Involutia politica, economica si so-cial-culturala a societatii romanesti si cresterea izolationismului politic intern si international al regimului Ceausescu si-au pus amprenta si asupra dimensiunilor si naturii activitatii colaboratio-niste de tip informativ-operativ. Relevarea intensitatii procesului colabora-tionist va soca Romania daca va avea curajul sa se pri-veasca in oglinda.

Pentru a complica si mai mult sarcina potentialilor evaluatori politici si juridici ai fenomenului colaborationist informativ-operativ, viata mai ridica un alt obstacol nu tocmai usor de depasit intr-un climat politic si moral precum cel de azi in Romania: unii informatori clasici, colaboratori si fosti informatori clasici deveniti colaboratori si-au schimbat in anii ’80 pozitia, devenind critici deschisi sau de "cabinet" ai regimului.

In aceste conditii, ei au fost din nou reclasificati, de aceasta data in categoria dosarelor de supraveghere sau urmarire informativa, facand ei insisi de aceasta data obiectul activitatii retelei informative din care facusera parte anterior. O alta situatie ce invita la o serioasa reflectie si demonstreaza cat de dificil ramane procesul de evaluare corecta a acestei categorii de colaborationisti este cea in care membrii retelei informative din perioada regimului ceausist au ramas activi si si-au continuat activitatea informativa (fie ea si in noile forme cosmetizate) dupa 1989 in cadrul bazei operative curente a serviciilor de informatii si de securitate precum SRI, SIE, DIM, SPP etc.

Dilema exonerarii "actualilor"

Implicatiile politice si morale ale unei atari stari de fapt sunt deosebit de importante, devenind un adevarat nod gordian prin vicierea de fond a intregului proces de evaluare corecta a colaborationismului intr-un cadru ce depaseste analiza pur academica. Poate fi exonerat un informator sau colaborator implicat in actiuni calificate ca fiind specifice politiei politice numai pentru faptul ca activeaza in prezent sub umbrela protectoare a "noilor" servicii de informatii si securitate de dupa 1989?

Cine decide in mod obiectiv daca ponderea negativa a activitatilor desfasurate in timpul regimului comunist este contrabalansata de importanta activitatilor pe care le desfasoara in prezent? Pot aceste "noi" servicii speciale mai mult sau mai putin reformate (ceea ce reprezinta cel putin teoretic un serios handicap profesional in ipostaza reformarii reale a mostenirii institutionale ceausiste) sa "refuze" oportunitatea de a folosi o retea informativa bine instruita si cu experienta mostenita de la fostul regim? Iar daca in conditiile in care in "timpuri liberale" (1971) ale regimului ceausist reteaua informativa pe profilul "informatiilor interne" recte a celor calificate azi drept "politie politica" numara peste 35.000 de informatori si colaboratori - cifra de altfel necesar a fi multiplicata din ratiunea elementara dictata de involutia dramatica a situatiei politice - cam ce proportie a fost "reciclata" in cadrul evenimentelor "tumultoase" de la inceputul anilor ’90?

Daca nu ar fi profund tragic, prin natura performantelor iesite din comun ale regimului in manipularea perversa a destinelor a sute de mii de oameni, procesul descris ar fi unul de un "umor ionescian". Un motiv in plus pentru societatea civila, altfel foarte incisiva in a utiliza acest subiect ca instrument al luptei politice pentru refacerea societatii pe baze morale sanatoase de a nu se lasa antrenata cu usurinta intr-o abordare superficiala a acestui fenomen atat de complex cum este hidra colaborationismului nascut la "sanul" regimului comunist.

Proportii si statistici

Dinamica si meandrele procesului descris mai sus pot fi ilustrate foarte bine de urmatoarea statistica oficiala: in anul 1967, reteaua informativa a Securitatii includea 118.576 de persoane, din care 83.911 erau informatori clasici. In anul 1971, reteaua informativa avea 100.187 de persoane, din care ponderea era detinuta de aceasta data de cei 59.553 de colaboratori (deci informatori/colaboratori) si "numai" 27.744 de informatori clasici. Am ales aceasta perioada pentru ca reprezinta sub aspectul climatului politic "varful liberalizarii" sau al "primaverii politice" postbelice romanesti, cand regimul comunist ceausist a capitalizat la maximum sprijinul politic al unei parti importante a societatii romanesti. In patru ani, structura retelei informative s-a modificat, la randul ei, in mod dramatic, cel putin sub aspect formal: a "pierdut" pe drum 18.389 de colaborationisti, 56.137 (!!) de informatori clasici si s-a "imbogatit" cu 44.704 de colaboratori (colaboratori/informatori).

