Ceauşescu i-a confiscat ţuica lu’ soacră-sa

de Lavinia Betea | 11 Ian 2008 • 00:00

Despre miturile şi secretele din viaţa vârfurilor nomenclaturii comuniste vorbesc fiul, fiica şi ginerele lui Grigore Preoteasa, secretarul Comitetului Central mort în bizarul accident aviatic de la Moscova. În anii ’80, răsfăţaţi ai regimului, ei au emigrat în SUA.

În ajunul sărbătoririi a 40 de ani de la "marea revoluţie socialistă din octombrie", avionul cu care se deplasa delegaţia română s-a prăbuşit pe aeroportul din Moscova. A decedat Grigore Preoteasa, secretar al CC al PMR. Despre secretomania, zvonurile şi atmosfera epocii relatează pentru cititorii Jurnalului Naţional fiul, fiica şi ginerele lui Grigore Preoteasa.

Jurnalul Naţional: Care dintre dvs. îşi aminteşte mai bine?

Ilinca Bartolomeu: Gheorghe avea 7 ani, îşi aduce aminte mai bine!

Gheorghe Preoteasa: Stăteam pe Bulevardul Jdanov într-o porţiune care acum nu mai există, s-a construit ceva. Şi eram în cameră la bunica, bunica dinspre mamă, care a stat cu noi acasă. A venit mama şi a spus ceva gen tata a avut accident, a fost grav rănit şi a murit. Atunci am izbucnit în plâns amândoi. Asta e tot ce îmi aduc aminte din ziua aia. Mai târziu am fost la catafalc, la Palatul Republicii. Am stat, nu ştiu, jumătate de oră sau ceva în genul ăsta. Era o mulţime de oameni, sicriul era închis, erau doar decoraţiile. Am primit multe jucării.

"Mitul Preoteasa"

De la cine?

I.B: După catafalc şi înmormântare au venit ruşii în vizită. Trebuie să fi fost Ambasada Sovietică. Mama a primit o enormă etolă de samur, de exemplu. S-au depus nişte bani în bancă la Moscova... La plecarea de la Moscova, Hruşciov, Brejnev, Kosâghin şi nu mai ştiu cine, însoţind sicriul, au venit aici, la gara Băneasa. După aceea l-au expus la Palat şi apoi la Consiliul de Stat. Când a venit de la Moscova era într-un coşciug, şi când l-au adus la Bucureşti era alt coşciug. Mamei i s-a spus că la accidente de avion nu mai rămâne nimic, decât cenuşă, şi că nu se poate deschide. Nimeni nu l-a văzut mort. Au făcut înmormântarea cu doliu naţional, afet de tun, au numit şi un liceu după tata – Liceul "Vlaicu" a fost numit "Grigore Preoteasa" –, Casa de Cultură s-a numit Preoteasa, strada pe care a crescut, o gospodărie agricolă colectivă... Au făcut un cult al personalităţii şi acum înţeleg exact... pentru că au vrut să dea vina pe ruşi – Uite, ne-au distrus eroul naţional. Şi-au creat un fel de mit. Noi am crescut un fel de... Copiii lui Preoteasa...!

Cum vă simţeaţi dvs. aşa ca "beneficiari ai mitului"?

Gh. P: Eram extraordinar de mândri de tata. Şi suntem în continuare. Eu aveam convingeri mai... Credeam că l-au luat ruşii şi l-au dus în Siberia. Eram copil, speram să pot pleca în Siberia şi să-l caut... În ziua cu funeraliile, când s-a întors delegaţia de la Moscova, am fost la Ceauşescu, mama era prietenă bună cu Lenuţa. Am intrat şi Lenuţa ne-a spus: "Nicu nu poate să vină. E obosit". Deci el a evitat să ne vadă... Altă chestie de care îmi aduc aminte de la mama, deşi a vorbit extraordinar de puţin despre asta. A zis că tata n-ar fi trebuit să plece, dar Dej l-a sunat seara. I-ar fi zis: "Grigore, eu am făcut o gripă, nu ştiu ce, du-te tu în locul meu", pentru că era secretar cu probleme de propagandă. Şi aşa a ajuns să fie şi tata, şi Ceauşescu, pentru că de obicei ar fi fost sau unul, sau altul. Că amândoi erau secretari ai Comitetului Central.

