Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un stat nou membru NATO promovează antiamericanismul
Le roi est mort, vive le roi! Antiamericanismul este mort, trăiască antiamericanismul!
România în care m-am născut a devenit a doua fostă ţară din blocul sovietic, după Rusia, care a reinstituit sloganul KGB: America-este-duşmanul!
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să anuleze sentinţa la moarte dată de Ceauşescu, un Dracula comunist, unui cetăţean american, Constantin Răuţă. Acest "trădător" american a comis crima de a "trăda" comunismul românesc şi a ajuta SUA să câştige lupta cu imperiul sovietic.
Răuţă este un respectat om de ştiinţă american, care în ultimii 30 de ani a lucrat la proiecte importante ale industriei aero-spaţiale a SUA, ca HUBBLE, KOBE, EOS, LANDSAT. De asemenea el a fos implicat în elaborarea şi dezvoltarea unor importante proiecte de apărare aero-spaţială, contribuind substanţial la protejarea SUA şi a aliaţilor din NATO.
România care consideră şi azi anti-comunismul o crimă este membru al NATO. La 23 noiembrie 2002, când românii au fost informaţi oficial că ţara lor a fost aşezată la masa NATO, un curcubeu a apărut pe cerul Bucureştiului. "Dumnezeu ne zâmbeşte" a spus preşedintele George Bush mulţimii ce sărbătorea ocazia. Dumnezeu într-adevăr a zâmbit României. Peste noapte, această ţară cu o istorie îndelungată de cotropiri romane, otomane, fanariote şi sovietice, a devenit imună la dominaţii străine. Soldaţii americani, deja staţionaţi în România, apără acum cu viaţa lor teritoriul şi integritatea acestui nou membru NATO.
Sistemul juridic din România pare însă incapabil să realizeze că ţara face acum parte din NATO, deşi cei ce-l conduc - în majoritate foşti judecători comunişti sau ofiţeri de securitate - sunt acum şofaţi în limuzine importate din ţările NATO. În ultimii cinci ani 6.248 români condamnaţi de comunişti pentru că au sprijinit, într-o formă sau alta, lupta SUA şi NATO contra imperiului sovietic au cerut curţilor de justiţie din România anularea acestor condamnări, dar numai trei au reuşit - datorită presiunilor presei. Peste 500.000 de patrioţi care au fost omorâţi sau terorizaţi de comunişti continuă să fie nereabilitaţi. În acelaşi timp, mii de foşti ofiţeri de securitate şi sute de mii de informatori şi colaboratori care au scris cea mai sângeroasă pagină a istoriei României continuă să fie protejaţi de lege.
Cum este posibil ca foştii comunişti să conducă sistemul juridic al unei ţări NATO la 20 de ani după căderea comunismului?
Profesorul Tom Gallager, unul dintre cei mai respectaţi experţi mondiali în România contemporană, care predă evoluţia ţărilor post-comuniste la universitatea Bradford din Marea Britanie, a concluzionat că România a fost transformată dintr-o ţară cu un rigid sistem egalitarist într-o ţară cu un sistem super inegalitarist condus de comunişti corupţi care folosesc lozinci democratice. Această nouă elită hrăpăreaţă a mărit distanţa dintre un stat parazitic şi o societate demoralizată. În opinia lui, România nu este încă democraţie pentru că o democraţie nu poate fi bazată pe minciuni, negarea adevărului şi amnezie. Acesta este şi subiectul cărţii lui, România după communism: Negarea Democraţiei (Hurst, 2004), care concluzionează că "o Românie sub conducerea foştilor comunişti corupţi constituie un pericol pentru stabilitatea regională."
Astăzi ştim cum o democraţie poate fi schimbată în tiranie, dar continuăm să învăţăm cum să reversăm această catastrofă. Ţara mea nativă oferă un perfect exemplu. România post-Ceauşescu a suferit transformări pozitive fără precedent, dar a rămas un stat poliţienesc ca şi Rusia, unde KGB-ul a fost un "stat în stat" şi acum este statul.
În anii 1970 l-am însoţit pe Ion Gheorghe Maurer într-o vizită la Papa Pius VI, care l-a întrebat: "Dacă pot să vă împlinesc o dorinţă, care ar fi?" "Schimbaţi poziţia geografică a României", i-a răspuns, pe jumătate în glumă, premierul Maurer. România a fost, într-adevăr, singura ţară din blocul sovietic complet încercuită de comunism, şi asta i-a îngreunat tranziţia către democraţie. Vecinătatea Românei cu Rusia, care a devenit eminamente stat poliţienesc (peste 6.000 de foşti KGB-işti sunt acum membri ai guvernelor federale şi locale), face şi mai dificil pentru România să se debaraseze de poliţia sa politică.
