D-rul X, neîngăduitorul

“Nimeni, mai bine decat el, nu stia sa raspandeasca veselia, nici sa povesteasca o gluma, nici sa oranduiasca o excursie sau sa puna la cale vreo petrecere. Vorbea despre orice cu o iscusinta stapanitoare: despre istorie, geografie, botanica, religie, arta, chestiuni sociale. El era mai documentat decat oricine. Avea insa obiceiul neplacut de a nu lasa pe nimeni sa aiba alta parere. Ingamfarea lui era fara margini; cu o hotarare plina de dispret, inlatura orice parere care nu se potrivea cu a lui. Alfred fusese cu desavarsire dat pe mana lui. In timpul sederii noastre la Malta, d-rul X fusese singurul tovaras al fratelui nostru, afara de saptamanile de vacanta ale Craciunului pe care, de altfel, le petrecea la Malta, cu noi. D-rul X era tiran fata de elevul lui, n-avea rabdare, era neingaduitor si, culmea, ii placea sa-l ia in batjocura de fata cu altii; parca se bucura cand il facea sa roseasca si sa se simta prost. Noi, surorile, nu puteam rabda asa ceva, fara a ne indigna cumplit. D-rul X destepta, in inimile noastre, toata razvratirea pe care o sadesc tiranii in inimile supusilor lor. Nu indrazneam sa ne razvratim fatis sau sa ne impotrivim, dar am fi privit cu multa bucurie rasturnarea lui.

Pe fraulein as putea-o asemana cu vantul de miazazi. Avea vocea blanda, purtari blajine; parea toata numai bunatate, dulceata si dragoste despre omenire. Nimeni nu putea intrebuinta vorbe mieroase. Dupa cum zice o veche zicatoare: «Parca in gura ei, nici untul nu s-ar topi». La inceput furam cu totul cucerite de farmecul ei; se deosebea in mod placut de mademoiselle, uscativa si friguroasa batrana domnisoara.

Fraulein era mai tanara, mai frumusica si de-o obarsie mai de seama; se tragea dintr-o veche familie de aristocrati saraciti. Povestea despre ei toti, povesti foarte interesante, de asemenea despre fostul ei camin. Purtarile ei blande te fermecau, si se parea ca ti-ar lua partea si te-ar sprijini in orice primejdie sau nevoie.

Astfel stam in fata ei, fara aparare si fara banuiala. Mama fusese si ea cu desavarsire castigata de dulcea ei infatisare si de vorba ei ademenitoare; in scurt timp ajunsese nu numai favorita, ci si sfatuitoarea, a carei placere era totdeauna ceruta si ascultata mai degraba decat a oricui.

Foarte incet si treptat incepuram insa sa ne dam seama prin instinctul, ce nu da gres, al copiilor, ca era un lup in blana de oaie; ca vorbele ei slujeau pentru a-si ascunde gandurile, iar cuvintele ei blande erau acoperamantul unei dorinte nestavilite si cu totul instinctive de a face rau celor ce-o inconjoara. Povestile pe care le spunea pareau nevinovate si le ascultai fara banuiala; erau pline de haz, frumos rostite, si uneori chiar atingatoare, dar in fiecare vorba era otrava; otrava era si in insinuarile ei si, mai ales, in lucrurile spuse pe jumatate sau numai in crampeie. Uneori se parea ca tine partea cuiva, pe cand cu o iscusinta aproape diabolica, nu facea altceva decat sa-l sfasie si sa nu se lase in picioare nici o farama din buna lui reputatie, innegrindu-l totdeauna in inchipuirea noastra, mai mult decat ar fu putut-o face prin vorbele cele mai rautacioase. Revazand-o in amintire, cu purtarea ei dulceaga, nu o pot asemui decat cu aburul unor miasme; ceva nevazut care, cand nici nu te gandesti si te crezi ferit de orice primejdie, iti otraveste intr-atat aerul, incat e cu neputinta sa mai rasufli. Inraurirea ei era neinchipuit de vatamatoare. Tulbura orice prietenie, destepta dusmania printre cei ce se iubeau mai mult, facea pe fiecare sa banuiasca pe ceilalti. Era tot atat de distrugatoare ca si un bacil primejdios. Cei ce n-au cunoscut-o nu-si pot inchipui cu cata iscusinta stia sa se prefaca si sa para o fetiscana sincera si nevinovata, care povesteste, fara scop ascuns, o istorioara pentru a tine de urat ducesei. Avea darul sa-si ia o infatisare de buna-credinta, ce mergea pana la prostie. Vorbea fara a pune greutate in spusele ei, pe care le facea netede ca o matase bine tesuta, ­ parca vad si acum miscarea buzelor ei, pe cand graia astfel. Incetul cu incetul, ajunsesem sa uram blajina ei insirare de povesti nevatamatoare. Cunosteam, fara gres, infatisarea ce si-o lua atunci, si stiam indata ca trebuie sa ne ferim, caci ghiceam ca avea de gand sa innegreasca bunul renume al cuiva sau sa faca ca vreun servitor sa-si piarda locul, sau sa zugraveasca pe vreunul din profesorii nostri in culori mincinoase. Pentru noi, era un chin sa-i urmarim faptele; era un chin, mai ales pentru ca mama nu descoperi decat prea tarziu, cat de atanc tradatoare era din fire fraulein. Se furisase in aproape toate coltisoarele vietii noastre casnice, parerea ei era totdeauna ceruta si mai totdeauna ascultata; numai parerile ei aveau greutate si nu se lua in seama decat povestirea sau nascocirea ei despre orice lucru. Din nenorocire, ca ultima veriga in lantul uneltirilor ei, d-rul X se indragosti de dansa; se logodira, apoi se casatorira si, amandoi, impreuna, ajunsera o temuta putere, pe care nu dovedea s-o invinga nici una din vechile si iubitele inrauriri.'