Colaborationismul represiv de tipul "mainilor patate de sange" a fost inlocuit, in ultimele doua decenii si jumatate ale regimului comunist, cu forme mult mai rafinate.

Trupele sovietice au parasit Romania in anul 1958, dar consilierii sovietici atasati sistemului institutional romanesc aveau sa mai ramana in tara pana la inceputul anilor ’60. Acest moment trebuie sa reprezinte sub raport analitic punctul de referinta ce desparte istoria regimului comunist din Romania in doua mari capitole atunci cand cercetatorul ia in considerare componenta ocupatiei militare.

Este capitolul sangeros la propriu al colaborationismului, cand societatea romaneasca a fost supusa in mod traumatic unui proces de inginerie sociala ce a inclus, intre altele, exterminarea fizica in cvasi-tolitatea ei a fostei clase politice, a elitei aparatului institutional birocratic si persecutia sistematica de tip politic, economic si social a tuturor celor care au fost pe drept sau intamplator identificati ca asociati ai fostei clase burgheze.

"CANIBALISM" SOCIO-POLITIC

Trebuie retinut ca, intrucat pentru perioada descrisa obiectivul central al retelelor informative era obtinerea de informatii incriminatorii despre fosta clasa politica si celelalte categorii etichetate drept "inamic" al noului regim, este clar ca ponderea majoritara a informatorilor era detinuta de recrutatii din mediile incriminate. Acest tip de "canibalism" socio-politic, fie el voluntar sau dictat de imprejurari, avea sa se extinda in interiorul inchisorilor, lagarelor de munca si, ulterior, in cadrul procesului de realizare a supravegherii informative generale a "supravietuitorilor" procesului de epurare dupa anul 1965, inclusiv pana in decembrie 1989.

Un "canibalism" cu efecte devastatoare resimtite si azi, mai ales in cadrul elitei intelectuale, ce a fost decimata si deturnata de la misiunea istorica specifica fiecarei natiuni, si anume aceea de a fi "o stea polara morala" pentru formarea noilor generatii. Asupra acestor consecinte voi reveni mai tarziu.

Focalizarea unilaterala a atentiei opiniei publice, indeosebi ca efect al utilizarii de catre anumite grupe de interese politice de mijloace manipulative, doar spre categoria colaborationismului informativ-operativ conduce la o viziune simplificatoare si incompleta a colaborationismului. Daca, din punct de vedere conceptional, responsabilitatea lichidarii categoriilor socio-politice mentionate revine dincolo de orice dubiu ocupantului sovietic (si, slava Domnului, experienta epurarilor fizice din Rusia sovietica era pe masura faimei), punerea in practica a exterminarii fizice a inamicilor reali sau presupusi ai regimului comunist ca si cea a reeducarii ideologice fortate a populatiei a revenit si a fost indeplinita cu brio de colaborationistii romani. Un dresaj social in care teroarea directa a fost imbinata ingenios si insidios cu oferirea de beneficii materiale si de ordinul statutului social. Nu intamplator, dupa 1989, din instinct de conservare, anumite grupe de interese apartinand fostei clase politice comuniste au actionat pentru manipularea abila a opiniei publice, folosind intre altele si agentura din cadrul mass-media, in directia mutarii centrului de greutate al responsabilitatii pentru crimele savarsite in primele decenii postbelice exclusiv catre factorii institutionali de executie a acestora, indeosebi politia politica si serviciile de securitate in general. Nu e nevoie sa pledeze nimeni pentru exculparea membrilor institutiilor de securitate, justitie sau altora implicate direct in crimele comise si nici nu ar fi corect sub aspect moral. Dar un principiu elementar unanim acceptat in lumea civilizata este acela ca alaturi de executant trebuie sa raspunda in mod legal si comanditarul actiunii, respectiv conducerea politica. In toate tarile democratice occidentale, pedeapsa pentru inspiratorul si finantatorul crimei este chiar mai aspra decat cea pentru executantul crimei. Principial deci, in cazul abordarii problemei colaborationismului, se ridica intrebarea: de ce ceea ce se aplica pentru un caz particular nu se aplica si pentru responsabilitatea exterminarii a sute de mii de victime?