În 2005, Donald Rumsfeld a fost rugat să comenteze persistenţa Securităţii în România. "Nu ştiu nimic despre Securitate şi nu mă interesează!" Acesta a fost o greşeală strategia a celui de 21-lea Ministru al Apărării al SUA - şi a avut serioase implicaţii în Rusia.
În 1978, când Preşedintele Carter mi-a acordat azil politic, România avea un singur serviciu secret: Securitatea, încadrată cu circa 16.000 de ofiţeri operativi. Acum are şase servicii secrete (SRI, SIE, UM-0962, STS, SPP, DGIA) care au absorbit majoritatea foştilor securişti împreună cu modus operandi al Securităţii. Potrivit datelor publicate în presa română, aceste şase stafii ale comunismului sunt acum încadrate cu 30.000 de ofiţeri. SRI-ul (contrainformaţii interne), care deserveşte o populaţie de 22 de milioane, are circa 12.000 de ofiţeri. Echivalentul său francez, DST, care acoperă o populaţie de trei ori mai mare, are 6.000 de ofiţeri. Echivalentul său german, care deserveşte 82 de milioane de oameni, are doar 2.448 ofiţeri. Dacă SUA ar aplica raţia română de ofiţeri/populaţie, FBI-ul ar trebui să aibe 190.000 de agenţi, nu 12.156 cât are astăzi. Oamenii mai în vârstă din România continuă să pună degetul pe buze ca să semnaleze pericolul microfoanelor. Nu e de mirare că peste două milioane de români au luat drumul exilului după colapsul comunismului.
Călăii nu se auto-incriminează. La 13 martie 2009, presa română a anunţat că justiţia ţării a refuzat să-l trimită în judecată pe şeful poliţiei politice a lui Ceauşescu, Nicolae Pleşiţă, deşi deţinea probe irefutabile că acesta este un asasin brutal. În 2001, procurorul general al Berlinului l-a acuzat pe Pleşiţă de implicare în terorism internaţional. Documentele Curţii din Berlin dovedesc că în 1980 Pleşiţă l-a adus în România pe teroristul Carlos "Şacalul" şi pe adjunctul lui, Johannes Weinrich, le-a dat o vilă luxoasă (prezentată în fotografii), un câmp de antrenament lângă Bucureşti (prezentată adresă), 100 de paşapoarte false (mostre la dosar) şi 20 kg de exploziv plastic EPH/88 (mostră, de asemenea, la dosar), ca să arunce în aer birourile secţiei româneşti a postului de Radio Europa Liberă din München.
Opt salariaţi ai RFE au fost răniţi în atacul terorist ce a fost executat la 21 februarie 1981. Cinci diplomaţi români din Germania de West au fost declaraţi non-grata. Pleşiţă l-a recompensat pe Carlos cu 400.000 de dolari. Banii au fost depozitaţi în contul #471 1210 3502 la Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE) pe numele lui Annalise Krammer, care în realitate era Magdalena Kopp, partenera şi amanta Şacalului.
Şacalul şi Weinrich îşi vor sfârşi zilele în închisoare. Pleşiţă este însă liber, pentru că el şi-a "apărat" ţara împotriva "duşmanilor" - Radio Europa Liberă, considerat şi azi de justiţia română ca inamic. Pleşiţă primeşte în continuare o pensie substanţială (60 de milioane de lei vechi) de la guvernul român şi continuă să dea interviuri la televiziune în care incită foştii subordonaţi să asasineze pe "trădătorii care au ajutat duşmanii" - SUA şi aliaţii NATO.
Judecătorii care au menţinut senţintele ceauşiste date lui Răuţă şi altor 6.281 de luptători anti-comunişti care au cerut curţilor de justiţie să le anuleze sentinţele, precum şi procurorii care refuză să-l trimtă în judecată pe Pleşiţa ar trebui să vizioneze "Memorialul Durerii". Este un impresionant serial TV produs de Lucia Hossu Longin în ultimii 15 ani. În peste 100 de episoade emoţionante, vizionarul regizor documentează drama celor mai atroce crime politice domestice şi internaţionale comise de securitate sub conducerea a diferiţi Pleşiţă.
De 31 de ani sunt devotat Americii, care mi-a redat libertatea, dar îmi iubesc şi ţara natală şi vreau să o văd regăsindu-şi locul în rândul ţărilor cu adevărat democratice. Am tezaurizat în România 50 de ani de viaţă, visurile tinereţii, rude, prieteni, şi mormintele părinţilor. De aceea sunt încurajat văzând că o nouă generaţie de români, inspiraţi de Lucia Hossu Login, se străduieşte acum să dea României o nouă identitate naţională.
