Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu stim ce i s-a spus lui Jacques Vergotti, la Palm Beach, sa declare avocatilor care urmau sa-l descoase asupra evenimentelor din noiembrie 1947, insa fostul prefect al Palatului Regal s-a dovedit a fi un om cinstit si corect. Stenograma interogatoriilor la care a fost supus, in acelasi timp, ne initiaza in procedurile justitiei americane, in cadrul carora balcanismele nu au trecere. Remarcabil e faptul ca avocatii apararii, departe de a se agata de fel de fel de chichite, doreau sa afle exact adevarul si l-au aflat. Este un adevar pe care fostul Rege Mihai continua sa-l conteste si in zilele noastre.
Interogatoriile in speta s-au desfasurat marti, 23 aprilie 1985, la sediul din Washington al birourilor de avocatura Barnett & Algia, 1000 Thomas Jefferson St., in prezenta Patriciei M. Dowd, notar public in si pentru Districtul Columbia. Jacques Vergotti era audiat in calitate de martor si stenograma intrebarilor, si raspunsurilor se afla in arhiva Tribunalului Districtual al Statelor Unite, Districtul Sudic New York. De asemenea, o copie se afla in arhiva Corpului de Control al Guvernului, fapt despre care dl Calin Popescu Tariceanu habar nu are. Altfel nu ar fi declarat ca statul roman nu a revendicat niciodata nimic de la fostul rege. Cine parcurge o asemenea stenograma intelege ca e riscant sa incerci sa te joci cu justitia americana. Au adresat intrebari martorului avocatii Johndroe, Woodfield si Epstein, aparatorii paratului Kimbell Museum, si Pamfil Riposanu, care apara interesele statului roman. Dupa ce s-a lamurit cu cine sta de vorba, Johndroe a abordat direct subiectul principal al discutiei, prezentandu-i lui Jacques Vergotti fotocopii ale celor doua picturi de El Greco, Canonicul Bosio si Sf. Sebastian. Martorul a recunoscut ca cele doua picturi, in 1941-1942, s-au aflat in tara, la fel in 1944, cand Vergotti s-a intors de pe front, fiind deci exclus sa fi fost instrainate de fostul Rege Carol al II-lea, cum da de inteles fostul Rege Mihai. FONDUL PROBLEMEI. A survenit apoi o secventa care merita a fi integral reprodusa: Johndroe: Bun, cunoasteti daca picturile San Sebastian si Canonicul Bosio au fost scoase din Romania?
Vergotti: Imi amintesc foarte bine ca regele a ordonat ca aceste doua picturi sa fie puse in trenul folosit cu ocazia vizitei sale la Londra, la 11, 12 si 13 noiembrie.
In ce an?
1947. Eu personal le-am dat dlui Lang. Arthur Lang, directorul Uniunii Bancare Elvetiene din Zürich, in acelasi timp cu banii pe care i-am depus pentru Regele Mihai, la
13 noiembrie 1947.
Comuna din România unde cresc pietrele, la propriu: Ce sunt trovanții și cum arată locul spectaculos vizitat anual de mii de turiști
Citește pe Antena3.ro
Cu ce ocazie a calatorit Regele Mihai la Londra?
Participa la nunta varului sau, Philip, cu printesa Elisabeta, actuala regina a Angliei.
Regele Mihai a scos si altceva din tara, in noiembrie 1947, in afara de San Sebastian si Canonicul Bosio?
Nu stiu cat de multe lucruri a ordonat el sa fie puse in acel vagon special de tren. Imi aduc aminte de cele doua masini noi, doua automobile Buick noi.
Trenul cu vagonul care continea cele doua Buick-uri si cele doua picturi era un tren special?
Era un vagon care putea fi atasat la orice tren.
Si a fost atasat la un tren regulat?
Din cate imi amintesc, acel vagon si un altul, pentru personalul care mergea direct la Londra, au fost atasate la Orient-Expres-ul regulat.
La Orient Expres?
Da.
Si acesta era un tren cu program regulat?
Era un tren care mergea regulat, zilnic, de la Bucuresti la Budapesta, Viena, Paris, Londra. Dar nu-mi amintesc prea bine, pentru ca peste o luna a existat un tren special, dar de data aceasta, cu siguranta, lucrurile pentru care regele a dat ordin sa fie scoase cu aprobarea guvernului se aflau intr-un vagon special.
