Controversa - Au adus sau nu evreii comunismul in Romania?

Una din cele mai proaste glume debitate de xenofobii nostri si relansata in varii imprejurari este aceea conform careia evreii au adus comunismul in Romania. Insa - si la intervalul dintre cele doua razboaie mondiale ne referim - , daca tratam pe evrei ca pe o populatie care tindea sa devina natiune, intre hotarele tarii ei ancestrale, peisajul se schimba: majoritatea covarsitoare a acestei etnii nu vadea nici un apetit pentru comunism. Intre gruparile evreiesti de diverse nuante, de la dreapta la stanga, chiar si cei din extrema stanga, departe de a fi comunisti, se conformau unui model social-democrat din multe puncte de vedere valid si in zilele noastre. Si intre aceste grupari distingem si una net anticomunista.

Este vorba despre miscarea sionistilor revizionisti, creata in 1925 de Vladimir Jabotinski, evreu nascut in Rusia si bun cunoscator al ororilor generate de bolsevism.

Curentul revizionist

Initial, satui de promisiunile neonorate ale Marii Britanii, sionistii revizionisti au considerat ca un stat Israel, "camin national" in terminologia din epoca, nu poate fi infiintat decat cu arma in mana. In acest scop, prin emigratie legala sau ilegala, trebuiau sa ajunga in Palestina cat mai multi evrei apti pentru lupta si nu intamplator, cand e vorba de Romania, curentul s-a dezvoltat mai ales in Basarabia si Bucovina de Nord, teritorii amenintate mai mult decat altele de o invazie a Rusiei sovietice. Chiar si autoritatile romanesti i-au tratat pe revizionisti cu o relativa bunavointa, atat datorita anticomunismului lor, cat si datorita faptului ca nu se sustrageau obligatiilor militare, asemeni altora dintre coreligionarii lor. Iar dupa ce invatau meseria armelor, emigrau in viteza spre Tara Sfanta. Mai mult, li s-a permis sa infiinteze tabere de instructie la Storojinet si Zastavna, conduse de ofiteri evrei care luptasera in Legiunea Straina franceza. Din nefericire, agitatiile tot mai frecvente si zgomotoase ale legionarilor nostri antisemiti au reusit sa bulverseze aceasta stare de lucruri.

SPRE PALESTINA! Dupa al doilea razboi mondial, evreii sionisti au devenit foarte activi, militand pentru exodul in "Tara Sfanta"

Totusi, faptele conteaza mai mult decat teoriile, indiferent de ce grupare a sionistilor ar fi vorba. La 4 aprilie 1929, intr-un raport referitor la miscarea sionista din Bucovina, seful Inspectoratului de Politie din tinut raporta la Bucuresti: "In ce priveste comunismul din Rusia - apreciau sionistii - , el este un ideal egoist, in interesul Rusiei, si nu al poporului evreu. Dovada este ultima politica dusa de actualul guvern din Rusia, care incepe a inlatura pe evrei din viata politica rusa". In mod frecvent, soseau din Palestina la Bucuresti diversi emisari evrei originari din Rusia, spre a sustine in organizatiile sioniste conferinte din care accentele anticomuniste nu lipseau niciodata. In 1932, un asemenea emisar a fost Samuel Sapira, nascut in Ucraina. Faptul ca citadela comunismului mondial era mereu in atentia tuturor sionistilor l-a dovedit si o conferinta a revizionistului Wolfgang von Wiesl din Viena, din 10 februarie 1933: "In ce priveste soarta Rusiei sovietice, din punct de vedere politic, a aratat ca ea depinde de actiunea razboiului chino-japonez - remarca Siguranta statului. Daca Japonia va ramane definitiv in Manciuria, atunci soarta Rusiei este pecetluita. Contrariu, ea va triumfa". Nu avea de unde sa stie ca japonezii si rusii vor ajunge la un modus vivendi.

