Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Luni, 27 octombrie, Ediţia de Colecţie a Jurnalului Naţional îi este dedicată Marinei Voica. Ediţia de Colecţie este însoţită de un CD ce poartă remarcabila amprentă a interpretei.
În anii ’50, o şarmantă rusoaică înnebunea Bucureştiul în care tocmai sosise, de la Moscova: “Cu o rochie scurtă şi cu pantofi pe piciorul gol, am ţâşnit direct în mijlocul mulţimii, pe Calea Victoriei”. Era Marina Nikolskaia. Pardon, tocmai proaspăt căsătorită doamnă Voica. Marina Voica.Din paginile Ediţiei de Colecţie veţi afla povestea unei vieţi ce ar putea fi oricând ecranizată cu succes. Conform principiului “Şi afară plouă, plouă/Şi-i trecut de ora nouă/Noi vorbim cu mare artă/Despre una, despre alta...”, în căsuţa de la Breaza unde locuieşte în prezent artista a început descojirea cehoviană a sufletului acestei femei. Deoarece sufletul ei striga demult, în cânt şi necânt, ca un descânt – “Nu mă uita, nu mă uita, nu mă uita”!
POVESTEA
Nu şi-a mai vizitat locul natal, Ivanovo (Rusia), de când i-a murit tatăl, în
1988. “Mama îmi spunea că la numai zece luni săltam şi gânguream de plăcere
atunci când auzeam vreo melodie la radio. În Ivanovo am auzit pentru prima oară
cuvântul război. În copilăria mea, era o foamete rea şi un frig de îngheţa
cerneala în călimară. Mama dona sânge pentru front, deoarece donatorii primeau în
schimb mâncare”, îşi aminteşte Marina.
La vârsta de 17 ani se înscria la Facultatea de Finanţe din Moscova: “Cursurile erau grele, iar o dată cu venirea în imensul oraş aveam un chip mereu trist. Îmi lipsea pianul. Şi, într-o zi, am găsit un pian la facultate şi am început să cânt la el multe melodii la modă”. Ce a urmat? A ajuns să cânte alături de orchestra facultăţii, fiind apreciată pentru că şi cânta, şi dansa. Şi iat-o pregătită pentru participarea la un concert... în cinstea aniversării Marii Revoluţii din Octombrie! “Din zece metri de stambă înflorată, mătuşa mi-a cusut o fustă, din mătase galbenă o bluză, mi-a pus în păr un trandafir roşu şi aşa am dansat şi am cântat «La Cucaracha»! De unde să ştiu eu atunci că mai era puţin şi destinul mă pregătea pentru România...” Cum a făcut viaţa de a ajuns Marina în România aflaţi luni, 27 octombrie.
DE EXCEPŢIE
Îşi mai aduce aminte momentul debutului? “Cum să nu... Aveam
22 de ani. Am fost admisă să particip la o emisiune la TVR, redactorul
emisiunii era Valeriu Lazarov. M-am simţit minunat, era pentru mine o joacă. Am
fost la TVR şi am cântat o piesă spaniolă, tradusă în româneşte, papagaliceşte,
şi un cântec rusesc. Nu am avut nici o emoţie, toată lumea a venit apoi la mine
şi mi-a zis că voi fi o artistă. Am cântat pe viu, în direct, cu orchestră.
M-am simţit minunat, era pentru mine o joacă. Aveam o rochie pe sârmă... Mi-am
cusut-o singură, o am şi acum, îmi vine perfect. Era dintr-o stambă foarte
frumoasă, provenită chiar din oraşul meu textilier!”
Artistă completă, voce de excepţie, un talent rar, o profesionistă desăvârşită, un caracter deosebit, o compozitoare talentată, dar şi o textieră inspirată şi originală. Şi toate acestea ar putea continua. Aceasta este Marina Voica – un spectacol, evident, live! Depun superbă mărturie
în acest sens: Margareta Pâslaru, Sanda Ţăranu, Titus Munteanu, Marius Ţeicu, Octavian Ursulescu şi mulţi alţii. Toţi, la unison, spun: “Îţi mulţumim, Marina!”.
Marina artista, Marina internauta,
Marina poeta, Marina pictoriţa, mai mult, mai multe, mai tot ce vreţi dumneavoastră, în Ediţia de Colecţie de luni, 27 octombrie.
“M-am dedicat trup şi suflet muzicii, indiferent dacă am fost sau nu răsplătită, pentru că am vrut să las ceva în urma mea. Prin creaţia sa, un om rămâne nemuritor”
Marina Voica
“Aş fi vrut să fiu o
femeie foarte frumoasă şisă am părul roşu şi lung până la umeri... Cred că
frumuseţea este uneori peste toate talentele artistice”
Marina Voica
Pian, acordeon, chitară, o balalaică...
Nu-şi mai aminteşte cum au ajuns părinţii să o dea la o şcoală de muzică. “Aveam 6 ani, încă nu prea mă preocupa muzica, comisia de examinare mi-a apreciat însă urechea muzicală şi ritmicitatea, însă când am început să cânt... Alesesem din memorie un cântec despre un cazac beţiv şi petrecăreţ! Au fost oripilaţi: «Păcat de fata asta aşa drăguţă, cu ureche muzicală şi ritm, că nu are voce!»... Vocea îmi era îngroşată, eram incapabilă să cânt vreo melodie. Eram copil şi aşa, cu vocea mea încercam să imit toţi cântăreţii pe care-i ascultam. M-au primit până la urmă şi m-au repartizat la şcoala de vioară, care vioară nu îmi plăcea. Cu timpul, am ajuns să avem în casă, pe lângă pian, acordeon, chitară, o mandolină, o balalaică, un banjo şi chiar o garmoşka – tradiţionala armonică rusească. Astfel, am ajuns o familie de muzicieni! Şi eu, şi fratele meu, Şurik, am îndrăgit muzica de mici.” Micul Şurik cânta la chitară şi mai târziu se va dovedi că avea o foarte bună ureche muzicală şi un simţ al ritmului extraordinar. “El mi-a dat lecţii de muzică uşoară”.
Un CD de Colecţie
Într-un colţ de cafenea se spune că Bucureştiul e micul Paris.
În Apartamentul 23 ar fi bine Să nu ne despărţim, vreau
Inima ta şi ar fi bine să mi-o dai, Prieten drag. Dacă vă e Dor de La Cumbia,
aflaţi că Gărgăriţa e un Miraj. Ştiaţi că E atât de frumos cam În fiecare port,
iar Omul melancolic cântă Bamboleiro? Oricum Aş vrea să afle toată lumea că nu
sunt Singură iar. Un dulce Potpuriu rusesc poate vă va aduce Lacrimi de
fericire. Oricum, Nu mă uita prea curând. Ceea ce aţi citit mai sus reprezintă
prezentarea, într-un mod metaforic, a celor 19 melodii pe care le veţi găsi
luni, 27 octombrie, pe CD-ul ce însoţeşte Ediţia de Colecţie. Vă era dor de
Marina Voica? Dacă da, credeţi-ne că ei îi este dor de dumneavoastră în
permanenţă. Dar nu oricum. Pentru că ea este o... profesionistă! Toată viaţa a
considerat că prezenţa ei în faţa telespectatorilor, a spectatorilor trebuie să
fie ireproşabilă. Şi aşa consideră şi acum. “Vreau să vă spun că această
meserie te seacă şi nu mai este loc pentru nimic, dacă vrei să i te consacri cu
tot sufletul muzicii”, spune Marina.
