x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dealerii de droguri îi dau lui Boc pe la nas

Dealerii de droguri îi dau lui Boc pe la nas

de Andreea Sminchise    |    29 Mar 2010   •   00:00
 Dealerii de droguri îi dau lui Boc pe la nas
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Magazinele de vise, închise de Guvern la sfârşitul lunii februarie, se redeschid. Cu noi droguri legale pe rafturi, evitând lista celor 36 de substanţe interzise de OUG 6/2010, patronii spice-shopu­ri­lor îşi vor vedea în continuare, nestin­gheriţi, de treabă. Printre noile produse legale se numără şi "Generation 2012", un "îngrăşământ" vândut momentan doar pe internet. Noul drog este un praf ale cărui reacţii adverse sunt mult mai puternice şi mai periculoase decât cele ale plantelor deja scoase de la comercializare.

Premierul Emil Boc a tunat şi-a fulgerat împotriva drogurilor legale până când a avut în mână o lege împotriva lor. Că în forma actuală e inu­ti­lă şi, practic, a fost făcută degeaba n-a mai contat. Mai puţin de o lună le-a trebuit importatorilor şi distribuitorilor de plante cu efecte psihoactive să se replieze şi să scoată pe piaţă o nouă serie de dro­guri legale.

În timpul scurs de la în­chi­de­rea magazinelor de vise şi până acum, dealerii nu au avut prea mult de pierdut - stocurile rămase au fost vândute prin superpromoţii în cele zece zile "de graţie" acordate de Guvern pentru lichidare, iar apoi activitatea dealerilor s-a mutat pe internet. Forumurile şi site-urile specia­lizate sunt pline de anunţuri de vânzare a substanţelor psihoactive.


REŢELE DE FANI
Cel mai mare distribuitor de plante şi substanţe cu efecte psihoactive din ţară, Spice Distribuiton, îi ţine pe clienţii magazinelor de vise la curent cu evoluţia situaţiei acestora pe reţelele de so­ci­a­li­za­re din mediul electronic. Pe Facebook, Spice SHOP are 275 de fani, iar recent lan­satul lor cont de pe Twitter are deja 20 de follow-eri.

Gălăţeanul Alin Rotaru, proprietarul Spice Shop Distribuition, anunţă pe Facebook că "la 26 martie 2010 se redeschid magazinele în următoarele oraşe: Arad, Târgu-Mureş, Sighişoara, Buzău, Ploieşti, Mangalia!". Discuţiile de pe pagină se învârt în jurul acestui anunţ şi a unui nou produs, care se vinde deja cu spor pe internet - Generation 2012.

Centrul Naţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) avertizează că această substanţă este extrem de pe­riculoasă şi poate duce la moartea consumatorilor. "Este vorba despre un praf comercializat sub acoperirea de în­gră­şă­mânt pentru plante. De fapt, este o sare de baie, asemănătoare celor incluse deja pe lista substanţelor interzise, dar cu o concentraţie mult mai mare de substanţe active. Consumul ei, fie şi o singură dată, provoacă stări de iritare şi de nervozitate necontrolată", spune Gigel Lazăr, reprezentantul oficial EURAD (n.r. - Fundaţia Europe Against Drugs) la Consiliul Europei.


"E OTRAVĂ CURATĂ"
Săptămâna trecută, un tânăr de 22 de ani din Bucureşti a ajuns la Spitalul Alexandru Obregia într-o stare de agi­ta­ţie extremă. Fusese adus de tatăl său, după ce consumase Generation 2012. În timp ce era consultat de medic, băiatul a devenit şi mai nervos, totul culminând cu un episod de violenţă necontrolată căruia i-a căzut victimă o asistentă. Femeia a primit din senin un pumn în faţă, care i-a dislocat dantura şi i-a rupt buza.

Despre efectele Generation 2012 vor­besc şi fanii Spice SHOP de pe Facebook. "Din ce am auzit, Generation 2012 va rupe norma... şi cică e mai senzaţie decât magic-ul", spune Andrei Ioniţă. Utilizatorul Horas Last Noise detaliază: "E mai senzaţie decât orice, dar nu recomand... o să regreţi a 2-a zi k ai băgat, dar oricum, merge o dată să vezi cum e". "Da, 2012 îţi rupe fashu... cel mai tare... m-a ţinut la maxim", zice şi Florin Gavrilas.

Acelaşi Horas Last Noise îşi povesteşte pe Facebook experienţa cu Generation 2012: "Mi s-a părut totuşi prea puternic. L-am combinat cu băutură şi n-am dormit 3 zile, e mai tare decât specialul şi magicul la un loc, dar nu aş mai face-o a doua oară". "Pe lângă faptul că G2012 nu-ţi dă acel kik caracteristic, îţi dă nişte palpitaţii demne de cel mai reuşit infarct...", spune Fratea Ştefan. Drept răspuns la atenţionarea sa, un alt utilizator al reţelei sociale se amuză - "hahahah super şi eu vreau :))".