Coroborate cu cifrele ce reflecta dinamica cresterii numarului total al membrilor PCR, modificarile de ordin structural din cadrul compozitiei retelei informative vin sa confirme bascularea unui numar semnificativ de fosti informatori clasici catre categoria colaboratorilor. Aceeasi perioada 1967-1971 devine deosebit de relevanta si sub aspectul dinamicii si intensitatii activitatii de urmarire si supraveghere informativa desfasurata de securitate ca urmare a directivelor politice primite de la conducerea superioara de partid. Astfel, in anul 1967, totalul bazei de lucru (adica totalitatea activitatilor de supraveghere si urmarire informativa) a fost de 424.464 de cazuri, din care 417.075 erau in supraveghere informativa generala (adica "inamici" potentiali, fiind putin sau deloc activi) si 7.389 de cazuri aflate in urmarire informativa ("inamici" activi si lucrati conform metodologiei aprobate).

In anul 1971, baza de lucru avea sa sufere o contractie dramatica, fiind de numai 36.583 de cazuri, dintre care 27.046 de cazuri in supraveghere informativa generala si 9.537 de cazuri aflate in urmarire informativa. O diferenta de 387.881 de cazuri la nivelul bazei de lucru, ceea ce reprezinta o scadere de 91,4%.

Ramane in sarcina viitorilor cercetatori sa lamureasca opinia publica catre ce fel de activitati au fost dirijati cei 100.187 de membri ai retelei informative in anul de gratie 1971, avand in vedere marimea bazei de lucru si climatul politic general al momentului. In sfarsit, nu este lipsit de interes sa aruncam o privire asupra profilurilor de activitate in care era angrenata reteaua informativa cam in aceeasi perioada, respectiv anul 1972: un numar de 35.657 de membri ai retelei informative erau folositi pentru profilul "informatii interne", adica categoria definita si incriminata azi mai mult sau mai putin exact, cea de "politie politica"; un numar de 29.028 de membri ai retelei informative erau folositi pentru profilul "informatii economice"; un numar de 16.369 erau folositi pentru profilul "contrainformatii (CI) militare"; un numar de 10.323 erau folositi pentru profilul "contraspionaj". Total: 91.377 de informatori, colaboratori/informatori, rezidenti etc. De remarcat ca, pentru fiecare profil de activitate informativa, ponderea majoritara a fost detinuta de colaboratori, deci informatori membri de partid.

Daca in anul 1972 se mai respecta cat de cat politica separatiei profilurilor de activitate informativa, in deceniile opt si noua situatia s-a schimbat dramatic prin augmentarea intensa a sarcinilor specifice retelei informative cu cele proprii profilului "informatiilor interne". Colaborationisti recrutati initial din necesitatile dictate de specificul muncii operative in celelalte domenii au fost impinsi si obligati sa-si extinda activitatile in directia colectarii de informatii specifice "politiei politice". In spiritul corectitudinii trebuie mentionat ca multi colaboratori pusi in asemenea situatii au mimat mai degraba indeplinirea "noilor sarcini", iar o mica categorie chiar a avut curajul sa refuze implicarea. Nu mai putin adevarat este insa ca altii - si acestia nu au caracter de exceptie - au vazut in noile sarcini o oportunitate de a se rafui sub noua umbrela cu inamicii personali, cu colegii de munca sau competitorii de pozitii ierahice. Mass-media au publicat de altfel, in perioada postdecembrista, destule documente ce ilustreaza situatia de mai sus.

INTREBARE. Pot noile servicii speciale mai mult sau mai putin reformate sa "refuze" oportunitatea de a folosi o retea informativa bine instruita si cu experienta mostenita de la fostul regim? jurnalul foto

Involutia politica, economica si social-culturala a societatii romanesti in ultimele doua decenii si cresterea izolationismului politic intern si international al regimului lui Nicolae Ceausescu aveau sa-si puna in mod natural amprenta si asupra dimensiunilor si naturii activitatii colaborationiste de tip informativ-operativ.

