ANCHETA DNA – FOTBALUL, ÎN EPOCA NEAGRĂ
Fraţii Ioan şi Victor Becali au fost agenţi de jucători ori de club în
10 din cele 12 transferuri de fotbalişti pentru care DNA a început
urmărirea penală pentru spălare de bani, înşelăciune şi evaziune.
Reprezentativ pentru maniera de lucru este transferul lui Paul Codrea,
pentru care, potrivit procurorilor, Clubul Dinamo a primit 20.000 de
dolari, iar fraţii Becali de 132,5 ori mai mult. Conform DNA, la
ordinul lui Giovani, banii, 2.650.000 de dolari, au fost scoşi în
numerar de fratele lui, după ce au fost "trecuţi" prin off-shore-uri.
ANCHETA DNA – FOTBALUL, ÎN EPOCA NEAGRĂ
Fraţii Ioan şi Victor Becali au fost agenţi de jucători ori de club în 10 din cele 12 transferuri de fotbalişti pentru care DNA a început urmărirea penală pentru spălare de bani, înşelăciune şi evaziune. Reprezentativ pentru maniera de lucru este transferul lui Paul Codrea, pentru care, potrivit procurorilor, Clubul Dinamo a primit 20.000 de dolari, iar fraţii Becali de 132,5 ori mai mult. Conform DNA, la ordinul lui Giovani, banii, 2.650.000 de dolari, au fost scoşi în numerar de fratele lui, după ce au fost "trecuţi" prin off-shore-uri.
Fraţii Ioan şi Victor Becali au fost agenţi de jucători ori de club în zece din cele 12 transferuri de fotbalişti pentru care DNA a început urmărirea penală, printre altele, pentru spălare de bani. Reprezentativ pentru maniera de lucru este transferul jucătorului Paul Codrea, pentru care, potrivit procurorilor, clubul Dinamo a primit 20.000 de dolari, iar fraţii Becali de 132,5 ori mai mult.
Procurorii DNA au atacat corupţia şi ilegalităţile din lumea fotbalului "pe toate părţile", generînd reacţii virulente. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a fost deja trimis în judecată pentru luare de mită şi alte infracţiuni, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, omul lui de încredere, Teia Sponte, şi Anton Doboş de la "U" Cluj sînt deja urmăriţi penal pentru corupţie, iar cazul transferurilor de fotbalişti din perioada 1999-2005 a dus la incriminarea altor zece grei din lumea fotbalului. Cu precizarea că nici începerea urmăririi penale, nici trimiterea în judecată nu înlătură prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază orice cetăţean, redăm cîteva dintre descoperirile făcute în urma cercetărilor declanşate de DNA în urmă cu doi ani în cazul transferurilor internaţionale de jucători.
OFF-SHORE-URI. Pentru transferul fotbalistului Paul Codrea de la Dinamo la Genoa, din Italia, realizat în ianuarie 2001, Clubul, prin Cristian Borcea, directorul executiv, şi preşedintele Mircea Stoenescu, ar fi vîndut drepturile federative de transfer ale jucătorului, "încălcîndu-se prevederile FIFA", către Phoenix B.V., un off-shore din Olanda, administrat de avocatul Johan Versluis. În a doua fază, acest off-shore ar fi primit 2.650.000 de dolari, contravaloarea transferului, bani viraţi în conturile unui alt off-shore din Insulele Virgine Britanice. Potrivit unor surse judiciare, de aici, la ordinul lui Ioan "Giovani" Becali, banii ar fi fost transferaţi în România, fiind retraşi în numerar de fratele său, Victor.
1.400.000 USD PENTRU PĂDUREANU. Transferul lui Ionel Ganea de la Gloria Bistriţa la VfB. Stuttgart, efectuat în iulie 1999, a stat tot sub semnul off-shore, fiind încălcate reglementările FIFA prin înstrăinarea drepturilor federative de transfer către acelaşi off-shore, Phoenix B.V. Olanda. Jean Pădureanu, preşedintele Clubului, este cel care a semnat contractul. Din 2.000.000 de dolari, valoarea reală a transferului, în contabilitatea clubului Gloria Bistriţa s-au înregistrat doar 600.000 USD, restul, de 1.400.000, ajungînd în buzunarele lui Jean Pădureanu, susţin surse judiciare. Transferul "fraudulos" a fost intermediat de Ioan Becali. Tot firma Phoenix B.V. a fost folosită şi pentru transferul fotbalistului Florin Cernat, mutat în februarie 2001 la Dinamo Kiev din Ucraina pentru un milion de dolari, deşi în contabilitatea FC Dinamo s-a înregistrat doar jumătate din sumă. "Mihai Stoica a acceptat înstrăinarea drepturilor federative de transfer către off-shore, Giovani a intermediat transferul, iar Victor Becali a semnat la Galaţi memorandumu-rile", susţin surse judiciare. A fost folosit un al doilea off-shore din Insulele Virgine Britanice, Tierney International LTD, pentru aducerea banilor în băncile româneşti, de unde, "la ordinul lui Ioan Becali", banii au fost ridicaţi cash de fratele său, conform surselor citate. Tot Giovani Becali este impresarul care în iunie 1999 a intermediat transferul lui Cosmin Contra la Deportivo Alaves în Spania. Valoarea reală a tranzacţiei a fost de 1.812.500 de dolari, dar în contabilitatea clubului Dinamo s-au regăsit doar 800.000 USD. Sursele citate susţin că au fost externalizate peste 10 milioane de euro cuvenite clu-burilor de fotbal Dinamo, Rapid, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi, evaziunea fiscală fiind evaluată la peste 1,7 milioane de dolari, iar FRF a fost prejudiciată cu 600.000 de euro. (vom reveni)
Bani din impresariat, investiţi în afaceri imobiliare de succes
Ioan "Giovani" şi Victor Becali au intermediat de-a lungul timpului cele mai multe şi importante transferuri de jucători la cluburi din Europa, la un moment dat deţinând chiar monopolul asupra pieţei de fotbalişti. Cei doi figurează în Topul 300 cei mai bogaţi români, realizat de revista Capital, pe poziţia 89, cu o avere evaluată la 65-70 de milioane de dolari.Potrivit sursei citate, ei au făcut avere din impresariatul fotbalistic, acumulînd venituri importante prin intermediul firmei "Becali Sport". Ulterior s-au lansat şi în afaceri imobiliare, în prezent deţinînd – pe lîngă vilele lor din Pipera – un cartier de cîteva zeci de vile de lux, situat în zona de nord a Bucureştiului, dar şi 60.000 de metri pătraţi, teren situat în apropierea Pădurii Băneasa.