Asta se intampla in 1947, da?
12-13 noiembrie 1947. Iar eu am plecat cu regele, cu avionul. Tocmai de aceea nu va pot da toate detaliile despre tren.
Ati intampinat trenul in Elvetia?
M-am intalnit cu personalul vamii elvetiene. Nu ni s-a permis sa ne suim in tren. Deci elvetienii mi-au predat tot ce se aflase in tren.
Tablourile si automobilele au trebuit sa treaca prin vama elvetiana?
Totul a trecut prin vama elvetiana.
Si dupa ce lucrurile au trecut prin vama elvetiana,
le-ati predat dlui Lang de la banca?
Exact.
In depozitia dumneavoastra ati mentionat mai devreme ca totul s-a facut cu aprobarea guvernului. Ce intelegeti prin aceasta?
Se poate spune ca relatiile dintre rege si guvernul condus de dl Groza si Gheorghiu-Dej au fost cordiale. Personal, am fost invitat de domnii Groza si Gheorghiu-Dej sa iau instructiunile si banii pentru aceasta calatorie. Am chitanta pentru banii pe care i-am luat pentru tot grupul care calatorea la Londra. Si imi amintesc ca atat dl Groza, cat si dl Gheorghiu-Dej voiau sa se asigure ca regele avea tot ce dorea sa ia cu el. Nu am intrat in detalii. Era prima calatorie in strainatate a regelui. O ocazie foarte placuta. Si, de fapt, cred ca toata lumea spera ca regele se va casatori.
O AFACERE PERFECT PAGUBOASA. Era foarte clar cine instrainase o parte substantiala din colectia de arta a Coroanei Romaniei si, totodata, nu poate fi pusa la indoiala nici complicitatea guvernului comunist la aceasta operatiune de jaf asupra unor bunuri din proprietatea statului. In lista valorilor depuse de Jacques Vergotti la Union des Banques Suisses, tablourile Sf. Sebastian si Canonicul Bosio, denumit atunci Portret de barbat, erau plasate in pozitiile 105 si 106. Fostul Rege Mihai ar fi deosebit de amabil daca s-ar incumeta sa ne spuna ce mai figura in aceeasi lista pana la 105 si dupa 106. Daca nu, o sa-i spunem noi, intr-un alt context, mai exact intr-o carte in care vom putea prezenta mai pe larg diversele probe.
A fost luat apoi in discutie fragmentul memorialistic publicat de generalul Emilian Ionescu, fost aghiotant regal, in Magazin Istoric din decembrie 1972. Era alta proba care atesta ca fostul Rege Mihai a scos tablouri din tara, fiind pur si simplu de neinteles de ce faimoasa Securitate, in urmatorii opt ani, a continuat sa caute tablourile la Lisabona. Halal serviciu de informatii! Si de acum dumirit, Johndroe a mai spus: "Intrebarea mea pentru dumneavoastra este: era proprietatea scoasa proprietatea particulara a regelui?". Iar Vergotti a rostit cu sfiala un "bineinteles", insa nu pentru ca ar fi vrut sa induca in eroare justitia, ci pentru ca nu cunostea nici testamentul lui Carol I din 1899 si nici testamentul lui Ferdinand din 1926. La acel "bineinteles", Pamfil Riposanu a replicat sec: "Cred ca ar trebui sa notati ca obiectiile noastre se mentin". A urmat o secventa, al carei protagonist a fost avocatul Epstein, pe care o citam in esenta ei:
 |
 |
DOCUMENT. Primele doua pagini ale stenogramei din 23 aprilie 1985 |
|
Epstein: Regele v-a spus vreodata sa ascundeti faptul ca in noiembrie 1947 au fost scoase bunuri?
Vergotti: Pardon?
V-a spus regele vreodata sa ascundeti de altii faptul ca au fost scoase bunuri?
Nu. Nu. Nu. Sub nici un motiv. Faptul a fost deschis, public. Toata lumea stia. Asa cum apare si in carti sau in ziare. N-a fost un secret, n-a fost ceva ilegal, nimic.
