x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special CNA - Reguli in audiovizual pentru referendum

CNA - Reguli in audiovizual pentru referendum

de Dana Piciu    |    25 Noi 2007   •   00:00

Consiliul Naţional al Audiovizualului a stabilit ieri că, in legătură cu referendumul privind demiterea preşedintelui Romaniei, reflectarea evenimentelor la radio şi tv "trebuie să respecte regulile privind informarea corectă, imparţialitatea şi pluralismul de opinii din legislaţia audiovizuală".

Intr-un comunicat de presă al CNA se arată că in emisiunile informative pot fi reflectare evenimente referitoare la referendum şi pot fi prezentate modalităţile tehnice de organizare şi desfăşurare a acestuia".

"In cadrul emisiunilor de dezbatere punctele de vedere pro şi contra vor fi reflectate in mod egal. In cazul in care, in emisiunile informative şi de dezbatere, se aduc acuzaţii de ordin penal sau moral unor persoane, sau in cazul in care astfel de acuzaţii pot prejudicia imaginea unor instituţii se va difuza şi punctul de vedere al celor vizaţi. In cazul in care radiodifuzorii vor primi cereri pentru dreptul la replică sau rectificare, răspunsul la astfel de solicitări se va da in maximum 24 de ore de la data primirii lor.

Pană la incheierea referendumului radiodifuzorii nu pot difuza consultări ale publicului prin intermediul SMS-urilor, e-mail-urilor şi al telefoniei fixe, iar anchetele făcute pe stradă nu pot fi prezentate ca fiind reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social sau etnic şi au obligaţia de a reflecta punctele de vedere aflate in divergenţă.

Pe perioada campaniei pentru referendum nu pot fi difuzate clipuri publicitare care prezintă, in sens negativ sau pozitiv, un partid, un om politic sau un mesaj politic. Sondajele de opinie realizate de instituţiile de specialitate pot fi difuzate in condiţiile respectării regulilor din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu excepţia ultimelor 24 de ore de dinaintea zilei de desfăşurare a referendumului", mai precizează CNA in comunicat.

×
Subiecte în articol: eveniment