Învingătorul din Spania. Românul Costel Busuioc a câştigat aseară finala concursului “Hijos de Babel” a Televiziunii publice spaniole. A fost o seară a emoţiilor pentru român, care a pornit cu un punctaj mic în concurs. Emoţii a avut şi în timp ce a interpretat aria “Brindisi” din Traviata, pentru care a primit nota 9 din partea juriului. Românii din Spania şi ibericii l-au văzut însă, prin SMS, de nota 10. Felicitări! Citiţi şi: • “Fiii lui Babel” • Şcoala de canto • Acasă • Suporterii din Ghilad-Banat • Costel la operă • Pasărea măiastră • Un diamant neşlefuit... • Arta de a cânta • Basm
Adio del passado...
Corespondenţă din Castellon
Când nu mai suporta ideea să muncească pe şantier, Costel visa să ajungă să cânte la nunţi sau în localuri. Apoi, dintr-odată, şansa i-a surâs. S-a chemat Los Hijos de Babel.
Costel Busuioc, românul care a cucerit Spania cu vocea sa de tenor, este la un pas să câştige marea finală a concursului Los Hijos de Babel (Fiii lui Babel). El este un bănăţean mai mult decât modest, care, aşa cum a aflat toată lumea, a plecat din România, de lângă familia sa, ca să câştige mai mulţi bani şi să îi poată ajuta pe cei de acasă. Spunem că este un om modest deoarece am avut ocazia să îl cunoaştem personal pe celebrul “Pavarotti din Banat”, care ne-a dezvăluit care va fi piesa pe care o va cânta în finală. Piesa aleasă de organizatori pentru Costel, pe care acesta o va cânta în ultima zi de concurs, este celebra arie Brindisi din opera La Traviata, a lui Giuseppe Verdi.
ÎŞI CĂUTA ALT SERVICIU. La sfârşitul săptămânii trecute, Costel Busuioc s-a aflat la prietenii săi din Coslada, o mică localitate situată în apropierea Madridului. Acolo locuiesc soţii Mihaela şi Ciprian Radu, amicii lui Costel care l-au ajutat şi l-au îndemnat să participe la acest concurs.
Bănăţeanul în vârstă de 33 de ani este de profesie zidar. Costel ne-a spus că a lucrat în construcţii împreună cu Ciprian Radu, însă nu este deloc o muncă uşoară. Vocea sa a fost prima oară remarcată de un preot spaniol. El cânta în corul unei biserici, iar timbrul deosebit al vocii sale impresiona de fiecare dată enoriaşii. Atunci, bănăţeanul ne-a mărturisit că a început să se gândească la faptul că ar fi bine să încerce să îşi găsească un alt serviciu, în loc să mai meargă la lopată. El spera că poate îl aude cineva cum cântă şi ar putea să câştige mai uşor un ban dacă ar cânta la nunţi sau prin diverse localuri. Nici nu îi trecea prin cap că ar putea să îşi facă o carieră de succes în muzică.
“LA HIJOS DE BABEL AM VENIT CA UN FEL DE REZERVĂ”. Ideea ca Busuioc să participe la concursuri de televiziune i-a aparţinut Mihaelei Radu, soţia colegului său alături de care acesta muncea pe şantierele spaniole. Putem spune că Mihaela este cea care i-a deschis uşile lui Costel spre o viaţă nouă. Când românca a avut ideea ca prietenul său să se înscrie la un concurs organizat de o televiziune, Costel a fost oarecum reticent. Însă a ajuns la concluzia că nu are nimic de pierdut. “Sincer, nu m-am aşteptat! Era al doilea concurs la care mă înscrisesem. Iniţial m-am dus la un concurs organizat de un alt post de televiziune, iar la Hijos de Babel am venit ca un fel de rezervă. Am zis: Hai! Şi aşa n-am ce face!”, ne-a mărturisit Costel Busuioc.
NU PREA ŞTIE LIMBA SPANIOLĂ. Când a început să ne povestească cum au decurs evenimentele care l-au propulsat în această ipostază, Costel părea să fie încurcat de situaţia în care se află. Era obosit, deoarece abia ajunsese de la Madrid acasă la prietenii săi şi avea foarte mult de muncă pentru finala care urmează miercuri. Pe de altă parte, Costel ne-a precizat că a semnat un contract cu RTVE, postul de televiziune care a organizat acest concurs, şi că nu ar dori să aibă probleme. Deşi nu a dorit să ne spună nimic despre clauzele impuse de postul de televiziune, Costel ne-a povestit cum a fost admis la concurs: “Au fost peste 4.000 de persoane înscrise la casting pentru concurs. Au fost oameni din mai multe ţări. Şi români au fost mai mulţi înscrişi la concurs, în schimb, eu am fost singurul român admis. Prima oară mi-au dat să completez nişte formulare. A fost cam greu, că eu nu ştiu bine spaniola, nici să vorbesc, nici să scriu. Apoi am dat proba şi am aşteptat afară, cum făceau toţi. A venit la mine un organizator şi mi-a spus că am fost admis”.