Numai Securitatea romana nu reusise sa afle nimic, pana in 1980/1981, despre ceea ce nu reprezenta nici un fel de secret. Inca o data, halal serviciu de informatii!
In ceea ce ne priveste, suntem convinsi ca Jacques Vergotti spunea adevarul. Fostul rege isi inchipuia ca, daca batuse palma in deplina discretie cu Petru Groza si cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, totul se putea considera aranjat. Or, nu era chiar asa. Scoaterea unor valori din categoria bunurilor de patrimoniu national nu se facea la o discutie inghesuita intre patru pereti. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca erau in discutie valori inalienabile. De altfel, consecintele le-a suferit chiar fostul Rege Mihai. Neposedand nici un fel de acte de proprietate, a fost nevoit sa scoata la vanzare tablourile in mod fraudulos, pe sub mana, ascunzandu-si identitatea si uzand de intermediari care l-au jecmanit pana la os, pur si simplu. Pentru cele doua lucrari de El Greco, Canonicul Bosio si Sf. Sebastian, el a incasat aproximativ 3,5 milioane de dolari. In schimb, casa de comert de arta Wildenstein a obtinut 30 de milioane de dolari, cum vom afla mai tarziu de la Pamfil Riposanu. Nimic de zis, mare afacerist fostul rege al Romaniei!
STITI, DE FAPT NU STIU! Intr-un singur moment Jacques Vergotti a dat-o in balbaiala, si anume atunci cand a fost luat la intrebari de avocatul Pamfil Riposanu. Acesta l-a intrebat scurt:
Riposanu: Ne-ati putea spune, ati primit o autorizatie de export pentru a scoate cele doua picturi? Vorbesc despre probele nr. 1 si nr. 2.
Vergotti: Da.
Era o licenta de export? Asa cum aveati pentru bani?
Nu. Nu cred ca exista vreo regula in sensul de a avea o licenta de export pentru bagajele personale.
Nu, nu ma refer la bagaje. Era o regula ca operele de arta nu puteau fi scoase fara licenta de export?
Nu cunosc nici un fel de regula...
Dar stiti...
Dl Epstein: Nu stiu daca martorul a terminat de raspuns.
Martorul: Nu stiu nimic despre asta. Eu nu am ales nimic. Stiti, de fapt nu stiu.
As vrea sa stiti ca apreciem marturia dumneavoastra foarte sincera. Intrebarea pe care o am in minte si pe care vreau sa v-o pun este daca, dupa stiinta dumneavoastra, guvernul a eliberat o licenta de export pentru aceste opere de arta de care vorbiti, de cele doua tablouri, probele nr. 1 si nr. 2, cele doua El Greco?
Nu a existat o solicitare. Adica guvernul, asa cum am mai spus, a avut curtoazia de a-l lasa pe rege sa faca exact ce dorea. Eu nu am verificat. Nu am stiut. Daca as fi stiut, probabil l-as fi informat.
Dar, din cate stiti, nu s-a primit nici o licenta de export, din cate stiti?
La vremea aceea, nu.
Vorbim de noiembrie 1947?
Nici nu s-a pus problema. Nicaieri in lume nu era nimic. Stiu ca sunteti probabil sub influenta a ceea ce ati citit in ziare saptamana trecuta despre...
Nu. Nu.
... Despre importul catorva picturi pe care Muzeul Getty vrea sa le obtina. Dar la vremea aceea circulatia era absolut libera. Dupa cate stiu eu.
Jacques Vergotti ar fi facut mai bine sa se opreasca acolo unde a declarat: "Stiti, de fapt nu stiu!". Deoarece cunostintele lui in domeniu erau egale cu zero. Exista si atunci o lege a patrimoniului national, iar biroul din cadrul Ministerului Artelor care veghea la respectarea acestei legi era condus de poetul Adrian Maniu. Acolo se eliberau autorizatiile de export pentru bunurile artistice. Si tot acolo era interzisa scoaterea peste granita a acelor bunuri a caror circulatie nu era "absolut libera". Astfel incat fostul Rege Mihai, daca a fost ceea ce pretinde ca ar fi fost, un suveran constitutional, era dator si el sa respecte legile statului.
