După ani de stagnare, rezultatele nu au întârziat să apară și până acum regia a reușit să consolideze și să eficientizeze energetic nu mai puțin de șase clădiri aflate în administrarea sa, dintre care trei sunt monumente istorice.
Multe dintre imobilele administrate de RA-APPS au o vechime considerabilă, iar asta le face vulnerabile în cazul unui seism mai puternic. Foarte mulți ani această problemă a fost neglijată, dar acum regia este decisă să treacă la consolidarea lor. În luna mai a anului 2023 s-a trecut la reorganizarea activității regiei la sediul central pentru asigurarea strategiei de consolidare seismică și eficientizare energetică. Această abordare reprezintă un alt pas în procesul de dezvoltare și reorganizare al regiei, care a început încă din 2021, de când conducerea a decis desființarea a două sucursale cu o activitate substanțială și un patrimoniu mare, iar activitatea lor a fost preluată în cadrul sediului central.
Primele clădiri reabilitate
Odată pusă în practică noua strategie, a început să se pregătească terenul pentru consolidarea seismică și eficientizarea energetică a șase clădiri, dintre care trei sunt monumente istorice. Reprezentanții regiei spun că intervențiile se vor realiza în București după cum urmează: la clădirea din strada Eugeniu Carada, nr. 1, clădirea din strada Eugeniu Carada, nr. 3, imobilul din strada Ion Câmpineanu, 3A, imobilul din strada Mendeleev, nr. 36-38, imobilul din Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 17-19 și clădirea din Piața C.A. Rosetti, nr. 4. Acesta este doar un prim pas, pentru că reprezentanții regiei susțin că vor urma intervenții și la alte clădiri.
Activitatea a fost susținută de schimbarea legislației
În ultimii ani, în paralel cu procesul de reorganizare, regia a beneficiat și de un suport legislativ care a ajutat-o să-și dezvolte activitatea. Este vorba, printre altele, despre Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 173/2020 privind reglementarea criteriilor pentru atribuirea și închirierea unor imobile proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea RA-APPS. Acest act normativ a dus, prin măsurile incluse, la reducerea cheltuielilor și transparentizarea activității. De-a lungul timpului, regia a înregistrat pierderi substanțiale din cauza cheltuielilor mari și a debitelor înregistrate, dar noile politicii de management aplicate în contextul strategiei de eficientizare a activității, rezultate preconizate pentru sfârșitul exercițiului financiar al anului 2023 indică o reducere substanțială a pierderilor și cheltuielilor anuale
RA-APPS „administrează, păstrează integritatea și protejează bunurile aparținând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes național (de reprezentare și protocol pentru Senat, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Guvern și Curtea Constituțională), a bunurilor destinate asigurării de servicii specifice pentru misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale
interguvernamentale acreditate în România și pentru personalul acestora, precum și a bunurilor aparținând domeniului privat al statului pe care le are în administrare”.