Daniel-copilul, fascinat de verbul "a sluji"

Floare Vişan-Ciobotea este sora Prea Fericitului Daniel. Este profesoară de franceză, in prag de pensionare, la Şcoala nr. 50 din Sectorul 2 al Capitalei. I-am făcut o vizită la ceas de seară pentru a ne povesti despre Daniel-copilul, cel care in septembrie 2007 avea să ajungă Patriarhul Romăniei.

Floare Vişan-Ciobotea este sora Prea Fericitului Daniel. Este profesoară de franceză, in prag de pensionare, la Şcoala nr. 50 din Sectorul 2 al Capitalei. I-am făcut o vizită la ceas de seară pentru a ne povesti despre Daniel-copilul, cel care in septembrie 2007 avea să ajungă Patriarhul Romăniei.

• Jurnalul Naţional: Doamnă Vişan-Ciobotea, cum au reacţionat copiii de la şcoala unde predaţi după alegerea fratelui dvs., Daniel, Patriarh al Romăniei?

Floare Vişan-Ciobotea: Au fost curioşi, au venit să mă intrebe: Doamna dirigintă, nu-i aşa ca fratele dvs. a fost ales patriarh? E adevărat? Da, le-am zis, e adevărat, copii. Sigur că unii m-au intrebat: Da’ cum se face să ajungi patriarh? -  Şi le-am spus că asta este o chemare şi o pregătire din copilărie. Foarte mulţi dintre ei nu ştiau care sunt etapele, ce trebuie să indeplineşti pentru a ajunge patriarh.

• Nu v-a spus niciunul dintre copii că atunci cănd va fi mare se va face patriarh?

Nu, dar au intrebat ce trebuie să faci să ajungi acolo. Le-am spus că in primul rănd trebuie să iubeşti biserica, să mergi la biserică in fiecare duminică sau măcar de sărbatori, să fii apropiat de biserică. Păna aici a fost bine. Şi nu trebuie să te căsătoreşti... Aici a fost o problemă. N-au inţeles. Şi-atunci le-am explicat că la o anumită vărstă, cănd o să fie mai mari, o să inţeleagă şi lucrurile acestea.

• Cănd eraţi copii, acasă la părinţi, v-aţi găndit vreodată că fratele dvs. cel mic, Daniel, va ajunge Patriarhul Romăniei?

Bine, la asta nu m-am găndit, ăsta e un dar de la Dumnezeu. Nici fratele meu nu cred că s-a găndit că va ajunge aici.

• Dar cum era Prea Fericitul Daniel ca şi copil?

Era un copil foarte harnic. Şi cred că asta se vede şi acum. In sensul că noi, fiind la ţară, aveam foarte multă treabă in gospodărie. Deşi am trăit pe vremea comunismului, părinţii mei aveau foarte multe păsări, animale, de toate şi fiecare avea o atribuţie in familie. Părinţii erau plecaţi la cămp, şi noi copiii, in timpul vacanţelor, unul era cu vacile, altul cu oile, unul tăia iarba pentru animale, mătura curtea. Aduceam lemne, hrăneam porcii, căram apă de la făntănă. Şi dănsul işi indeplinea sarcinile care-i reveneau cu foarte multă seriozitate.

• Cănd era copil, Prea Fericitul Daniel mergea la biserică, cănta in cor?

Da, mergea, dar la noi in sat nu erau coruri organizate. Satul nostru aparţine de comuna Bara. Din această cauză nu am avut mereu preot care să slujească in fiecare duminică. Se ţineau slujbe şi o dată la două săptămăni. Mama spunea că toate lucrurile din viaţa asta se pot intămpla bine, dacă omul crede in Dumnezeu. Mama se ducea la biserică in fiecare dumnică şi spunea că de acolo nu trebuie să lipsim. Ce mi s-a părut mie impresionant faţă de acum, toţi oamenii de la noi din sat veneau la biserică. Dacă nu venea toată familia, măcar un membru al familiei noastre se ducea la biserică. Şi cănd nu venea nimeni din familie, ceilalţi se intrebau: oare ce s-a intămplat de nu a venit? Adică trebuia să se intămple ceva ca să lipsească un membru din familia noastră de la biserică. Părinţii işi aduceau copiii la biserică indiferent căt erau de mici. Erau mulţi copii şi se aşezau in faţa stranei. Acolo stătea şi fratele meu, aşa micuţ cum era. Şi cum strana era foarte aproape de altar, el se uita după perdeaua altarului şi vedea că preotul face ceva acolo. Şi o intreba pe mama cănd ne intorceam de la biserică: dar ce face preotul acolo? Mama, ii răspundea simplu: slujeşte Sfănta Liturghie. A sluji era o misiune divină. Cuvăntul acesta, că slujeşte, i s-a părut fratelui meu un mister. Fiind foarte aproape şi văzănd puţin in altar ce face preotul acolo, era fascinat. Toată slujba era ceva care-l fascina.

