Prin anii 30, 40, Crucea de Piatra, strada desfraului si a placerilor sexuale, de pe Calea Dudesti, era atractia amatorilor de senzatii. Clientii aveau de unde sa aleaga. Peste 20 de case de toleranta, pentru toate buzunarele. Cu un pol puteai cumpara o ora de amor.
Am incercat sa aflu detalii picante despre ce a insemnat Crucea de Piatra, insa povestile despre strada amorului au fost ascunse parca de timp.
Primul popas. Bodega de langa Posta Vitan, locul unde se pare au fost candva insirate felinarele rosii. Mese putine, agitatie multa, mai ales dupa doua-trei pahare de tarie, lumea e vazuta altfel. Am intrat in carciuma. Eram singura femeie. Am intrebat timid: Stiti ceva despre Crucea de Piatra? Cu zambetul pe buze, barbati rosii in obraji m-au invitat la un pahar de vorba. Am aflat cu totul si cu totul altceva. Ca nu sunt bani pentru un trai decent, ca se apropie alegerile si nu prea ai cu cine sa votezi, cate-n luna si in stele.
Despre Crucea de Piatra, mai nimic. "Crucea de Piatra era pe aici, pe Calea Dudesti. Eu am cunoscut-o pe Mita, care sta acum langa cinematograful Flacara. Ea alegea fetele. Erau pentru toate buzunarele. Daca o gasiti pe Mita, aflati tot", si-a adus aminte nea Ion, dupa ce a mai baut 50 de grame de rom. Am plecat in cautarea Mitei, dar nimeni n-o mai cunostea, cu exceptia celor de la barul din cartier.
Stabilimentul, aproape de morga
Am aflat ca arhitectul lui Ceausescu, Camil Roguski, a copilarit in zona. L-am sunat si am repetat intrebarea: Stiti ceva despre Crucea de Piatra? "Da, draga, cum sa nu stiu. Acolo am copilarit. Vino sa-ti povestesc".
Al doilea popas. Cand am ajuns la el acasa isi notase, deja, cateva amintiri din vremea aceea.
"Crucea de Piatra era la intersectia Vacaresti cu Dudesti, putin mai departe de fosta morga. Se numea asa pentru ca a fost o biserica in zona si dupa ce a fost demolata a ramas doar o cruce de piatra".
Roguski isi aminteste ca pe strada desfraului erau cam 20-25 de bordeluri, pentru toate buzunarele. Erau case mai mici cu fete de mana a doua, care pentru prestatiile date luau un pol. Insa erau si case de lux, unde o prospatura, cum era numita o femeie tanara si frumoasa, costa doi poli, adica 40 de lei.
"Casa Nova era celebra pe vremea aia. In salon erau insirate cam 20 de fete, care-si asteptau clientii in rochii scurte si decoltate. Dupa ce le cantareai din priviri pe toate, iti alegeai fata si te duceai la "tata", jupaneasa, cea care tinea evidenta. Era intotdeauna grasa si urata. Tata iti dadea hartie igienica si prosop".
Clientii se spalau intr-un lighean
Prostituatele se temeau cel mai mult de bolile venerice. Nu prea erau leacuri. Blenoragia era tratata cu cantarina facuta din picioruse de gandaci. Tratamentul era foarte dureros si periculos.
"Fata pe care o luai se uita mai intai daca esti bolnav. Te controla sa vada daca ai herpes. Curvele aveau dreptul sa te refuze. Daca treceai testul, ajungeai intr-o camera unde se consuma momentul, iar apoi te spalai intr-un lighean. Nu erau conditii foarte bune ca in alte parti. Mai intai se spala barbatul, apoi femeia".
O alta casa renumita era "La Ionescu legionarul", se numea asa pentru ca avea gardul vopsit in verde. Era un bordel de tip vagon. Restul caselor de rendez-vous erau cu doua-trei camere, iar fetele erau ieftine.
"In casele astea gaseai mai multe fete de la tara, prost ingrijite. Vara stateau in curte, mai dezbracate si furau palaria curiosilor care se uitau prin gard la ele.
Nu le-o mai dadeau pana cand nu treceau si prin camera lor. Costa doar 15 lei".
