Crăciun românesc în mijlocul Orientului

La peste 2.500 de kilometri depărtare de casă, în inima Orientului Mijlociu, am trăit unul dintre cele mai deosebite sărbători de Crăciun.

"Aid Milad Majid!", "Crăciun fericit!" Sunt cuvintele cel mai ades auzite pe străzile zonei creştine din Damasc, aşa-zisul "Baptouma", şi nu numai. Practic, întregul oraş s-a pregătit de sărbătoarea Naşterii Domnului, fără deosebire de religie. Străzile sunt pavoazate cu mii de ghirlande multicolore, beculeţele strălucesc înfăşurate în instalaţii sofisticat aranjate, iar cadourile stau în vitrine gata-gata să ia drumul unui cămin unde copiii au fost cuminţi. Măcar în ultimele două-trei zile!

Damascul, cel mai vechi oraş cu atestare neîntreruptă din lume, a rivalizat cu oricare dintre capitalele lumii unde Moş Crăciun a fost aşteptat cum se cuvine. A lipsit doar zăpada, însă nu şi atmosfera de Crăciun. În special în Noaptea de Ajun.

"Toboşarii", o organizaţie de tineret foarte asemănătoare "cercetaşilor" de la noi, dar care se înfiinţează doar în cadrul bisericilor, dau tonul sărbătorii. "Tram-tram-tram" şi nu este nevoie de nici o traducere specială pentru a şti că petrecerea a început. În cartier, biserica ortodoxă este gard în gard cu cea catolică.  Enoriaşii trec pe rând de la una la alta. Ba, mai mult, chiar musulmanii nu ezită să le treacă pragul. Unii pentru a nu-şi lăsa soţiile singure nici măcar în sfântul locaş. Alţii din curiozitate şi mulţi, foarte mulţi, luaţi de sunetul veseliei care a invadat strada.
Impresia generală este de înfrăţire întru credinţă sau poate existenţa unui nou motiv de a petrece laolaltă. Veselie-veselie, dar nici afacerile nu trebuie lăsate laoparte. Micuţii "toboşari" umblă cu mici cutii din lemn în care strâng banii oferiţi la intrarea în biserică. Un pic mai jos, lângă Biserica Sfântul Ilie, copiii au transformat un subsol într-o veritabilă alegorie a Naşterii Domnului. Imaginaţia, munca depusă, dar şi spiritul Crăciunului au umplut în timp-record cutiile destinate donaţiilor.

Pentru comunitatea de români, şi aceasta numără nu mai puţin de 4.000 de suflete, adevărata sărbătoare s-a desfăşurat a doua zi, când preotul Gheorghe Costea, singurul preot român din spaţiul arab al Orientului Mijlociu, a ţinut una dintre cele mai frumoase liturghii pe care le-am auzit vreodată. Când, pentru mai bine de o oră, rugăciunea cântată de muezinul moscheii din apropiere s-a împletit cu "Tatăl nostru" şi cu "O, ce veste minunată!" într-o mixtură perfect normală şi firească.

În zilele de sărbătoare prilejuite de Naşterea Domnului, am avut impresia, în Damasc, că asist la o vizită oficială de stat. Poate fiindcă poliţiştii, mai mulţi decât de obicei, au închis circulaţia pe anumite străzi din jurul bisericilor pentru a se putea circula pietonal fără incidente. Şi, în fond, senzaţia de vizită oficială era chiar îndreptăţită, fiindcă, pentru o seară, "Santa Claus is back in town"!