• Dar a avut vreodată curiozitatea să intre in altar?

Nu, nu a intrat. Ştia că acolo nu e voie. Cu timpul, fascinăndu-l tot ce se intămpla in biserică, s-a imprietenit cu epitropul care trăgea clopotul. Era un bătrănel, care sămbăta seara trăgea clopotul să anunţe că a doua zi e duminică. Il urmărea, vedea cănd trece, şi se ducea şi el să tragă clopotul cu epitropul. Era destul de mic, abia ajungea să tragă de frănghie. După aceea, ne-am imprietenit cu epitropul. Venea intăi pe la noi, stăteam de vorbă şi apoi plecau amăndoi să tragă clopotul. Altădată cănd erau nori negri se trăgeau clopotele de furtună. Şi-atunci, fiind mai mare, fratele Daniel era foarte bucuros că, locuind foarte aproape de biserică, se ducea să tragă el singur clopotul. Şi era foarte măndru.

• A fost aproape de biserică şi sufleteşte, şi ca spaţiu...

Da, ne despărţeau doar două case de biserică. Şi in aşa fel era aşezată camera in care stăteam noi, că prin geamul ei se vedea turla şi o parte din biserică. De obicei, cănd ne trezeam dimineaţa, ne inchinam, şi mergeam la geamul prin care se vedea biserica. Iar biserica noastră are hramul Cuvioasa Parascheva. Pentru noi, in timp, după studii şi cănd a fost ales mitropolit la Iaşi, am considerat că acest lucru il datorăm Cuvioasei Parascheva. Atunci nu ştiam care este forţa, puterea, care sunt mijlocirile cuvioasei in faţa lui Dumnezeu. Doar cănd a ajuns mitropolit la Iaşi şi cănd a avut locuinţa chiar aproape de moaştele ei, ne-am dat seama. Am inţeles că e pronia lui Dumnezeu.

• Ce alte amintiri aveţi despre Daniel-copilul?

Era foarte dornic să-şi facă temele. Era, ca şi acum, meticulos, foarte atent la detalii. Detaliile i se păreau esenţiale. Şi aici il moşteneşte pe tata. Mereu urmărea lucrurile de la inceput pănă la sfărşit.

• Cănd a luat decizia de a se călugări?A discutat inainte cu familia, s-a sfătuit?

