Corina Constantinescu: Un destin ca o sfîntă poezie de Eminescu

A fost una din ultimele mărturii ale teatrului de altădată. Actriţă a Teatrului Mic, mama Ioanei Pavelescu, un suflet frumos, un chip frumos, o personalitate cu un farmec ce răspîndea în jur parfum de liliac. Corina Constantinescu!

A fost una din ultimele mărturii ale teatrului de altădată. Actriţă a Teatrului Mic, mama Ioanei Pavelescu, un suflet frumos, un chip frumos, o personalitate cu un farmec ce răspîndea în jur parfum de liliac. Corina Constantinescu!

 
S-a născut în 1919, la Năsporeni-Lăpuşna, şi a murit la vîrsta de 88 de ani. A fost una dintre marile frumuseţi şi unul dintre marile talente, teatrul şi filmul românesc datorîndu-i multe reuşite. Corina Constantinescu, mama actriţei Ioana Pavelescu, a jucat pe scena Teatrului Mic şi a fost bună prietenă cu Petre Ţuţea, Liviu Ciulei, Clody Berthola, Jenny Acterian. Era sora violonistului Mihai Constantinescu şi cumnata pictorului Paul Gherasim.

“A iubit oamenii. A iubit cărţile. A iubit poezia. Aproape fiecare discuţie pe care o avea cu prietenii – spune actriţa Ioana Pavelescu – se termina cu cîte o poezie de Eminescu, ale cărui poeme le ştia pe de rost. Luceafărul, Scrisorile... Ştia zeci de poezii. Şi niciodată nu am auzit POEZIA rostită atît de bine.”

 
De Corina Constantinescu, scria şi George Călinescu, într-una dintre “Cronicile Optimistului”, după ce a văzut-o în “NORA” de Ibsen la Teatrul Mic, pe atunci Nottara ­ “O tragediana surprinzătoare este Corina Constantinescu în «NORA» de Ibsen. Rar am întîlnit o actriţă mai absorbită de rol. Am văzut adesea piesa; dar nu mai pot să-mi închipui azi pe soţia lui Torvald altfel decît pe Corina Constantinescu. Venele gîtului îi tremurau într-o vibraţie extraordinară, inflexiunile glasului sînt ca ale unei viole; chiar cînd tace şi ascultă, această interpretă produce emoţie în sală. Care socotiţi că este secretul Corinei Constantinescu? ­ Trăieşte….”

Tudor Arghezi i-a sărutat mîinile emoţionat după ce-a văzut-o excelînd în NORA, rolul care i-a adus cele mai mari satisfacţii şi recunoaştere “într-o lume în care ea nu s-a putut integra datorită prea marei ei purităţi şi verticalităţi umane, ce i-au atras numai necazuri şi dezamăgiri. Nobilă şi îndurătoare ­ povesteşte fiica, Ioana Pavelescu ­, ea s-a ridicat deasupra mizeriilor şi urîciunii oamenilor din jur, neatingînd-o parcă. Nu a conceput niciodată să facă un compromis moral în favoarea carierei. Loviturile au culminat cu scoaterea ei la pensie la numai 50 de ani, vîrsta la care un actor este în plină maturitate şi dezvoltare artistică”. Şi a durut-o acest lucru pînă în ultima zi a vieţii ei. Un chin cumplit pentru un artist să fie oprit din drumul lui şi să i se ia libertatea de a se putea exprima.

Citește pe Antena3.ro

Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor

Amintiri dragi

“Toate amintirile despre mama mea îmi sînt extrem de dragi şi importante… Ne-a binecuvîntat copilăria, mie şi fratelui meu, cu o prezenţă care ne va urmări toată viaţa. A fost un om adevărat – iată că vorbesc la trecut, nu îmi vine să cred şi îmi e atît de greu – tot ce ne-a spus în copilărie a fost mai tîrziu confirmat în viaţă, ca fiind calea dreaptă şi justă în absolut orice domeniu pe care l-a atins în conversaţiile noastre. Ne-a insuflat dragostea de lectură şi ne-a făcut să iubim cărţile... Cea mai frumoasă amintire – ca să aleg una ­ este cea legată de Crăciun, de toate Crăciunurile pe care le-am trăit împreună şi care au fost pline de un farmec copilăresc şi mistic unic pe care-l răspîndea în jurul ei, un farmec delicat cu parfum de liliac – floarea ei preferată, alături de trandafir”...

“A iubit oamenii. Avea aristocraţia sufletlor nobile şi alese. Trăia cu idealuri înconjurată de cărţi şi minţi luminate. Avînd o mare pasiune pentru cărţi, şi-a făcut o bibliotecă de peste 3.000 de cărţi, de care era foarte mîndră şi pe care le preţuia ca pe lucrul cel mai de preţ din casă”
Ioana Pavelescu despre Corina Constantinescu

Premiera

„Şi cînd cortina va sui alene

Treptat, treptat dezvăluind misterul

Cei ce-aşteptau îşi vor feri ungherul

Ferind atingerea vrăjitei scene.