Pentru elevii de liceu si studenti, prostituatele faceau reducere. Baietii care se duceau pentru prima data la Crucea de Piatra erau scutiti de plata.
"Ele erau mandre ca au avut o prospatura. Nu cereau bani pentru asta. Daca erai beat insa nu te primeau". Cat despre nume celebre, ca Frosa, Mimi, Suzi sau Pusi nimeni nu-si prea mai aduce aminte. "Nici nu stiam cum le cheama, le alegeam cu degetul".
Cand comunistii au desfiintat Crucea de Piatra, prin ‘50, majoritatea prostituatelor au devenit membre de partid sau, in cele mai fericite cazuri, s-au maritat cu ofiteri. Cel putin asa spune legenda.
MONICA ANDREI
Stabilimentele edililor moderni
Doi primari nastrusnici au spus ca sunt de acord sa ridice case de toleranta, cu felinare rosii la poarta, nu inainte insa ca Parlamentul sa voteze Legea prostitutiei. In urma cu doi ani, primarul orasului Piatra-Neamt, Ion Rotaru, a reusit sa socheze pe toata lumea. A hotar.t sa construiasca un bordel la marginea orasului, .n cartierul Speranta. Rotaru si-a pus pe hartie tot planul, a gasit locul potrivit, insa legea n-a fost aprobata. "Este an electoral, nu cred ca va fi votata prea curand o lege a prostitutiei. Din acest motiv am repartizat spatiile locative la 30 de familii nevoiase. Am multe locatii neterminate, am de unde sa aleg daca prostitutia va intra in legalitate ", spune primarul din Piatra-Neamt. Schita bordelului este gata. Imobilul va avea un regim de hotel. Actionar va fi un SRL, sub tutela Consiliului Local al primariei. Directorul hotelului va avea misiunea de a angaja "operatoarele ecologice ", caci acesta va fi numele celor care vor presta.
Un alt primar cu gandire libera este Neculai Ontanu, edilul sectorului 2. De cand este primar a .ncercat diferite metode prin care sa puna capat prostitutiei, dar n-a reusit.
"Spitalele sunt pline cu fete bolnave de sifilis. Trebuie sa rezolvam aceasta problema. Ne facem complexe de pudoare, dar acceptam sa le vedem pe Soseaua de Centura ", spune edilul. El asteapta legea pentru a pune in aplicare proiectul. Din taxele pe care le va obtine de pe urma prostituatelor va repara strazile din sector. Inca n-a ales locul unde va ridica bordelul, dar cu siguranta acesta va avea un cabinet de consiliere a tinerilor in vederea practicarii sexului protejat si a prevenirii sarcinilor nedorite si unul medical. Totul va fi posibil dupa ce prostitutia va fi legalizata. (Monica Andrei)
Maestrul a preferat un bordel de lux
Ajuns la venerabila varsta de 89 de ani, maestrul Gica Petrescu isi aminteste cu un licar de veselie in priviri despre acei ani cand "Costel se uita la cravata si nu la limba de la pantof, cum o face acum". Mai exact, despre perioada primelor experiente erotice, consumate la bordel. Cand era elev de liceu, colegii sai umblau in portofelul parintilor pentru a da o fuga la celebra "institutie de amor", Crucea de Piatra. Incitat si excitat de povestirile colegilor, liceeanul Gica Petrescu a vrut sa faca si el acest pas, dar s-a speriat in momentul cand un prieten de clasa i-a povestit ca s-a procopsit cu o boala venerica. Sa mai spunem ca un experiment la Crucea de Piatra costa doi poli, adica 40 de lei. Viitorul star al sansonetelor si cantecelor de petrecere i-a marturisit tatalui sau patania amicului de banca. Barbat intelept, tatal lui Gica Petrescu si-a indrumat fiul la o casa de toleranta de lux, unde tariful era de 100 de lei. Daca prima oara a cumparat "bilet" de intrare, dupa aceea, maestrul Gica se bucura de serviciile fetelor gratis. Cum incepuse sa devina cat de cat cunoscut in Bucurestiul interbelic, femeile de moravuri usoare il puneau sa cante, oferindu-i, in schimb, placeri carnale. (Horatiu Tudor)
CONTINUARE: Prostituatele, controlate in centrul de salubritate