x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Chemarea bisericii

Chemarea bisericii

22 Dec 2004   •   00:00

CRACIUN FERICIT!
In drumul sau in cautare de biserici care aveau nevoie de restaurare a inceput sa le si picteze. De fapt, la origine e arhitect, cu un tata preot, lucru care nu i-a dat bine la dosar inainte de 1989.
EUGENIA MIHALCEA

Icoana Maica Domnului cu Pruncul - Hodighitria, secolul al XVI-lea, atelier cretan, din Colectia Muzeului National de Arta al Romaniei
"La origine sunt arhitect, dar am virat-o spre domeniul bisericesc mai degraba asa, din familie, pentru ca tata era preot", spune pictorul Constantin Moldoveanu. La inceput, faptul ca tatal sau a fost preot nu i-a picat tocmai bine, pentru ca tanarul arhitect ar fi dorit foarte mult sa lucreze la Casa Poporului. Din 1983 nu a mai reusit sa lucreze ca arhitect. "Am vrut sa lucrez la Casa Poporului si am fost respins din cauza dosarului. Tatal meu era preot", spune Moldoveanu.

PREGATIREA. De pictura bisericeasca murala s-a apucat de invatat direct de pe santier, nu de prin carti. A facut stagiu de santier, pentru ca pe atunci era o singura formatie de pictori bisericesti, care functiona pe langa Patriarhie. "La noi exista acum o scoala de pictura bisericeasca si o formatie de pictori restauratori". Timp de cinci ani, dupa ce a facut stagii de pictura si restaurare cu Liviu Boldura si Serban Angelescu, s-a apucat de pictat icoane. "Pictura de icoane am lucrat incepand din 1988, pana atunci am lucrat mai mult la perete. Apoi, vreo trei ani am pictat si pentru comenzi, pentru diverse biserici din tara, dar si pentru Fondul Plastic."

EXAMENUL. Nasterea Domnului este una dintre temele care l-au facut pictor bisericesc. Asta, pentru ca atunci cand a dat examenul pentru a-si lua autorizatia de pictor bisericesc a avut de pictat o icoana mica, un Sfant Cuvios si una mai mare, praznicala. Alegerea lui a fost Nasterea Domnului. "Am trecut cu exceptional, am luat categoria a III-a, ca asa se dadea pentru cei cu studii superioare."

LACASUL DE CULT. Si asa a inceput lungul drum al pictorului Moldoveanu. A inceput cu icoanele imparatesti la o biserica din judetul Neamt, satul Slobozia. "Au urmat icoane praznicale, apostoli, prooroci, crucea, Iisus, Maica Domnului si Ioan Evanghelistul".

Pe toate le-a realizat curat trupeste si sufleteste. Atat cat ii este dat unui mirean. Pentru ca in zilele noastre, pictorii bisericesti sunt oameni casatoriti, comparativ cu primele icoane care erau realizate exclusiv de calugari. Poate si pentru ca mirenii aveau posibilitati mai mari, financiar vorbind, sa se instruiasca. "Intrucat pictorul se apropie de imaginile Sfintilor, acesta trebuie sa fie curat, la trup si la suflet", spune Moldoveanu. Chiar daca nu mai tine post, asa cum se intampla in Evul Mediu, cand pictorii bisericesti se infranau de la multe, el isi incepe fiecare icoana cu o rugaciune. "Pentru pictorii contemporani mult mai important este sa aprofundeze meseria in sine, pentru ei imaginea trebuie sa fie foarte fidela si foarte frumoasa", adauga pictorul.

DRUMUL. In timpul facultatii a restaurat mai multe biserici si s-a ocupat si de proiectarea uneia din satul Sitaru, judetul Ilfov. Marea dezamagire a lui Moldoveanu legata de aceasta biserica este ca a venit un alt pictor care a facut icoanele. La fel i s-a intamplat si in satul Gagu, unde, dupa ce a restaurat o biserica de lemn, a venit un "pictoras", cum ii zice el, care a umplut bijuteria de biserica cu icoane pictate pe panza cu ulei.

