x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Colaboratorul "Felix" era, de fapt, urmaritul "Dorin"

Colaboratorul "Felix" era, de fapt, urmaritul "Dorin"

de Carmen Vintila    |    Lavinia Dimancea    |    07 Iul 2006   •   00:00
Colaboratorul "Felix" era, de fapt, urmaritul "Dorin"

Timp de o ora si jumatate au fost prezentate documentele primite de Dan Voiculescu de la CNSAS. Avoca-tul acestuia, Sergiu Andon, spune ca din cele sapte note de serviciu si doua declaratii semnate "Felix" nu reiese ca liderul PC a facut politie politic. (conferinta de presa in format audio)

Dan Voiculescu, alaturi de avocatul sau, Sergiu Andon, a prezentat ieri documente din dosarul CNSAS prin care a aratat ca nu a facut politie politica. Liderul PC a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Dinescu, membru al CNSAS.

Sergiu Andon a prezentat in ordine cronologica notele olografe semnate de Dan Voiculescu din dosarul de la CNSAS, pe baza caruia Colegiul a stabilit ca liderul PC a facut politie politica. In total, sapte note de serviciu, plus doua note "Felix". Potrivit avocatului, istoria colaborarii lui Voiculescu cu Securitatea a inceput la 4 mai 1971, cand clientul sau a cerut sa plece la Viena si a primit aviz negativ de la Securitate. Astfel, in dosar apare o nota informativa semnata "Titu" care "l-a turnat copios" pe Voiculescu, a spus Andon. Prima nota explicativa pe care liderul PC a facut-o, a aratat avocatul, dateaza de la 1 aprilie 1972, la "cererea expresa a organelor de Securitate", in care acesta povesteste cum a cunoscut niste studenti straini, in perioada 1964-1969.

"URMARIT". "De aici se poate observa ca era intrebat la 1 aprilie 1972 despre ce facuse intre 1964-1965. In mod evident nu mai era o treaba care sa mai fie de actualitate", a spus Andon, precizand ca acest fapt arata ca "Voiculescu era urmarit de Securitate si nu urmaritor". El a adaugat ca in 1973 "a inceput sa se reactiveze interesul turnatorilor din jurul lui Dan Voiculescu". In acest sens, Andon a aratat ca, in ianuarie 1973, seful biroului de la Vitrocim - intreprinderea unde lucra Voiculescu - atragea atentia ca acesta nu respecta regulile privind contactele cu strainii, iar din septembrie, a inceput ascultarea telefoanelor acestuia, inclusiv actiuni de filaj si de violare a corespondentei. O alta nota prezentata de Andon este din 1974, in care Dan Voiculescu da explicatii, cerute de Securitate, cu privire la rudele sale - sotii Silaghi - care au plecat in RFG. In 1976, a avut loc, potrivit avocatului, o "turnatorie copioasa" a sursei "Pardaian", in perioada respectiva Voiculescu fiind urmarit de 17 "turnatori adevarati", unul dintre ei fiind locotenentul Caciula. Pe problema rudelor plecate in strainatate, Voiculescu a mai dat explicatii si in 1977.

"FELIX". La data de 29 decembrie 1977, apar notele semnate "Felix". Andon a explicat ca Voiculescu nu isi aminteste ce s-a intamplat in acea zi, in ajun de An Nou, la Vitrocim, de "au existat atatea insistente si s-a cerut sa se semneze Felix". "Presupunerea mea este ca se incheia anul si locotenentul Caciula nu statea bine cu formele", a aratat Andon. Potrivit acestuia, una dintre note facea referire la un cetatean austriac, L.G., de origine romana. "Nimic concret. Fraze goale si in orice caz nici un element care sa aduca atingere unui cetatean strain sau unuia roman", a spus Andon. "Felix dispare, a trait doar o zi", a concluzionat avocatul, care a mai prezentat alte cateva note, care se refera la intalniri cu cetateni straini, pe care Voiculescu le-a avut in perioada 1979-1980, precum si o declaratie a lui Voiculescu, in care acesta povesteste ca a primit ordin, in perioada studentiei, sa mediteze studenti straini.

SURSA "BARBU". Pentru a demonstra ca Voiculescu nu a fost colaborator al Securitatii, ci a fost urmarit, Andon a prezentat in final o nota semnata de sursa "Barbu". Aceasta era datata, avea numarul unitatii, numele informatorului, numarul de inregistrare si stampila "strict secret", pe acesta existand o rezolutie - N.B. - in care se consemneaza: "Dan Voiculescu este lucrat de serviciul nostru prin DUI (Dosar de Urmarire Informativa - n.r.) pentru relatii suspecte cu cetatenii straini". De asemenea, Andon a explicat ca dosarul prin care era urmarit Voiculescu se numea "Dorin" si ca de fapt acesta este adevaratul nume dat de Securitate liderului PC, in calitate de urmarit, si nu de sursa. Dosarul de informator al lui "Felix" era, de fapt, dosarul lui "Dorin", urmarit de Securitate.