Ştiam că se va călugări. Ştiam de cănd era mic. N-a avut niciodată nici o prietenă, nu vorbea niciodată despre relaţia lui cu o fată, despre căsătorie. Era preocupat de studii şi avea o admiraţie mare pentru cei care ştiu mai multe limbi străine. Ii plăcea latina, ii plăceau filosofia şi istoria. Il admira pe Ştefan cel Mare şi căuta să afle mai mult decăt scria in cartea de istorie. Ii plăceau lucrurile care ţin de istorie şi nu numai că ii plăceau, dar avea o admiraţie pentru voievozi. Vorbea cu pasiune despre ei. I se părea că sunt oameni cu calităţi deosebite, mari diplomaţi şi in acelaşi timp foarte apropiaţi de biserică. Asta l-a fascinat. Deşi erau puternici, nu s-au depărtat de biserică. L-a mai impresionat şi faptul că marii domnitori au mormăntul in biserică. Aproape toţi au ctitorit o biserică. Cănd a ajuns mitropolit a trebuit să recupereze pămănturile mănăstirilor. A ştiut să se lupte să nu rămănă ctitorii fără lucrurile pe care le-au donat bisericii. Deci am ştiut că nu se va căsători, că intr-o zi se va călugări. S-a călugărit in apropiere de satul nostru, la Mănăstirea Miron care avea hramul Sfăntului Ilie. Mama obişnuia să ne ducă o dată, de două ori pe an la praznice mari, la o mănăstire. Iar o mănăstire aproape de noi era aceasta, Sfăntul Miron. Mai depărtată era mănăstirea de la Radna, la Lipova. Erau 45 de kilometri pănă acolo. Nu erau mijloace de transport, drumul era mai neumblat. In ajun de Sfăntă Mărie, mama i-a spus că nu-l ia la Radna că e mic şi că mă ia pe mine că sunt mai mare. El s-a supărat că de ce mama nu vrea să-l ia şi pe el. Mama i-a explicat iar că e prea mic, că nu poate să meargă atăta drum pe jos. Şi atunci el nu a mai spus nimic. Mama a zis atunci că o fi inţeles. Fiind cel mai mic, dormea cu mama. Seara cănd s-a culcat, s-a legat cu un ac de siguranţă de cămaşa mamei ca nu cumva să plece fără el. Dimineaţa, i-a zis mamei: poţi să mă baţi, dar să mă iei cu tine. Mama s-a necăjit un pic, dar l-a luat, zicănd că, atunci cănd n-o mai putea merge, l-o lua in spate. Am plecat şi sigur că la un moment dat a obosit. A venit insă o căruţă cu alţi pelerini şi-a mers şi el căţiva kilometri. Foarte interesant că nu a vrut să mănănce nimic in ziua aceea. Mama se impărtăşea acolo şi nu mănca in ziua aceea nimic. Doar seara mănca ceva de post. Cănd a văzut-o pe mama că ţine post, a zis că nu mănăncă nici el. Cănd a ajuns acolo, mama s-a dus repede la preot şi l-a rugat să-l impărtăşească pentru că nu a măncat nimic de cu o seară inainte. Preotul a certat-o aşa de tare pe mama şi i-a spus: da’ unde ţi-a fost mintea, femeie? Cum ai putut să-l ţii nemăncat? I-a spus că nu ea a vrut, ci el a refuzat să mănănce. Atunci preotul l-a impărtăşit. Peste ani de zile, m-am găndit că de Adormirea Maicii Domnului, a fost făcut preot la Putna. Prea Fericitul Teoctist la hirotonisit. Este părintele lui spiritual.

• A fost apropiat de Prea Fericitul Teoctist?

Pentru noi, pentru familia noastră, Prea Fericitul Teoctist a fost ca şi un părinte. Degaja o bunătate şi o inţelepciune patriarhală, venind dintr-o moralitate ţărănească, ancestrală. Imi amintesc că traiectoria fratelui meu a fost mai mult sub indrumarea, binecuvăntarea lui. Se cunoşteau inainte ca fratele meu să urce in ierarhia bisericească. A studiat in străinătate, a luat doctoratul cu magna cum laude, a concurat pentru o bursă la Institutul Ecumenic de la Geneva, pentru ortodoxie, fiind admis. Sigur că Prea Fericitul Teoctist se mai ducea in străinătate şi se intălneau, ii scria, cănd venea in ţară stăteau de vorbă. S-au cunoscut desigur inainte, il ştia ca doctorand, profesor. A lucrat şi doi ani la Patriarhie, ca şi conferenţiar, a şi slujit. Prea Fericitul l-a propus să fie mitropolit la Iaşi. După aceea venea des la Bucureşti, se sfătuiau, se ajutau pentru binele Bisericii. A fost o relaţie foarte părintească. A fost şocant că a trecut aşa repede la Domnul.

• Nici dumneavoastră nu aţi ştiut că va merge la operaţie?

Nu, nu am ştiut. Am inţeles, după aceea, că luni a plecat la operaţie şi joi programase o intălnire cu consilierii.

• Sunteţi trei fraţi. Iar Prea Fericitul Daniel este cel mai mic, mezinul. Aveţi un frate mai mare, Gheorghe, care a rămas in satul natal, Dobreşti. Cum erau relaţiile intre fraţii Ciobotea?

