Copil dispărut de 18 ani

Alexandru Szalkai a plecat de acasă în 1992. De atunci, nimeni nu mai ştie nimic de el.

Alexandru Szalkai a dispărut pe 2 noiembrie 1992, din faţa blocului unde locuia în Oradea. Avea 10 ani. Din durerea provocată de pierderea copilului, în mintea mamei lui s-a născut o poveste care o ajută să meargă mai departe - băiatul ei trăieşte şi este poliţist.

Toată lumea îl striga Şoni. Era cel mai mic copil al familiei Szalkai. Mai avea două surori şi un frate. Era mai încet la minte, nu mergea la şcoală şi vorbea foarte greu. "Dar te înţelegeai cu el, mai prin semne, mai prin sunete... Dacă îl cunoşteai, îţi dădeai seama de ce vrea să-ţi spună", spun vecinii de la blocul unde a locuit. Oamenii şi-l amintesc ca pe un copil cuminte şi respectuos. "Era vesel, saluta pe toată lumea şi mi-era tare milă de el, că umbla mereu cu bluze şi tricoruri care nu reuşeau să-i acopere complet abdomenul. Cu burta goală, cum se zice", povesteşte doamna Bobi, administratorul blocului. Din cauza unei dereglări hormonale, Şoni era un copil cu o greutate mult peste limita vârstei sale.

Un alt vecin îşi aminteşte că băieţelului îi plăcea să călătorească cu tramvaiul şi aproape zilnic era pe drumuri. "Îl cunoşteau toţi vatmanii. Se urca în tramvai şi mergea de la un capăt la celălalt al liniei. Nu cerşea sau ceva de genul ăsta. Îi plăcea să facă curat. Asta era lui. Strângea toate gunoaiele din tramvai, se dădea jos şi le punea la coş", rememorează bărbatul.
În jurul familiei Szalkai, bătrânii din bloc, singurii care şi-i mai aduc aminte, au ţesut o mulţime de poveşti şi scenarii. "Băiatul umbla toată ziua pe străzi, dar se întorcea acasă mereu. Nu lipsea. Dacă mă întrebaţi pe mine, una din surorile lui ştie ce i s-a întâmplat. Pentru că fata asta, care avea vreo 18 ani când a dispărut Şoni, se ocupa cu chestii mai... dubioase. Cu femei, dacă înţelegeţi ce vreau să zic. Şi cu ceva timp înainte să dispară frate-su, a sechestrat-o pe una de vreo 16 ani. Şoni mi-a zis mie, şi eu i-am zis la mamă-sa. La vreo câteva zile după asta, m-am întâlnit cu Şoni şi l-am întrebat de sor-sa, la care el a făcut un semn aşa, la gât, ca şi cum ... Eu sunt sigur că ea i-a făcut ceva!", zice un bătrân, care spune că a fost poliţist de frontieră.

Poliţiştii din Oradea, care se ocupă de dispariţia lui Alexandru Szalkai n-au auzit de povestea vecinului. "Ce ştim noi e că băiatul a dispărut în timpul în care părinţii erau la serviciu. Tatăl lui a venit primul acasă şi a găsit cheia sub preş. El a fost cel care a anunţat poliţia", spune inspectorul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Părinţii, rudele, prietenii şi vecinii lui Şoni au fost audiaţi în primele două săptămâni de la dispariţie. Nimeni nu ştia nimic despre băieţel. "Cercetările au fost extinse la spitale, centre de plasament, biserici... Au fost verificate şi registrele de stare civilă pentru a vedea dacă s-au făcut adopţii în perioada respectivă. Au fost audiaţi oameni ai străzii şi verificate adăposturile lor şi locurile izolate", ne-a declarat inspectorul Alina Dinu. Fără nici un rezultat. Abia după toate aceste cercetări, poliţiştii bihoreni l-au dat pe Alexandru Szalkai în urmărire naţională. "Am trimis fotografia la celelalte inspectorate de poliţie şi am colaborat constant cu ei în compararea semnalmentelor cu cele ale cadavrelor sau a persoanelor cu identitate necunoscută". N-au reuşit însă să dea de urma băieţelului.

Ultima dată, mama lui Şoni, Ana Szalkai, a dat ochii cu anchetatorii acum un an. A venit ea însăşi la poliţie, pentru că a avut drum prin Oradea. Altfel, poliţiştii nici n-ar fi ştiut că femeia şi-a schimbat de mult timp domiciliul...