 
Ca aurarii unui ev de visuri

Prefacerea o vor pîndi cu teamă

Şi-nfioraţi, nici n-or să-şi deie seama

Că sînt pierdute veşnic, paradisuri.

 
Se toarce-n aer zodie ciudată

Pier în dogoare palide falene…

Şi cînd cortina va cădea, alene,

… Să nu crezi, ea nu cade niciodată.”
Corina Constantinescu(Poezia dedicată Ioanei Pavelescu la primul său spectacol)

“Gînduri despre mama mea”

“(...) În ciuda destinului nedrept, distincţia şi nobleţea ei sufletească au ajutat-o să treacă prin momentele de cumpănă cu înţelepciune şi seninătate, lăsîndu-i sufletul nealterat şi inima uşoară, rămînînd deschisă, generoasă, iubitoare. Şi-a trăit viaţa cu demnitate şi mai ales cu credinţă în Dumnezeu, avînd certitudinea că «nu se termină totul aici»“…. Corina Constantinescu este un exemplu, o lecţie de viaţă, de cum ar trebui să trăim pentru a rămîne oameni adevăraţi. Oamenii de acest fel, care prin destinul lor ating sfinţenia, te obligă, te responsabilizează. Moştenirea care ne-o lasă ne îndrumă pe un drum drept, chiar dacă cîteodată anevoios, de care să nu ne fie niciodată ruşine şi pe care să păşim cu fruntea sus.

  Soţia doctorului Mihai Pavelescu, sora lui Mihai Constantinescu, cumnata lui Paul Gherasim, eleva Mariettei Sadova, fina lui Liviu Rebreanu, prietena lui Petre Ţuţea, Liviu Ciulei, Clody Bertolla, Puiu Cotrus, Nicolae Bellu, Radu şi Adela Petrescu, Branduşa şi Alexandru Enaceanu, Alexandru Paleologu, Mircea Horia Simionescu, Ada Ioanid, Ioana Sturdza şi mulţi alţii din aceeaşi familie spirituală, mama a fost o româncă şi monarhistă convinsă, fiică a Basarabiei, pămînt pe care l-a iubit şi plîns toată viaţa, ea a visat întotdeauna la o renaştere a poporului român, şi a crezut neclintit în valorile şi puterea acestei naţiuni, chiar şi atunci cînd totul părea sau pare să fie fără speranţă.

  Andrei Şerban a cunoscut-o în vara asta şi au stat puţin de vorbă în pauza de la spectacolul cu «Regele Lear».  Amîndoi au fost marcaţi de întîlnire. Mama i-a simţit geniul şi mi-a spus despre el: «Băiatul ăsta are o stea, o lumenă, cei care o văd vor înţelege mai bine ce e cu noi… pe aici…». A plecat dintre noi un suflet nobil şi dăruit, ducînd cu ea o lume care, din păcate, pare să fi apus în contextual derizoriu în care se figurează istoria pentru români în zilele noastre.

  Să ne-o amintim mereu în suflet, cu speranţa că nu e totul pierdut şi că adevărata dimensiune este numai în raport cu Dumnezeu.

Somn uşor, suavă Corina!...”

• Ioana Pavelescu

Andrei Şerban, despre Corina Constantinescu

“Dragă Ioana, Am aflat vestea plecării mamei tale. M-am gîndit la tine şi la ea. Mai am proaspată imaginea ei de acum o lună, cînd am stat de vorba (doar eu cu ea singuri) în pauză la Lear. Era transparentă, avea frumuseţea unei lumînări care arde graţios.

Trăia doar din vibraţii, fericită că era acolo, în casa ei, teatrul, pe care l-a iubit şi care a eliminat-o mult prea devreme... Ceva s-a împlinit în ea acolo prin tine.

Am văzut-o liniştindu-se la final, la party. Împreună cu nepoata ei, ce contrast simbolic: fiică-ta plină de o energie robustă, vitală, concretă (energie a vieţii pămîntene, creative, senzuale)… mama ta, la polul opus, avea energia uşoară, de aer, a celei care nu mai are nevoie de nimic din ambiţiile acestei lumi, plutind parcă prin holul teatrului cu zîmbetul ei imaterial, ca o viziune, căci era şi nu mai era acolo.

Spre deosebire de viespile din jur, care zburau să înţepe, clanul teatral plin de bîrfe, ea plutea diafan, iradia lumină, avea ceva îngeresc.

Mă bucur că am avut şi eu o mică contribuţie ca mama ta să te vadă pe scenă ultima oară în spectacolul acela.

Cu drag şi… nu uita că murim cu fiecare expiraţie, dar cu fiecare inspiraţie a aerului renaştem. E încurajator să ştii că la premiera cu Lear din toamnă, ea va fi acolo, cu noi, prezentă prin absenţă. De fapt, în teatru nu sîntem singuri, sîntem văzuţi. Şi nu doar de spectatorii din sală, ci de ochi invizibili”.