x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Coaliţia ţine până la Udrea

Coaliţia ţine până la Udrea

de Gabriela Antoniu    |    28 Iul 2009   •   00:00
Coaliţia ţine până la Udrea
Sursa foto: /Intact Images

Deşi, de la parafarea ei, coaliţia a trecut prin crize mult mai serioase, premierul Boc a găsit ieri un motiv pueril pentru a pune piciorul în prag şi pentru a ame­ninţa voalat PSD cu ruperea protocolului de colaborare: Mircea Geoană a tratat cu dispreţ o reuniune a coaliţiei. Iritarea lui Boc a fost provocată de faptul că pesediştii au semnat pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul Elena Udrea.



La scurt timp după ce Bogdan Ol­tea­nu a anunţat că PSD s-a alăturat oficial demersului PNL şi a semnat pen­tru înfiinţarea comisiei Udrea, premierul Boc a pornit artileria împotriva liderului social-democrat, Mircea Geoană.

Întrebat despre înfiinţarea comisiei Udrea, Boc a spus că este "un demers po­litic al PSD şi PNL la care noi nu parti­ci­păm", pentru ca apoi să schim­be placa şi să toarne cu reproşuri la adre­sa lui Geoa­nă. Premierul a cerut PSD să-şi reevalue­ze poziţia în coaliţie, pentru ca "ro­mânii să aprecieze performanţa partidelor du­pă ceea ce fac, nu după scanda­lurile pe care le provoa­că".

Boc a sugerat chiar că ar putea trece la represalii. "O şedinţă a coaliţiei, convocată potrivit protocolului, tratată cu dispreţ de preşedintele PSD m-a pus pe gânduri foarte serios că, de fapt, priorităţile PSD sunt altele. Eu nu pot să aştept la infinit ca partenerii noştri să-şi facă programul pentru a veni la Guvern sau la şedinţe. Domnul Geoană nu vine la şedinţă. Nu a fost nici miercuri, nu a fost nici astăzi. Le-am spus ce­lor trei care au fost acolo. Le-am spus câ­te­va elemente... aştept ca domnul Geoa­nă să se întoarcă, nu ştiu unde este plecat, să discutăm aceste aspecte în cadrul par­te­ne­riatului."

Emil Boc a mai susţinut că nu consideră că denunţarea Parteneriatului pentru România reprezintă o so­lu­ţie, dar că Par­teneriatul se justifică numai în ca­zul în care îşi propune să rezolve proble­me­le asumate, respectiv criza economică şi realizarea reformelor structu­ra­le.

UDREA A DAT TONUL
Prin atacurile la PSD şi la Mircea Geoa­nă, premierul Boc nu a făcut altceva decât să repete mesajul pe care Elena Udrea l-a transmis duminică seară într-o ediţie spe­cială la Realitatea TV. Ea a acu­zat PSD de duplicitate şi a profeţit că so­cial-de­mo­craţii vor ieşi de la guvernare cu două luni înainte de campania prezidenţială.


COMISIA A FOST APROBATĂ, UDREA I-A ÎNCĂIERAT PE DEPUTAŢI
Plenul Camerei Deputaţilor a decis aseară, cu 103 vo­turi "pentru", înfiinţarea comisiei de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Elena Udrea.

La începutul dezbaterilor Udrea a avut un discurs agresiv, care a reuşit să-i încaiere pe deputaţi. Ea a spus că scopul acestei comisii este "să mă­soare jaluzelele de la Ministerul Turismului" şi a comentat ironic că pentru a ajuta a pre­gă­tit pentru membrii comisiei rulete şi aba­curi. A continuat spunând că ar trebui constituite co­mi­sii de an­chetă şi pentru cheltuielile fă­cu­te de mi­niştrii PSD: mi­nistrul Agriculturii, care ar fi cheltuit 10 mili­oa­ne de euro pe pu­bli­citate, cel al Mun­cii, cel al Mediului.

Nu i-a uitat nici pe liberali, cerând deputaţilor să se pronunţe şi asupra  modului în care Crin An­tonescu - fost mi­nistru al Tineretului şi Sportului în guver­na­rea CDR - "a înstrăinat Ştran­dul Tineretului" către o firmă privată în spa­tele căreia s-ar afla "un controversat om de afa­ceri". "În ceea ce priveşte partenerii noş­tri de la PSD remarc în final că întreg bugetul de la MT nu este decât a şasea parte din comisionul despre care presa vremii sus­ţine că ar fi fost în­ca­sat de domnul Năs­tase pentru privatizarea Pe­trom", a conchis Udrea.

În replică, deputatul PSD Aura Vasile a acu­zat-o pe Udrea de tăinuire, pentru că a ştiut toate aceste lu­cruri şi nu le-a adus la cunoştinţa Parlamentului. Udrea a răspuns că are informaţiile din presă. Libe­ralul Mihăiţă Calimen­te, simţind că e "ora de­nun­ţu­rilor", a spus şi el că "cineva care se nu­meşte Traian a furat 50 de tone de aur şi 500 de tone de ar­gint", precizând că este "Traianul original". (Dana Piciu)


CE VA ANCHETA COMISIA PARLAMENTARĂ UDREA
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a hotărât ieri în unanimitate înfiinţarea comisiei parlamen­tare de anchetă pentru verificarea sumelor chel­tuite de Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a turismului şi a imaginii României.

În­fiinţarea acestei comisii a fost cerută de de­pu­ta­ţii PNL şi cei ai Alianţei PSD+PC. Liberalii, social-de­mo­craţii şi conservatorii cer verificarea sumelor cheltuite de Udrea pentru campania de promovare "Romania, Land of Choice", pentru unele proiecte de investiţii în infrastructura turistică ale căror be­neficiare sunt localităţile conduse de primari PD-L, pentru programele "De Paşte în Bucovina" şi "Lu­mi­nă la malul mării".

Comisia de anchetă urmează să mai verifice oportunitatea şi legalitatea achi­zi­ţiilor făcute de către Ministerul Turismului în ca­drul "Planului de achiziţii pe 2009", precum şi leg­alitatea cheltuirii banilor publici alocaţi pentru deplasarea, cazarea şi diurna ziariştilor acreditaţi la minister cu ocazia participării ministrului Udrea la unele evenimente interne şi externe. Comisia va verifica, de asemenea, modul în care ministerul a încheiat parteneriatul cu BRD pentru realizarea şi difuzarea clipurilor publicitare ale conceptului "Romania, Land of Choice" în condiţ­ii­le în care în aceeaşi perioadă Udrea a beneficiat de o reeşalonare sau refinanţare a creditului pe care îl avea angajat la această bancă. (Dana Piciu)

×