I.B: Da. Ce ni s-a povestit – cred că de mama – este că jucau şah în avion. Tata, ca de obicei, l-a bătut pe nea Nicu. Era o chestie din asta. Întrebam de ce a murit tata şi nimeni altcineva şi mi-a spus că tata întotdeauna se ducea să vadă echipajul cum zboară. Se ducea în cockpit. Şi când a căzut avionul, probabil tata s-a lovit la cap, a leşinat şi n-a mai avut cum să fugă.

Cum se face că dvs., care crescuserăţi într-un mediu cu mai multă libertate şi posibilităţi, aţi emigrat?

Gh.P: Noi aveam acces la informaţie. Şi noi am plecat pentru că am putut. Şi cred că a fost şi o chestie inspirată de părinţii noştri de egalitate, principii...

I.B: Într-un fel s-a întors împotriva lor chestia asta.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

"Mam’mare" şi ţuica de Petreşti

Îi cunoşteaţi din copilărie pe Ceauşeşti ca Nicu şi Lenuţa...

Gh.P: Pe Ceauşescu nu-mi aduc aminte să-l fi văzut la noi, dar Lenuţa venea la o cafea... După ce-a devenit el preşedinte, venea din ce în ce mai rar. Persoana din familia Ceauşescu cu care am rămas în contact până am plecat din ţară era mama Lenuţei, doamna Petrescu, căreia noi îi spuneam toţi "mam’ mare". Era nemaipomenită, îi înjura pe ai ei, fugea de acasă şi se ascundea, venea la noi în capot. Oprea maşini pe stradă şi le spunea să o ia... Sau venea cu maşina de alimente...

I.B: Veneau securiştii, şi ea îi ruga să o lase la noi...

Bogdan Bartolomeu.: Mă întreba de mama şi apoi spunea: "Vreo ţigare n-ai?". Şi când îi întindeam câte un pachet de Snagov, spunea: "A, lasă... da’ un Kent n-ai? Da’ ceva de băut n-ai?". Îi înjura pe-ai ei şi începea să ne povestească ce s-a vorbit la masa de seară. Noi ne uitam la pereţi, la telefoane. Odată a venit foarte supărată: "Arde-l-ar focu’ pe Neculai! Uite, am făcut ţuică la ţară. Şi m-am gândit să-i duc şi lu’ ăsta o sticlă de ţuică. Şi Neculai m-a întrebat: "De unde ai aşa ţuică bună?". Păi, de la Petreşti. "Păi, şi cum ai adus-o?" În damigeană, în portbagajul maşinii. "Şi nu ştii că n-ai voie să treci alcool dintr-un judeţ într-altu’?!..." Şi i-a confiscat ţuica.

În ce an se întâmpla asta?

I.B: ’77-’78, când a luat-o nea Nicu razna, când a început să strângă şurubu’...

În "revoluţia antifascistă"

Grigore Preoteasa fusese cu Ceauşescu în lagărul din Târgu-Jiu. Acolo se cunoscuseră...

I.B: Şi cu mama. Părinţii ne povesteau că s-au cunoscut la Târgu-Jiu.

Mama dvs. de unde era?

I.B: Mama era dintr-un sat – Tărlungeni – la 10 kilometri de Braşov. Era unguroaică, se numea Ecaterina Feher. Consăteană cu Foriş. Bunica mea cu mama lui Foriş erau un fel de verişoare.

Cum a ajuns mama dvs. în Partidul Comunist?