Netolerati in Rusia

In ceea ce privea conflictele din interiorul miscarii sioniste, la 1 martie 1933, dintr-o conferinta a lui Beno Sternberg, seful revizionistilor din Cernauti, Siguranta a dedus urmatoarele: "Presedintele, in expunerile sale, a aratat propaganda desfasurata in contra elementelor care nutresc idei extremiste de stanga si sunt inregimentate in organizatiuni sioniste". Desigur, erau in discutie infiltrarile comuniste in sionism. La 28 martie 1935, intr-o nota informativa a Jandarmeriei, se remarca faptul ca evreii care emigreaza in Palestina, in urma insistentelor sionistilor revizionisti, "trebuie sa prezinte fiecare individ un aviz din partea societatii Uniunea Evreilor, ca nu a fost si nu este inscris in organizatiile comuniste". Acuzatiile ca evreii ar sprijini si propaga comunismul au fost respinse si de liderul evreilor asimilisti, Wilhelm Filderman, intr-un interviu acordat ziaristului elvetian Karl Gyr, aparut in ziarul Zorile din 30 decembrie 1936. In aceeasi consecventa, in revista evreiasca Hayarden (Iordanul) nr. 19 din februarie 1937, chestiunea era abordata pe larg, sub titlul Noua Organizatie Sionista impotriva comunismului, intr-un articol din care citam: "Peste prapastia ce desparte neosionismul de comunism nu duce nici o punte". Iar la 4 iulie, acelasi an, gazeta Cuvantul Evreiesc republica un articol mai vechi al lui Vladimir Jabotinski, Sionism si Comunism, in care liderul mondial al revizionistilor declara: "Esenta comunismului este antisionista". Or, ne aflam la o data cand miscarea sionista captase majoritatea populatiei evreiesti din Romania.

Ecouri ale anticomunismului sionist ajungeau la Bucuresti si de peste hotare. La 25 martie 1938, Gheorghe Crutzescu, seful Legatiei romane de pe langa Societatea Natiunilor din Geneva, a fost vizitat de Nahum Goldman, delegat al Agentiei Evreiesti pentru Palestina. In Romania, sub presiunea atmosferei antisemite generate de legionari, tocmai fusesera dizolvate mai multe organizatii de tineret sioniste, care-i pregateau pe membrii lor pentru emigrarea in Palestina. Printr-o confuzie, taberele lor erau considerate pepiniere ale comunismului si "dl Goldman - telegrafia Gheorghe Crutzescu la Bucuresti - se mira de acuzatiile de comunism aduse organizatiunilor dizolvate, scopul lor fiind numai acela de a se da o pregatire profesionala, in special agricola, viitorilor colonisti evrei. In sprijinul afirmatiunii sale, d-sa aduce argumentul ca adversarul cel mai implacabil al sionismului este tocmai comunismul, sionistii neputand niciodata obtine din partea Sovietelor ca miscarea lor sa fie macar tolerata. Reprezentantul Agentiei Evreiesti nu contesta ca nu s-ar fi putut strecura in organizatiunile din tara noastra si unele elemente comuniste. Insa acestea trebuie considerate drept cazuri izolate, in privinta carora se justifica luarea masurilor de rigoare. Organizatiunile, insa, in totalitatea lor, sunt absolut straine de comunism, d-sa luandu-si intreaga raspundere in privinta lor, deoarece depind de Agentia Evreiasca pentru Palestina." Chiar si Directia Generala a Politiei il asigura pe ministrul de Interne in functie, la 12 aprilie 1938, ca miscarea sionista, in ansamblul ei, "s-a manifestat prin lupta fatisa contra comunistilor si s-a integrat in ideea de ordine publica adoptata in tara noastra".

Teama de o invazie sovietica

Antisemitilor din Romania s-ar fi cuvenit sa le atraga atentia si multitudinea evreilor fugiti din Rusia sovietica si patrunsi ilegal in tara. Ceea ce echivala cu o atitudine si cu o pozitie politica. Pentru ei functiona societatea de ajutor Mutualitatea si ei au fost cei dintai care l-au intampinat pe Vladimir Jabotinski la Gara de Nord la 12 octombrie 1938, cand acesta a sosit intr-o vizita in Romania. Apoi, incepand de la 17 septembrie 1939, dupa ce Uniunea Sovietica a atacat pe la spate Polonia, aflata in razboi cu Germania, zeci de mii de evrei polonezi isi gaseau refugiul in Bucovina de Nord, fiind indrumati de aici spre Constanta si, din Constanta, spre Palestina. Erau fericitii inzestrati de britanici cu certificate de emigrare si, in imensa majoritate, proveneau din teritoriile poloneze invadate de rusi. N-au stat pe loc spre a se bucura de splendorile comunismului bolsevic. Pe de alta parte, vesti importante plecau si din Romania spre exterior. La 17 octombrie 1939, cotidianul L’Avenir Juif din Belgia consemna: "Se semnaleaza exodul masiv al populatiei evreiesti din Romania, situata in provinciile de frontiera, catre regiunile din interiorul tarii. Se evalueaza la 10.000 numarul refugiatilor evrei din Basarabia, care parasesc aceasta provincie de teama unei invazii rusesti. Se socoteste ca la Bucuresti se afla aproape 5.000 refugiati din Bucovina." Si acestia iubeau comunismul ca sarea in ochi.