Alin Rotaru îşi atenţionează şi el fanii de pe Facebook: "Vă rog mult aveţi grijă ce băgaţi în voi! Mare grijă la noul produs 2012, nu fac antireclamă, dar aveţi mare grijă, acest produs este foarte cancerigen şi periculos!". Contactat telefonic, Rotaru ne-a declarat că nici unul dintre magazinele Spice Shop Distribution nu va vinde Generation 2012: "Aş fi nebun să fac asta! E otravă curată", susţine el.

"2012 e naşpa. O dă asemănător cu mefedrona pe moment, dar... îţi rupe creierii, dă palpitaţii, transpiraţie abundentă şi stare de vomă după aia. A doua zi te simţi mai rău decât după o noapte cruntă de beţie. Ideea e să te simţi bine, nu să îţi afecteze viaţa 3 zile", spune pe Facebook şi Andrei Ioniţă.


LIVRARE RAPIDĂ
Chiar dacă în unele magazine de vise nu va fi comercializat, Generation 2012 se găseşte la liber pe internet. Anunţurile care au invadat forumurile promit, cel puţin în Bucureşti, livrări nonstop: "Livrare în 15-20 de minute. Livrăm în toate cartierele din Bucureşti, în cel mai scurt timp posibil, avem şoferi peste tot. :-D". Preţurile variază de la 50 de lei pentru 0,5 grame de praf până la 350 de lei pentru 2 grame.

Unul dintre site-urile pe care se vinde noul drog legal se numeşte chiar www.generation2012.ro. L-am contactat pe proprietarul paginii web şi i-am cerut să ne întâlnim. Ne-a oferit praful la pre­ţul de 170 de lei pentru un gram. Când ne-am exprimat temerile cu privire la efec­tele adverse, a ridicat din umeri: "Ăsta e ca Magic-ul (n.r. - vechiul Magic Powder, aflat acum pe lista substanţelor in­ter­zise). Eu nu consum, deci nu pot să vă zic cum e. Unii dintre clienţii mei spun că e mai tare ca Magic-ul, alţii că e mai slab... Da' am auzit şi eu că are nişte efecte mai nasoale. Nu pot să vă zic sigur. Ori­cum, de legal e legal. Dacă vreţi, îl luaţi, dacă nu, nu", ne-a spus tânărul care s-a recomandat "Petru".

Şi pentru că ne tot co­deam, ne-a oferit o alternativă: "Dacă nu-l vreţi p-ăsta, mâine aduc unul nou. Ăla e ca Special-ul (n.r. - vechiul Special Gold, acum interzis) şi am înţeles că nu are atâ­tea efecte naşpa. Mâine cred că o să îl am pe site. Deocamdată nici nu are denumi­re, că acum se fac etichetele". Pre­ţul nou­lui drog va fi mai mare, spune dealerul - "900 de mii pe 0,25 (n.r. - de grame)".


MINISTRUL "HABARNAM"
Raportul pentru Europa al Centrului de Monitorizare a Drogurilor de la Lisabona, din noiembrie 2009, arată că România este pe locul 4 în Europa la comercializarea pe internet a substanţelor psihoactive, după Regatul Unit, Germania şi Olanda. "Statul român nu are nici o politică de prevenire a consumului acestor substanţe. În plus, trecerea a 36 de plante şi substanţe în ilegalitate nu a rezolvat nimic. Atât timp cât nu se vor trece toate substanţele psihoactive pe lege, ele vor apărea la infinit. Întotdeauna comercianţii vor fi cu un pas înaintea noastră. Singurele explicaţii pentru metoda asta de lucru a Guvernului sunt fie indiferenţa, fie complicitatea cu aceşti distribuitori...", spune Gigel Lazăr, reprezentantul oficial EURAD la Consiliul Europei.

Contactat telefonic, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, recunoaşte că habar n-avea că s-au redeschis magazinele de vise:
"N-am ştiut că deja s-au deschis, dar, ori­cum noi nu am închis aceste magazine. Ele s-au închis, pentru că nu mai aveau ce vinde...". Ministrul spune că lista celor 36 de substanţe scoase în afara legii poate fi completată oricând prin ordonanţă de Guvern: "Momentan, doar aceste substanţe se află pe listă, pentru că ele au fost cele identificate de specialiştii noştri. La elaborarea ordonanţei şi a listei au cola­borat mai multe instituţii. Competenţa pentru adăugarea de noi substanţe pe listă aparţine Ministerului Sănătăţii, iar noi vom face acest lucru imediat ce vom avea semnale de la instituţiile statului".

Se pare că de Generation 2012 n-a auzit nici o instituţie a statului până acum... Altfel, nu-i aşa?, l-ar fi anunţat şi pe mi­nistrul Sănătăţii... "Nu ştiu ce este Gene­ration 2012, deci nu pot să fac vreun comentariu despre acest drog. Declaraţia mea rămâne la ceea ce v-am spus până acum", încheie Cseke Attila. Dacă chiar vreţi să ştiţi, domnule ministru, daţi un search pe Google...

×
Subiecte în articol: special plante exotice