Recent, in cadrul comentariului "Romania: intre perceptie si reali-tate", am promis cititorilor Jurna-lului National abordarea catorva teme extrem de actuale si care tin inca "pagina intai" a intregii mass-media din Romania. Intre acestea se numara fara indoiala si ceea ce poarta generic numele relativ impropriu de "dosariada".

Recent, in cadrul comentariului "Romania: intre perceptie si realitate", am promis cititorilor Jurnalului National abordarea catorva teme extrem de actuale si care tin inca "pagina intai" a intregii mass-media din Romania. Intre acestea se numara fara indoiala si ceea ce poarta generic numele relativ impropriu de "dosariada".

Relativ impropriu, intrucat "dosariada", asa cum se desfasoara in Romania de azi, reprezinta doar un segment, si acela din pacate extrem de deformat al unui fenomen mult mai complex si anume "colaborationismul". In ultimii opt ani am abordat de doua ori prin intermediul mass-media aceasta tema, cu singurul scop de a pune la dispozitia opiniei publice informatii menite pe de o parte sa permita o intelegere corecta a acestui fenomen, si nu in cele din urma o posibila "busola" orientativa pentru a nu deveni fie si involuntar parte a manevrelor diversioniste dispuse de anumite grupuri de interese din sfera puterii. Pentru a-mi putea indeplini promisiunea facuta zilele trecute, pastrand obiectivitatea in abordarea critica a "dosariadei" - asa cum se desfasoara in prezent - se impune insa sub aspect metodologic conditia ca toti sa folosim de la bun inceput acelasi sistem de referinta.

A intra direct la nivel de detalii, inclusiv prin studii de caz, in absenta acestuia, ar crea confuzii nedorite pentru cititor si ar lasa largi spatii de manevra diversionista celor care, asa cum am mentionat in "Arta trivializarii la romani", nu au nici un scrupul din a capitaliza politic prin exploatarea incorecta a marilor teme cu care se confrunta societatea romaneasca post-decembrie 1989. In aceste conditii am solicitat bunavointa conducerii acestui cotidian de a republica in extenso, ca preambul al actualei abordari, analiza privind "Cultura colaborationismului la romani" in timpul regimului comunist aparuta in Jurnalul National, in aprilie 2004. Ceea ce am afirmat atunci, ca si in ultimii 16 ani pe acest subiect, ramane 100% valabil si azi. O consecinta pozitiva a celebrului dicton "verba volant, scripta manent".

Cultura Colaburationismului la romani

INTOARCEREA FIILOR. Multi comunisti romani deveniti cetateni sovietici s-au intors in tara impreuna cu Divizia "Tudor Vladimirescu"

Cu mai bine de sase ani in urma, in plina dezbatere publica pe tema a ceea ce este cunoscut sub numele de "legea Ticu Dumitrescu" si a necesitatii crearii unei structuri institutionale ce avea sa devina in 1999 sub patronajul Parlamentului, CNSAS-ul de azi, am supus atentiei opiniei publice prin intermediul mass-media cateva aspecte importante legate de abordarea problemei colaborationismului mostenit de la fostul regim comunist. Spuneam atunci ca analiza fenomenului colaborationismului ramane unul dintre cele mai complexe si importante obiective aflate pe agenda prioritatilor in procesul reconstruirii pe temeiuri solide a societatii civile si a unui sistem politic sanatos. O "prioritate" deja aflata in acel moment la capitolul "restante" asa cum de altfel a ramas pana astazi la mai bine de 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989. Si cum in istorie "restantele" se platesc si inca scump la nivelul procesului de modernizare politica, iata si in prezent, problema colaborationismului continua sa "bantuie" viata politica romaneasca sub forma cea mai detestabila si imorala cu putinta: ca parte a arsenalului de manipulare, discreditare si compromitere a adversarilor in cadrul confruntarii intre diferitele grupe de interese politice. Faptul ca aceasta complexa problema continua sa fie inca folosita ca mijloc de capitalizare politica cu participarea directa a structurilor institutionale si a unei parti importante a mass-media reflecta de facto alaturi de alti vectori utilizati in evaluarea stadiului de modernizare politica specific societatilor in tranzitie un nivel nu tocmai magulitor raportat la asteptarile, atat ale societatii romanesti, cat si ale viitorilor parteneri din Uniunea Europena. Precizez de la bun inceput ca scopul prezentei analize este ca si acum sase ani de a contribui inainte de toate la punerea intr-un cadru obiectiv a abordarii acestui subiect si la intelegerea corecta a fenomenului colaborationismului mostenit de la fostul regim.

Capcanele partizanatului politic

Pentru a evita insa capcanele partizanatului politic, o analiza de pe pozitia lui "sine ire et studio" (fara ura si partinire) devine o preconditie de ordin obiectiv inclusiv pentru gasirea solutiilor politico-sociale adecvate menite sa elimine definitiv subiectul de pe agenda politica romaneasca.