I.B.: Din câte mi-aduc eu aminte de la Onio (bunica, în maghiară – n.n.), Foriş le-ar fi angrenat în mişcare pe fetele ei, Kati şi Iluş. Ţin minte cum povestea că de un 1 Mai au pus steagul roşu pe biserică. Atunci a arestat-o pentru prima dată Siguranţa pe mătuşa mea. Bunica mea era ţărancă, avea la Tărlungeni o bucăţică de pământ. Înainte să se mărite a doua oară, venise slujnică la Bucureşti, să facă bani şi să-şi aducă şi copiii – pe mama şi pe Iluş – la şcoală. Şi lucra – avea o căruţă cu cai, lua dimineaţă pâine de la fabrica de pâine Gherman şi o distribuia în oraş. Într-un cartier, două, nu ştiu. În timpul acesta, prin ’35-’36 – mama avea vreo 14 ani –, pe Iluş au luat-o la Siguranţă. Bunica povestea că au torturat-o – îi puneau ouă fierte subraţ şi nu i-au dat să bea apă câteva zile. Onio s-a întors acasă, la Tărlungeni, şi a vândut sobele din casă. Cu banii s-a dus la unii unde lucrase tânără – erau avocaţi – şi s-a rugat de ei. Şi astfel a eliberat-o pe Iluş, care a angrenat-o şi pe mama.

Gh.P: Iluş era urmărită şi a trimis-o să se întâlnească cu cineva în locul ei. Au prins-o şi au pus-o pe o listă, unde cred că a rămas. Că nu cred că ea a continuat. Era o fată foarte cuminte, aşezată, secretară la un ziar în Braşov. Dar când au fost concentraţi, au luat-o şi pe ea.

Şi simpatizanţii declaraţi ai comuniştilor au fost internaţi în lagăr...

Gh.P: La Târgu-Jiu l-a cunoscut pe tata. Când tata a fost eliberat, l-au lăsat şi pe Ceauşescu. De fapt, bunica noastră povesteşte că i-a luat cu căruţa. Cum o fi ajuns ea cu căruţa acolo, la lagăr?... Comandantul lagărului a chemat-o pe Onio, când tocmai pleca, şi i-a spus: "Nu pleca, vino înapoi, că diseară îl lăsăm pe Preoteasa să plece". Când s-a întors seara să-l ia, i-a zis că "Uite, trebuie să mai dăm drumu’ la un băiat...". Comandantul acela avea şi el nişte ordine.

Se ştia că războiul era pierdut şi ei urmăreau să-şi creeze nişte legături. După ce fuseseră bine cu nemţii, voiau să fie şi cu sovieticii, care se apropiau de ţară...

I.B: La tata au inventat un diagnostic medical. Au zis că era bolnav de plămâni ca să justifice plecarea. Tata i-a zis bunicii: "Nu poţi să-l iei şi p-ăsta, dacă tot mergem la Bucureşti?". Bunica l-a îmbrăcat pe Niculae... I-a dat de mâncare şi l-a ţinut vreo două săptămâni la ţară, la Tărlungeni.

Iată o informaţie inedită. În arhive nu există documentul eliberării lui Ceauşescu din lagăr. Din Tărlungeni pregătea şi conducea, aşadar, "insurecţia naţională antifascistă şi antiimperialistă" de la 23 august!

I.B: Cred că au venit în Bucureşti mai devreme de 23 august.

Nu există nici urme că ar fi fost Ceauşescu în Bucureşti la 23 august. În dosarul de cadre al Elenei Ceauşescu, făcut în anii ’60, scrie însă că în chiar acea zi comuniştii făceau şedinţă s-o primească pe ea în partid...

B.B: Erau şi discuţii între bătrâne că mama lui Ceauşescu nu se dusese niciodată la puşcărie. Şi mama lu’ Lenuţa o împungea pe cuscra cu chestia asta. Iar mama lui Ceauşescu se scuza că "Maică, am avut atâţia copii!". Tot mam’ mare zicea că nici Lenuţa nu se ducea la lagăr.

Mentorul lui Ceauşescu

Cum o fi ajuns tatăl dvs. în partid?

