Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O simplă cameră de la etajul doi al centrului de plasament "Sf. Andrei" ar putea fi soluţia pe care autorităţile centrale şi locale o caută la problema câinilor vagabonzi. Aici, copiii cu nevoi speciale sunt ajutaţi să-şi depăşească problemele. În timp ce politicienii caută soluţii cât mai "omeneşti" de a "curăţa" străzile de maidanezi, o fundaţie privată a adoptat şi a dresat animale pentru terapia cu bolnavii şi pentru misiuni de salvare a sinistraţilor.
Ana şi Gigica sunt orfane. Două suflete date la o parte de cinismul aproape matematic al lumii. Privind la ele, s-ar zice că soarta i-a dat primei rolul de înger păzitor asupra celeilalte. Pe o măsuţă mică, pe post de model, Gigica stă răbdătoare şi cască plictisită: o dată, poate de două ori. În timpul ăsta, Ana desenează conturul lăbuţelor prietenei sale. Şi asta fiindcă tovarăşa Anei, Gigica, este o căţeluşă. Luată de pe stradă şi pregătită să-i ajute pe copiii cu dizabilităţi, precum Ana.
După ce a terminat de conturat lăbuţele căţelului, Ana o dă jos de pe măsuţă, să se apuce de colorat.
Gigica nu se supără. Dă din coadă veselă, cască lung şi, după ce decide că nu are nimic altceva de făcut azi decât să-i servească drept model de inspiraţie fetiţei, se urcă nonşalant înapoi uitând pe loc "afrontul" adus. Instructorii o mustră blând pe Ana (o parte a terapiei presupune şi cultivarea responsabilităţii copilului), apoi îi oferă alt creion. Cu verde va trasa stângace şi cealaltă "amprentă". O va transforma după aceea, după chef şi inspiraţie, într-o inimioară sau un soare.
AMINTIRI DIN VIITOR PENTRU TRECUT
Fetiţa are patru ani. Şi s-a născut cu Sindrom Down. Micuţă, ca să o priveşti în ochii aceia adânci, trebuie să te aşezi jos pe mocheta camerei. La maternitate, cea care i-a dat viaţă a semnat că renunţă la copil, fără remuşcări, fără lacrimi. Copilul se născuse "stricat". Acum, singura legătură a fetiţei cu trecutul este un dosărel în care angajaţii orfelinatelor prin care ea trecut au strâns mici frânturi de viaţă: o fotografie, un desen, o amintire...
A fost inclusă pe lista copiilor care pot face tratament-terapie cu instructorii şi câinii Fundaţiei "Vier Pfoten". Aşa a ajuns Gigica, maidaneza cu blană neagră şi ochi mari, prietena cea mai bună a Anei. Dragoste la prima vedere. Gigica nu e un câine de rasă, nu are strămoşi celebri. Este doar o căţeluşă neagră, cu mustăţi lungi şi cu privire ageră, care umblă prin toată camera. Iubeşte şi "ţucă" pe oricine vede, fără discriminare.
ARE COADĂ ŞI MUSTĂŢI
Dacă Ana a fost abandonată, şi Gigica s-a născut fără vreo vină anume. Gigica a fost condamnată la o soartă crudă, asemenea altor zeci de mii de câini care se nasc în fiecare an în România şi populează străzile. Destinul ei nu a început pe străzile murdare ale oraşului în care s-a născut. Iar steaua ei norocoasă nu era prin apropiere când a fost "ruptă" în două de roţile maşinii unui "om", prea grăbit să mai vadă boţul de viaţă de lângă el.
Toate chinurile câineşti, ale vieţii ăsteia, s-au lămurit de-abia când a fost luată de pe drum, aşa zdrenţuită cum era. Îngerii ei păzitori de la fundaţie au pus-o pe picioare, apoi au pregătit-o pentru a deveni câine de terapie pentru copiii cu dizabilităţi. Căutau câini cărora să le dea o nouă direcţie în viaţă.