“NU MAI AM EMOŢII!”. “Pavarotti din Banat” este destul de sigur de succesul pe care speră să îl aibă în finală. Dacă în primele etape ale concursului era emoţionat de public şi de juriu, acum, Costel afirmă pur şi simplu: “Nu mai am emoţii! Mă pregătesc pentru finală. Nu mă mai emoţionează juriul, nimeni. Mă emoţionează textul. Când cânt nu mă gândesc decât la muzică”. El primeşte acasă partiturile să le înveţe. Practic, exersează nonstop. Pentru a putea face faţă acestui concurs, Costel munceşte continuu. Mai ales că partiturile muzicale sunt complexe.
L-am întrebat pe Costel dacă, după concurs, indiferent dacă va câştiga sau nu finala, vrea să se lanseze într-o carieră muzicală. Iar răspunsul lui a fost prompt: “Da, o să mă lansez în muzică! Mai ales dacă o să câştig acest concurs. Atunci, în afară de premiul în bani, o să primesc şi cursuri de muzică de limba spaniolă şi de italiană. O să văd apoi ce fac”.
CEL MAI DOR ÎI ESTE DE COPII. Bănăţeanului îi este foarte dor de familie, dar ne-a mărturisit că cel mai dor îi este de copii. El doreşte să îşi cumpere în Spania o casă şi i-ar plăcea ca soţia şi copiii săi să stea cu el. Din păcate, ne-a spus Busuioc, momentan familia sa nu va putea să vină în Spania, deoarece au o bunică şi ea nu vrea să plece din România, iar soţia sa o iubeşte foarte mult şi are grijă de ea. “Atunci când vor putea, or să vină şi ei aici. Până atunci eu o să mă pregătesc să mă lansez în muzică şi o să câştig bani”, a conchis Costel.
În finalul discuţiei noastre, “Pavarotti din Banat” le-a mulţumit românilor pentru încrederea pe care i-au acordat-o în timpul concursului şi a scris câteva rânduri pentru cititorii Jurnalului Naţional: “Salutări cititorilor Jurnalului Naţional! Mulţumesc pentru susţinere!”.
Bastonul de mareşal
Rectorul Universităţii de Muzică din Bucureşti, Dan Buciu, nu vorbeşte despre Costel Busuioc ca despre tenorul cu ghilimele: “Eu nu am operă cu ghilimele despre el, vocea lui nativă mi se pare foarte bună. Are o sensibilitate muzicală deosebită, însă este foarte clar că trebuie să studieze, fiindcă intonaţia lui este defectuoasă, emisiile nu sunt cele potrivite. Am fost informat de domnul ministru Adrian Iorgulescu despre bursa de studii propusă şi noi îi punem la îndemână cursuri de canto şi teorie muzicală. Ar trebui să se dedice acestei zone fiindcă, aşa cum spunea Napoleon: «Fiecare soldat are în raniţă un baston de mareşal», el are un baston de mareşal, dar problema e că trebuie scos din acea raniţă. Luciano Pavarotti este regele şi regina tuturor vocilor. Costel Busuioc are o strălucire nativă, care se duce oarecum spre Pavarotti. Nu este o comparaţie chiar neizbutită, dar mai trebuie să curgă apă pe Dâmboviţa şi prin alte fluvii din Europa până ajunge la Pavarotti”.
• Roxana Vintilă
Costel Busuioc:
Vârsta: 33 de ani
Născut în judeţul Iaşi, satul Goruni, comuna Tomeşti
La 14 ani a plecat din Iaşi.
A trăit 10 ani în Haţeg, apoi s-a căsătorit în Maramureş şi s-a stabilit în Banat
Familia lui – soţia şi patru copii – locuieşte cu chirie într-o casă din satul Ghilad (Timiş)
A lucrat ca îngrijitor la animale, masor, a spălat vagoanele la CFR în urmă cu doi ani a plecat în Spania şi s-a angajat ca zidar pe un şantier
Citiţi şi: • “Fiii lui Babel” • Şcoala de canto • Acasă • Suporterii din Ghilad-Banat • Costel la operă • Pasărea măiastră • Un diamant neşlefuit... • Arta de a cânta • Basm