Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Profesorul Alexandru Popescu-Zorica risca să aibă succes. Provenit dintr-o familie bogată, cu un tată politician cunoscut în epocă, Alexandru începuse o carieră universitară de matematician. Comuniştii i-au schimbat direcţia. Domnul Zorica, azi aproape nonagenar, a acceptat să stăm de vorbă despre epoca pe care a trăit-o.
Jurnalul Naţional: Tatăl dvs. era avocat şi şef al ţărăniştilor din Ilfov. Nu v-a tentat să vă băgaţi în politică?
Alexandru Popescu-Zorica: M-am născut la 28 martie 1920. Tata, provenit dintr-o familie de negustori medii de la Buzău, despre care se spunea că au avut la origine un fel de haiduci ce vămuiau comercianţii care treceau prin Întorsura Buzăului, a avut ambiţie. A făcut Dreptul, era un avocat de succes. După primul război mondial avea ceva faimă, căpătase Ordinul Mihai Viteazul pe front şi s-a apucat de politică, cu Ion Mihalache.
A fost unul dintre cei cinci fondatori ai Partidului Ţărănesc, a ajuns deputat şi prefect de Ilfov. Aveam o stare materială bună, aşa că am putut să îmi văd de matematică, pasiunea mea. Tata, care mersese bine în liceu, primise premii cărţi de matematică. Le-am descoperit de când eram copil şi m-au pasionat. Nu am făcut politică activă, dar asta nu m-a scutit de puşcărie.
De ce aţi intrat la închisoare?
Pentru nimic, practic. Am stat între 1951 şi 1954, pentru o presupusă omisiune de denunţ. Primisem acasă un inginer, Şerban Cosac, despre care nu ştiam că fusese legionar şi era dat în urmărire încă de la rebeliune. Au intrat la apă cinci familii pe care le vizitase, fără nici o vină. M-au arestat la 5 iulie 1951. Am fost condamnat la trei ani de închisoare. Nu m-au bătut în anchetă, securiştii ăia făceau gimnaziul la seral şi îi mai atrăgeam cu probleme de matematică. La puşcărie am stat cu Paleologu, care mi s-a părut un om slab.
Citește pe Antena3.ro
Port ţărănesc
Despre tatăl dumneavoastră, Nicolae, se spune că i-a trădat pe Maniu şi Mihalache, comparând ca martor al acuzării în procesul PNŢ, fapt pentru care a fost eliberat din puşcărie. Aşa afirmă, de exemplu, Cicerone Ioniţoiu, care sugerează că a căzut la înţelegere cu Nicolschi, să fie eliberat după proces...
Da, a fost martor, dar nu a trădat. În mărturia lui a făcut apel la statutul partidului. Nu a făcut înţelegere cu Nicolschi. A fost eliberat prin intervenţia lui CI Parhon, care prezida Parlamentul şi era procomunist. Trebuia să se căsătorească sora mea şi socrul ei, Ianculescu, era prieten cu Parhon, de asta l-au eliberat la 24 ianuarie 1948. Tata a murit de embolie la scurt timp, la 23 noiembrie 1948. Cine ştie ce ar fi păţit dacă nu murea. A murit tânăr, cu toate că era voinic şi în familie am fost toţi longevivi.
Când a fost parlamentar?
A fost ales în 1928 şi până în 1933 a fost "la putere", a fost şi prefect de Ilfov. Am şi o poză cu el chiar din 1918, când el cu Mihalache, Berbecaru, Văgăunescu şi încă un coleg, toţi întorşi de pe front, au fondat Partidul Ţărănesc.
Maniu şi Mihalache vă frecventau acasă? Umbla Mihalache în mod normal cu cămeşoi şi iţari sau era doar o fiţă pentru apariţiile publice?
Da, veneau amândoi, îi primea tata la o masă mare, aflată într-un corp de clădire distrus de bombardament, în 1944. Am amintiri cu ei, le dădeam bună ziua după care tata ne făcea un semn să ieşim, că aveau de discutat politică. Pe Mihalache l-am văzut numai îmbrăcat ţărăneşte. Avea un brâu mare, mă impresiona. Şi pe Virgil Madgearu l-am cunoscut bine, era un domn serios.
