Cultivatorul de scoici

REUŞITĂ  ●  Un acvacultor român reintroduce stridiile în Marea Neagră
În copilărie, poveştile ne aprind imaginaţia. Mirică Crivăţ a crezut de la 6 ani în ele, descoperind prima dată, în apa de mare, pietrele, vegetaţia, peştii şi scoicile. Pentru el, Atlantida a existat undeva, la fel cum şi potopul lui Noe a existat.

REUŞITĂ  ●  Un acvacultor român reintroduce stridiile în Marea Neagră
În copilărie, poveştile ne aprind imaginaţia. Mirică Crivăţ a crezut de la 6 ani în ele, descoperind prima dată, în apa de mare, pietrele, vegetaţia, peştii şi scoicile. Pentru el, Atlantida a existat undeva, la fel cum şi potopul lui Noe a existat.

La urma urmelor, să spunem că i-a plăcut marea: pe furtună sau liniştită, ca acum, cînd amîndoi stăm de vorbă pe puntea lui "Acvacultor 1", ieşind în larg la prima fermă de creştere a midiilor şi a stridiilor în Marea Neagră. Marea, care nu e niciodată cum a fost şi nu va fi în secunda următoare ca acum…

DE LA CERCETARE LA AFACERI. La început, Mirică Crivăţ a lucrat la Institutul de Cercetări Marine. "Cu Institutul" a navigat pe flota de pescuit oceanic. În 1989 era în Namibia. Acolo, şase luni îţi faci treaba pentru care eşti trimis, pe urmă citeşti… "Într-o seară am avut o revelaţie: trebuie să existe o corelaţie între pescuitul cu traulerul şi instalaţiile de midii. După şase luni de făcut calcule m-am hotărît. Era în mai 1989. Cine se gîndea că peste încă şase luni o să fiu liber să mă duc unde vreau şi să fac tot ce vreau… Dar atunci îmi ziceam: trebuie să mă duc la ăştia de la partid şi să le zic: «Daţi-mi şi mie voie să pun pe mare o instalaţie de crescut midii!...». Oricum, Revoluţia m-a convins că e timpul să cresc midii, că n-o să se mai lege nimeni de mine şi că n-o să-mi mai trebuiască dosar de cadre şi avize… Începutul a fost aşa: m-am înregistrat la Constanţa, am făcut o firmă, fără bani dinainte, dar cu mulţi prieteni. Cercetarea era foarte bună; la Institut am avut şansa să lucrez cu nişte oameni deosebiţi şi le mulţumesc pentru prietenia pe care mi-au arătat-o. Dar venise vremea să fac şi afaceri. Or, cel puţin, am încercat..."

INIMĂ DE STRIDIE. Oprim barca "Acvacultor1" la cîteva sute de metri de mal. Mirică şi ajutoarele sale, Vasile Prunăreanu şi Gabriel Gherase, încep treaba: scot stridiile şi apoi le mută, înjumătăţite, în saci noi, ca să se poată hrăni mai bine. Sînt două generaţii: una de un an şi alta de şase-şapte luni: stridii de cultură, comestibile, fără nisip. Pe piaţă, ar trebui să ajungă puţin mai mari. Acestea, pe care le vedem, nu sînt suficient de "grase", pentru că, zilele trecute, de la plus 24 de grade s-a ajuns la 18, şi acest şoc termic a declanşat reproducerea, iar muşchiul lor, ca nişte icre dulci, s-a subţiat. Şi inima… Ştiaţi că stridiile au inimă? Între stridii şi midii, diferenţa de cultură e mică. Stridiile trebuie crescute în cutii, pe suporţi stabili de anumite dimensiuni. Midiile cresc pe corzi colectoare, care atîrnă în apă… "Pînă anul trecut", ne spune acvacultorul, "din lipsa fondurilor, am încercat tot felul de materiale autohtone: bidoane, pungi, PET-uri, mingi de plajă, materiale recuperabile. Pe genul acesta de instalaţii am construit tehnologia. Anul 2008 e primul cînd putem face producţie. Încercăm să schimbăm staţia-pilot într-o afacere productivă. Am putea obţine chiar şi 80 de tone pe an. Ar fi prima instalaţie care confirmă că stridiile pot fi cultivate în România pentru comercializare în cantităţi industriale."

MANUALUL CULTIVATORULUI DE MOLUŞTE. Sînt trei modalităţi de a cultiva în mare liberă moluştele: "cultura pe fund", "cultura în masa apei" (long line) şi "cultura pe pari", fiecare cu avantaje şi dezavantaje. Americanii preferă prima metodă pentru că e mai rentabilă, chiar dacă midiile au nisip în ele. "Cultura pe pari" se practică în zonele cu maree: se retrage apa – în zonă se bat pari, ca la vie, pe ei se înfăşoară o plasă sau colectorii, vine apa – se prind scoicile-puiet; se aşteaptă să crească, iar cînd au crescut sînt comercializate. La noi, marea e mîloasă, are mulţi bolovani şi e greu de cultivat altfel decît după metoda "long line". Principiul e simplu: două ancore – la două capete – şi o saulă lungă de 50 m. Pe saulă se pun nişte geamanduri, ca pe o frînghie de rufe, şi se leagă nişte cutii pe care vin şi se prind midiile. Se pot cultiva şi pe platforme petroliere, deşi, dacă întîlnesc petrolul, nu mai sînt comestibile.