Are 65 de ani acum. Stă într-o căsuţă de la marginea satului Arpăşel, comuna Batăr, la vreo 50 kilometri de Oradea. S-a mutat aici în 2003, după ce tatăl lui Şoni a murit. Locuieşte cu băiatul ei cel mare, care suferă de retard sever şi cu care merge an de an prin comisii şi medici, ca să îi poată lua ajutor social. Singura vecină care o vizitează e mama ei, o bătrână de aproape 90 de ani.

Când vine vorba despre băieţelul ei dispărut, figura Anei Szalkai se luminează toată, apoi se întristează brusc. "E la Oradea. L-aţi văzut?", ne întreabă ea plină de speranţă şi lăsându-ne fără replică. Ne povesteşte apoi, repezit şi împleticit, despre ultima vizită pe care a făcut-o la oraş. Vorbele abia i se înţeleg. "L-am văzut! Când am fost la Oradea! Dacă nu mă cunoştea, nu îmi făcea cu mâna şi nu râdea. Dacă eu nu vă cunosc pe dumneavoastră, nu mă apuc să vă fac cu mâna nu? Deci el era!". Aflăm, după ce se linişteşte puţin şi îşi pune gândurile în ordine, unde crede că şi-a văzut băiatul - "Acolo, la Poliţie! Era într-un birou, cu mai mulţi băieţi. Blond, cu ochi albaştri, dar mai slab. I-au dat ceva să scadă. Şi i-am auzit cum îl strigau - Alexandru Szalkai. Aşa îl strigau. Şi a râs la mine şi mi-a făcut cu mâna. E acolo, e poliţist. L-a găsit cineva şi l-a făcut poliţist. Şi i-a dat ceva să scadă", spune cu entuziasm femeia.

De când crede că l-a văzut la poliţie, Ana a încetat să-l mai caute pe Şoni. "Am mai fost o dată de atunci la Oradea, da' mi-a zis ofiţerul de la poartă că e în concediu", ne spune ea. "Apoi nu m-am mai dus. Ştiţi cât mă costă pe mine un drum până acolo? Un milion! N-am de unde... Da' el m-a văzut, mi-a făcut cu mâna, de ce nu vine să mă vadă? Poate a uitat că are o mamă... Poate nu mai vrea să ştie de mine...", suspină femeia şi o podidesc lacrimile. "E, dacă nu mai vrea să ştie de mine, nici eu nu mai vreau să ştiu de el", adaugă ea, încercând să se îmbărbăteze.

S-a convins singură că pe Şoni l-a găsit cineva pe stradă şi l-a dus "la şcoală". "Acolo a stat până acuma. La internat din ăla. Şi nu l-a adoptat nimeni, că era gras. Aşa că i-au dat ceva să scadă. Şi acuma e la poliţie şi... nu ştiu de ce... nu vrea să mai ştie că are o mamă... Da' eu dacă nu v-aş cunoaşte, n-aş râde la dumneavoastră şi nu v-aş face cu mâna!", aproape că strigă femeia, plângând.

Poliţiştii bihoreni spun că au auzit că Ana Szalkai crede că fiul ei le este coleg. "Doamna este în vârstă şi e şi dânsa bolnavă. Nu putem să luăm în considerare astfel de afirmaţii... Până în prezent, toate eforturile noastre de a-l identifica pe Alexandru Szalkai au rămas fără rezultat". Ultimul document apărut în dosarul dispariţiei băiatului este un raport datat 26 aprilie 2010, întocmit de şeful de post din comuna Batăr. "El o vizitează periodic, să vedem dacă ea nu a mai aflat ceva de băiat", spune ofiţerul care se ocupă de caz. Sunt singurele demersuri pe care poliţiştii le mai fac astăzi pentru "a-l găsi" pe băiatului căruia îi plăcea să se plimbe cu tramvaiul.


AŞA AR ARĂTA ASTĂZI
În ziua dispariţiei, Alexandru Szalkai purta pantaloni de stofă gri, pulover de lână gri şi era încălţat cu adidaşi de culoare albă. Avea 1,20 - 1,25 m înălţime, 35-40 kilograme, părul blond, tuns scurt şi ochii albaştri.
Pentru a afla cum ar arata astăzi băiatul, subinspectorul Florin Lăzău de la Serviciul Criminalistic al IPJ Bihor, singurul poliţist român specializat în "îmbătrânirea imaginii", i-a făcut portretul robot la vârsta de 28 de ani, pe baza fotografiei mediatizate de poliţie (făcută la vârsta de 5 ani) şi a fotografiilor părinţilor.