Cand s-a decis interzicerea colectarii de fonduri sioniste din tara, s-au efectuat zeci de perchezitii in diverse sedii ale institutiilor evreiesti si nu s-au gasit nicaieri materiale comuniste de propaganda. De altfel, marea masa a acestei populatii nici nu prea era interesata de comunism. Ea era anticomunista prin educatia si preocuparile ei si asta era totul. De altfel, chestiunea este specificata si in documentele Sigurantei de odinioara, esuate azi in arhive: "Majoritatea evreilor din lume - se constata la 1 februarie 1940 - sunt constituiti in doua organizatii politice evreiesti: Vechea Organizatie Sionista si Noua Organizatie Sionista, denumita si revizionista; prima se bucura de asentimentul Angliei, spre deosebire de ultima. Evenimentele internationale din ultimii ani si, cu deosebire, miscarile antisemite din diferite state au determinat pe conducatorii celor doua organizatii evreiesti sa organizeze si sa constituie un stat evreiesc in Palestina. Datorita precipitarii evenimentelor internationale, problema emigrarii si imigrarii devine principala preocupare a conducerii celor doua organizatii politice evreiesti". Nimic despre comunism, ceea ce insemna ca acesta nu constituia o preocupare. Si contingentele cu comunismul erau generate mereu de banuieli nefondate. Asa cum s-a intamplat la 24 februarie 1940, cand Inspectoratul Regional de Politie din Iasi cerea desfiintarea fermei Masada de langa Balti, fiind "indubitabil ca ea formeaza un nucleu comunist, aspectul fizic al asa-zisilor elevi nefiind al unor muncitori agricoli, obisnuiti a manui unelte de lucru". Pai, cum sa fie asa, de vreme ce ferma era o scoala organizata de sionisti, in care elevii, inainte de emigrarea in Palestina, se pregateau sa devina muncitori agricoli? Abia de atunci inainte urma sa li se batatoreasca mainile. De altfel, ca urmare a unei perchezitii severe efectuate la ferma in speta, insasi politia a putut constata: "Nu s-a stabilit existenta de materiale cu continut subversiv sau incendiar".

Invazia devine realitate

Un capitol aparte in aceasta poveste il reprezinta invazia sovietica in Basarabia si Bucovina de Nord, pe parcursul careia li s-a creat evreilor o faima de rau augur. Mai multi evrei care incercau sa patrunda in Romania, mai ales prin frontiera din Bucovina de Nord, au fost considerati drept spioni sovietici si judecati in tribunalele militare, desi nu aveau nici un fel de relatie cu evenimentul pe cale sa izbucneasca. Insusi regele Carol al II-lea a decis la 24 iunie 1940: evreii nu aveau voie sa se inscrie in Partidul Natiunii, chestiune de care compatriotilor nostri de religie mozaica le-ar fi pasat prea putin daca nu ar fi semnificat efectiv o excludere din viata publica a tarii si, implicit, un blam. Partidul Natiunii era conceput ca partid unic, propriu statului totalitar conceput de monarh. Intre timp, pe frontiera de est se constituia corpul de interpreti necesar in cazul confruntarii cu Rusia, si s-a constatat ca evreii prezentau mai multa incredere decat basarabenii de bastina. In aceleasi imprejurari, exodul evreilor din teritoriile poloneze ocupate de rusi continua sa-i preocupe pe granicerii romani. La 27 iunie 1940, din aceasta categorie au fost surprinse la frontiera Hermine Zavila si Claudia Reiss. Alte exemple sunt inutile, pentru ca ne-ar solicita un timp si un spatiu nelimitat. Iar in ziua imediat urmatoare, la 28 iunie 1940, invazia sovietica s-a declansat.