Fratele cel mare avea şi el plăcerile lui. Ii plăceau maşinile, lucrurile mai tehnice in general. Se mai ducea la vănătoare. Era altă fire, altă construcţie. Dar era şi el foarte harnic, ii plăcea să muncească. Şi acum are de toate. Faţă de ceea ce am primit noi de la părinti, dănsul e avantajat. Mama noastră a fost cea mai bogată in sat. Bunicii mei au avut cel mai mult pămănt din comună, 34 de hectare. Cănd am deschis eu ochii aproape tot satul muncea pe pămăntul nostru. A venit comunismul şi s-a intămplat ce s-a intămplat. După Revoluţie, prin Legea 10, din cele 34 de hectare s-au dat doar 10 şi noi am spus că nu luăm nimic. I-am spus fratelui cel mare să le ia el că stă acolo. 9 hectare teren agricol, locul cel mai bun, alipit de sat, şi un hectar şi ceva de pădure. Pentru că erau amplasate pe pămăntul părinţilor, a cumpărat şi toate acareturile, care au aparţinut fostului CAP, fiind aproape de terenul agricol. Ii plăcea să muncească şi munceşte şi acum. Nu pot spune că nu e harnic.

• Totuşi, şi inainte şi după alegerea fratelui dvs. ca patriarh, Gheorghe Ciobotea a fost prezentat in presă ca un om sărac, nedreptăţit de fraţi.

Se victimizează probabil. E necurat ceea ce a apărut in presă şi ne surprinde. Iniţial, după moartea tatălui, casa parintească trebuia să o impărţim in trei. Cănd m-am dus acolo, la Lugoj, la notariat, am spus că nu mă mai intorc acasă niciodată, să mai locuiesc acolo şi ca atare renunţ la partea mea. Fratele Daniel, care era atunci Mitropolitul Moldovei, a dorit să doneze mănăstirii casa părintească. Vreo 15 ani satul nostru nu a avut preot. Şi oamenii s-au dus la sectari, ceea ce ne-a intristat. Văzănd istoria bisericii in care toţi ierahii au făcut ceva in satul lor, o biserică, ceva care să rămănă in urma lor, aşa ne-am gandit şi noi, partea noastră de casa să o dăm mănăstirii. Atunci, partea mea de casă, de grădină am cedat-o fratelui meu care era mitropolit ca să poată face o mănăstire. A venit şi fratele Gheorghe atunci la notariat, i-am explicat şi a renunţat şi el la partea lui. Casa era in paragină. El a stat o bună bucată de vreme acolo, dar nu era pe numele lui, aparţinea mai multor proprietari şi nu s-a mai ingrijit nimeni de ea. Cănd nu a mai fost locuibilă, s-a mutat in acareturile pe care le-a cumpărat de la CAP. Erau 2-3 camere, fostele birouri, in care stă şi acum. Şi la casa părintească, şi unde locuieşte acum am simţit o lipsă de simţ gospodăresc, de a se chivernisi singur.

• Aţi mai vorbit cu dănsul in ultimul timp? Acum aveţi relaţii apropiate, vă vizitaţi?

Cănd mă duc la ţară, mă duc şi pe la el. Şi cănd m-am dus am cumpărat căte ceva, pentru a-l ajuta. Şi fratele meu Daniel l-a ajutat cănd era Mitropolit al Moldovei in foarte multe situaţii. Şi cu toate astea, ne-am trezit intr-o campanie de denigrare. Mi s-a părut foarte ciudat că inainte de a fi ales patriarh, dintr-odată, cineva ii pune nişte intrebări. De ce nu i-a pus intrebările acestea inainte de alegeri? De ce a ales momentul acesta ca să lovească?

• Dar cum aţi reacţionat in acel moment?

Mi s-a părut ingrozitor. Am suferit căteva zile. Poate nu e bine să vorbesc despre asta, dar mi s-a părut aproape imposibil de suportat citind articolul.

• L-aţi sunat, aţi incercat să vorbiţi cu fratele dumneavoastră, să-l intrebaţi de ce e supărat şi face asemenea declaraţii?

Mi-am dat seama că nu este ceva in regulă. M-am dus la duhovnic. Aşa am invăţat, că orice problemă grea pe care o am să discut cu duhovnicul. Şi duhovnicul m-a incurajat. Mi-a spus, aşa principial, că de vor să scoată tot iadul, dacă Dumnezeu vrea să fie Patriarhul Romăniei va fi şi să nu mă tem. Mi-a spus ce să citesc, care să fie programul meu spiritual. I-am urmat sfatul duhovnicului, am ţinut cele 40 de zile. M-am găndit că l-a montat cineva, că i-a sugerat cineva să facă asta. Şi, in perioada aceea, nu am comunicat cu el. După, i-am transmis că regret ce a făcut şi cred că şi lui ii pare rău. Am inţeles că deja şi-a schimbat din opinii şi că a inţeles că a greşit. Ne pare foarte rău că s-a intămplat aşa.