Andrei Nana este unul din ei. El a plecat din România în căutarea libertăţii, s-a înrolat ca voluntar în armata Americană, a participat la războiul din Irak şi acum îşi continuă studiile de "Juris Doctor" la Florida Coastal School of Law. Nana a convins universitatea lui din Florida să organizeze o conferinţă de drept internaţional, la 24 martie, ca să discute cazul lui Răuţă, care ilustrează duplicitatea politică a justiţiei României. Patru prestigioşi experţi în drept internaţional, de la care justiţia română ar putea învăţa, participă la această conferinţă. Din păcate, Ambasada României a refuzat invitaţia, sub motiv că ar avea un program încărcat. (Avocatul român Horea Drăgoiu a aceptat să răspundă la întrebări şi să prezinte motivaţia justiţiei române. Cereri de sugestii şi comentarii academice legale au fost transmise de Nana prin email cu cel puţin două săptămâni în avans la toate marile facultăţi de drept din România - Cluj, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Alba-Iulia dar nu a primit nici măcar un singur răspuns.)
Condamnarea ereziilor trecutului este, într-adevăr, cel mai dificil pas în tranziţia de la tiranie la democraţie. În 1950, când am fost adjunctul şefului Misiunii României din RFG, am văzut cu proprii ochi cum cel de-al treilea Reich a fost demolat, cum economia Germaniei de Vest a fost reconstruită şi cum RFG-ul a devenit o democraţie parlamentară al carei Wirtschaftswunder (miracol economic) a făcut-o cea mai puternică putere a Europei. Dar doar în 1998 Bundestagul a fost capabil să adopte o lege ce a anulat sentinţele date lui Klaus von Staffenberg, care a condus o operaţiune, eşuată, de asasinare a lui Hitler, precum şi a tutuor celorlalţi germani care, într-un fel sau altul, au ajutat Puterile Aliate să demoleze Nazismul. Horst Heyman, preşedintele comisiei Bundestagului care a inţiat această lege, a cerut scuze poporului german pentru că Parlamentul lor a avut nevoie de 50 de ani să facă acest pas. Acum însă toţi germanii care au luptat împotriva nazismului sunt onoraţi într-un nou şi impresionant muzeu de istorie al Germaniei (Haus der Geschichte der Bundesrepublik Deutchland) care a restabilit, în sfârşit, adevărul istoric.
Germania a avut nevoie de o jumătate de secol ca să condamne nazismul pentru că acea erzie s-a născut în Germania şi a fost înrădăcinată în glia ţării. Comunismul şi poliţia sa politică nu s-au născut însă în România. Ele au fost importate din Uniunea Sovietică şi România nu ar trebui să aştepte o nouă generaţie ca să le condamne.
La 18 Decembrie 2006, preşedintele României a condamnat comunismul ca un fiind un "regim ilegal şi criminal" şi a cerut scuze de la cei ale căror vieţi au fost distruse de despotism. Într-un impresionant discurs în faţa Parlamentului, el a explicat că dreptul de a condamna comunismul i-a fost dat de necesitatea istorică de a transforma România în stat de drept.
Este timpul ca preşedintele României să treacă acum de la vorbe la fapte, şi să iniţieze o lege după modelul celei elaborate de Heyman, care să reabilieze judiciar şi politic sutele de mii de anti-comunişti ce continuă să fie condamnaţi de comunişti la 20 de ani după colapsul comunismului.
Este, de asemenea, timpul ca preşedintele României să acepte cei 100.000 de dolari donaţi de profesorul Claude Matasa, un cetăţean american care a petrecut mulţi ani în lagărele şi închisorile comuniste şi care acum este consul onorific al României în SUA. Profesorul Matasa a donat banii cu peste trei ani în urmă ca să ajute Bucureştiul să construiască un muzeu adevărat al istoriei româneşti, ca cel din Germania. Din păcate, el nu a primit nici azi un răspuns de la Bucureşti cu privire la donaţia lui.
Este şi timpul pentru preşedintele României să ia o altă decizie fundamentală: ce înseamnă "trădare" şi cine este "trădător".
Publicat în Frontpage Magazine, SUA, la 23 februarie 2009
Gen. Lt (r) Ion Mihai Pacepa este cel mai înalt demnitar al fostului bloc sovietic care a primit azil politic în SUA. La 25 decembrie 1989, Ceauşescu a fost executat la sfârşitul unui proces ale cărui acuzaţii au provenit, aproape cuvânt cu cuvânt, din cartea sa "Orizonturi Roşii", care a fost apoi republicată în 27 de ţări.
Citește pe Antena3.ro