In zilele si saptamanile urmatoare, minciunile referitoare la comportamentul evreilor au devenit regula in toate rapoartele civile si militare. S-a spus ca evreii din Soroca i-ar fi primit pe sovietici cu paine si sare, cand, in realitate, cei ce i-au intampinat entuziasti pe invadatori erau in totalitate membri ai Frontului Renasterii Nationale, transformat in Partidul carlist al Natiunii. Divizia 21 infanterie raporta ca a fost nevoita sa evite trecerea prin Cimislia, deoarece la intrarea in comuna o asteptau evreii constituiti in banda si inarmati cu ciomege si coase. Insa dintr-o statistica interbelica se putea afla ca in Cimislia erau stabiliti circa 300 evrei, din care cel putin doua treimi se alcatuiau din femei, copii si batrani, incapabili sa poarte arme, fie ele si albe. Pe cand Divizia 21 infanterie, in marsul de retragere spre Vechiul Regat, era inarmata pana in dinti, inclusiv si cu piese de artilerie, insirandu-se pe 18 km din soseaua spre Albita. Nenumarate neadevaruri au fost lansate de preotul Vasile Tepordei, directorul publicatiei Raza din Chisinau, transferata la Bucuresti si rebotezata Raza Basarabiei. Acesta a relatat intamplari incredibile despre evrei care ar fi ucis numerosi romani, cand acestia incercau sa treaca la vest de Prut. Insa cine cerceta cu atentie publicatiile timpului putea usor sa constate ca cei declarati drept victime ale evreilor erau bine si sanatosi, participand ulterior la diferite manitestari si slujbe de pomenire dedicate pierderii teritoriului dintre Prut si Nistru. Ciudat, in zilele noastre, Vasile Tepordei ne-a fost prezentat de fostul presedinte Emil Constantinescu drept "calugarul Vasile", fata bisericeasca de la care se impartasea din punct de vedere duhovnicesc si moral. Am avut si eu curiozitatea sa-l cunosc pe "calugarul Vasile" si l-am intrebat: "De ce ati mintit in legatura cu asa-zisele crime ale evreilor?". Raspunsul a fost de-a dreptul surprinzator: "Simteam nevoia sa tinem opinia publica sub tensiune si bagam carbuni la vapor!". Trecuse de 80 de ani si inca nu reusea sa priceapa ca prin minciunile lui s-au justificat alte crime reale si de-a dreptul abjecte.

Dezertarea ziaristilor

Caracteristic acelui timp a fost faptul ca nici un ziarist de la Bucuresti sau din provincie nu a fost martor ocular al evacuarii Basarabiei si Bucovinei de Nord. Nu intamplator, in ziarele din acele zile se bateau campii: se inventau situatii inexistente, umflandu-li-se de la o zi la alta amploarea, si se etalau lamentatii interminabile despre "Moldova lui Stefan cel Mare". Scriitorii, la fel, nu au reactionat cum s-ar fi cuvenit. Mihail Sadoveanu s-a incumetat sa scrie o tableta in care incrimina invazia ruseasca abia in decembrie 1940, cand devenise sigur ca sovieticii nu vor ajunge pana la Bucuresti. Singurele carti relative la cursul evenimentelor au fost in noul Paradis, de pictorita Lucia Dem. Balacescu, surprinsa de invazie in sanatoriul de la Bugaz, si 255 de zile la Cernauti, sub ocupatie bolsevica, scrisa de un actor de mana a treia, Pepe Georgescu, de la Teatrul National din Cernauti. Ultima era puternic antisemita insa cel putin relata relativ corect cronologia evenimentelor si, citita fiind cu atentie, se putea alege din ea adevarul de fals.