"NU". Dan Voiculescu a declarat, la randul sau, ca toate notele prezentate releva ca el nu a facut politie politica. "Daca din notele prezentate in dosar apar unele semne ca as fi facut contraspionaj economic, nu mi-e cu nimic rusine. Dar nu apare nici un fel de element precum ca as fi facut politie politica", a spus Voiculescu. El a acuzat CNSAS ca nu isi face bine treaba si a anuntat ca a propus Comisiei Juridice din Senat schimbarea modului de numire a membrilor CNSAS. "Membrii CNSAS nu trebuie numiti pe criterii politice pentru a-si da cu parerea cine trebuie sa fie vicepremierul Romaniei. Membrii CNSAS ar trebui sa fie victime ale Securitatii si n-au decat sa-si caute calaii. Nu putem lasa o astfel de problema la mana unor indivizi, unii care au frustrari, iar altii care sunt manipulati politic", a aratat liderul PC.

EXPLICATII. Pe de alta parte, Voiculescu a precizat ca a semnat cele doua note cu numele de cod "Felix" pentru ca asa i-a cerut conducerea intreprinderii, intrucat aceasta era regula "cand vorbeai despre straini". La final, liderul PC a propus presei care doreste "sa-l mai alinte" sa foloseasca apelativul Dorin. "Pentru ca Dorin a fost preocuparea timp de 20 de ani a Securitatii. Dorin ar fi vrut dumnealor sa le fie colaborator, sa le dea informatii despre colegi, prieteni", a conchis Voiculescu.

FARA DOVEZI
"Daca din notele prezentate in dosar apar unele semne ca as fi facut contraspionaj economic, nu mi-e cu nimic rusine. Dar nu apare nici un fel de element precum ca as fi facut politie politica" - Dan Voiculescu, presedintele PC

DIVERSIUNE
Liderul PC a acuzat ca este vorba despre "o diversiune politica, cu implicatii economice directe", care ar fi fost probata de Mircea Dinescu care a spus ca nu trebuia sa devina vicepremier. "Cine avea interes ca Dan Voiculescu sa nu devina premier? Parerea mea este ca interesul i-a fost sugerat lui Mircea Dinescu de patronul sau, Sorin Vantu, care crede ca, in concursul cu Antena 3, eu sunt pionul important. Eu nu ma amestec in problemele trustului. Sunt foarte multi oameni carora nu le-ar fi convenit ca Dan Voiculescu sa devina vicepremier. Cred ca presedintele Basescu nu ar fi vazut cu ochi buni o echipa Tariceanu - Voiculescu. Trebuie sa spun, cu parere de rau, ca si Tariceanu s-a gandit ca nu ar avea nevoie de oameni cu personalitatea mea in Guvern", a conchis Voiculescu.

"DINESCU ESTE UN MERCENAR IEFTIN"
Dan Voiculescu a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Dinescu, acuzandu-l de "imixtiune politica grosolana", intrucat acesta a recunoscut public ca decizia CNSAS a fost legata de desemnarea liderului PC pentru postul de vicepremier. "Dl Dinescu este un mercenar ieftin, indragostit peste masura de propria sa imagine. Este un adevarat circar", a aratat liderul PC, precizand ca Dinescu se afla in situatie de incompatibilitate, fiind, in acelasi timp, si membru CNSAS, si moderator, si editorialist. Voiculescu a relatat o serie de intalniri pe care le-a avut cu Dinescu, in 2003, cand acesta l-a asigurat ca nu are dosar de colaborator, ci de urmarire. Mai mult, el l-a acuzat pe Dinescu ca, ulterior, a vrut sa ii vanda, contra sumei de peste 300.000 de euro, "niste publicatii falimentare" si sa investeasca intr-o alta, dar l-a refuzat. Totodata, Voiculescu a cerut organelor de specialitate sa verifice daca Dinescu "a fost sau nu racolat in 1983 de un colonel de securitate" al carui nume nu a dorit sa il dezvaluie, dar care incepe cu litera B. "Sa se verifice daca nu cumva dl Dinescu a primit ca recompensa in 1984 un superb apartament pe Calea Mosilor, nr. 207, bl. 15, sc. 1", a spus Voiculescu, aratand ca va depune in acest sens o plangere la organele de specialitate. In replica, Dinescu a declarat Mediafax ca pe vremea lui Ceausescu nu a fost proprietarul nici unui apartament. Dinescu a spus ca a stat in mai multe locuinte: In cartierul Balta Alba, intr-un apartament "ultramediocru de doua camere, din alea de dau una intr-alta" de pe Calea Mosilor si "intr-un subsol ceva mai mare decat apartamentul ala", de pe Calea Victoriei.

Conferinta de presa Dan Voiculescu (format audio mp3, wav)
×