x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Consilier arestat pentru trafic de droguri

Consilier arestat pentru trafic de droguri

08 Iun 2004   •   00:00

ANCHETA

Ioan Potoroc, consilier al deputatului PSD, Viorel Gheorghiu, a fost retinut sambata pentru complicitate la trafic de droguri de mare risc. Potrivit procurorilor, el trebuia sa preia 7 kilograme de cocaina pura de la cetateanul romano-american Ramadan Regep, proaspat intors din Venezuela.
EDUARD PASCU, MIRUNA PASA

Ramadan Regep, in varsta de 55 de ani, a fost prins vineri de Politia de Frontiera, pe Aeroportul "Henry Coanda" (Otopeni) in timp ce incerca sa introduca in tara 7 kilograme de cocaina pura, in valoare de 700.000 de dolari. Potrivit unor surse din cadrul politiei de frontiera, cetateanul romano-american a fost luat in colimator, cu ceva timp inainte, de o politista de frontiera care a observat ca Regep "se plimba" frecvent in Venezuela, punct terminus Caracas. Avand suspiciuni asupra scopului calatoriilor acestuia, politista l-a introdus pe Regep in baza de date cu mentiunea "La intoarcere control total". Asa se face ca vineri, in jurul orei 18:00, politistii de frontiera si vamesii au descoperit in bagajul de cala al suspectului 7 kilograme de cocaina.

"Iulian", omul de legatura

La controlul cu raze X al bagajului, politistii nu au observat nimic suspect. Cainii specializati antidrog au semnalat insa prezenta unor substante halucinogene. Bagajul a fost desfacut, iar in interior, printre haine si obiecte de igiena personala, au fost gasite 14 pachete, a cate 500 de grame fiecare, ambalate in scotch si apoi intr-o folie de aluminiu pentru uz alimentar. Folia avea proprietatea de a respinge razele X fara ca politistii sa banuiasca ceva.

Testata cu trusa "Narcotest", substanta a reactionat pozitiv ca fiind cocaina. Regep a fost retinut imediat si, potrivit unor surse judiciare, a declarat procurorilor ca urma sa predea marfa unui anume "Iulian". I se spusese din Venezuela ca el este omul de legatura care il va astepta la iesirea din Aeroportul Otopeni. Aceleasi surse judiciare ne-au precizat ca Iulian a fost urmarit pas cu pas, in timp ce acesta a parasit aeroportul si s-a dus la Sinaia. Acolo a urmat o noapte de panda, iar sambata suspectul a fost retinut la intrarea in Bucuresti, chiar in fata postului de televiziune Antena 1.

Intermediarul, consilier de deputat

Oprit de organele de politie, Iulian le-a fluturat acestora pe sub nas o legitimatie de consilier al deputatului PSD, Viorel Gheorghiu, emisa pe numele Ioan Potoroc. Surpriza lui a fost procurorul care coordona flagrantul si care i-a adus la cunostinta ca este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

Arestati preventiv

Surse judiciare ne-au declarat ca Potoroc a negat orice legatura cu Regep si ca s-ar fi aflat vineri seara pe Aeroportul Otopeni. Camerele de supraveghere insa dovedesc fara putinta de tagada ca Ioan Potoroc s-a aflat pe aerorport la 4 iunie, in jurul orei 18:00, exact cand a sosit cursa de la Caracas via Madrid, cu care sosisera Regep si cocaina. Cei doi au fost prezentati imediat judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva. Regep si Potoroc au fost arestati pentru 29 de zile sub acuzatia de trafic de droguri de mare risc, cu retinerea agravantei de trafic transfrontalier.

Ioan Potoroc, cunoscut inclusiv in mediile inalte ca Iulian, in varsta de 55 de ani, a fost de-a lungul timpului omul de casa al mai multor demnitari si bun prieten cu liderii lumii interlope bucurestene. Printre alesii neamului, in cabinetele carora a lucrat Potoroc, se afla, conform unor surse din sfera politica, senatorul PSD Doru Ioan Taracila, fost ministru de Interne in Guvernul Vacaroiu.

Alesii nu raspund la telefon

Desi am incercat sa-l contactam telefonic, senatorul Taracila nu a fost de gasit pana la inchiderea editiei. Nici deputatul Gheorghiu nu ne-a raspuns personal la telefon. La mobilul dansului ne-a raspuns consilierul Georgel Condrea, care ne-a declarat: "Domnul Gheorghiu este la o sedinta de partid. Nu cunosc nici un Potoroc care sa-i fie consilier domnului deputat. Eu sunt singurul lui consilier", ne-a declarat Georgel Condrea. Desi consilierul Condrea a sustinut ca nu-l cunoaste pe Potoroc, stia insa ca acesta din urma avea doar o legitimatie provizorie de consilier al deputatului Gheorghiu. Ceva mai tarziu deputatul Viorel Gheorghiu si-a inchis telefonul.

