Chef cu scrumbie albastră şi artişti, acasă la Dinescu

Trei zile a fost sărbătoare acasă la Mircea Dinescu. O dată pentru că arta populară românească s-a înnodat aici cu cea a meşterilor bulgari, a doua oară, pentru că în apele Dunării de la Cetate a sosit scrumbia. Animaţia de peste zi s-a pironit seară de seară într-un tablou care pare dus la retuş. Un soare întreg, însângerat se scufundă lin dincolo de ape, în ritmul unei doine.

Capătul unui drum pietruit, de câţi­va kilometri, se scurge într-un fundal în care geometria liniilor şi ar­mo­nia culorilor îl pocnesc în cap pe oră­şeanul picat din agitaţia urbană. Acasă la Dinescu, la Cetate. Freamătul liniştii, mirosul Dunării şi un apus de soare întorc pe dos orizonturile. De vi­neri, pe malul Dunării  ăsteia "care are duhul ei", cum zice Mircea Dinescu, s-au întins mesele, s-a pornit muzica, s-au des­făcut butoaiele cu vin, iar meşterii şi-au scos din desagă lucrurile la care se pricep.


MEŞTERI ŞI SCRUMBII
"Târgul de meşteşuguri şi agroturism", aflat la prima ediţie, a adunat peste 50 de artişti populari din România şi Bulgaria. Ceramică, sculptură în lemn, împletituri din răchită sau papură, picturi şi icoane pe lemn sau pe sticlă, instrumente muzicale, marame, ii, costume populare, go­blenuri, tablouri şi ouă încondeiate au fost aduse pe malul portului de la Cetate. Şarmul evenimentului a fost parfumat de aroma sarmalelor de gâscă fierte în vin, stufat de ied cu măcriş, cârnăciori de miel şi purcel cu fasole - specialităţile gazdei. Dinescu recunoaşte că pasiunile culinare îl fascinează din copilărie, când îşi privea bunicul grădinar gătind în bordeiul săpat în pământ.

Artă tradiţională, o privelişte magică şi o mâncare savuroasă fără E-uri au adus la Cetate sute de oaspeţi. Toate au fost asezonate în cele trei zile cu muzica rapsozilor şi formaţiilor de muzică populară. Printre aceştia, "Mambo Siria" şi Grigore Leşe. În plus, gazda a desfăcut butoaiele cu "vinul lui Dinescu" şi a pus pe grătar scrumbia albastră care a ajuns în apele Dunării de la conac, o dată cu musafirii. "Scrumbia asta se poate pescui doar în această perioadă pe Dunăre, ea trăieşte în mare şi se întoarce acolo prin mai. În apa dulce ea îşi schimbă culoarea şi se face argintie", povesteşte cu un soi de fascinaţie Mircea Dinescu. Pentru că este un eveniment în adevăratul sens al cuvântului, poetul are de gând să organizeze în fiecare an la conac, o dată cu sosirea meşterilor populari, şi "Zilele scrumbiei". "O iau de la bulgari, că la români e interzis. În mod normal avem stilul ăsta de a fi mai proşti decât alţii. Vreau să propun la minister să se dea voie la pescuit, scrumbia stă aici o lună şi după aia nu mai mănânci...", povesteşte poetul.


CONACUL DE LA CETATE
În urmă cu 12 ani, Dinescu a auzit de la cineva despre o casă pe malul Dunării, lângă Maglavit, "acolo unde a venit Dumnezeu în inspecţie", şi a ciulit urechile. "M-am uitat la căsuţa asta, aici, în hol, era o crescătorie de porci, iar în bucătărie era o vacă. Plafon nu era şi totul era năpădit de ierburi. La 1880, la Cetate a fost cel mai mare port agricol din zona Olteniei. După ce s-a închis, aici a fost comandamentul trupelor de grăniceri. A durat patru ani până am refăcut casa, apoi am început să fac tabere de sculptori, de pictori, de scriitori, în fiecare an am avut o tabără de ceramişti. Poeţii sunt săraci peste tot în lume, eu nu zic că sunt bogat, dar am avut o şansă cu Academia Caţavencu, apoi cu televiziunea şi am reuşit să deturnez chestia asta în agricultură şi în povestea asta turistică de pe Dunăre. Ideea e ca turismul să susţină fundaţia de poezie pe care am înfiinţat-o. La anul vreau să aduc la festivalul ăsta bătrânii cântăreţi cu haz şi texte", povesteşte Mircea Dinescu.

Portul de la Cetate este primul "port cultural" din Europa, "deschis tuturor corăbiilor ce se vor încumeta să-şi arunce ancora aici, fie ca să-şi descarce poverile de mirodenii artistice, fie măcar ca să-şi tragă sufletul în lungile călătorii dintre diverse orizonturi oricât de îndepărtate geografic, însă învecinate spiritual".


POEZIA ORIZONTULUI
Dincoace de apele care se scurg lin la vale, meşterii, mulţi îmbrăcaţi în costume populare, îşi etalează măiestria. Dincolo de mal e tăcerea netulburată a Dunării. În spatele corturilor cu exponate, o bunică tinerică îmbrăcată cu ie şi catrinţă îi cântă bunicului cântecul din ziua când s-au cunoscut, tot pe malul Dunării. Locul are poezia lui care se prelinge în tăcere, pe dinăuntrul lucrurilor, ca apa în matca ei. Într-un colţ, un meşter cântă la fluier o melodie veselă. Conacul e înconjurat de miros de stufat şi scrumbie, trei bărbaţi înveseliţi de "vinul lui Dinescu" încing o horă pe iarbă şi dovedesc că se pricep. Mai încolo o ceată de copii în port tradiţional cântă ceva de prin partea locului, maşinile cu oaspeţi vin şi pleacă. Gălăgia se stinge încet, soarele pică între ape în ritmul unei doine, apoi se lasă liniştea pe care trebuie doar s-o asculţi.