Dureros a fost si faptul ca, induse in eroare de rapoarte contradictorii, nici autoritatile romanesti nu au putut intelege semnificatia miscarilor evreiesti de o parte si de alta a noii frontiere dintre Romania si Rusia sovietica. De pilda, din faptul ca numerosi evrei se grabeau sa plece prin Galati catre Reni s-a dedus ca erau comunisti care abia asteptau sa faca jonctiunea cu rusii. In realitate, si evreii din Basarabia erau in continua miscare prin tara, fie in cautare de marfuri, atunci cand era vorba de comercianti, fie cu diverse probleme care nu se puteau rezolva decat in Vechiul Regat si mai cu seama la Bucuresti. Si acum se grabeau sa-si regaseasca familiile ramase de izbeliste sub tavalugul rus. Ignobil a fost si tratamentul rezervat evreilor din Basarabia si Bucovina de Nord, care incercau sa se refugieze in ceea ce mai ramasese din Romania. Si acestia au fost declarati comunisti, multora li s-a interzis intrarea in tara si asteptau disperati la Ungheni ca sa se lumineze romanii la cap. Pur si simplu, nici o autoritate nu putea sa inteleaga faptul ca evreii, in general, dedicati unor activitati comerciale si unor profesiuni liberale, nu puteau avea nici o simpatie pentru regimul comunist din Rusia sovietica, exceptiile confirmand regula. In afara de asta, evreii erau oameni umblati, refugiati de sub diverse sisteme politice, si stiau mult mai bine cum se traia sub regimul sovietic si, mai ales, cum traiau coreligionarii lor sub acelasi regim. Cu toate acestea, prin ziarele timpului, preluate din documentele oficiale, erau debitate inconstinent fraze de genul: "La Catedrala din Cernauti, comunistii evrei au dat crucea jos si au pus in loc un steag rosu cu fotografia lui Stalin, iar interiorul l-au devastat cu diferite grenade". De unde puteau sa aiba evreii grenade? In afara de asta, multi romani ramasi sub ocupatie sovietica atestau ca asa ceva nu s-a intamplat, crucea a ramas acolo unde era si nici interiorul catedralei nu a fost devastat cu grenade.

Vremea confuziilor

Adevarul era ca si romanii, si evreii erau nauciti de succesiunea rapida a evenimentelor, si unii, si altii considerand miscarile celorlalti drept gesturi ostile. Si toate zvonurile posibile aveau circulatie libera. "In ziua de 29 iunie 1940 - consemna un document militar - , primarul orasului Cernauti a fost impuscat in fata primariei." Evreii, desigur, ar fi fost autorii crimei. Dar primarul respectiv, dupa ce predase orasul sovieticilor, se refugiase in liniste la Campulung-Moldovenesc si, la ora aceea, intocmea un raport cuvenit pentru uzul Ministerului de Interne. Si seful garii din Cernauti ar fi fost asasinat de evrei, insa, in anii ’60-’70, acesta traia bine mersi la Craiova. Avocatul evreu Michel Flexor s-ar fi instalat cu de la sine putere primar la Soroca, dar ziarele vremii atesta ca, in august 1940, Michel Flexor isi deschisese un birou de avocatura la Bucuresti. De la astfel de neadevaruri s-a ajuns la masacrul a 55 de evrei la Dorohoi si la o crestere a atmosferei antisemite din intreaga tara. Pana cand insusi Marele Stat Major s-a simtit dator sa infraneze excesele antisemite, interzicand ofiterilor, subofiterilor si soldatilor sa se mai rafuiasca cu niste oameni nevinovati. In ciuda acestui fapt, numerosi evrei au fost aruncati de soldati din trenuri, in timpul mersului, si 172 de evrei adunati in templul din Radauti au traversat momentele critice sub paza Jandarmeriei. In felul acesta s-a ajuns si la situatia cand multi evrei din Moldova, de teama viitorului tulbure care ii astepta in tara, au preferat sa treaca la rusi. Nu erau nici ei comunisti.

EMIGRARE
"Cat priveste refugiul anumitor categorii de evrei in provinciile ocupate de trupele sovietice, se mentioneaza ca motivele care ii determina pe acesti evrei la emigrare sunt, in afara de faptul ca o parte isi au in cele doua provincii familiile si avutul, si teama de eventuale represiuni ce vor avea de indurat continuand sa locuiasca in tara noastra. Evenimentele din Basarabia si Bucovina au determinat si o miscare a populatiei evreiesti in sens invers decat cel relevat, ceea ce a determinat pe fruntasii diverselor institutii evreiesti din capitala sa ia o serie de masuri menite sa asigure asistenta coreligionarilor refugiati" - extras dintr-un document militar (3 iulie 1940)