Îl vedeam la Sinaia sau la mare, la Carmen Silva. În 1939-1940 îi promisese lui tata că îmi face rost de o bursă în Anglia, fiindcă veneau timpuri grele. Nu a mai apucat, săracul, l-au asasinat legionarii. Cine ştie unde eram acum dacă reuşeam să plec... Madgearu era şeful direct al lui tata pe linie de partid, el era preşedinte la Ilfov, tata secretar general. I-a spus odată lui tata că m-a lăudat profesorul meu Mihoc, şi a fost foarte mândru.
Când aţi intrat la Matematică era puternică acolo organizaţia legionară? Se băteau legionarii cu colegii evrei?
Când am intrat eu erau ceva legionari în anul trei. Îl ţin minte pe Şabac, care a făcut carieră de matematician şi a reuşit să-şi ascundă trecutul. Mai erau Mercureanu şi Flondor, din familii de legionari. La noi atmosfera era calmă, nu ieşeau bătăi ca la Medicină. Eu eram prieten cu colegii evrei, cu Preciado şi Şaikin, făceam probleme împreună, le publicam. La rebeliune au fost ceva tensiuni. Eu eram ostil legionarilor după asasinarea lui Madgearu.
Când i-a terminat Antonescu pe legionari am trimis, cu un grup de colegi, la ziarul Universul o telegramă de mulţumire către mareşal. Colegii legionari nu au vrut să mă lase să intru în facultate, mi-au pus o mână-n piept. În câteva zile s-au calmat. În timpul regimului legionar şi tata a fost în pericol, îl căutau. A trebuit să doarmă la un general Gârleanu, să se ascundă. Partidul era desfiinţat din 1938, oficial, dar ei activau. Tata ţinea şedinţe de partid la Carul cu Bere.
Ştiu că aţi fost asistentul poetului şi matematicianului Ion Barbu, pe numele real Dan Barbilian. El zicea că s-a culcat cu peste 4.000 de femei. E adevărat că avea asemenea lipici la dame?
He, he, eu ştiu numai de vreo 2.000, dar din astea cine ştie câte erau numai nişte simple curve de bordel...
Cum aţi scăpat de front?
Avusesem o operaţie grea în 1937, aşa că nu m-au luat în armată. După facultate am rămas în universitate ca asistent al lui Barbilian.
De ce se făcuse Dan Barbilian legionar?
Îşi dorea să ajungă profesor plin. Din invidie, poate, profesorul Ţiţeica îi blocase cariera, îl ţinea doar conferenţiar cu toate că era un matematician senzaţional. Se înscrisese la legionari fiindcă ei îi promiseseră că-l avansează, dar nu cred că era convins. El a avut ceva necazuri din cauza lui Ţiţeica încă de la începutul carierei, din 1921, când a primit o bursă la Gottingen. În loc să-l îndrepte spre marii algebrişti de acolo, l-a trimis la un profesor Landau. Abia în 1930 l-au făcut conferenţiar şi eu l-am prins aşa. În 1942 i-au făcut propria catedră de algebră.
Vă mai citea şi poezii la cursuri?
Eu l-am prins într-o perioadă în care se dezicea de el ca poet. Îi repugna să i se aducă aminte de asta.
Lui Barbilian îi cam plăcea să chefuiască... Vă lua cu el în oraş?
Da, după cursuri mă lua la Nestor sau la Capşa. Odată m-a făcut să chiulesc de la un curs plicticos şi am plecat la 9:00 de dimineaţa la Nestor. El bea svarţ cu coniac şi discuta despre orice. Era aşa de fermecător că nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul şi a venit chelnerul cu nota, se făcuse 11:00 noaptea.
Ştiu că era un tip coleric şi chiar mai sărea la bătaie...
