Clipa mototolita

de Veronica Bectas | 31 Iul 2008 • 00:00

Era simbata dupa-amiaza si tocmai venise cu copiii de la mama ei, unde ii tinea in cursul saptaminii. Era frinta de oboseala, dar si extrem de multumita pentru ca avea copiii acasa si casa pusa la punct.

Era sîmbătă după-amiază şi tocmai venise cu copiii de la mama ei, unde îi ţinea în cursul săptămînii. Era frîntă de oboseală, dar şi extrem de mulţumită pentru că avea copiii acasă şi casa pusă la punct. Muncise vineri spre sîmbătă noaptea ca să termine toată treaba, să nu mai aibă nimic de făcut duminică. Copiii se jucau cuminţei în dormitor. S-a aşezat în fotoliu, a dat drumul la radio. O muzică plăcută inundă camera. A cuprins-o o slăbiciune ciudată şi moţăia în fotoliu. N-a ştiut cît a durat... nu prea mult, cînd a sunat cineva la uşă.

S-a ridicat bosumflată şi s-a dus la uşă. Copiii ajunseseră înaintea ei. A deschis. În prag era o doamnă în vîrstă, cu păr grizonat, strîns într-un coc la spate, cu fustă neagră, dreaptă şi o cămaşă bărbătească cu mîneci scurte, cu o gentuţă neagră şi pantofi negri.

A crezut că-i una dintre credincioasele penticostale care sună întotdeauna la ore nepotrivite, încercînd să te convingă să adopţi crezul lor.

Nu mă interesează!, îi spuse, şi vru să-i închidă uşa în nas. Aceasta, brusc, întinse mîna şi, împingînd uşa, o întrebă:

Dumneata eşti Valeria Pîrvu?

Da!, răspunse ea în doi peri şi se uită dezaprobator spre mîna femeii.

Eu sînt procuror Adela Vişinescu, de fapt, sînt pensionară. Sînt soacra fratelui dumitale!, zise ea înţepată.

Fratelui meu?..., întrebă Valeria uimită şi, curioasă să afle de cînd are un frate, a aşteptat să se explice.

Femeia păşi cu obrăznicie în casă, fără să fie poftită.

Vai ce copilaşi drăguţi!, zise şi se aplecă spre cel mare, gest care îi făcu pe copii să se împrăştie unul în bucătărie şi altul în dormitor. Sînt cam sălbatici!, constată ea şi făcu dreapta pe hol spre sufragerie. Cotitura prea bruscă, pe carpeta de pe hol, o dezechilibră şi era cît pe ce să cadă.

Vai, da' ce linoleum lustruit ai, cu ce-l dai?

Cu o soluţie poloneză ce se găseşte prin magazine, îi spuse în silă.

Daaaa, mi-a spus ginerele meu, de fapt viitorul meu ginere, că dumneata eşti foarte harnică, zise şi păşi, cu grijă de astă dată, pe covor, îndreptîndu-se spre canapea. Rămase la mijlocul drumului.

Oooo, dar ce de cărţi ai, le-ai citit pe toate?, întrebă ea cu ironie şi curiozitate.

Da, răspunse în silă Valeria.

Hm, pufni ea nemulţumită de atitudinea ei neprimitoare. Am venit să te cunosc şi să-ţi ofer orice ajutor pentru luna viitoare, cînd te vei muta. E drept că trebuia să aştept ca fratele dumitale să mă prezinte, dar, cum şi el şi fata mea sînt foarte ocupaţi, m-am gîndit că mai bine să vin singură şi poate că ne-om descurca de minune amîndouă.

Vreţi să-mi spuneţi, pînă la urmă, despre ce e vorba?, o întrebă femeia vădit enervată.

Draga mea, ar fi trebuit să ştii că fratele dumitale şi fata mea se vor căsători săptămîna viitoare, zise ea aşezîndu-se pe canapea. Sînt împreună de doi ani. S-au cunoscut la navetă, pe tren. Ea e profesoară de franceză la un liceu din Titu.

Navetă, tren, Titu şi... zbang, îi căzu fisa! Valeria pricepu despre ce e vorba.

Fratele dumitale o iubeşte foarte mult pe fata mea, iar ea îl adoră. Le-am închiriat un apartament în Titu încă de acum doi ani. N-am văzut de mult doi oameni care să se înţeleagă atît de bine. El e atît de grijuliu, atît de tandru.

Doamnă, vreau să pun de o cafeluţă, o plăcintă şi vin imediat!, îi spuse Valeria.