Legaturi cu retelele de droguri ale Securitatii

Retinerea lui Potoroc, consilierul deputatului Gheorghiu, si capturarea celor sapte kilograme de cocaina scot la iveala, inca o data, legaturile dintre actualele retele de traficanti de droguri si retele de trafic ce isi au radacinile in vechea Securitate. Ramasitele acestor retele de traficanti, cristalizate sub umbrela Securitatii in anii ’80, sunt inca active in afaceri cu droguri atat pe teritoriul Romaniei cat si in exteriorul tarii. Astfel, Potoroc este un prieten al lui Gheorghe

Schioparlan, un cetatean roman care in anii ’80 a facut, sub umbrela Securitatii, afaceri cu droguri in Australia. Schioparlan a fost arestat pentru trafic de droguri in Australia la sfarsitul anilor ’80 si, in prezent, se afla in inchisoare in Romania pentru trafic de cocaina. El a fost arestat in vara anului trecut, in urma unei actiuni sub acoperire a politistilor romani de la crima organizata, in timp ce incerca sa plaseze o jumatate de kilogram de cocaina. Si la acea data, cocaina a fost introdusa in tara tot prin aeroportul Otopeni.

Schioparlan a mai fost implicat, ca si deputatul Viorel Gheorghiu, si in scandalul privind asa-numitele "fraude pe asigurari". Practic, atat Schioparlan cat si Gheorghiu si-au incredintat masinile aceleiasi filiere, declarandu-le ulterior furate pentru a incasa sumele pentru care le fusesera asigurate automobilele. Mai mult, Gheorghiu, Schioparlan si Potoroc au fost si prieteni foarte buni ai lui Florin Calapod, unul dintre intemeietorii serviciului secret al Ministerului de Interne, faimosul "doi si-un sfert". Calapod, decedat anul trecut, si Schioparlan au fost asociati intr-o serie de firme ce au fost investigate de autoritatile americane pentru afaceri ilegale cu medicamente prin intermediul Internetului. (P.R.)

Gasca lui Viorel Gheorghiu actioneaza in stil mafiot

Deputatul PSD Viorel Gheorghiu este el insusi implicat intr-un dosar penal, dupa ce si-a inscenat furtul propriului autoturism. Povestea incepe in vara anului 2001, cand Gheorghiu a incercat sa insceneze furtul unui automobil BMW, pe care il achizitionase in leasing. Daca i-ar fi iesit jocul, deputatul ar fi incasat de la societatea de asigurari suma de 150.000 de dolari, drept despagubire.

Viorel Gheorghiu a sustinut ca masina i-a disparut din parcare, el fiind anuntat telefonic de catre soferul lui. Politistii au gasit masina si, in momentul in care a descoperit ca usile nu fusesera fortate, si-au dat seama ca proprietarul ar fi inscenat furtul pentru a obtine asigurarea. In prezent, deputatul Viorel Gheorghiu a ramas si fara cei 150.000 de dolari si fara imunitate parlamentara. Ulterior, el a fost trimis in judecata pentru fals in declaratii si tentativa de inselaciune.

Impreuna cu patru complici (printre care si soferul sau), Gheorgiu a fost cercetat de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care i-a trimis in judecata. Complicii lui Gheorghiu au fost deja condamnati, in timp ce deputatul este inca judecat. (Ion Alexandru)

Deputatul garanteaza

Rodica Avram, Seful Directiei pentru Comunicare, Presa si Relatii Publice de la Camera Deputatilor, a declarat, ieri, pentru Mediafax, ca Ioan Potoroc nu este angajat al Camerei Deputatilor si nici colaborator al acestei institutii, iar ca legitimatia cu numarul 383 (pe care a folosit-o pentru a se prezenta) i-a fost eliberata in baza unei solicitari a deputatului Viorel Gheorghiu. Ea a precizat ca deputatul s-a adresat Directiei de Ordine si Paza pentru eliberarea unei legitimatii necesare colaboratorului sau, intrucat un consilier are nevoie de acest act pentru munca pe teren (la biroul parlamentar) si pentru ca, in baza acesteia, poate avea acces in sediul Camerei Deputatilor. "Fiecare deputat garanteaza pentru consilierii pe care si-i alege", a incheiat Rodica Avram. (Magda Colgiu)

Filiera prin anticamera senatorului

Numele senatorului Vasile Duta a fost si el implicat intr-un scandal legat de droguri, dupa ce Delia Popa, fosta sa secretara de la biroul senatorial din Oradea, a fost condamnata pentru trafic de droguri. Personajul central al acestei afaceri a fost Dorel Flonta. El a plecat ilegal din Romania, in iunie 1999, si s-a stabilit in Columbia. Flonta a luat numele sotiei sale, Delia Popa. El trimitea drogurile din strainatate, prin curieri, pana in catunul Zavoi, la rudele sale. In circa un an, se pare ca au fost tranzitate 15 kilograme de cocaina. Delia Popa juca un rol important in plasarea drogurilor spre marile orase ale tarii. Fosta secretara a senatorului Duta a fost condamnata la 5 ani de inchisoare, ea beneficiind de circumstante atenuante pentru ca a dezvaluit numele celorlalti membri ai retelei. (Magda Colgiu)
×