneker si Husak de a constitui impreuna cu el o axa politica menita sa opreasca valul reformist Declansat de politica de glasnost si perestroika a lui Mihail Gorbaciov; reafirmarea doctrinei nationaliste, ca avertisment public menit sa descurajeze orice incercare externa, venita din Est sau din Vest, de a stimula procesul reformist in Romania.

Curier pentru Kohl

Evident ca Nicolae Ceausescu a folosit, de asemenea, intalnirea cu Manfred Schell pentru a-i transmite cancelarului vest-german unele propuneri neoficiale menite sa renormalizeze relatiile bilaterale si sa faciliteze procesul de diminuare a atitudinii critice a aliatilor sai occidentali. Reactiile negative ale mass-media vest-germana dupa publicarea interviului in Die Welt demonstreaza ca aceasta a sesizat rapid substratul propagandistic urmarit de Ceausescu, iar scurtul comentariu justificativ semnat de Manfred Schell a fost considerat de confratii sai ca tardiv si minor. Evident, aparatului dezinformarii interne i-a revenit din nou sarcina de a valorifica in mod corespunzator, prin intermediul mass-media romanesti, un eveniment pe cat de rarisim, pe atat de important. Coincizand prin planificare cu sfarsitul anului, perioada de bilanturi de orice fel in Romania communista, mai mult ca oricand, opinia publica a fost obligata sa inghita o noua sI dureroasa pastila a visurilor desarte. Dupa incheierea operatiunii, Ceausescu a fost atat de satisfacut de rezultatele obtinute incat a transmis prin seful DSS si al CIE felicitari tuturor celor implicati in finalizarea acesteia. Un gest unic, atat prin raritatea sa, dar mai ales o dovada a constientizarii vulnerabilitatii sale crescande intr-un mediu politic regional aflat in plina schimbare. Evaluarea aportului mass-media nationale, ca si a celei internationale la finalizarea operatiunilor de dezinformare nu se poate face in afara unei analize cat se poate de serioase a intregului spectru politic in care s-au desfasurat astfel de actiuni. Cel mai adesea, ele au fost integrate ca etape sau segmente ale unor operatiuni politice, economice sau tehnico-stiintifice mult mai complexe. Ca o ironie a istoriei, operatiunile de dezinformare romanesti prin folosirea abila a mass-media au fost nejustificat considerate, sub aspect contrainformativ, de catre serviciile de specialitate occidentale ca fiind de interes minor sau provocand daune limitate intereselor tarii sau regiunii in care acestea s-au finalizat. O perceptie pagubitoare, intrucat pe aceasta s-a si fundamentat metodologia de lucru a aparatului de dezinformare roman. Centrul de greutate al activitatii informative cu agenti recrutati „classic" a fost mutat spre cea de folosire mult mai subtila a agentilor de influenta. O translatie care i-a permis lui Nicolae Ceausescu sa supravietuiasca fara mari dureri de cap sub aspect contrainformativ timp de 24 de ani. Debarcarea sa violenta din scaunul puterii si socul opiniei publice fata de caracterul tragic al mostenirii sale politico-sociale sunt departe de a contrazice afirmatia de mai sus. Dimpotriva, la fel ca si in cazul unor dictatori de tipul lui Hitler sau Stalin, atat marea masa a propriilor populatii, cat si opinia publica internationala sunt obligate sa recunoasca postfactum eficienta regretabila a manipularii psihologice in masa, atunci cand este asociata cu seductia sau opresiunea politica. Parafrazandu-l pe Hegel, se poate spune ca intr-adevar nimeni si nimic nu poate opri definitiv marsul gandirii. Acesta poate fi in schimb deviat, maltratat sau manipulat temporar. La scara istoriei, doua decenii si jumatate, cat a durat regimul lui Nicolae Ceausescu, reflecta corectitudinea acestei afirmatii. La scara umana, ea inseamna insa sacrificarea a doua, chiar trei generatii, pana la o posibila revenire la normalitate a societatii civile. Un sacrificiu mult prea mare si a carui responsabilitate nu revine integral poporului roman, ci clasei politice. Elena Ceausescu a facut afirmatia ca un om ca Nicolae Ceausescu se naste o data la 500 de ani. Sunt convins ca majoritatea romanilor de azi ar dori sa fie din acest punct de vedere si mai generosi cu fostul dictator, dorindu-si ca un om ca el sa se nasca o data la 2.000 de ani si, daca se poate, chiar mai rar.