A ajuns în bucătărie şi s-a prăbuşit pe scaun pentru un minut. Un resort a împins-o deodată şi o curiozitate fără margini o îmboldea să afle cît mai multe, cu toate că ea nu avea nici un frate. Tupeul femeii o enerva, dar ceva îi spunea că va afla lucruri foarte importante. Puse ibricul cu apă la fiert şi între timp pregăti ceşcuţele pe tavă. Îi tremurau atît de tare mîinile, încît abia nimerea farfurioarele. Genunchii îi erau ca de gumă. Se aşeză din nou pînă cînd se făcu cafeaua. Puse ceştile pe tavă şi farfuriloarele cu plăcinţele, şerveţelele, farfurioara pentru ibric şi merse să toarne cafeaua în ceşti în sufragerie.

Cînd a intrat, musafira ei, cuscra cum ar veni, era tot pe canapea, dar întoarsă spre a citi titlurile cărţilor. Băiatul cel mare, de 5 ani, o supraveghea. Femeia s-a îndreptat brusc de parcă ar fi făcut un lucru rău, în timp ce copilul s-a strecurat afară din cameră.

Ai cărţi foarte bune, remarcă ea.

Da, îi zise scurt Valeria.

Aşeză tava pe măsuţă inspirînd adînc, hotărîtă să nu-şi trădeze tulburarea.

Şi... spuneaţi că... a lansat-o ea în discuţie.

Da, fiica mea l-a cunoscut pe fratele dumitale în tren. A fost o dragoste la prima vedere, spuse încîntată. Sînt foarte mulţumită că e fericită. A mai avut ea o relaţie, două, dar n-au mers. E prea pretenţioasă. Vrea neapărat un bărbat iubitor şi care să-i ofere satisfacţii, nu glumă. Este o femeie frumoasă, inteligentă şi foarte francă. Ea oferă cinste totală şi pretinde la fel. Dar acum e o chestiune foarte serioasă. E prinsă total. Iubeşte şi este iubită! O merită. Iar de el, ce să-ţi mai spun, că doar îl cunoşti. Să vezi cum face cumpărături, pînă şi chiloţi îi cumpără. Găteşte minunat şi-i face curat, ca o menajeră. E o răsfăţată! Ai s-o cunoşti şi ai s-o iubeşti de prima dată. Ştie să se facă iubită! Acum, că o să termine stagiatura, mă străduiesc să o aduc în Bucureşti. Dacă dumneata te vei muta, luna viitoare, mă voi ocupa să le mobilez apartamentul pînă să înceapă noul an şcolar. Vreau din tot sufletul să fie fericită. Şi Gelu... o divinizează!

Mi-a povestit despre situaţia dumitale disperată. Îmi pare rău că nu eşti căsătorită. E greu pentru copii. Ei n-au nici o vină că n-au tată. Dumneata nu trebuia să faci copii dacă nu erai sigură că te va lua de soţie. Şi acum, cu casa, trebuie să recunoşti că Gelu te-a ajutat ca un frate minunat. Dacă nu era el să-ţi aranjeze, nu mai făceai rost de casă. Nu te-ai gîndit unde o să locuiţi? Dar bine că totul s-a aranjat. Sper că o să-i laşi lui cărţile, atîta merită şi el pentru ce-a făcut pentru dumneata. O să te descurci, sînt sigură. Eşti curăţică, le ai pe-astea cu frecatul, după cîte observ. Bravo! Fata mea nu are înclinaţii atît de casnice. Ea e mai mult o doamnă, mă înţelegi, n-a muncit cu cîrpa şi găleata, draga mea, ea a învăţat şi cît trăiesc eu n-o s-o las să se înjosească. Este atît de fină!

Turuia dornică să-i toarne repede toată satisfacţia ei, dar nu se putea abţine să nu facă şi observaţii răutăcioase. Făcu o pauză, aşteptînd un răspuns şi sorbi din cafea.