DOAR ÎN ROMÂNIA SE POATE
În alte ţări ale lumii, efortul de a face terapie cu patrupede luate de pe stradă ar putea fi considerat cel mult o glumă. Terapia asistată pentru copiii cu nevoi speciale se face doar cu exemplare canine despre care se cunoaşte măcar istoricul rasei, pentru a se descrie caracteristicile de bază (blând, agresiv, dominant, sociabil etc.). În România, Fundaţia "Vier Pfoten" a demonstrat că se pot face şi minuni de genul acesta. Desigur, prin eforturi susţinute în timp. Pregătirea şi ţinerea sub observaţie a unui astfel de câine, care urmează să lucreze cu oamenii, ţin mai bine de un an.
Doar în Austria mai există un astfel de program. "Acolo se lucrează însă numai cu animale de rasă, cărora li se cunosc pedigree-ul şi trăsăturile definitorii ale rasei. Nu au prea mulţi maidanezi pe cap şi, în consecinţă, nu s-au gândit să conceapă programe de genul acesta", explică Victor Chitic, psihologul Fundaţiei "Vier Pfoten", în timp ce le urmăreşte pe cele două prietene la joacă.
OARE E O SIMPLĂ JOACĂ?
Şedinţa cu Ana s-a terminat, iar instructorii o lasă pe fetiţă să o plimbe în lesă pe Gigica. Doar până la dormitoare. Acolo îşi vor lua la revedere pentru câteva zile. Câinele, deşi un pic mai mare decât "stăpâna" lui, ţine pasul cu ea şi se opreşte, uitându-se înapoi cu mirare, ori de câte ori vede că fetiţa a rămas un pic în urmă. Ceea ce pare o joacă pentru neavizaţi este de fapt cea mai eficientă terapie.
Psihologii şi instructorii pun accent, de la început, pe îmbunătăţirea abilităţilor motorice: mers, alergat, mişcarea degetelor, mişcările mâinilor, deprinderea dexterităţii etc. dar şi a comunicării verbale şi a îmbogăţirii vocabularului. Câinele este chemat şi i se dau diverse comenzi. Chiar şi la o privire superficială, spun cei care lucrează în instituţie, schimbările sunt în bine şi se văd. Ana este astăzi mult mai sociabilă decât atunci când a fost adusă aici, la centrul de plasament "Sf. Andrei". Şi poate are şanse la o viaţă mai bună.
De-a v-aţi ascunselea cu frica
Ţuca este o mogâldeaţă roşcată, cu un nas roşu şi lung pe care îl "aruncă" indiferentă prin aer ca să adulmece. Ce mai, o vulpe în toată regula. În fapt, doar o căţeluşă maidaneză care la începuturile "carierei" a fost antrenată să devină câine de salvare-recuperare pentru cei prinşi sub avalanşe sau bucăţi de beton de la cutremur. Pe urmă, cei de la "Vier Pfoten" şi-au dat seama că poate mai mult şi au antrenat-o din nou. Ca animal de terapie pentru copiii cu probleme. Precum cel de lângă ea, Nicu, un băieţel sperios şi cu mari dificultăţi de adaptare. Pentru a-i da încredere în el, a-l face mai sociabil şi mai atent, instructorii-asistenţi de la "Vier Pfoten" îl pun să se joace de-a ascunselea cu Ţuca. Să meargă, să alerge ca să îşi dezvolte abilităţile motorii, să strige după câine, ca să capete încredere în el şi să scape de anxietate.
Să se dezvolte normal şi să recupereze ceea ce a pierdut deja. Şi toate astea, cu ajutorul unui înger "maidanez".
"În Austria se lucrează numai cu animale de rasă, cărora li se cunosc pedigree-ul şi trăsăturile definitorii ale rasei. Nu au prea mulţi maidanezi pe cap şi, în consecinţă, nu s-au gândit să conceapă programe de genul acesta"
Victor Chitic, psihologul Fundaţiei Vier Pfoten
Citește pe Antena3.ro