I.B. Cu Vasile Dumitrescu, care crescuse cu tata, împreună, la Griviţa. Au fost recrutaţi de un tip, avocat, care vorbea urât despre Gheorghiu-Dej. Părinţii lucrau la CFR. Vasile Dumitrescu era de o vârstă cu tata, născut în 1915. Au lucrat împreună la Agerpres şi după aceea Vasile a fost un timp ministru adjunct la Externe. Pentru că era căsătorit cu Sanda, care era evreică, şi o parte a familiei Sandei a plecat în Israel, prin anii ’60, Vasile a fost trecut pe linie moartă şi l-au făcut ambasador la Berna. Vasile Dumitrescu îl introdusese pe Ceauşescu în partid.

Iată altă informaţie inedită pentru biografia lui! Cum?

B.B: Era activist şi l-a racolat. Avea un caiet unde-i trecea pe toţi pe care-i racola... Era un ţigan cu mamă analfabetă – o spunea chiar el – un om deosebit şi foarte cultivat. Prin ’80 mă plimbam cu Vasile pe plajă, când zicea că vrea să se sinucidă că l-a băgat pe Ceauşescu în partid. În orice caz, o istorie interesantă! Şi povesteşte Vasile: "Intru la cizmarul ăla – simpatizant – şi văd acolo un ţărănoi care ţinea nişte cuie în colţul gurii şi dădea, cu o ură mare, cu ciocanul într-un bocanc! L-am întrebat cine era şi mi-a spus că era un băiat de la ţară, abia venit, şi l-am luat".

I.B: Într-una dintre închisori fusese împreună cu Ceauşescu şi povestea că Ceauşescu fura mâncare.

B.B: Se întâmpla la Doftana şi este una dintre explicaţiile pentru care Ceauşescu nu apărea niciodată în faţa lui Osman.

Unul dintre cumnaţii lui Gheorghiu-Dej...

B.B: Osman se îmbolnăvise foarte rău. Fusese maistru la STB. Vasile îmi povestea că Osman avea nişte mâini mari ca nişte cazmale. Mai spunea Vasile: "Dom’ne, Târgu-Jiu, astea... erau nimic, pe lângă Doftana, care era pentru exterminare. Nu aveam nici geamuri". Aveau foarte puţină mâncare şi fiecare dona din mâncarea lui, să dea bolnavilor. Osman era cu Ceauşescu în celulă. Când făceau turul, ceilalţi deţinuţi pasau mâncarea astfel strânsă lui Ceauşescu. Şi l-au prins pe Ceauşescu că mânca mâncarea lui Osman. Şi l-au bătut. Se zice că de atunci, de la bătaia aia, i-a rămas defectul de vorbire. După ce s-a făcut Osman bine, îl bătea el în fiecare zi. Metronom! Iar după ce a devenit Ceauşescu secretar general, era strict interzis ca Osman să se apropie de el. Nu i-a făcut însă nimic, ba chiar a fost director la ITB.

Biografie

Grigore Preoteasa s-a născut în 1915 la Bucureşti. Pentru propagandă în favoarea greviştilor din 1933 a fost arestat şi condamnat la doi ani închisoare. La Jilava, Doftana, Văcăreşti a intrat în contact cu capi ai mişcării comuniste. Ca militant şi ziarist "de stânga", după ascensiunea dreptei, a fost internat în lagărele Ciuc, Caracal, Târgu-Jiu (1940-1944). După 23 august 1944 a fost, printre altele, redactorul-şef al ziarului România liberă, director Agerpres, ministru de Externe (1955-1957). Cu câteva luni înainte de deces fusese numit secretar al CC al PMR pentru sectorul cultură, agitaţie, propagandă. Postum i-au apărut două cărţi.

LUMEA NOUA. Profesoară de limbi străine, doamna Ilinca Bartolomeu s-a adaptat repede stilului de viaţă american

Călătorie către trecut

Ilinca avea 5 ani, iar Gheorghe 7 când le-a murit tatăl în împrejurări despre care, în familie chiar, s-a putut puţin vorbi. Au emigrat după 1980, fiecare cu familia, în SUA. Actualmente, Ilinca este proprietara unui magazin de mobilă şi a unui studio de design interior în Washington, iar Gheorghe Preoteasa este informatician. Foarte căutată de presă după 1990, în calitate de primă soţie a lui Adrian Năstase, doamna Ilinca Bartolomeu a venit ultima dată în ţară însoţită de familia sa şi a fratelui său, împreună cu copiii lor, printre altele cu decizia de a afla mai multe amănunte despre biografia tatălui. Întâlnirea noastră a fost o ocazie pentru a cunoaşte date inedite despre locatarii mai vechi din Cartierul Primăverii.