Am mai spus in trecut ca relevarea intensitatii procesului colaborationist in acea perioada va soca societatea romaneasca daca va avea vreodata curajul sa se priveasca in oglinda. Si, pentru a nu ramane la nivelul afirmatiilor generale, iata cateva exemple cu titlu ilustrativ, ce pot oferi opiniei publice cateva puncte de referinta solide pentru intelegerea amplorii acestui fenomen la nivelul suprastructurii si aparatului birocratic al sistemului institutional romanesc:
- Ministerul Afacerilor Externe: peste 95% in centrala si 99% in cadrul oficiilor diplomatice din exterior;
- Ministerul Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale: peste 90% in centrala si 99% la oficiile diplomatice din exterior, ca si la birourile companiilor mixte romano-straine cu sediul in tara sau in strainatate;
- Intreprinderile de Comert Exterior: (ICE-rile pe diferite profile de activitate economica): peste 90% in centrala si 99% din reprezentantii acestora la oficiile economice din strainatate;
- Ministerul Finantelor, Banca Nationala, Banca Romana de Comert Exterior (BRCE) si celelalte principale institutii financiare: sectoarele si persoanele implicate in activitati cu caracter international, tranzactii si operatiuni de importanta nationala: peste 90%;
- Restul ministerelor de profil economic, industrial, prin sectoarele implicate in activitati cu caracter international sau de interes national: peste 90%;
- Ministerul Invatamantului, Ministerul Justitiei, Ministerul Culturii, Departamentul Cultelor, Ministerul Sanatatii, institutiile de invatamant superior si institutele de cercetare stiintifica, Agerpres, principalele mass-media centrale si locale; institutii si organisme subordonate aparatului de partid (gen Trustul Carpati, Academia "Stefan Gheorghiu", Institutul de Istorie de pe langa CC al PCR etc.): peste 50% cu un procentaj de pana la 90% pentru sectoarele de interes international si national;
- In anul 1989, conducerea principalelor ministere mentionate, incepand cu pozitia de adjunct al ministrului si continuand cu cele de directori generali, directori, sefi de servicii si de birou, era reprezentata de ofiteri acoperiti, ofiteri deplin conspirati si membri ai retelei informative. O situatie similara a existat si pentru toate intreprinderile de comert exterior, centrale economice, celelalte institutii centrale si la nivel judetean.

Sirul exemplelor ar putea continua cu inca multe alte exemple. Ceea ce este important sa se inteleaga insa atunci cand se incearca interpretarea si evaluarea corecta a colaborationismului si indeosebi a celui de tipul informativ-operativ este ca un singur om putea parcurge de-a lungul vietii si carierei sale profesionale toate treptele colaborationismului informativ: de la simplu informator la cel de colaborator, la cel de colaborator cu plata, referent, referent cu plata, ofiter, ofiter acoperit, ofiter deplin conspirat in cadrul aceleiasi sau mai multor institutii.

Fara a face din aceste cazuri o regula generala, trebuie subliniat ca ele depasesc prin proportii mai ales la nivelul suprastructurii institutionale a regimului comunist din anii ’70 si ’80 statutul cazurilor de ordin particular. Tot pe aceeasi grila a complexitatii se afla si cei care au fost la un anumit moment dat, asa cum am mai mentionat anterior, rezistenti ai regimului comunist si apoi au trecut in categoria colaborationistilor, dupa cum au fost colaborationisti care au sfarsit in deceniul noua prin a fi opozanti sau disidenti ai aceluiasi regim.

Sub imperiul confuziei

Nu mai putina confuzie domneste azi in ceea ce priveste natura relatiilor oficiale dintre Securitate ca institutie si sefii civili din cadrul sistemului birocratic institutional. Daca intr-o prima faza a regimului comunist acestia din urma isi puteau pastra pozitiile ierarhice fara a deveni membri ai retelei informative, in deceniile opt si noua acest lucru nu a mai fost posibil. Asa cum acceptul de a deveni membru al PCR crea conditii favorabile pentru deschiderea portilor catre o educatie si cariera profesionala mai mult sau mai putin normala, in ultimele decenii ale regimului ceausist acceptarea conditiei de membru al retelei informative s-a substituit factorului politic drept garant al securitatii profesionale si sociale.

O stupida si birocratica politica institutionala a Securitatii de a desemna drept indicator anual al eficientei activitatii ofiterilor numarul mereu crescand al recrutarilor de informatori si colaboratori care activau in principalele domenii de activitate socio-economica avea sa povoace o "inflatie" inimaginabila a retelei informative. Ca urmare a acestei politici s-a ajuns la situatia ca diferitele compartimente si unitati operative ale Securitatii sa intre intr-o competitie aberanta, care a condus practic la nivelul unor institutii la recrutarea cvasitotalitatii angajatilor acesteia. Tot in registrul comic al teatrului absurd pot fi inregistrate situatiile in care, din motive de conspirativitate, unii membri ai retelei informative sau chiar ofiteri deplin conspirati cu pozitii importante in institutiile civile primeau ordin sa se lase recrutati formal de ofiteri apartinand altor unitati operative de securitate. Efectele acestei aberatii s-au resimtit puternic la nivelul societatii romanesti atat printr-o extindere maligna a colaborationismului in proportii de masa la nivelul suprastructurii, dar si cultivarii la scara nationala a sindromului "unul din patru romani e informator" si care a avut drept consecinta subminarea prin suspiciune a sentimentului natural al solidaritatii civice si nationale.

Va urma