Da, se enerva repede. Am auzit că l-a pocnit pe un student de-al lui, unul Sireţchi, care a fost obraznic cu el. La noi se purtau nedrept cu el. Era mai apreciat la Gottingen decât la Bucureşti. La o întrunire a matematicienilor din ţările latine, la Palma de Mallorca, a fost ales unanim să prezideze, iar aici nu îi dădeau catedră Ţiţeica şi Pompei.
Ştiu că Ţiţeica i-a rătăcit lui Barbilian un memoriu asupra seriei hipergeometrice şi cu incursiuni de tip Gauss, ceva senzaţional. Îl făcuse în 1918, când era în război la partea sedentară, pe Prut. S-a pierdut definitiv, nici Barbilian nu l-a refăcut. Era drăguţ că la Capşa Barbilian se certa şi se împăca frecvent cu Camil Petrescu şi Alexandru Rosetti. La un moment dat, era "duşman" cu Rosetti şi s-au întâlnit în uşă la Capşa. Şi-au întors spatele reciproc şi s-au pocnit spate în spate.
Epurări
Erau şi comunişti printre matematicieni?
Erau câţiva mai de stânga, printre care şi Simion Stoilov, care în timpul războiului , în Franţa, a fost alături de partizani. Mulţi se făcuseră conjunctural, după 1944, de frica epurărilor. Şi pe mine m-au epurat din Universitate, se făcuse o comisie condusă de profesorul Aristide Hallanai care i-a dat afară pe toţi cei neconvenabili politic. Mai târziu, profesorul a regretat ce a făcut. Eu eram convins că o să fie jale cu ei în sfera ruşilor.
Am avut în casă o institutoare, madmoiselle, Arlette Dugas, franţuzoaică, care fusese la curtea ţarilor, l-a cunoscut şi pe Rasputin, mi-a confirmat că acesta era un fel de hipnotizator. Ea ştia multe despre Rusia, prinsese acolo revoluţia. Intrase în serviciu la familia mea în 1933 şi a murit aici în casă, în 1968.
Era născută în 1889 la Saint Nazaire. Ne povestea de curtea ţarilor, unde fusese companiona doamnei Gorubova, doamna de onoare a ţarinei. Aşa am învăţat franţuzeşte. Reuşise să scape din Rusia cu Transsiberianul şi cu un vapor de la Vladivostok. Ajunsese ca instituoare aici mai întâi la ministrul Tăzlăoanu şi apoi la o familie Cernat. A rămas aici, ţin minte că a primit cadouri când a venit De Gaulle în România a primit cadou o râşniţă, care acum e la ginerele meu, în SUA.
Ştiu că Barbilian stătea tot aici, în zonă... Vă vizitaţi?
Da, stătea pe Carol Davilla la numărul 9. Ca o coincidenţă, el iubea foarte tare animalele şi acum acolo e un cabinet veterinar. La 1 aprilie 1961, eram la Grădina Botanică, să iau nişte răsaduri de la directorul Tarnavschi, cu care eram prieten. La un moment dat a apărut Simion Stoilov, cu cea de-a doua nevastă. Tarnavschi m-a scos din birou, dar am auzit că Stoilov se interesa cum să ajungă la Barbilian.
A fost ultima lor întrevedere, Stoilov a murit după trei zile. În aceeaşi seară, pe la 9:00, m-am dus pe strada Doctor Lister să iau nişte fructe de la un magazin ţinut de armeni. Am dat nas în nas cu Gerda Barbilian, nevasta lui. Era înnebunită că Dan vrea portocale, dar armenii nu mai aveau. Eu luasem de dimineaţă, aşa că am plecat acasă, le-am luat pe ale mele şi i le-am dus.
Tatăl dumneavoastră era avertizat că o să aibă loc actul de la 23 august?
Da, ştia de la partid că o să se petreacă ceva. Se simţea în ţară că ajunsese rea situaţia. În primii ani de război în România era prosperitate, frontul era departe, petreceam la baruri, la Fu Chang, era unul cu jazz. Am conştientizat că o să se petreacă ceva atunci când au început să bombardeze americanii în 1944, la 4 aprilie au distrus chiar casa mea.