In sfarsit, stenograma discutiilor purtate la Washington, la
23 aprilie 1945, intre orele 10:30 si 13:00, s-a incheiat cu certificarea notarului care le asistase: "Eu, Patricia M. Dowd, functionarul in fata caruia a fost luata depozitia de mai sus, certific prin aceasta ca martorul a carui marturie este reflectata de depozitia de mai sus a jurat regulamentar in fata mea; ca marturia respectivului martor a fost stenografiata de mine si apoi dactilografiata sub controlul meu; ca respectiva depozitie este o consemnare corecta a marturiei depuse de respectivul martor; ca nu sunt nici consilier, nici ruda, nici angajat al nici uneia dintre partile implicate in actiunea in cadrul careia a fost luata aceasta depozitie; si ca nu sunt ruda sau angajat al nici unui avocat sau consilier angajat de partile in proces si ca nu am vreun interes financiar sau de alta natura pentru rezultatul actiunii".
PRIMUL PROCES CAPOTEAZA. In incheiere, revenim la memoriile lui Jacques Vergotti, publicate in urma cu cativa ani de Editura Albatros de la Bucuresti: "Avocatul B. Barnett, impreuna cu fiul sau si un asistent, au stabilit ca Regele Mihai avea domiciliu atat la Villa Ananda de la Palm Beach, Florida, SUA, cat si la Villa Serena, la Versoix, Geneva, Elvetia, probabil pentru ca guvernul Republicii Socialiste Romania intentase actiunea de recuperare a tablourilor de la Societatea Wildenstein, cat si de la muzeul Fundatiei Kimbell din Texas, sub al carui nume tablourile lui Giacomo Bosio si San Sebastian de El Greco aparusera la Expozitia din Madrid, din 1982. Regina Ana a avut amabilitatea de a-mi explica ca vanzarea tablourilor, care a avut loc in Elvetia, a fost facuta in numele Societatii Anonime L. Degallier, avand pe fratele ei, Printul Michel, ca presedinte de consiliu, si pe Regele Mihai cu ea ca membri ai consiliului de administratie. N-am intrebat daca Villa Ananda si Villa Serena faceau parte din capital.
Avocatii aveau nevoie de declaratia Regelui si a mea, precizand ca cele doua tablouri au fost scoase din tara in noiembrie 1947, inainte de declararea Republicii Populare. Pentru ca declaratia mea sa fie valabila, Regele a fost obligat sa dovedeasca ca eu eram in serviciul Casei Regale in timpul domniei sale si ca eram ofiterul de ordonanta in timpul calatoriei la Londra, cu ocazia casatoriei Principesei Elisabeta cu Printul Philip. Fiind supus unui interogatoriu sub juramant, am putut da o declaratie clara notarului public, deoarece dispuneam de carnetul original cu insemnarile mele zilnice din timpul calatoriei la Londra. Regina Ana l-a gasit asa de interesant, incat a facut o copie peste noapte. Rezultatul declaratiei mele din 5 februarie 1985, la care Regele era prezent, a fost ca am fost delegat ca mandatar pentru a sustine cazul in justitie la Washington, la 23 aprilie 1985.
Din dosarul depus ulterior in copie la Arhivele de la Hoover Institute din California reiese clar ca nu a fost usor sa obtin castig de cauza, dar, in ciuda opozitiei avocatilor ce reprezentau guvernul Republicii Socialiste Romania, cazul a fost clasat, cum s-a anuntat la Radio Free Europe si confirmat in ziarul The New York Times din 15 februarie 1987. In 18 iunie al aceluiasi an, am fost convocat la tribunalul orasului Geneva, din Elvetia, unde Regele Mihai a fost din nou martor cand mi s-a acordat castig de cauza".
