"Delfinul" - Cu submarinul la reparat

Singurul submarin romănesc se pregăteşte de submersie. Ministerul Apărării Naţionale a luat decizia de a pune "Delfinul" in funcţiune pănă la finele anului 2007. Ironia sorţii face astfel ca aparatul de producţie sovietică să poată deveni activ in flota unui stat membru NATO.Â

Recent, ministrul Apărării Teodor Meleşcanu a readus in discuţie problema singurului submarin romănesc. Prezent in baza navală de la Constanţa cu ocazia plecării in misiune a fregatei Regele Ferdinand, Meleşcanu a afirmat că submarinul va fi reparat pănă la sfărşitul anului. Termenul este puţin forţat, dar cert este că există voinţă pentru repararea submarinului Delfinul.

Ironia sorţii este că atunci cănd a fost cumpărat, in anii ’80, Marina Militară a incercat să achiziţioneze un submarin din Vest şi a fost tatonată piaţa din Olanda, Franţa şi Germania. Romănia a fost refuzată insă de statele NATO, pe simplu motiv că era o ţară comunistă şi făcea parte din Tratatul de la Varşovia. In prezent, suntem in NATO şi se caută soluţii pentru repararea submarinului in şantiere din Vest.


CUMPÃ...RAT DE LA RUŞI CU 61,5 MILIOANE DE DOLARI. Povestea submarinului "Delfinul" este una lungă. Marina Militară Regală a avut trei submarine: Delfinul, Marsuinul şi Rechinul. Cel mai activ pe timpul celui de-al doilea război mondial a fost Delfinul. Cele trei submarine au ieşit din serviciu in 1959 şi au fost tăiate in 1960. După invazia ruşilor in Cehoslovacia in 1968 şi poziţia antisovietică a lui Ceauşescu, s-a concretizat o nouă concepţie de apărare a ţării. Ceauşescu dorea să-şi intărească armata. Aşa a luat naştere Programul Naţional Naval, parte integrantă din Programul Naţional de Apărare a RSR. In acest program era prevăzută, printre altele, infiinţarea unei unităţi de submarine.


PROIECT. In acest scop s-a pus la punct un proiect care, pe hărtie, cuprindea o mare unitate, cu o bază la mal şi trei subunităţi a căte trei submarine. O unitate urma să fie dislocată la Mangalia, una la Midia şi una la Sulina. Comandamentul Marinei Militare de atunci, prin departamentele speciale, a făcut propuneri de achiziţii. Au fost tatonaţi producători din Franţa, Grecia, Olanda, Iugoslavia şi URSS. Discuţii s-au purtat şi in cadrul Comitetului Tehnic din cadrul Tratatului de la Varşovia. Aici se stabileau Programe de inzestrare, prin acorduri de lungă durată. Aceste programe aveau durata de cinci ani, ca şi cincinalele interne. Cu toate tatonările făcute in Vest, nu s-a stabilit nici o colaborare. Aşa cum era de aşteptat, Romănia a fost refuzată de producătorii de armament din NATO. A rămas varianta blocului comunist. S-au purtat discuţii cu Iugoslavia. Exista posibilitatea ca submarinul să fie construit intr-un şantier iugoslav, dar cu tehnică rusească. Dar aliaţii de atunci, ruşii, au refuzat să coopereze intr-un astfel de proiect cu Belgradul. Singurele variante rămase erau cea pur sovietică şi cea chinezească. Ofiţeri din Marina Militară au făcut vizite la Beijing şi Moscova pentru discuţii.

Chinezii ofereau condiţii foarte avantajoase. Ei vindeau insă un submarin de tipul "Proiect 33", tot de concepţie rusescă. Submersibilul era de nivelul anilor ’40 şi era depăşit moral. Chinezii se ofereau să livreze şase submarine. Primul ar fi trebuit să fie construit intr-un şantier chinez, următorul tot acolo, dar cu muncitori romăni, iar celelalte patru intr-un şantier romănesc. Cu toate astea, a fost preferată varianta rusească. Ruşii au acceptat să ne ofere un submarin foarte performant, care şi in prezent este bine cotat.