Accidentul de pe Aeroportul Vnukovo

Sărbătorirea a 40 de ani de la "octombrie roşu" urma să fie cu mare fast la Moscova, în prezenţa reprezentanţilor comunismului din lumea întreagă. Delegaţia românească ar fi fost firesc condusă de Gheorghiu-Dej. Însă, în ultimul moment, acesta a anunţat că din motive medicale nu poate pleca. Cum bolile şi vieţile private ale liderilor comunişti era "secret de stat", faptul a generat ulterior multe speculaţii. În componenţa delegaţiei, pusă sub şefia lui Chivu Stoica, erau Nicolae Ceauşescu, Grigore Preoteasa, Alexandru Moghioroş, Leonte Răutu şi Ştefan Voitec, restul de până la zece persoane fiind "personal tehnic". În cea de-a doua categorie a fost şi Mihai Novicov, în calitate de translator, care va descrie călătoria (relatare publicată abia în 1998 sub titlul "Moartea lui Grigore Preoteasa. Catastrofa de pe Aeroportul Vnukovo" – Editura "Ion Cristoiu"). După tipicul vremii, avionul şi personalul care îl deservea erau sovietici ("detaşaţi în interes de serviciu" cu familia, ca mulţi alţii, în Bucureşti). După o escală la Kiev, în condiţii meteorologice dificile, avionul s-a prăbuşit în împrejurimile pistei de aterizare pe aeroportul oficial al Moscovei. Toţi membrii echipajului au decedat, dintre călători singur Grigore Preoteasa pierzându-şi viaţa. Ceilalţi au suportat răni uşoare, tratate în fostul spital al Cominformului. Rămăşiţele arse ale lui Grigore Preoteasa au fost depuse, pentru o zi, în sicriu sigilat, la Casa Sindicatelor din Moscova, flancat de gărzi de onoare alcătuite din lideri comunişti din lumea întreagă. Sicriul a fost transportat apoi la Bucureşti, însoţit de o delegaţie sovietică în frunte cu Brejnev. Mortului i s-au făcut funeralii naţionale după care a fost înhumat la Cimitirul Militar Ghencea. Deloc lipsit de interes pentru evoluţia acestei lumi este traseul rămăşiţelor pământeşti ale defunctului lider: din cimitirul unde fuseseră îngropate, au fost mutate în 1963 în "Panteonul Eroilor", după 1990 fiind exhumate iarăşi şi încredinţate familiei. S-a zvonit şi încă se spune căîn catastrofa de pe Vnukovo nu a murit "cine trebuia".

Scara de cristal

Amănunte inedite despre viaţa privată a familiei Gheorghiu-Dej ne-a oferit
dl Bogdan Bartolomeu, fost coleg de studii cu copiii Licăi Gheorghiu: "Când te duceai la Lica acasă trebuia musai să te descalţi. Avea tot soiul de filme din copilărie, cu tata, cu Dej... Şi la un moment dat se vede o scară cu trepte de sticlă – era de la vila Lac 1. Gheorghe, fiul ei, începe să râdă şi povesteşte cum s-a făcut Lac 1 şi stăteau toţi – Lica cu copiii, Tanţi... Şi casa era făcută să fie reşedinţa şefului, cu camere pentru cei de la gardă, cu instalaţiile de radio. Dar Lica – când a văzut scara aia de cristal... parcă pluteau treptele – «Cum toată lumea să circule pe aici?!». Intrarea a fost închisă şi toţi circulau prin bucătărie. Motiv pentru care securiştii s-au mutat într-un oficiu, într-o cămară, lângă bucătărie, cu staţii radio cu tot. Tovarăşul Dej, când venea de la serviciu, se descălţa, îşi lua pantofii în mână şi trecea. Licăi îi era frică să nu spargă scara".