In realitate, lui Jacques Vergotti nu i s-a acordat nici un fel de castig de cauza, cu atat mai mult cu cat nu era cauza lui. Procesul fiind mutat la Geneva, statul roman era dator sa achite o suma de taxe si, in urma presiunilor Elenei Ceausescu, autoritatile romanesti au renuntat sa-si mai apere interesele. Asupra acestui episod circula mai multe versiuni. Unii spun ca Elena Ceausescu ar fi fost mituita de Wildensteini, ceea ce nu se poate exclude, pentru ca reputata casa de comert de arta, daca scandalul lua proportii, ar fi iesit din afacere destul de sifonata. Altii spun ca Ceausestii ar fi traversat o criza de economie valutara, socotind mai valoros un teanc de dolari, decat niste picturi a caror valoare n-o realizau. La urma urmelor, nu trebuie ignorat nici amestecul Securitatii in procesul in cauza. Dupa ce se scremuse 30 de ani sa afle unde se aflau tablourile instrainate in noiembrie 1947, s-ar fi cuvenit sa predea informatiile respective autoritatii civile si sa-si vada de treaba ei. Nu s-a intamplat asa, s-a amestecat si aici, unde nu-i fierbea oala, prin "indicatiile pretioase" transmise lui Pamfil Riposanu. Si unde se amesteca ea se usca iarba.
MINCIUNA REGALA
"Referitor la averea cu care am plecat, noi am cerut sa ni se dea doar echivalentul productiei de pe Domeniile Coroanei pe anul 1948. Sarcastic, Groza a raspuns ca o sa vada si ca n-o sa-l lasam sa moara la umbra piramidelor. Era o aluzie la regele Italiei, care a trebuit sa plece in Egipt. Ne-au dat doar 200.000 de franci elvetieni, echivalentul a 50.000 dolari. Ne-am intors la Sinaia sa ne facem bagajele si acolo am gasit deja o comisie care nu ne-a permis sa luam nimic din palat - Foisor, nici macar o scrumiera. Am plecat cu strictul necesar, singura ingaduinta fiind doar 3-4 masini. Trenul a avut patru vagoane: unul pentru mine si familie, unul pentru suita, unul cu automobilele, cu lucrurile strictului necesar" - Baricada, 22 mai 1990
Deliberat sau nu, plecarea din noiembrie 1947 era incurcata cu cea din ianuarie 1948. MINCIUNA PRIM-MINISTERIALA
"... Din informatiile pe care le avem la dispozitie, autoritatile comuniste, care au fortat abdicarea Regelui Mihai si plecarea acestuia, nu au intreprins demersuri pentru recuperarea unor bunuri de la familia regala. Acest lucru ne indreptateste sa consideram ca afirmatiile referitoare la insusirea fara drept de catre fostul monarh a unor bunuri de valoare sunt mai mult decat indoielnice. Mai mult decat atat, autoritatile nu dispun de dovezi in acest sens" - Calin Popescu Tariceanu 14 aprilie 2005 (toate dovezile se afla in arhiva Corpului de Control al Guvernului)
"Referitor la averea cu care am plecat, noi am cerut sa ni se dea doar echivalentul productiei de pe Domeniile Coroanei pe anul 1948. Sarcastic, Groza a raspuns ca o sa vada si ca n-o sa-l lasam sa moara la umbra piramidelor. Era o aluzie la regele Italiei, care a trebuit sa plece in Egipt. Ne-au dat doar 200.000 de franci elvetieni, echivalentul a 50.000 dolari. Ne-am intors la Sinaia sa ne facem bagajele si acolo am gasit deja o comisie care nu ne-a permis sa luam nimic din palat - Foisor, nici macar o scrumiera. Am plecat cu strictul necesar, singura ingaduinta fiind doar 3-4 masini. Trenul a avut patru vagoane: unul pentru mine si familie, unul pentru suita, unul cu automobilele, cu lucrurile strictului necesar" - Baricada, 22 mai 1990
Deliberat sau nu, plecarea din noiembrie 1947 era incurcata cu cea din ianuarie 1948. MINCIUNA PRIM-MINISTERIALA
"... Din informatiile pe care le avem la dispozitie, autoritatile comuniste, care au fortat abdicarea Regelui Mihai si plecarea acestuia, nu au intreprins demersuri pentru recuperarea unor bunuri de la familia regala. Acest lucru ne indreptateste sa consideram ca afirmatiile referitoare la insusirea fara drept de catre fostul monarh a unor bunuri de valoare sunt mai mult decat indoielnice. Mai mult decat atat, autoritatile nu dispun de dovezi in acest sens" - Calin Popescu Tariceanu 14 aprilie 2005 (toate dovezile se afla in arhiva Corpului de Control al Guvernului)