OAMENI DIN CLUBURI. Gigi Neţoiu figurează pe locul 282, cu o avere obţinută din "fotbal şi turism", estimată la 15 milioane de dolari. El a fost de-a lungul timpului finanţator al mai multor echipe şi coproprietar al mai multor jucători din Liga I. A reuşit performanţa de a transfera aproape o echipă întreagă de fotbalişti de la Rocar la Craiova şi apoi la gruparea din Ştefan cel Mare. Cristian Borcea, director executiv şi acţionar al FC Dinamo, şi el acuzat de spălare de bani în dosarul transferurilor de jucători, se află pe locul 273 în Topul primilor 300 de bogaţi ai României de anul trecut. Averea lui a fost estimată la 15-17 milioane de dolari şi provine în mare parte, potrivit propriei declaraţii, din principala sa afacere "Crimbo Gas". A investit în fotbal, turism şi staţii de carburanţi. Fostul căpitan al echipei naţionale, Gheorghe Popescu, se află pe locul 146, cu o avere estimată la 41-42 de milioane de dolari, obţinută din veniturile de fotbalist şi din investiţiile imobiliare. Gheorghe Copos, acţionar Rapid, se află pe locul 13 în topul primelor 300 de averi. Avuţia lui, evaluată la 700 milioane de dolari, a fost obţinută din investiţiile în industrie, imobiliare, turism şi fotbal. Gigi Becali, finanţatorul Steaua, se află pe locul doi, cu o avuţie obţinută din imobiliare, fotbal, industrie, evaluată la 2,8-3 miliarde de dolari. Ceilalţi patru urmăriţi penal în dosarul transferurilor, Jean Pădureanu, Sică Puşcoci, Mihai Stoica şi Mircea Stoenescu, nu au acumulat averi care "să-i salte" în clasament. Toţi cei 10, ca şi învinuiţii din cazul Gigi Becali, precum şi Dumitru Dragomir s-au declarat nevinovaţi.
Acuză pe alţii
Urmărit penal pentru două fapte de dare de mită, finanţa-torul FC Steaua, Gigi Becali a declarat, ieri, că DNA ar trebui să ancheteze meciurile UTA – CFR Cluj şi "U" Cluj – CFR Cluj şi nu pe el. Becali a sugerat că echipele gazdă ar fi fost "motivate" să nu-şi apere corect şansele în respectivele partide. "Eventual o să-l luăm la Steaua pe ăla de la «U» Cluj care a făcut penalti cu CFR (n.r. – Bilica), să facă autodenunţul, să vedem de ce l-a făcut şi pentru cît l-a făcut. Îl iau la Steaua şi să facă autodenunţul, să vedem pentru ce a făcut el 11 metri aiurea aşa. DNA, în loc să îi ancheteze pe ăia, ai naibii mă anchetează tot pe mine. În loc să ancheteze corupţia, anchetează corectitudinea. Ei sunt prea grei de cap să înţeleagă lucrurile astea. Dacă pe ăia la UTA cînd a jucat cu CFR s-a dus Poliţia economică la jucători: «Staţi, bani, anchetă, unde-s banii, cutare», conducătorii de acolo: «Aveţi grijă, să nu cumva, că dacă vă aud, cutare, aveţi grijă cum jucaţi», adică să se dea la o parte. Păi, de ce nu îi anchetezi pe ăia, măi hahaleră?", a spus Becali.El este acuzat că ar fi încercat prin corupţie să influenţeze meciul CFR – "U" Cluj din 7 mai şi meciul Rapid – Gloria Bistriţa din 2006. Şi în acest dosar, ca şi în cazul transferurilor, audierile la DNA se fac în ritm alert. În ultimul caz, azi este aşteptat la Parchet pentru a fi audiat ca martor şi liberalul Radu Stroe.
Citește pe Antena3.ro