Sublinierea complexitatii si importantei intelegerii corecte a fenomenului colaborationismului isi are temeiuri dintre cele mai solide. In acest context, primul pas ce se impune este desigur acceptarea cvasi-unanima de catre partile implicate ca punct de referinta a definitiei colaborationismului. Al doilea pas obligatoriu in plan metodologic este acela de a identifica clar vectorii participanti, atat la geneza, cat si executia sau punerea in practica a colaborationismului. In sfarsit, al treilea pas, si fara a fi cel din urma ca importanta, impune abordarea consecintelor fenomenului colaborationismului pentru evolutia societatii ca ansamblu socio-politic intr-o etapa istorica data, in cazul de fata, procesul de modernizare politica postcomunista. Intre criteriile ce pot fi folosite in acest process, cele mai importante raman desigur cele politic, juridic, istoric si moral. Aplicarea primelor doua criterii, respectiv cel politic si juridic, are potential, prin natura consecintelor, un efect devastator asupra actualei clase politice intrucat pune in discutie insasi legitimitatea acesteia si implicit a regimului instaurat dupa decembrie 1989. Ca atare, nu trebuie sa mire pe nimeni eforturile extraordinare facute de aceasta in ultimul deceniu si jumatate pentru trivializarea subiectului prin manipularea si confuzionarea opiniei publice. Interesant de observat ca sabotarea primelor doua criterii, respectiv cel politic si juridic, s-a realizat in mare masura prin utilizarea abila a celorlalte doua criterii, cel istoric si moral. Intre acestea se numara si invocarea, nu de putine ori, in mod implicit sau explicit, a dezbaterilor intelectuale "aprinse" ce au avut loc si continua si azi pe plan international pe tema cauzelor intarzierii declansarii unui real proces al comunismului. Or, o componenta esentiala a acestei analize va fi tocmai abordarea fenomenului colaborationismului in intreaga sa complexitate.

Mostenirea colaborationista

TREZIREA. La inceputul anilor ’60, Gheorghiu-Dej a dat dispozitie ca organele de securitate sa fie curatate de oamenii Moscovei

Confruntate cu mostenirea colaborationista, dupa 1989, unele tari, foste comuniste, au resimtit nevoia de a gasi solutii fie si temporare mai mult sau mai putin adecvate propriilor lor conditii socio-istorice. Cert este ca in a doua parte a anilor ""90 societatile in cauza au considerat procesul de reconciliere incheiat si s-au putut concentra pentru accelerarea procesului de modernizare politica in vederea integrarii cat mai rapide in UE. In Romania postdecembrista, aceasta tema a fost si continua si azi sa fie de facto un subiect tabu, facand cel mult obiectul malversatiilor politice de ordin tactic in confruntarea diferitelor grupuri de interese din cadrul clasei politice. O situatie anormala, care a afectat si continua sa afecteze procesul de modernizare politica, economica si sociala, intrucat viciaza prin tensiunile intretinute functionalitatea "normala" a sistemului socio-politic. Consecinta majora a acestei situatii este o criza de sistem de tip latent, punand societatea romaneasca in postura unui vehicol, care inainteaza greu pentru simplul motiv ca are frana trasa. Ce se poate intampla la un moment dat, in absenta masurilor de deblocare pentru o atare situatie, nu este prea greu de imaginat.

In lumea moderna, pe plan international, colaborationismul este definit ca "act de cooperare cu inamicul ce ti-a ocupat tara in detrimentul drepturilor si intereselor concetatenilor tai". Este limpede ca aplicand aceasta definitie regimului comunist, instaurat in Romania dupa incheierea celui de al doilea razboi mondial sunt intrunite fara dubiu ambele conditii: ocupatia tarii de catre trupele sovietice si instaurarea unui regim marioneta comunist cu structuri politice si institutionale aservite acestuia. Regimul respectiv este asadar un regim de tip colaborationist si lipsit de legitimitate cel putin raportat la litera dreptului international. Trupele sovietice au parasit Romania in anul 1958, dar consilierii sovietici atasati sistemului institutional romanesc aveau sa mai ramana in tara pana la inceputul anilor ’60. Acest moment trebuie sa reprezinte sub raport analitic punctul de referinta ce desparte istoria regimului comunist din Romania in doua mari capitole, atunci cand cercetatorul ia in considerare componenta ocupatiei militare. Este capitolul sangeros la propriu al colaborationismului, cand societatea romaneasca a fost supusa in mod traumatic unui proces de inginerie sociala, ce a inclus intre altele exterminarea fizica in cvasi-tolitatea ei a fostei clase politice, a elitei aparatului institutional birocratic si persecutia sistematica de tip politic, economic si social a tuturor celor ce au fost pe drept sau intamplator identificati ca asociati ai fostei clase burgheze.