x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ceausestii, anchetati post-mortem

Ceausestii, anchetati post-mortem

de Vasile Surcel    |    05 Aug 2006   •   00:00
Ceausestii, anchetati post-mortem

Dosarul procesului prin care Zoe si Valentin Ceausescu solicita restitui-rea averilor personale contine o "i-nitiativa" juridica stupefianta: parin-tii lor, Nicolae si Elena Ceausescu, au fost anchetati penal la patru ani dupa ce fusesera executati la Tar-goviste, in decembrie 1989.

DEZVALUIRI
Dosarul procesului prin care Zoe si Valentin solicita restituirea averilor personale scoate la iveala o "initiativa" stupefianta a justitiei postdecembriste: Nicolae si Elena Ceausescu au fost anchetati penal la patru ani dupa ce fusesera "plumbuiti" la Targoviste.

Valentin si Zoe Ceausescu duc si acum un veritabil razboi de gherile cu justitia, razboi al carui scop este recuperarea averii confiscate in 1989. Practic ei sustin ca nu revendica mosteniri de familie, ci lucruri pe care, spre deosebire de "babaci", le-ar fi agonisit pe cont propriu, si nu din ograda "Gospodariei de Partid". Este vorba de obiecte personale, unele de mare valoare, piese de mobilier, dar mai ales tablouri, cateva statuete si foarte multe carti. In plus, dupa moartea lui Nicu, in 1996, in lipsa altor rude, fratele si sora lui i-au devenit mostenitori.

LABIRINTUL JUSTITIEI. Acum, dupa 17 ani de la Revolutie, avem posibilitatea sa privim aceste episoade ale istoriei noastre recente fara ura, dar si fara partinire. Iar o privire rece, obiectiva, nu poate sa nu observe si vesnicele balbaieli ale justitiei. Dupa cum am vazut, "juniorii" Ceausescu au fost arestati in decembrie ’89 pentru comiterea unor fapte deosebit de grave. Apoi, dupa ani lungi de procese, duse prin toate instantele, justitia s-a dovedit incapabila sa-si sustina primele acuzatii. Pornit de la genocid, Nicu a fost condamnat pentru port ilegal de arma. Cam la fel a fost si cu Zoe si Valentin care, pana la urma, au fost scosi de sub urmarirea penala. Dosarul in care "beizadele" ramase in viata incearca si acum sa-si recupereze averea confiscata, contine o "manevra" ciudata, pusa la cale de justitia postdecembrista. Un episod care aminteste mai curand de spiritism decat de zona de competenta a "zeitei legate la ochi".

ANCHETA MORTILOR. Episodul "spiritist" de care vorbim nu este chiar o premiera pentru justitia noastra. Prima "reusita" de acest gen a fost in 1985, cand procurorul Ilie Piciorus l-a trimis in judecata pe disidentul Gheorghe Ursu la o saptamana dupa ce acesta murise, ucis in arestul Rahova. Noul episod pe care vi-l prezentam i-a avut ca subiecti pe sotii Ceausescu si nu a durat doar cateva zile, ci doi ani in cap. Dupa cum se stie, ei au fost condamnati si executati la 25 decembrie ’89. Dupa patru ani in care i-au intors pe toate fetele pe copiii lui Ceausescu fara sa-i poata "agata" cu vreo acuzatie "beton", care sa nu readuca in memorie superficialitatea procesului de la Targoviste, anchetatorii au recurs la un artificiu juridic despre care publicul nu a aflat niciodata. Printr-o rezolutie emisa la 01.11.1993, procurorii Parchetului Curtii Supreme de Justitie au dispus pentru Nicolae si Elena Ceausescu schimbarea incadrarii juridice, din subminarea economiei nationale in abuz contra intereselor persoanelor. Iata cum, morti de aproape patru ani, "Nicu" si "Leana" urmau sa se prezinte la Parchet ca sa dea cu subsemnatul despre aceste noi infractiuni. A trebuit sa treaca inca doi ani pana cand, vazand ca fantomele celor doi nu se prezinta la audieri, anchetatorii s-au prins ca ceva nu-i in regula cu inculpatii. Si abia la 12.01.1996, Gheorghe Serban, procuror sef adjunct la Parchetul instantei supreme, a dispus incetarea urmaririi penale a celor doi inculpati speciali. De fapt, tinta reala a acestei "inginerii juridice" erau "juniorii" care, incepand din acel moment, au fost acuzati de "complicitate la aceasta fapta". Parchetul a spus ca ei ar fi primit diverse bunuri si servicii de la parintii lor, bunuri provenite din infractiuni pe care le-ar fi tainuit in mod repetat. Intr-un memoriu adresat autoritatilor, Valentin a pus niste intrebari de o logica elementara: "Cum am putut eu sa ajut sau sa inlesnescu unui sef de stat obtinerea de bunuri si servicii? Ar fi trebuit sa reclam, dar cui? Iar in privinta abuzului contra intereselor persoanelor. Cine au fost pagubitii? Unde sunt reclamatiile lor?".