INZESTRARE. In programul de inzestrare a Armatei a fost prinsă in buget plata căte unui submarin pe cincinal, incepănd din 1970 pănă in 1985. In primele două cincinale după ’70, ruşii au refuzat să livreze submarinul promis. Banii prinşi in buget pentru submarin in cincinalul ’70-’75 au fost folosiţi la achiziţionarea de rachete Kub. Cu acestea s-au format cinci divizioane, cu căte trei baterii de rachete fiecare. Abia in anii ’80 ruşii şi-au dat acordul pentru livrarea submarinului cerut. Ca performanţe, submarinul din clasa Kilo, cu un deplasament de 2.400 tdw. la suprafaţă şi 3.080 in imersiune, era cotat al doilea, după un model german de aceeaşi talie.

In cadrul fostului Tratat de la Varşovia erau preţuri preferenţiale. Ruşii au cerut pe submarin 66 de milioane de dolari, dar comisia romănă a negociat şi s-a semnat contractul pe suma de 61,5 milioane de dolari. Submarinul a fost contractat in 1984 cu şantierul Gorki, actual Niznii Novgorod, şi a fost livrat in august 1985. Delfinul a fost adus cu o navă doc pe Volga şi apoi, pe canale, pănă la Marea Neagră. Livrarea
s-a făcut la Odessa. Primul echipaj al submarinului, compus din 54 de oameni, a fost şcolit in trei unităţi de submarine din fosta URSS. Marinarii au făcut cursuri, două luni la Poti (port la Marea Neagră), un an la Riga (port la Marea Baltică) şi, la final, două luni de practică la Odessa.


OPERA LUI KARMELITZIN. Submarinele din clasa Kilo au fost proiectate de academicianul Karmelitzin şi are căteva imbunătăţiri structurale care-i sporesc calităţile nautice şi tactice. Delfinul are 72,9 metri lungime, 10 lăţime şi este proiectat după metoda picăturii de apă alungite. Acest proiect este diferit de cel al submarinelor clasice, cu etravă. Dată fiind forma sa, submarinul inaintează mai uşor in imersiune şi mai greu la suprafaţă. Viteza de croazieră la suprafaţă este de 8-12 noduri, iar in imersiune 20 de noduri (aproximativ 40 de km pe oră). Cota periscopică este de 17 metri, iar adăncimea de navigaţie in regim de absorbţie aer de la suprafaţă prin tub şnorkell este intre 25-30 de metri. Adăncimea maximă de lucru este de 300 de metri, iar adăncimea optimă de luptă este de 250 de metri. Autonomia sub apă este de nouă zile şi opt ore. Cea de-a două inovaţie a inventatorului rus a fost invelişul submarinului.


DESCRIERE. Corpul submersibilului este invelit in cauciuc, la fel ca la submarinele atomice. Sistemul exterior cuprinde bucăţi de cauciuc lipite pe corp cu o grosime de şapte centimetri. Acestea au in structură orificii dispuse după forma curbei lui Archimede. Aceste orificii preiau emisiile cu ultrasunete emise de sonarele de pe navele adverse şi le dispersează. Aşa se face că acestea nu se mai intorc la emiţător şi navele sau submarinele nu mai pot localiza submersibilul. De asemenea, toate agregatele şi tubulaturile sunt aşezate pe amortizoare de cauciuc, respectiv au manşoane la trecerea prin pereţii despărţitori. Toate acestea fac submarinul Delfinul foarte greu de detectat. Viteza de zgomot zero este de trei noduri, in timp ce alte submarine au zgomot zero doar atunci cănd nu se mai deplasează pe sub apă. Submarinul Delfinul a fost prima navă din Flota militară romănească dotată cu calculator universal de bord BIUS (sistem integrat de prelucrare a informaţiilor pentru conducerea luptei). Calculatorul este deservit de trei operatori. Acest sistem preia şi operează toate informaţiile primite de la senzorii externi, dar şi de la cei interni. Chiar mişcarea membrilor echipajului este monitorizată. Sistemul este dublat de un altul, pe sistem clasic, compus din componente elctromagnetice. Propulsorul care antrenează elicea este un motor electric, tocmai pentru a reduce zgomotul la bord. Acesta este alimentat de un acumulator compus din două grupuri a căte 64 de elemenţi, plus patru de rezervă. Fiecare grup căntăreşte 60 de tone.