Valeria şi-a adus aminte de momentul nesăbuit cînd s-a dus la gară să-l întîmpine pe Gelu, care venea de la Titu, de la slujbă. Avea trei săptămîni de cînd se mutase la o întreprindere nouă din Titu şi făcea naveta pentru un salariu dublu faţă de cel din Bucureşti. S-a dus către peron şi s-a întîmplat ca vagonul să fie nu departe de locul unde se aşezase ea. Gelu a coborît şi a ajutat-o pe profesoară să coboare din tren. Îi radia faţa de fericire şi nu mai vedea nimic în jur. Ea avea în mînă o servietă mică şi un coşuleţ din plastic dantelat, în care se afla un ghem roz, andrele şi un obiect tricotat neterminat, probabil. Nu va uita niciodată ghemul roz şi andrelele acelea groase din lemn. S-au luat de mînă şi s-au sărutat foarte tandru, ca nişte îndrăgostiţi. Femeia era subţirică, bruneţică, cu părul scurt pînă la umăr, bine fardată, dar mai împlinită ca ea, foarte bine îmbrăcată numai de la pachet şi Romarta. Coşuleţul cu lucrul manual nu se potrivea deloc cu ţinuta ei foarte elegantă, dar se pare că dădea bine din moment ce-l purta ca pe o emblemă. Valeria a plecat din gară după ce s-a convins că cei doi nu mai erau.

Au mai gustat din cafea. Valeria a simţit privirea superioară a judecătoarei cercetînd-o şi comparînd-o cu fiică-sa. Valeria s-a uitat în ochii ei şi a simţit un fel de flacără ce a năpădit-o din tălpi pînă în creştet. Atunci i-a zis:

Doamnă, pînă acum ai turuit dumneata şi ai încercat să-mi iei piuitul. Ai vrut să mă intimidezi şi, probabil, ca o rămăşiţă a meseriei dumitale, ai încercat să te impui. Şi dacă la bucătărie simţeam că mă sufoc şi că n-am să ajung să-ţi ascult pledoaria, acum se vor inversa lucrurile.

Îmi pare sincer rău. Şi-au bătut joc de dumneata. Te-au minţit. Eu nu sînt sora lui, sînt nevasta lui, iar copiii sînt, din păcate, ai lui. Fata dumitale ştie că el este însurat. Şi de copii ştie. Casa nu este a lui, ci a mea, aşa că nu are cum să se mute cu fata dumitale în casa mea şi a copiilor mei. Dacă o iubeşte şi ea îl iubeşte, n-au decît să rămînă împreună. Eu nu-l vreau! Cu mine a fost un ticălos. Am simţit din plin bucuriile pe care le avea alături de fiica dumitale prin pumnii şi picioarele pe care mi le dădea, atunci cînd venea acasă, şi prin comparaţiile umilitoare pe care le făcea vizavi de mine. Pentru lucrul manual cu care se mîndreşte fiica dumitale, eu am mîncat bătaie şi eram considerată o neisprăvită pentru că nu aveam acest talent. Pe copii îi făcea tîmpiţi şi-i privea cu silă. Salariu nu aducea în casă decît atît cît considera el că-mi ajunge. Cînd îi reproşam că ne neglijează şi îl chemam acasă, mă insulta şi-mi spunea că nu pot să-l împiedic să-şi trăiască viaţa. Mi-a zis că vrea să-şi trăiască clipa! Una cît mai lungă, mai netedă, fără povîrnişuri, fericită, dacă se poate, pînă la adînci bătrîneţi. Clipă netedă, dragă!
Viitorul dumitale ginere îşi trăieşte acum "clipa", aşa cum face şi fiica dumitale! Clipele lor pe vieţile noastre! A mea şi ale copiiilor mei. Dacă îl vrei şi dacă fata dumitale îl vrea, ajută-mă să divorţez cît mai repede şi-l aveţi pe tavă! Îi dau şi mobilă!, îi mai spuse Valeria ridicînd glasul.
Femeia o privea şi, pe măsură ce pricepea, parcă se ofilea. Dispăruse aroganţa din priviri, îi luaseră locul deruta, uimirea şi nesiguranţa, chiar fizică, după cum îşi pipăia gentuţa. Mîna îi tremura. Cînd a vrut să pună ceşcuţa nu mai găsea farfurioara, aşa ca Valeria la bucătărie. Viitoarea soacră avea lacrimi pe care şi le reţinea cu greu. Şi-a boţit buzele ca o bătrînă derutată şi neputincioasă. Nu mai avea îngîmfarea de acum cîteva minute.

Valeria n-a lăsat-o:

Îmi pare rău pentru dumneata, poate că nu meritai toate astea. Îţi iubeşti foarte mult fata, dar ea te minte. Amîndoi şi-au bătut joc de dumneata. Poate că ar fi mers totul după planul lor dacă nu v-aţi fi dorit atît de mult să vă vedeţi fata rostuită. Mi-e milă de dumneavoastră. Probabil că suferiţi tot atît de mult pentru ea precum mama mea pentru mine.

Doamna Vişinescu se ridică cu greu de pe canapea, îşi luă gentuţa şi se îndreptă spre uşă. Se întoarse şi spuse: