"Democratia te moleseste"

Cand ii privesti caricaturile descoperi ca, de fapt, el n-a facut altceva decat sa te tina sub lupa. Ani in sir. A vorbit despre tine, desenand. Ti-a stiut toate secretele, te-a urmarit stand la cozi, fugind din tara, facand amor sau indreptandu-ti antena de pe bloc inspre "bulgari".

Mihai Stanescu a fost celebru cand opera lui circula in samizdat. Dupa Revolutie, romanii l-au asaltat pe artistul a carui figura n-o stiau

Daca stai bine si te gandesti, poate si datorita lui ai reusit sa treci peste aberatiile unui sistem totalitar. Mihai Stanescu a scris, prin desen, jurnalul Epocii de aur. A supravietuit desenand si, prin desenul sau, i-a incurajat si pe altii sa mearga mai departe. A acceptat sa stea de vorba cu Jurnalul national si sa ne spuna ce crede el despre romani.

Jurnalul National: Ni s-a dus vestea in lume ca am fi hoti. Ce parere aveti dumneavoastra despre romani?

Mihai Stanescu: Despre romani... Nu stiu daca stampila asta este bine pusa. Eu cred ca au fost hoti, sunt si vor fi. Acum, eu nu stiu ce fura. Pot sa fure lucruri. Inainte, pe vremea lui Ceausescu, furau de la CAP. De fapt, furau ce le furase regimul: lor le furase pamantul, ei si-l aduceau inapoi. In zilele noastre, cei care fura devalizeaza banci, fabrici, paduri. Ce o sa furam in continuare din Uniunea Europeana putem vedea deja. Au plecat unii dintre noi, au furat acolo, unii sunt trimisi inapoi, altii raman sa fure in continuare. Eu sper sa fure pana vor ajunge si europenii la nivelul nostru de trai.

Ati spus ca nu este bine pusa stampila de hot... Atunci cum sa ne zicem, suntem mai "descurcareti", mai "adaptabili"?

Eu stiu? Poate ca multi dintre noi suntem puturosi si d-aia, in loc sa traim din munca noastra, luam de la altii. Sunt unii pe la noi specializati in asta. Nu stiu (o spune, cu ochii proptiti in pamant - n.r.)... ca sa fim cinstiti, suntem si cinstiti, si hoti. In orice caz, ar fi mai bine sa furam inimi decat lucruri, acte.

Cum faceati rost de carne pe vremea lui Ceausescu? Aveati prietenii, d-astea, de convenienta, cu persoane care stateau la coada, va foloseati de-un pensionar?

Eu am o caricatura intr-una dintre cartile mele in care o doamna, care sta la coada la carne, spune ca ea nu crede-n reincarnare. Pe timpuri, eu nu-mi prea faceam mancare acasa, nu stateam la coada, nu aveam rabdare sa stau, mancam la autoservire. La un moment dat, nici sarmalele nu se mai faceau cu carne. Mi-aduc aminte... Chiar aici, in Piata Palatului, era o autoservire unde se consumau sarmale din peste. Si chiftelele erau din peste, ca disparuse carnea, in anii ’80. Aveam frigider, dar il tineam inchis, ca si televizorul. Nu le dadeam drumul decat cateodata.

...Si-atunci pe bulgari!

Si-atunci pe bulgari, da. Majoritatea prietenilor invatasera limba bulgara. Eu nu, tineam televizorul inchis in continuare.

Ati urat vreodata statul?

Eu uram statul la coada, si statul in Guvern. Dar cel mai mult il uram pe dictator, pentru ca cred ca de la el ne veneau toate necazurile si probabil si de la noi, ca nu eram in stare sa zicem ceva, sa traim mai bine. Il aplaudam cu totii-n cor, ne-am meritat soarta. Au fost cativa disidenti, dar nu asa, de talia celor din Ungaria sau Polonia. Eu eram trist, asa cum era multa lume, ca nu puteam face mai nimic. Mai faceam si eu cate un desen, il aratam la prieteni si ma comportam ca un om liber, asa am supravietuit. Ce gandeam aia desenam. Ma certau unii, ma mai interziceau altii, dar nu ma lasam. Asta e cu libertatea.

Statul? Noi nu stiam prea bine. Nu era Guvern adevarat, nu erau alegeri libere, deci nu-i puteam invinui pe aia care aplaudau decat pe cei care conduceau.

Cum de n-ati emigrat?

Pai, n-am emigrat pentru ca nu stiam sa fac cerere de emigrare. Eu, daca as fi emigrat, as fi emigrat legal. Pentru ca am fost de multe ori in strainatate, am castigat multe premii d-astea, la concursuri de caricaturi, si-atunci astia erau nevoiti sa imi mai dea si viza. Mai faceam si eu scandal, mai faceam si cate-o greva si-atunci imi dadeau viza. Deci puteam sa raman. Chiar mi s-a oferit in America o slujba. La un ziar, caricaturist. Ma plateau cu 6.000 de dolari. Da’ am zis ca nu-mi trebuie mie piscina, nu-mi trebuie mie bani! Mai bine in Romania, ma mai stie lumea pe strada, ma intalnesc cu ei. In America mergi, nu intalnesti pe nimeni, nu-ti zice nimeni ca te iubeste, ca te uraste, ca te apreciaza. Si probabil ca d-asta. Sau poate ca eram si ceva patriot. Dar e mai bine pentru un artist sa traiasca intr-un loc in care sufera mai mult, pentru ca atunci e mai inspirat. Eu, atunci, in perioada de dinainte de ’89, aveam idei foarte multe si foarte bune. De-asta am si luat premii, pentru ca majoritatea desenelor mele erau cu iz politic. Acum nu mai am asa idei, pentru ca sunt liber si nu mai sunt incrancenat. Cum zicea si Cioran, "dictatura te intareste, democratia te moleseste". I-am lasat pe altii tineri sa se afirme si sa combata democratia noastra subreda.

Cine e de vina intr-o dictatura? Sistemul, pentru ca nu are mila de popor, sau poporul, pentru ca e fraier si rabda?

Pai, eu cred ca poporul e vinovat ca inghite asa mult. Sigur, la noi, dictatura a fost impusa de catre rusi, dar, de atatia ani, in 40-50 de ani, putea sa se mai ridice si poporul, dar cred ca totusi noi am fost destul de lasi si ne-am multumit sa traim cu lipsuri. Vad ca acum unii regreta perioada aia. Dar cei care-o regreta sunt inconstienti. Nu-si dau seama ce mare lucru e libertatea.

Spuneati ca erati mai inspirat pe vremea lui Ceausescu. Despre romani ce parere aveti: erau mai ageri la minte, mai inventivi atunci decat acum?

Eu cred ca da. Acum nu se mai inventeaza bancuri, nu mai e lumea asa de ascutita la minte, nu se mai intalnesc oamenii la ceaiuri. Inainte ne mai intalneam si mai comentam. Acum, fiecare s-a retras la el acasa, fiecare are televizorul lui cu atatea canale. Si-acum se-ntalnesc unii la discoteci. Dar cei care se-ntalnesc acolo sunt tineri, sunt probabil superficiali, nu-i intereseaza politica, n-au trait rau niciodata, s-au nascut in democratie si n-au sufletul nostru, al celor care au trait si-atunci si traiesc si acum. Mi-ar placea sa mai apara glume, dar acum sunt prea multe partide, prea multi politicieni, e greu sa faci glume despre toti. Inainte era doar unul, toate poantele se-nvarteau in jurul lui. Parca-i mai greu acum, nu stiu. Daca inainte nu se vedeau desenele in ziare, pentru ca nu aveai voie sa le publici, acum nu se vad bine, din cauza fotografiilor prea mari, din cauza fotografiilor sexy, din cauza titlurilor prea mari de pe prima pagina. O caricatura ar trebui sa fie ca un editorial intr-un ziar. Sa fie ca in ziarele din Occident, caricatura care explica evenimentul zilei si eventual o fotografie.

Vi s-a intamplat sa fiti oprit pe strada de cineva care sa va multumeasca pentru simplul fapt ca existati?

Inainte mi se intampla mai des, dupa expozitiile mele si cartile mele interzise. Lumea ma stia din expozitiile pe care le faceam. De-asta m-am si intors din strainatate, dupa ce luam premiile. Acum mai vine cate cineva si zice ca ma uraste pentru ca m-a vazut la un vernisaj langa un primar al PSD-ului... Dar sper sa ma mai iubeasca macar cativa.... nu stiu din ce formatiune politica... dar sper (Rade, iar ochii de un albastru ireal ii stau proptiti pe albumele sale - n.r.).

PÃ...REREA UNUI „COMPLICE"

"Imi e drag acest artist subversiv pe care nu l-am vazut niciodata sumbru, incruntat, revoltat; care te priveste cu o inocenta perfida si surade mereu, de parca si-ar cere scuze pentru ironia lui nimicitoare. Daca nu i-as fi vazut desenele, n-as fi crezut ca e capabil de curajul unui kamikaze. Si am impresia ca norocul lui Mihai Stanescu, in anii din urma, a stat in farmecul lui, capabil sa "corupa", sa imblanzeasca, sa exorcizeze "vigilenta" represiunii. Imi aduc aminte cum umbla vara trecuta la mare, prin holul Casei Scriitorilor de la Neptun, cu o sacosa in care se afla, impachetata, o carte subversiva, aceasta, pregatita pentru a fi trimisa in Franta, sa fie tiparita acolo, caci aici "nu era momentul". De fapt, nimeni nu banuia ca Mihai Stanescu avea impertinenta sa umble prin Neptun, la cativa pasi de "rezervatia" unei dictaturi care nu gusta ironia, cu corpul delict al intentiei sale de recidiva: intrucat i se mai tiparise o carte in Franta. Eu am aflat dupa ce mi-a intins pachetul, rugandu-ma sa ma uit, fireste de unul singur, la desenele sale. M-am dus in camera si am inteles, de la coperta, ca Mihai Stanescu se hotarase sa ramana el insusi, sa nu dea inapoi, sa nu ia parte la ravagiile intelepciunii, sa fie incomod si inoportun. Marea valoare a acestui artist cu alura de om de lume pleaca din inoportunitatea lui. Intr-un moment in care prudenta devenise o forma de complicitate, el si-a luat admirabila libertate de a-i ridiculiza pe cei care mizau pe frica noastra." - Octavian Paler, cuvant inainte la "Acum nu e momentul", ianuarie 1990