ARMAMENT ŞI SISTEME PERFORMANTE. Delfinul dispune de un complex automatizat de lansare torpile calibru 533,4, compus din şase tuburi, toate dispuse in prova. De la bord se pot lansa şapte tipuri de torpile, printre care şi torpile teleghidate prin fir tip Tiger fish, dar şi torpile de viteză cu oxigen. Sistemul de realimentare a tuburilor este de tip revolver, dublat de unul mobil şi unul fix. Fiecare sistem are căte şase torpile. Submarinul poate lansa 18 torpile in 6,4 minute şi mai poate lua la bord 24 de mine speciale. Delfinul mai deţine un sistem de lansare a ţintelor false şi un complex de rachete antiaeriene IGLA 1. Ca senzori, submarinul are trei sisteme de radiolocaţie. Observaţia la suprafaţă se face pănă la 50 de km, iar submersibilul mai deţine sisteme de protecţie şi bruiaj pentru ducerea războiului electronic. Pentru lupta in imersiune, Delfinul este dotat cu un complex hidroacustic GAS, compus din şase staţii de ascultare, care pot sesiza zgomotele navelor in regim pasiv pe o rază de 200 de km. In prova, submarinul este dotat cu detectoare de mine şi mai are un sistem de supraveghere a regimului de funcţionare a elicei. Prin aceste sisteme, calculatorul de bord BIUS poate supraveghea şi urmări ţintele submerse in regim activ (impuls-ecran) la distanţe de pănă la 80 de km. De asemenea, poate urmări in două sectoare diferite evoluţia ţintelor şi poate determina simultan elemente de atac. Asupra acestora se pot lansa succesiv şarje de torpile.


RESURSA ACUMULATORILOR, EPUIZATa DIN 1995. Prin contract, submarinul este garantat 25 de ani, in condiţiile in care reviziile tehnice standard lunare anuale plus o reparaţie medie ar fi fost urmate intocmai. După 20 de ani de exploatare, ar fi trebuit să se efectueze un control tehnic general al submarinului. In funcţie de evaluarea stării tehnice a acestuia, se mai putea prelungi utilizarea sa cu incă cinci ani. Dacă situaţia o cerea, era stabilită o reparaţie capitală, in urma căreia durata de funcţionare i se putea mări intre 10 şi 15 ani. La submarinul Delfinul nu s-au făcut decăt reparaţii lunare şi anuale. Prima reparaţie trebuia efectuată in anul 1990. Din cauza schimbării regimului şi a evenimentelor ce au urmat, aceasta nu a mai fost făcută nici pănă in prezent, din lipsă de fonduri. Una dintre problemele pentru care submarinul nu a mai fost funcţional este cea a acumulatorilor care alimentează propulsorul. Resursa acestora s-a epuizat din 1995. De atunci, submarinul nu a mai ieşit in misiune in mare. Grupul de acumulatori cu care a fost livrat submarinul Delfinul a rezistat trei ani, deşi era garantat doi ani şi jumătate. Al doilea grup a fost importat in 1988 şi a fost montat la bord cu asistenţă din partea constructorului. Acesta a funcţionat tot trei ani şi nu a mai fost inlocuit nici pănă in prezent. Atunci cănd au fost schimbate, aceste baterii au costat trei milioane de dolari. Acum insă nu doar bateria este problema submarinului. Este nevoie de o evaluare profundă a stării tehnice a submersibilului şi trebuie stabilită o listă de reparaţii. Aceasta este, se pare, destul de lungă. Conform instrucţiunilor de exploatare la bord, există sisteme care asigură vitalitatea şi menţinerea in parametri a submersibilului. Din 1992, echipajul a respectat toate prevederile privind exploatarea şi intreţinerea agregatelor şi instalaţiilor pentru a asigura funcţionarea sistemelor vitale. Au fost executate lucrări de intreţinere lunare şi reparaţiile anuale. Au fost menţinute in stare de funcţionare sistemele vitale ale submersibilului. Starea tehnică a submarinului este bună din punct de vedere al funcţionării la mal. Totuşi, multe dintre agregatele şi componentele tehnice ale submarinului au resursa de funcţionare epuizată. Specialişti care cunosc situaţia submarinului afirmă că aducerea sa in stare de operabilitate insumează mai multe etape.