AFLU CĂ MIDIILE ŞI STRIDIILE SÎNT MASCULI ŞI FEMELE. Diferenţa de sex se vede doar la microscop. "N-o să ştim niciodată ce mîncăm", îmi spune Mirică Crivăţ. "Sînt versatile, îşi schimbă sexul. Îşi dau seama, de exemplu, că într-o anumită zonă sînt prea mulţi masculi; restul teoriei o găsiţi la Darwin!". Spre deosebire de midii, stridia se fixează o singură dată în viaţă, la naştere; se sudează de suport, şi acolo se dezvoltă. Dacă se intervine mecanic asupra valvei, nu se mai fixează. Fenomenul e diferit faţă de midii, pe care poţi să le iei de aici şi să le duci dincolo fără probleme. Stridiile sînt filtratoare ale apei de mare. Cu cît ai mai multe într-un loc, cu atît claritatea apei este mai mare, pentru că ele mănîncă 24 de ore din 24. Stau deschise şi filtrează apa, în jur de 8 litri fiecare. Cît despre gustul stridiilor de Marea Neagră… "Am avut ocazia să-şi spună părerea un francez despre scoicile mele", îmi relatează Mirică Crivăţ. "După ce a mîncat, a conchis: «Sînt peste medie!». Francezii sînt sofisticaţi: înainte cu două luni de a vinde stridiile le recoltează dintr-un loc şi le duc în altul, unde se dezvoltă nişte alge verzi care le dau un gust deosebit... Eu mănînc stridiile cu lămîie. Simplu. Am intrat pe internet odată şi am văzut nu ştiu cîte reţete. Dar eu sînt acvacultor, nu bucătar."

O perlă la 100.000 de scoici

În iarnă am văzut în Constanţa midii vii, aduse din Italia. La hipermarket aveau preţuri între 80.000 şi 220.000 lei (vechi) kilogramul. Enorm! Cît priveşte stridiile, francezii le vînd la 2,5 euro bucata. "Eu le vînd sub un euro (80-90 de cenţi)", îmi spune Mirică Crivăţ, acvacultorul. "Îmi convine, ca producător. Au ritmul de creştere mai lent, se vînd la bucată... Contează şi cît sînt de curate. Cineva spunea despre stridiile aflate pe piaţă: «Au nisip, dar sînt bune». Ei bine, ale mele nu vor avea nisip. Nu-ţi convine să mănînci şi să-ţi scîrţîie nisipul în dinţi... Una la 100.000 are şi perluţe... În 1995 am fost în SUA. M-au dus la un restaurant unde era un acvariu foarte mare cu  scoici. Te duceai şi luai cu mîna o scoică pe care dădeai un dolar. Exista şansa să găseşti o perlă mică înăuntru. În colţ te aştepta un bijutier care imediat ţi-o prindea într-un inel. Am vorbit cu patronul: «Care-i logica?» Mi-a răspuns: «Cele mai proaste zile au fost cele în care am vîndut doar 700 de scoici!» Plăcerea jocului, norocul… Muzică, felicitări... Asta e! În marketing, americanii sînt geniali..."

STRIDIA JAPONEZĂ
"Ca să nu spună cineva că introduc o specie nouă, eu cultiv acum stridia japoneză, «Crassostrea gygas». E stridia cultivată cel mai mult în Europa şi în America. O stridie din asta poate creşte şi 20 de centimetri... Ele se păstrează gustoase şi după vîrsta de un an, dar, ştiţi cum e, carnea bătrînă..."

AMINTIREA
"Eu am avut în mînă nişte stridii din Marea Neagră care au trăit 10 ani. Într-o zi a intrat un pescador cu vaporul în instalaţie şi mi-a făcut-o vraişte, cu tot cu stridii. Mi-a părut rău de ele, nu de instalaţie. Aveam şase bucăţi crescute 10 ani. Am rămas doar cu imaginea lor"

GASTEROPODUL
"Acum vreo 40 de ani trăia şi la noi stridia de Marea Neagră, «Ostrea taurica». A dispărut din mai multe cauze. Se spune că un factor decisiv a fost intrarea în mare a unui melc – rapana –, pe care-l găseşti azi de vînzare în tîrg. Dacă ştii să-l pregăteşti, e chiar gustos! Acest gasteropod mănîncă scoicile"
Mirică Crivăţ - acvacultor