x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Coafuri - Extravaganţă la superlativ!

Coafuri - Extravaganţă la superlativ!

de Raluca Grintescu    |    29 Apr 2007   •   00:00
Coafuri - Extravaganţă la superlativ!

Culori vii, şocante, şuviţe rebele, drepte sau inegale sunt tendinţele in hairstyle din primăvara-vara acestui an.

Primii care au introdus recent pe piaţa romanească moda "vie" in hairstyle sunt creatorii colecţiilor Joico, Sue Pamberton (director artistic Culoare) şi Damien Carney (director artistic International), o dată cu lansarea noului sistem de vopsire Vero K-PAK Color. Indrăzneală, atitudine, feminitate, sex-appeal, asimetrie, intensitate caracterizează noile coafuri şi tunsori ale anului 2007. Dacă nu vă regăsiţi, puteţi schimba sau "lucra" acolo unde se poate. Bine, asta in funcţie de personalitate şi de prejudecăţi.

DEZORDONAT. De exemplu, un stil ar putea fi cel "geometric" - construit din linii drepte, de lungime medie, simplu, dezinvolt, care poate avea degradeuri de culori, de la castaniu inchis pană la blonduri alună şi chiar aurii. Totuşi, este un stil puţin mai "agresiv" care cere multă determinare in caracter. Stiliştii nu au uitat nici femeile de afaceri, propunandu-le coafuri clare, cu aismetrii bine proporţionate, contururi bine trasate şi breton lung - tot asimetric sau inegal filat. Culorile sunt aplicate gen "graffitti", pentru cele mai indrăzneţe, dar se poate opta şi pentru o culoare de bază, caldă, cu accente mai aprinse, de roşu. Insă trendul care va face furori in acest an va fi cel dezordonat şi neasortat, dar totodată original şi captivant: toate lungimile, drept, ondulat sau cu volum, intr-un stil natural şi lejer.


Culori aprinse

Cat despre machiaj, acesta este şi el foarte "viu". Putem spune că anul acesta va aduce un recital de culoare şi imaginaţie, iar "roşul" pare a fi favoritul. Pentru o privire romantică sau feerică, pleoapele sunt "imbrăcate" in nuanţe sidefii, irizate, in culori vibrante ca indigo, kaki sau arămiu, iar pentru o privire electrică sunt de preferat culori ca violet, turcoaz şi verde.
×
Subiecte în articol: tentaţii