DILEMA POLITICO-JURIDICA

INAMICII REGIMULUI. Elita intelectuala a Romaniei, decimata si deturnata de Securitate de la misiunea de a fi "o stea polara morala" pentru formarea noilor generatii

Evident ca, sub aspect practic, o atare dilema politico-juridica ar fi fost una reala in conditiile in care regimul politic comunist din Romania ar fi cazut in anul de gratie 1958 sau chiar mai tarziu, sa zicem in 1965. Majoritatea responsabililor ar fi fost inca activi in viata politica si profesionala, ca de altfel si marea masa a colaborationistilor pe care s-a sprijinit regimul in cauza. Conducerea regimului comunist ceausist a fost insa inlaturata in decembrie 1989, perioada 1965-1989 coincizand cu o cu totul alta etapa in evolutia regimului si a societatii romanesti. Principala distinctie intre cele doua perioade (1945-1964 si 1965-1989) nu este fundamental atat una de ordin ideologic, cat una privind specificul mijloacelor tactice de guvernare. Colaborationismul represiv de tipul "mainilor patate de sange" a fost inlocuit in ultimele doua decenii si jumatate ale regimului comunist cu forme mult mai rafinate, ce au administrat si exploatat eficient memoria si reflexele psiho-sociale create in timpul perioadei sangeroase a anilor ’50.

Concomitent trebuie tinut seama de faptul ca insusi peisajul politic, economic si social nu mai era acelasi: Romania avea o clasa politica comunista relativ intinerita, eliberata de grija confruntarii cu fosta clasa burgheza, devenita intre timp istorie. Ca atare, efortul principal al regimului comunist de dupa 1965 a fost directionat catre castigarea aparentei de legitimitate politica. Este perioada in care sistemul politic a fost restructurat formal prin mimarea multora dintre formele institutionale caracteristice democratiilor clasice occidentale. Un proces politic ce a beneficiat de un aport enorm al noului colaborationism pentru perioada de "succes" a carierei nationale si internationale a lui Nicolae Ceausescu. Noul colaborationism va fi insa mai tarziu in egala masura responsabil direct al crearii fenomenului cultului personalitatii, ce a atins la sfarsitul anilor ’80 un nivel unic pentru standardul unei tari apartinand civilizatiei europene.

Profilul si structura noului colaborationism s-au fundamentat in primii cinci ani ai regimului ceausist pe capitalizarea eficienta a circumstantelor internationale favorabile Bucurestiului si manipularea abila a sensibilitatilor de ordin istoric ale majoritatii romanilor (intre altele patriotismul, nationalismul si xenofobia, indeosebi cea rusa). Cei care astazi pledeaza, si nu intamplator, pentru acreditarea ideii conform careia regimul Ceausescu este o cu totul alta "specie" de regim politic comparativ cu "perioada Dej" - a se citi un regim lipsit de povara constiintei exterminarii fostei clase politice burgheze si deci unul "cu mainile curate" - eludeaza punerea in discutie a intrebarii de importanta fundamentala: poate fi legitim un regim comunist mostenitor prin continuitate a unui regim comunist marioneta colaborationist represiv? Raspunsul logic este unul negativ, dar impune, potrivit multor aparatori ai regimului, unele amendamente de ordin special.

Trecerea de la o guvernare represiva de tip manifest la una care pentru o scurta perioada de timp (1966-1971) a reusit sa capitalizeze politic prin manipularea unei parti a traditiilor cultural-istorice antebelice ale societatii romanesti a reprezentat un set de elemente compensatorii deosebit de important in constiinta generatiilor de romani care apartineau prin varsta si educatie perioadei burgheze. Noile generatii de romani erau insa un produs 100% al regimului comunist, iar in conditiile izolationismului politico-ideologic, termenii de comparatie la nivelul experientei nemijlocite cu sistemele democratice lipseau cu desavarsire. Aceste generatii aveau sa devina din varii motive principala sursa de recrutare a noilor colaborationisti, majoritatea, membri ai retelelor informative pe profil politic, economic, social, cultural, militar etc. Ei sunt astazi coloana vertebrala a clasei politice, a "tehnocratiei", a aparatului birocratic si, in general, pentru a nu nedreptati pe nimeni, cam tot ceea ce reprezinta conducerea sectoarelor de activitate din Romania.