x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cine este ucigaşul?

Cine este ucigaşul?

de Violeta Fotache    |    10 Oct 2007   •   00:00
Cine este ucigaşul?

Dosarul misterioasei dispariţii a Elodiei Ghinescu
Five o’clock cu Cioacă şi cu avocatul său • Dosarul de presă al unei posibile crime • Prima declaraţie a lui Cristian Cioacă • Declaraţia asistentei avocatei • Declaraţia bonei copilului • Declaraţia amantei • Plăngerea lui Cioacă • Martor după pozele de la tv • Premieră in justiţie • Violare cu perversiuni verbale • Vie sau moartă, ştii unde e? • Momentele posibile ale crimei • "Mi-a distrus fiica" • Comoara din prăpastie

Primul moment important pentru cursul anchetei in cazul dispariţiei avocatei Elodia Ghinescu l-a constituit coroborarea tuturor declaraţiilor celor 40 de persoane audiate, din care reiese faptul că femeia nu ar fi plecat de bună voie in lume, părăsindu-şi copilul. Nici nu avea duşmani. Nici cazuri răsunătoare in care să fi greşit faţă de clienţii ei, ca să spui că ar fi putut fi vorba despre o răpire in scopul răzbunării. Vreo două cazuri de furt, o calomnie şi un dosar de trafic de droguri, in care in urmă cu trei ani a obţinut condamnare cu suspendare. (Violeta Fotache)


Concluzia desprinsă din declaraţiile rudelor, ale prietenilor, colegilor şi vecinilor i-a făcut pe anchetatori să se intoarcă in locuinţa celor doi soţi. Cu truse, substanţe şi aparatură necesară depistării oricăror urme. Astfel că a apărut al doilea moment important pentru modul şi direcţia in care au evoluat cercetările procurorilor şi poliţiştilor. Cel in care au fost descoperite primele urme de sănge. Stropi de sănge, pete şi urme de ştergere a lichidului roşiatic au fost descoperite in mai multe incăperi din casa familiei Cioacă-Ghinescu. Mai exact in baie, in sufragerie şi pe hol. Cercetările efectuate de criminalişti au extins verificările şi asupra portbagajului autoturismului Peugeot 607, folosit de Cioacă. Şi aici au fost găsite pete de sănge, ca şi pe tocul pistolului de poliţist. Şi testele au dovedit că săngele vărsat aparţine Elodiei.


Cristian Cioacă, cel care a dat-o dispărută pe soţia lui cinci zile după momentul pe care l-a dat anchetatorilor ca fiind cel al "evaporării" Elodiei, a dat patru declaraţii in faţa procurorilor, prezentănd unele neclarităţi. Surse judiciare spun că el se contrazice. Contradicţiile conţinute in acestea cu privire la anumite situaţii, ore sau zile au atras serios atenţia criminaliştilor. Pentru ei era clar că poliţistul avea ceva de ascuns. Dar ce anume avea de ascuns soţul dispărutei? Inadvertenţele din depoziţiile lui au determinat o cotitură a anchetei.


Cristian Cioacă a picat testul cu poligraful. Experimentul a arătat că atunci cănd a spus că nu şi-a omorăt soţia ori că nu a transportat nici un cadavru, subiectul a avut un comportament simulat, specific celor care nu spun adevărul. Acesta a fost un alt moment important. Ca şi cel de luni, cănd anchetatorii au descoperit in răpa din apropierea Răşnovului o uniformă cu insemnele Poliţiei judeţene braşovene, prezentănd pete maronii, fotografii cu Elodia şi soţul ei, nişte cărţi de poveşti, dar şi un fir de păr, bănuit a fi cel al avocatei. Obiectele găsite au fost trimise deja pentru a fi expertizate. Ieri, Cristian Cioacă a fost dus la Braşov, pentru a da o probă de salivă. Autorităţile au continuat scotocirea, in căutarea cadavrului, verificănd o fermă părăsită şi căteva bazine dezafectate, din apropierea Braşovului.

Five o’clock cu Cioacă şi cu avocatul său • Dosarul de presă al unei posibile crime • Prima declaraţie a lui Cristian Cioacă • Declaraţia asistentei avocatei • Declaraţia bonei copilului • Declaraţia amantei • Plăngerea lui Cioacă • Martor după pozele de la tv • Premieră in justiţie • Violare cu perversiuni verbale • Vie sau moartă, ştii unde e? • Momentele posibile ale crimei • "Mi-a distrus fiica" • Comoara din prăpastie

×
Subiecte în articol: ediţie specială cioacă