Ieri ne-am strans in Piata Universitatii, ca in fiecare zi incepand cu data de 13 ianuarie. De data aceasta aveam un motiv foarte serios. Presedintele Traian Basescu facuse cu o zi inainte o declaratie publica in care justifica abuzul si lipsa de transparenta in trei probleme de interes major pentru Romania: proiectul minier de la Rosia Montana, exploatarea gazelor de sist si privatizarea CupruMin.
In toate aceste probleme, Traian Basescu s-a aflat pe pozitii diametral opuse fata de societatea civila romaneasca, si in special fata de cea protestatara, care nu a contenit sa ii ceara demisia. Prin interventia publica se forteaza factorii decizionali pentru a aproba aceste proiecte, primele fiind periculoase pentru sanatate si pentru patrimoniul natural si culural romanesc. Al treilea este inoportun, atat ca obiectiv – privatizarea, cat si ca procedura de realizare. Toate trei miros puternic a coruptie. Interventia lui Traian Basescu a crescut imediat actiunile Rosia Montana Gold Corporation, care scazusera dramatic in saptamanile trecute. Gestul presedintelui ajuta astfel nu interesul public, ci interesele private.
Marsul de protest a fost hotarat pe loc de cetateni. Actiunile de protest spontane sunt protejate de tratatele internationale, Constitutie si legile in vigoare. Jandarmeria insa a incetat de mult sa mai apere cetatenii, Constitutia si interesul public si a devenit armata privata a catorva politicieni aflati temporar in functii publice. Atat Traian Basescu, cat si Mihai Razvan Ungureanu au dat si au primit ordine toata viata si isi inchipuie ca pot sa faca asta si cu cetatenii. Se insala crezand ca societatea poate fi ingenuncheata. Vor suporta mai devreme sau mai tarziu consecintele acestor erori.
Jandarmeria a intervenit abuziv pe parcursul traseului, intai in zona Parcului Cismigiu si apoi in zona Kogalniceanu si in fata Universitatii de Medicina. Multi protestatari au fost urcati in dube, de altfel pasnici. Cu cat ne apropiam, cu atat numarul jandarmilor si dubelor crestea. Am avut sentimentul ca se pregateau pentru un asediu. Cand am ajuns singur, pentru ca protestatarii erau dispersati, pe trotuarul din fata Palatului Cotroceni, am fost imediat intampinat de un echipaj de jandarmi care a vrut sa ma aresteze. Am fugit de acolo, fiind urmat de jandarmi si masinile acestora. Dupa ce am fugit 500-600 de metri pe stradute m-am oprit in curtea unui cetatean, cu jandarmii gafaind frustrati in afara curtii. Baza legala a acestei actiuni fiind de altfel inexistenta. Am fugit cu un steag al campaniei Salvati Rosia Montana in mana. Nu imi place sa fug, mai ales stiind ca nu fac nimic ilegal sau imoral. De data asta am fugit cat am putut de tare. Jandarmii nu meritau sa puna mana pe acel steag, al carui simbol a ajuns sa reprezinte rezistenta civica impotriva coruptiei si abuzurilor politicienilor.
Nereusind sa trecem garda pretoriana a acestui om, ne-am intors in centrul Bucurestiului, mai exact in Centrul Vechi, unde s-au facut de asemenea retineri la fel abuzive ca primele. S-a incheiat astfel o seara in care am asediat Palatul Cotroceni. Cu zambetul pe buze si cu Constitutia in buzunare. Desi am fost abuzati si dispersati am reusit un lucru mai important. Am aratat ca regimul Basescu este in defensiva si rezista doar aparat de institutiile de forta.
Jandarmeria s-a baricadat in jurul Palatului Cotroceni
Batrani, tineri, femei, inclusiv un om cu un handicap fizic au fost saltati de pe strada si bagati in dube de jandarmi pentru ca vroiau sa protesteze in fata Palatului Cotroceni impotriva presedintelui Traian Basescu, care i-a ordonat ministrului Mediului, Atilla Korodi, accelerarea procedurilor de avizare a proiectului Rosia Montana. Plini de zel, jandarmii au ridicat oamenii la intamplare. Unul dintre tinerii saltati de jandarmi este Daniel Filimon, care miercuri seara se afla in Facultatea de Medicina. Acesta a povestit ca miercuri seara se indrepta spre o intalnire cu un prieten. "Cand am iesit din curtea facultatii si pe cand inca mai negociam intre noi daca sa luam sau nu troleibuzul, am fost opriti de un grup de jandarmi care ne-au legitimat. Vrand-nevrand m-au urcat in duba alaturi de amicul meu. Au mai luat un pensionar si pe un om al strazii care ne ceruse anterior o tigara. Ulterior, aveam sa aflam la sectie ca acel amarat era declarat iresponsabil de catre o instanta judecatoreasca, el aflandu-se sub tutela." In tot acest timp, zona din jurul Palatului Cotroceni a fost impanzita de jandarmi care luau la puricat fiecare persoana, iar "suspectii" bagati cu forta in dube. (Petru Zoltan)