x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dar tu, Mitreo, Oprisane, Vanghelie…

Dar tu, Mitreo, Oprisane, Vanghelie…

de Gabriela Antoniu    |    16 Mar 2006   •   00:00

Anuntul lui Adrian Nastase ca va demisiona din functia de presedinte executiv al PSD si de la sefia Camerei Deputatilor a fost urmat de o serie de reactii pro si contra. Deputatul de Hunedoara Cosmin Nicula apreciaza ca problemele din partid nu se rezuma doar la Nastase si ca vor mai urma si alte demisii in partid.

SI ALTII CU BUBE. Ca vor fi demisii sau nu vom vedea. Cert este ca nu doar Nastase era liderul de la centru cu bube-n cap care strica imaginea PSD. Lista e lunga si cuprinde fie lideri de la centru, fie din teritoriu, care deunazi ii cantau prohodul lui Nastase. Unul ar fi secretarul general Miron Mitrea, care a trecut si el pe la DNA, intr-o alta cauza in dosarul Zambaccian. El este cercetat pentru luare de mita si primire de foloase necuvenite in legatura cu un imobil detinut de mama sa. Lucrarea la acest imobil a fost facuta de o firma din grupul de companii detinut de Sergiu Sechelariu.

Si Marian Oprisan, liderul PSD Vrancea, este urmarit penal pentru "deturnarea" materialelor de constructii ANL catre vila mamei sale. El a fost pus sub invinuire de procurorii DNA intr-un dosar complex, avand ca obiect o serie de achizitii publice facute de "baronul" de Vrancea.

Lista continua cu Marian Vanghelie, liderul PSD Sector 5. Desi s-a decis neinceperea urmaririi penale, "primarul care este" a trecut si el pe la PNA. Si aceasta dupa ce un control al Curtii de Conturi la Primarie a scos la iveala ca Vanghelie, alaturi de alti doi functionari, a schimbat destinatia sumelor alocate de la bugetul de stat pentru caldura unor firme detinute de un apropiat al primarului Sectorului 5.

TREI DOSARE. Supranumit "Papusarul politicii romanesti", deputatul PSD Viorel Hrebenciuc completeaza lista. Potrivit relatarilor din presa centrala, in dosarul "BRD Busteni" Hrebenciuc apare nominalizat intr-un document judiciar (neinstrumentat de fostul PNA), potrivit caruia o suma de un milion de dolari (mita) trebuia sa ajunga la mai multe VIP-uri PSD-iste, printre care se numara si Viorel Hrebenciuc, considerat un protector politic din Moldova pentru afaceri cu bani spalati (cumparare de pamanturi) in judetul Ilfov. Tot DNA il cerceteaza pe Hrebenciuc pentru implicarea sa in afacerea "Vidisamp" (Vaslui), un alt dosar de coruptie. Hrebenciuc mai apare implicat, pentru posibil trafic de influenta, in cel de-al treilea dosar de coruptie al fostului presedinte de la Tribunalul Mures, Andreea Ciuca, trimis in judecata sub acuzatiile de primire de foloase necuvenite, abuz in serviciu si accesare ilegala a unor date electronice din serverul PNA.

×
Subiecte în articol: eveniment