AVERILE RECUPERATE DE "BEIZADELE". Dupa ce au iesit de sub "lupa" justitiei, "juniorii" Ceausescu si-au recapatat in cateva transe o parte a averii confiscate. La 07.10.1997, Directia pentru inventarierea patrimoniului din Camera Deputatilor a intocmit un proces-verbal de predare-primire privitor la "gestiunea provenita din Str. Arh. Cerchez, aflata la Palatul Parlamentului". Predarea-primirea s-a facut intre Calciu Nicolae - expert, Araiman Manole si Stancu Mirela, membri in comisia de inventariere, in calitatea lor de predatori si Valentin Ceausescu ca primitor. Lista de bunuri restituite mentioneaza mai ales obiecte de mobilier. "O canapea extensibila tapisata cu stofa verde; o canapea de trei locuri, tapisata maron; cos pentru hartii din scai alb; cos pentru hartii din lemn; doua fotolii; frapiera Yena cu capac; frigider cu congelator; lampa birou, fara abajor; masa joasa maron; veioza cu suport de onix cu abajur din matase; vas de cristal gen barcuta" si alte multe asemenea obiecte. In plus, la 14.01.1997, Banca Nationala a Romaniei, Directia Metale Pretioase, restituise deja catre Zoe si Valentin Ceausescu obiectele de valoare confiscate de la Nicu. Din acest document aflam ca "Printisorului" ii placeau atat bijuteriile de aur, cat si brichetele si trusele de scris deosebit de scumpe. Iata ce contine, concret, acel proces-verbal: "Trusa stilou, marca Dupont, cu penita de aur; ac de cravata din aur; pandantiv din aur; fragmente lant de aur; pandantiv din argint, cu piatra; pandantiv din aur alb; verighete din aur; una pereche butoni de aur; ceas din aur si argint; bratari din aur si argint; butoni din aur; breloc aur; set bricheta si stilou cu penita de aur «Cartier»; set Scheaffer compus din doua pixuri si doua stilouri; stilou Aurora cu penita din aur alb; trusa Parker compusa din pix si stilou; trusa Cress compusa din stilou si pix; stilou Mont Blank; stilou si pix Waterman; cupa de argint cu o moneda de aur; caseta de argint aurit; cupa din argint aurit, 98,68 gr; cos din argint aurit 248,12 gr; garnitura aur: inel, butoni si ceas Omega; garnitura aur: inel, butoni, si ceas Patek Philippe". In total a fost vorba despre 375,70 grame aur si 896,43 grame de argint.

OBIECTELE DE ARTA. La 25.02.1997, lui Valentin i s-a inapoiat o parte dintre obiectele de arta mentionate in procesul-verbal de confiscare intocmit la 17.01.1990. O parte, pentru ca multe nu s-au mai regasit ori se afla inca "la muzeu". Este vorba despre Muzeul National de Arta. In acest sens, procesul-verbal de predare-primire mentioneaza: "Icoana pe sticla - Ada Ioanim: restituita; Tablou, portret, pastel: restituit; Tablou fructe, ulei, Ligia Macovei: restituit; Goblen, indieni in piroga: restituit; Tablou vase cu flori, Piliuta: restituit". In schimb, "Icoana pe lemn «Maica Domnului» nu se gaseste"; "Tablou flori, cu rama aurie, pictat de Ghiata: este la muzeu", "Natura moarta, Ciucurencu: este la muzeu"; "Peisaj Ghiata: este la muzeu", "Peisaj ulei, in maniera impresionista: nu se gaseste", "Femeie spaland, Ciucurencu: Este la muzeu", "Case, Ciucurencu: este la muzeu", "Iarna pe lac: nu se gaseste".

COLECTIA DE ARTA A LUI NICU
Conform unui proces-verbal intocmit la 26.02.1990, de la "Printisor" au fost confiscate mai multe tablouri aflate si acum la Muzeul de Arta. In aceasta privinta, documentul mentioneaza: patru tablouri semnate Gheorghe Patrascu, patru tablouri semnate Th. Pallady, un tablou Tonitza: "Cap de copil cu boneta", un Darascu: "Natura statica", un D. Ghiata: "Peisaj", un Ciucurencu: "Peisaj" si un Popescu Neveni: "Peisaj". Ca lucrari de grafica, tot acolo sunt: doua gravuri de Goya (aqva forte), un desen Corneliu Baba. Valentin mai are si acum la Muzeul de Arta 42 de tablouri si lucrari de grafica semnate de Th. Pallady, Al. Ciucurencu, Henry Catargi, Francisc Shirato si alte nume mai putin cunoscute. De altfel, s-ar parea ca Valentin chiar era pasionat de arta. Fapt demonstrat si de cartile care i-au fost confiscate de acasa. Printre acestea se numara: "Enciclopedia de arta" - 15 volume, care sunt unicate; un album Salvator Dali, cu dedicatie, plus multe alte carti de istoria artei si albume. Iar toate acestea se gasesc acum tot la muzeu, care este dispus sa le restituie, dar numai dupa o sentinta definitiva.

MOTIV
In acest moment, Valentin Ceausescu se lupta in justitie pentru recuperarea a 40 de tablouri, grafica si schite ale unor artisti contemporani. La unul dintre termenele procesului, avocatul lui Valentin a afirmat ca refuzul Muzeului de Arta de a restitui aceste lucrari de arta ascunde o incercare de a proteja renumele unora dintre autori. Majoritatea operelor i-au fost oferite lui Valentin cu ocazia zilelor lui de nastere, iar pe spatele lor exista dedicatii, unele deosebit de lingusitoare, semnate chiar de autori.
×