SPOREŞTE CAPACITATEA LA GRANIŢA DE EST A NATO. Mai intăi trebuie executată o defectaţie amănunţită a sistemelor şi mecanismelor submarinului. O astfel de operaţiune poate dura aproximativ două luni. Contractarea bateriei, aducerea şi montarea ar putea dura incă o lună. Apoi intocmirea unui program de revizie tehnică, urmat de inlocuirea elementelor care nu mai prezintă garanţie in funcţionare, montarea acestora, reglarea şi etalonarea şi executarea de probe de mare poate dura intre 4 şi 6 luni.

Costul unei asemenea reparaţii, plus achiziţionarea pieselor, este apreciat de aceiaşi specialişti la aproximativ 12 milioane de euro. Dar costurile variază in funcţie de starea exactă a submarinului, in momentul in care el va fi desfăcut bucată cu bucată. Există deja o ofertă tehnică de reabilitare din partea celei mai mari companii de specialitate din lume in domeniul naval. Dacă Statul Major al Forţelor Navale este hotărăt să meargă inainte şi să accepte oferta pe care o are deja, considerată una avantajoasă, atunci efortul merită făcut, pentru ca submarinul Delfinul să devină operaţional.

Submarinul ar spori semnificativ capacitatea de luptă a Forţelor Navale Romăne acum, cănd suntem responsabili pentru o importantă porţiune din graniţa terestră şi navală de est a NATO.
In prezent, submersibilul a fost transferat de la Divizionul de nave şcoală al Academiei Navale "Mircea cel Bătrăn" la Centrul de scafandri, in perspectiva operaţionalizării.

Soluţii avansate de salvare

Delfinul are condiţii foarte bune de habitat la bord. Există două careuri. Postul de medic chirurg este obligatoriu in organigrama echipajului submarinului. Acesta işi poate amenaja sala de operaţie in careul ofiţeri, care are o dublă intrebuinţare. Masa se adaptează pentru operaţie şi incăperea este dotată cu sisteme de monitorizare şi alimentare cu oxigen. Cu toate că spaţiul este restrăns pe submersibil, acesta este folosit la maxim. Submarinul are un sistem de salvare a echipajului. Adăncimea de la care echipajul se poate salva este de 120 de metri. Intr-o ecluză de salvare intră pe rănd membrii echipajului, se egalează presiunea cu cea de afară, după care sasul este deschis şi pe o sfoară marinarii urcă la suprafaţă. Pe sfoara pe care se urcă la suprafaţă sunt semnalizate adăncimile la care marinarii fac pauze de egalizare a presiunii, pentru a nu fi afectaţi de efectul bend (in cazul in care corpul nu se adaptează la presiune, in artere apar bule de aer care pot produce decesul). O altă modalitate de salvare este cu ajutorul unui batiscaf, ce coboară la submarin şi se fixează etanş pe gura sasului de salvare. Pe aici se face transferul de echipaj in batiscaf, cu ajutorul căruia se ajunge la suprafaţă.