Cu toate astea a continuat cu biserica de la Dridu, pe care a gasit-o in stare de ruina, iar in anul I a ajuns pe Valea Dambovitei, la un coleg din Gemenea. "Am gasit acolo o biserica din lemn care in cativa ani urma sa se distruga. Mai intai am hotarat sa protejam ceea ce era vechi", isi aminteste pictorul Moldoveanu. Dupa ce a gasit carti despre bisericile de lemn a pictat si icoanele din interior. "Am mers pe jos, cu ocazii, in zona Buzaului, dormeam pe la oameni, cercetam, dar am reusit sa o salvez", isi aminteste cu bucurie.

VANZARILE. Ultima lucrare din studentie a fost la biserica Dridu, pe care a incercat sa o protejeze, insa in 1975 inundatiile teribile au distrus tot. Trebuia sa se faca lacul de acumulare de la Dridu si pictorul a inceput sa extraga frescele. "Asta am inceput sa fac eu cu sotia mea, actuala mea sotie, pentru ca atunci ne-am cunoscut de fapt." A fost o munca sisifica, tinand cont ca au extras frescele - o cantitate foarte mare de altfel - de 40 de metri patrati. Si apoi nu stiau unde sa le depoziteze, asa ca s-au dus la Primarie. Norocul lor a fost ca Muzeul Judetean s-a interesat de fresce. "Am lucrat toata vara anului 1979, dar in toamna deja lucram in cancelaria unei scoli, iar rectorul de la Academia de Arte, Vasile Dragut, a fost amabil si ne-a pus, ulterior, la dispozitie un atelier."

Icoane a vandut la Fondul Plastic pentru 700-800 sau chiar 1000 de lei. "Se vindeau foarte bine. La un moment dat, cei de la Fondul Plastic chiar au dosit icoanele mele, sa mai vanda si de la altii."

Cat despre teme, mai mult figuri. "Am fost foarte atras de figura umana reprezentata in imagine. Si pentru asta m-am inspirat din tot felul de publicatii de icoane bizantine." Secretul lui Moldoveanu erau fetele Sfintilor, foarte expresive, dupa cum spune si sotia.

Acum s-a intors la pasiunea dintai, restaurarea. De ceva timp, dupa ce a restaurat manastirile Govora si Snagov, lucreaza la Manastirea Antim din Bucuresti. Timpul nu il preseaza, pentru ca intr-o luna si jumatate, maximum doua, vor reusi asigurarea picturii.

FAMILIA

"Am vrut sa lucrez la Casa Poporului si am fost respins din cauza dosarului. Tatal meu era preot"

VANZARI

"Pictura de icoane am lucrat incepand din 1988, pana atunci am lucrat mai mult la perete. Apoi, vreo trei ani am pictat si pentru comenzi, pentru diverse biserici din tara, dar si pentru Fondul Plastic"

REGULI

"Intrucat pictorul se apropie de imaginile Sfintilor, acesta trebuie sa fie curat, la trup si la suflet"

REALIZARE

"Am gasit acolo o biserica din lemn care in cativa ani urma sa se distruga. Mai intai am hotarat sa protejam ceea ce era vechi. Am mers pe jos, cu ocazii in zona Buzaului, dormeam pe la oameni, cercetam, dar am reusit sa o salvez" - Victor Moldoveanu pictor

MOS CRACIUN
Stihirea de Craciun cuprinde toata cantarea legata de Nasterea Domnului. Sunt diferite momente in aceeasi imagine, dupa cum spune pictorul Moldoveanu. Sunt cetele de ingeri care cantau Slava Celui de Sus si care anuntau pastorii ca s-a nascut Mesia. Alt moment este cu Maica Domnului, intr-o pozitie culcata, ingandurata, cu o atitudine foarte pamanteasca si alaturi pruncul aflat intr-o iesle. Dar exista si varianta cu Maica Domnului ingenunchiata si care pune pruncul intr-o iesle sau Iosif pe ganduri si un pastor din vremea respectiva pe care noi il asimilam cu Mos Craciun.
×